Fratii jderi - comentariu - trilogie de Mihail Sadoveanu referat






FRATII JDERI - Trilogie de Mihail Sadoveanu compusa din Ucenicia lui Ionuf (1935), Izvorul alb (1936) si Oamenii Mariei sale (1942), toate aparute la Editura Nationala Ciornei.

In Notele de la sfarsitul celui de al 13-lea volum (1958) de Opere, Profira Sadoveanu ne incredinteaza ca scriitorul intentiona sa adauge o noua prelungire epica vastei sale compuneri, in care Ionut s-ar fi intors la hergheliile de la Timis luand-o de nevasta pe Marusca, vaduva fratelui sau.

Proiectul a fost insa abandonat definitiv o data cu primirea crancenei vesti a pieirii prototipului eroului, Mihut, fiul mezin si preferat al lui Sadoveanu, cazut printre cei aproape treizeci de mii de ostasi romani trimisi de rusi sa se sacrifice pentru cucerirea redutei naturale de la Oarba de Mures. Nu a fost, de altfel, pare-se, singurul personaj al romanului conturat in conexiune cu viata reala.

Din aceeasi sursa mai aflam ca modelul lui Simion ar fi fost generosul si gravul Dimitrie, feciorul cel mai mare al prozatorului, dupa cum Timoftei, dascalul de sarbeasca al coconului domnesc, ori Stratonic, falsul nebun, ar fi avut, la randul lor drept prototipuri niste cuviosi de la manastirea Neamtu.

Reluand o cunoscuta propozitie inaugurala a lui Marin Preda, s-ar putea observa ca si in Fratii Jderi "timpul era foarte rabdator cu oamenii". Faptul este invederat mai intai de absenta unor angajamente politice si militare de anvergura (exceptie facand desigur marea batalie finala de la Podul inalt) intre 1469 si 1475, cand autorul plaseaza actiunea trilogiei. De buna seama, imprejurarea nu poate fi separata de stabilitatea alcatuirilor statale ale Moldovei (situate deci la antipodul conditiei de "tara neasezata" din Zodia cancerului, in care "nu-i sigur nimic decat birul si moartea"), datorate aici imensei autoritati a lui Stefan cel Mare, aflat la apogeul lungii sale domnii. Se stie ca, luati de valul unei admiratii ircpresibile, unii exegeti i-au atribuit de-a valma voievodului insusiri exemplare, menite sa-i ilustreze renumele de Stefan cel Marc si Sfant: generos, cavaler, justitiar, spirit al Renasterii, vizionar, inspirat chiar. Evident, versiunea aceasta apologetica trece usurel peste obiceiul domnitorului de a spori numarul pruncilor din familiile pe care Ic vizita -Marusca Hudici este, in roman, o asemenea odrasla - ori peste intamplarea masacrarii unui numar de 60 de boieri numai dupa batalia de la Baia, castigata de altfel (asadar mai multi decat victimele Lapusneanului, eroul lui Negruzzi), precum arata Florin Constantiniu in recenta sa Istorie sincera a poporului roman (p. 103).

Nu este deci de mirare ca, ridicandu-l pe un piedestal atat de inalt, comentariile din "epoca de aur" s-au aratat tentate, nu fara intentii propagandistice, sa-l considere pe Stefan-Voda drept protagonistul naratiunii. Adevarul e ca, cel putin in privinta centrului de greutate tipologic, Sadoveanu se alatura traditiei naturii fictive a eroului central impusa de Walter Scott, parintele romanului istoric. Mai exact, asa cum o anunta chiar titlul cartii, intentia autorului cslc aceea de a urmari ispravile unui grup de personaje care reediteaza dictonul lansat in finalul capitolului al IX-lea din Cei trei muschetari: "Toti pentru unul si unul pentru toti". E vorba, desigur, de feciorii comisului Manole Par-Negru, poreclit Jder, adica (in ordinea venirii pe lume): Simion, "al doilea comis", numit si "Jderul cel mare", Nicodim (pe carc-l chema Nicoara inainte de a se fi calugarit), Cristea, vistiernicul din tinutul Neamtului si sotul frumoasei Candachia, Damian, negustorul stabilit in Lehia nu fara legatura cu planurile politice ale lui Voda, si Ionut, efervescentul mezin nascut din legatura "comisului cel batran" cu Oana, sora arhimandritului Amfilohie Sendrea, care este, in fond, personajul principal al trilogiei.

La fel de adevarat e, in acelasi timp, ca acesti alti "oameni ai Mariei sale" (cum erau si muschetarii lui Dumas-tatal) nu au parte de un potrivnic de talia cardinalului Richelieu, ceea ce inraureste nemijlocit consistenta conflictului. Drept urmare, ei trebuie sa se angajeze cu precadere in neutralizarea unor talhari naimiti de teapa lui Gogolea, zis Ratoi, si Ilia Alapin, ori pentru a-i anihila prin niste actiuni de comando pe tanarul jitiiicer Niculaies Albu (caruia, din supusenie, ii si pun capat zilelor; desi, dupa recuperarea Maruscai, in numele unei elementare exigente vitejesti, daca nu cavaleresti, ar fi fost de asteptat sa-l lase scapat) sau pe boierii Mihu si Ciornohut, care stralucesc mai mult prin absenta, fiind obligati, de raul laudatului voievod, sa-si duca traiul prin "neagra strainatate" (Polonia ori imparatia Turcului); si nici acolo nu sunt lasati sa faca mult timp umbra pamantului De altminteri, e instructiv de observat ca singura prezenta boiereasca de un rang mai inalt este cea a unui muntean: ghebosul postelnic Stefan Mester (inrudii ca infatisare cu parcalabul Stefan Soroceanu din Nunta domnitei Ruxanda, la randul sau cocosat), "singurul barbat cultivat din tara", sosit la curtea din Suceava in prizonierat impreuna cu Voichita si Maria, sotia, respectiv fiica, ucisului Radu Voda.

Desigur trilogiei sadoveniene nu-i lipsesc traditionalele peripetii si rasturnari aventuroase de situatii. Abunda mai ales rapirile (ori neutralizarea unor asemenea tentative): ale jupanitelor Nasta si Marusca, a coconului domnesc, a boierilor neprieteni si - la loc de frunte in primul volum - a calului voievodal Catalan. intalnim (tot in cuprinsul Uceniciei lui Ionut) infiriparea unei iubiri arzatoare si legarea unei fratii de cruce. Dar aceste invioratoare desfasurari epice nu intarzie sa se prefaca in contrariul lor: Ionut, desi nu a suferit vreo dezamagire in dragoste, ca Simion si Nicoara, devine un holtei "inrait", inclinat (intr-un caracteristic spirit sadovenian) sa emita pareri sceptice despre neamul femeiesc, iar Alexandrei se apuca sa unelteasca pieirea fostului sau frate de cruce. Mai sunt si alte insusiri distinctive, nu foarte prielnice coerentei narative captivante a unui clasic roman istoric; de pilda: prezenta unor capitole insulare, nu neaparat necesare desfasurarii intrigii (vezi: Cand a fost cutremurul cel mare ori Pe batranul Manole Par-Negru il dor salele) sau placerea, iarasi specifica acestui povestitor, de a lasa frau liber unor taclale tihnite, pe alocuri, cam otioase. Aptitudinea ii este proprie nu doar comisoaiei Ilisafta, cea proverbial de vorbareata, dar nu o data chiar si junelui Ionut, cel ispitit inca din primul volum sa-si insuseasca gandul "tatutei" cum ca "toate trec". Acestei mentalitati a unor oameni trecuti de amiaza vietii (in Hanu Ancutei o asimila tot astfel si tanarul narator de persoana intai) i se asociaza modulatiile consonante ale stilului indirect liber auctorial. Iata o asemenea mostra din cuprinsul primului volum: "Se parea ca maria sa Alexandrei aflase, in acest din urma timp (), un drumusor al sau ascuns, de dragoste.





Asa i-i dat omului la anumita varsta; de asemenea pacoste nu-i ferit, dintru inceputul lumii, nici Domn, nici misel; asa ca fapta coconului domnesc n-ar trebui judecata cu prea mare asprime de catre parintele sau". Toate aceste derogari de la contururile si ritmurile consacrate ale genului sunt insa compensate de amplele disponibilitati simbolice ale trilogiei. Cel dintai asemenea talc, dezvoltat la scara intregului prim volum, se identifica cu rascolitoarele imbolduri ale anotimpului primaverii. Nu intamplator, romanul debuteaza cu o ceremonie desfasurata de "sfanta inaltare, hram al manastirii Neamtu", pe fundalul unui peisaj cu "meri infloriti" invadat "de o aburire trandafirie". Acelasi laitmotiv se regaseste in fraza initiala a celui de al treilea capitol: "Erau amandoi in primavara vietii lor si in primavara tot asa de trecatoare a acelui an 1469", sugestia primavarateca regasindu-se pana si in tonalitatea evocarii stravechii icoane facatoare de minuni a Maicii Domnului: "Prea curata era impodobita, pentru acea zi de bucurie, cu valuri albe, care luceau, prin fumegarea facliilor si umbra naosului, ca flori de primavara". Si mai percutant simbolic este intelesul titlului celui de al doilea volum - miezul naratiunii legandu-si, de data aceasta, numele de o mare "vanatoare domneasca" la Izvorul Alb.

Numai ca descinderea cinegetica reprezinta, nu telul, ci pretextul respectivului episod, insa nu al unor negocieri si decizii politice ca, bunaoara, in Quentin Durward de Walter Scott, ci al unei procesiuni esential magice, al unei intoarceri la inceputuri, Stefan-Voda foloseste prilejul pentru a se dedica reculegerii si purificarii spirituale, in care scop incearca sa dea de urma unui legendar schivnic inzestrat cu darul profetiei (reluare evidenta a figurii lui Daniil Sihastrul), avand drept canon in cea mai mare parte a anului "singuratatea si mutenia" si slujit, zice-sc, de un bour alb imblanzit. Voievodul nu-l mai gaseste in viata pe hieraticul personaj, ce proorocise sibilinic ridicarea sfantului mare-mucenic Gheorghe impotriva balaurului; in schimb, vanatorilor le tasneste in cale, la modul panic, "ca intr-o bataie de furtuna", un straniu "bour batran cu coama murga, insa cu celalalt par deschis aburiu", aceeasi "aratare", poate, care-l infiorase cu multi ani in urma, sub Alexandru-Voda Batranul, pe starostele Caliman "intr-un loc cu desavarsire necunoscut".

Sensul mitico-simbolic al acestei intamplari inzestrate cu un relief fantastic se desluseste cu usurinta: biruitorii de maine in iminenta batalie de la Vaslui se invrednicesc de privilegiul revelatiei bourului "cel tare", patron deopotriva totemic (Nichifor Caliman se teme, in chip tabuistic, sa-i numeasca identitatea) si heraldico-patriotic, ca unul ce se afla conturat pe stindardul Moldovei. insa, de buna seama, cele mai uzuale sugestii simbolice stau sub semnul unor transfigurari de substanta feerica. Daca este adevarat ca Fratii Jderi constituie o naratiune de anvergura epopeica, atunci la fel de indreptatit e sa remarcam ca elementele constitutive ale mitologiei sunt aici inlocuite de siluetele si evolutiile specifice basmului. Exemplele vrednice a fi invocate comporta ipostaze dintre cele mai felurite: lotrii incearca sa-l fure pe Catalan pentru ca cei care i-au trimis il socotesc un cal nazdravan, izvoditor al biruintelor lui Voda; Onofrei si Samoila sunt numiti, mai in gluma mai in serios, Sfarma-piatra si Stramba-lemne, tot astfel cum lui Ionut i se spune Fat-frumos; invazia latarasca este enuntata prin fraza: "indata noroadele au cunoscut ca Mamac () si-a scos capcaunii in prada asupra lumii."; luarea in robie a Nastci aminteste rapirea eroinelor basmelor de catre un balaur; Suleiman-beg, stapanul seraiului din Ormanli-Ghiol, confirma din plin aceasta sugestie prin intreaga-i infatisare de o uratenie parca exlra-umana: "Sade toata ziua la soare, se coace si se umfla. E plesuv, negru si burduhos. () Se umila de rautate si nu se poate incalzi niciodata.

Pielea lui e umeda, rece si grunturoasa, ca la broasca. Cat e vara, se prajeste si tot geme: Ala-Ala! Cand vine toamna, se trage in casa si-i pun slujitorii prejur tipsii cu mangal aprins."; expeditia lui Ionut spre barlogul sau aminteste descinderea lui Fat-frumos pe "taramul celalalt" (de altfel, una din metaforele predilecte ale prozei lui Sadoveanu); si tot astfel, la Vaslui, "trupul balaurului a fost curmat in doua" prin loviturile date de ostirea moldoveana urdiei turcesti. Vrednic de a fi relevat, in sfarsit, este si distinctivul umor latent sadovenian (starostelui Caliman, de pilda, nelipsitul fanfaron simpatic, ruda buna cu comisul Ionita din Hanu Ancutei, ii este propriu ticul verbal: "ptiu, drace!") ale carui tonalitati ingaduitoare si invioratoare multiplica irizarile luminoase, de privilegiat veleat primavaratec, ale scrierii.



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani