Frigul verii - roman de Alexandru Vlad referat






FRIGUL VERII - - Roman de Alexandru Vlad. A aparut in 1985 Ia Editura Militara din Bucuresti.

Cartea a fost scrisa in anii 1983-l984 si, inainte de-a fi tiparita, autorul a publicat cateva fragmente in revista "Steaua" (nr. 6, 1985).

Cu acel prilej a marturisit ca hotararea de-a scrie un roman a insemnat, in cazul sau, o reactie fata de opinia intrucatva minimizatoare - ca ar fi un scriitor ale carui reusite pot conta numai in proza scurta.

Cat priveste tiparirea manuscrisului, aceasta a fost inlesnita prin initiativa Editurii Militare de a deschide o linie editoriala pentru tinerii prozatori, cu atat mai binevenita in acea vreme cu cat celelalte edituri - specializate in publicarea literaturii romane - manifestau tot mai multe reticente si temeri in aceasta directie.

Frigul verii, a treia carte a lui Alexandru Vlad , este un roman de razboi. intr-un text-confesiunc publicat in revista "Steaua", scriitorul considera ca romanele de acest fel se constituie aproape ca un gen distinct, ceea ce permite chiar si cuiva care nu are experienta razboiului sa incerce. Frigul verii se deosebeste asadar de precedentele sale (Padurea spanzuratilor.

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi. Delirul etc.) printr-o prevalenta a literaritatii; la subsolul sau nu vom afla experienta istorica a autorului, ci experienta Iui literara si chiar o bibliografie ce ne este, de altfel, deconspirata intr-o nota finala. Respectand "gramatica" romanului de razboi, asa cum s-a constituit ea din scrierile anterioare, Alexandru Vlad a urmarit in primul rand "degradarea umana si mutatiile care au Ioc intr-o astfel de experienta, sa-i spunem - existentiala". Fapt este ca Frigul verii se intoarce la principiile clasice ale naratiunii romanesti, intr-un moment cand experimentul naratologic, cel putin in literatura romana, da semne de oboseala. O atitudine conservativa releva autorul in privinta compozitiei, incercand sa se mentina, pe cat posibil, in limitele unei povestiri de tip cronologic. Fara a avea o constructie complicata si ingenioasa, ci mai degraba una clasica, simpla si riguroasa, romanul lui Alexandru Vlad este scris dupa un plan gandii dinainte cu simt arhitectonic.

Materia este divizata in doua parti reprezentand, prima, un roman al individului, iar a doua, un roman al colectivitatii. inceputul nu dezvaluie vreo dorinta deosebita de noutate, facand parte din seria celor consacrate prin romanul traditional: Frigul verii incepe cu o calatorie spre locul actiunii (ca si Idiotul lui Dostoievski, de pilda), calatorie ce poate fi inteleasa foarte bine si ca o metafora a intrarii in universul fictiv. Cautand sa respecte ordinea cronologica a evenimentelor, epicul are intotdeauna o directie, o miscare inainte spre un punct prestabilit ce reprezinta de altfel sfarsitul romanului. inlantuirea partilor este asadar lineara, lipsita de ramificatii sau intretaieri arborescente ale planurilor. Mai observam ca naratiunea nu are o desfasurare accelerata, cum se intampla in cazul prozelor de senzatie, in categoria carora cad multe din asa-zisele romane de razboi, dar nici nu bate pasul pe loc. Autorul a optat pentru un anume ritm, destul de lent, pe care il mentine constant pe tot parcursul cartii. Unul dintre mijloacele de reglare a ritmului, de intarziere a deznodamantului, conform legii schilleriene a epicului, este, pentru Alexandru Vlad analepsa.

Aceasta forma de anacronie narativa, specifica pentru naratiunea de tip omniscient, are o functie explicativa, recuperand antecedentele personajelor pentru a lamuri astfel unele stari de lucruri din prezent. Tot o actiune frenatoare, menita sa pastreze constanta ritmica, are si descrierea, fata de care autorul manifesta in continuare aceeasi atractie ca si in povestirile sale. Se intareste insa valoarea explicativa a descriptiei si slabeste totodata functia ei fantasmatica, astfel incat dintr-un procedeu artistic, ea tinde sa devina un mod neutru de expunere, accentul cazand acum nu pe forta de transfigurare, ci pe exactitate.

Poate fi sesizata de mai multe ori existenta unui plan al descrierii, o tendinta de ordonare a impresiilor dupa un model balzacian, cum se intampla, de exemplu, in prezentarea conacului parasit al grofului Baranyay.

In acest caz, descriptia e sistematizata dupa un criteriu spatial, incepand cu extremitatile (gradina), continuand cu aspectul exterior al cladirii (acoperis, ferestre, usa) pentru a ajunge in sfarsit la interior (holul, biroul fostului grof acum ocupat de comandantul hitlerist). Fiind vorba de un roman, deci de o naratiune cu alte legi decat cele ale prozei scurte, autorul este preocupat, fireste, in primul rand, de functia compozitionala a descrierii, insistand asupra valorii ei expozitive, dar aceasta nu inseamna ca a pierdut din vedere rolul ei stilistic, forta ei de sugestivitate si chiar de irealizare, ce au prevalat, in povestirile anterioare. Rolul descrierii este asadar altul in roman decat in proza scurta, ea e mai putin cultivata pentru calitatile artistice intrinseci, fiind subordonata structurilor narative de succesiune. Problema pe care o pune Frigul verii este problema realismului, nu neaparat fiindca e un roman de razboi, deci cu o circumscriere temporala si spatiala precisa, ci mai ales fiindca stilul intrebuintat de autor este cel al reprezentarii, al mimesis-ului.

Am vazut deja ca descrierile sunt, in mare parte, inregistrari exacte si metodice, atentia prozatorului fiind orientata spre obiect, cum se intampla de altfel in scrierile tuturor realistilor. inscris in conventia obiectivitatii, naratorul prezinta lucrurile ca si cum ar fi reale, respecta, cu alte cuvinte, iluzia realista. Nimic n-ar fi neobisnuit pana aici, daca n-am sesiza ca realismul este deseori contrat de un impuls diferit, de irealizare, ce tinde spre depasirea observatiei prin imaginatie. Tensiunea creata intre impulsuri polare constituie situatia primara a prozei lui Alexandru Vlad, energia ei ascunsa. Desi accepta preeminenta obiectului, in buna traditie realista, deseori perceptia nu reprezinta pentru autor decat un prag, factorul care declanseaza procesul imaginar. Naratorul observa el insusi, intr-un moment de auto-scopie, ca "senzatiile antreneaza imaginile si nu invers". Tendinta este de a nu ramane la datele realitatii, de a conjuga functia perceptiva cu cea imaginativa, astfel incat obiectul perceptiei sa fie relativizat prin crearea unui corelativ imaginar al unor situatii reale.





Comparatia submineaza asadar perspectiva realista, fara insa a o distruge, inlesnind totusi actiunea fanteziei creatoare de anamorfoze.

Perceptia realului, care constituie actul initial si cel mai stabil al prozei lui Alexandru Vlad , declanseaza insa in mod frecvent nu numai facultatea imaginativa, ci si memoria culturala. Pe langa corelativul imaginar, menit sa tulbure pentru o clipa regimul realist al romanului, mai poate fi intalnit si un corelativ livresc, ce pune textul in relatie cu traditia literara. Functia de reprezentare se vede asadar depasita inca o data prin aceasta activare consecutiva a memoriei culturale, ducand la aparitia epifrazelor livresti. Constiinta trecutului literar si o nazuinta integrativa il determina pe autor sa creeze uneori in raza unor arhetipuri prestigioase, accentuand astfel literaritatea romanului. Frigul verii cumuleaza si cateva date ale unui Familienroman, tara ca autorul sa insiste in mod deosebit in aceasta directie, vadind totusi oarecare atractie pentru ideile psihanalitice, pe scheletul carora construieste in primul rand biografia lui Avram B., dar si pe aceea a maiorului hitlerist Sedler. Despre Dumitru, tatal sau care murise. Avram isi aminteste ca "fusese cel aspru cu toti" si il numeste, chiar si dupa trecerea anilor, "autocratul carutas". Mai tarziu, cand Dumitru nu mai era, Avram traieste "complexul de-a nu vedea peste tot altceva decat parantezele lasate de tatal sau". Sabina, sora care il ajuta pe doctorul Sedler la operatii, fusese in tinerete iubita carutasului si, privind-o din patul sau de convalescent, lui Avram i se pare ca "daca ar fi cunoscut-o in alte timpuri si varste ar fi putut-o iubi".

Cu tenta psihanalitica sunt descrise si raporturile protagonistului cu mama sa, Minodora, care in copilarie il facea sa se retraga ore intregi in balariile din spatele casei rusinat si umilit ca fusese spalat in copaie alaturi de sora lui. Urmeaza apoi o "perioada cand orice tandrete il jena, ii parea insalubra, cum cunosc numai adolescentii".

In sfarsit, rigorismul sau moral fata de fetele dascalului Mitrea intra in acelasi orizont de explicatii freudiste ca si spaima pe care mai tarziu, la petrecerile de pe front, i-o provoaca "dezlantuirea femeilor".

In acest sens, episodul erotic cu Vera, rusoaica de peste Nistru, care-i aminteste lui Avram de lectura unei celebre carti a lui Gib I. Mihacscu, inseamna de fapt o iesire din "romanul familial" prin depasirea complexelor de orice fel. Ranit pe frontul de rasarit, Avram se intoarce acasa in satul-sau natal pentru cateva zile de concediu, sperand intr-un rastimp de liniste, descoperind insa ca razboiul a produs si aici schimbari in mentalitatea si raporturile dintre oameni.

El intra de la inceput intr-un paienjenis de relatii, unele mostenite, altele create acum de razboi, incercand zadarnic sa ramana in afara lor, osciland dramatic intre detasare si solidaritate. Resimte mereu "diferenta de perspectiva" dintre felul sau de a intelege lucrurile si felul celorlalti, fapt ce il determina sa se abtina de la o implicare propriu-zisa in viata satului. Ca se simte oarecum deosebit de comunitatea in mijlocul careia a crescut se vede si din faptul ca ezita sa poarte imbracamintea consatenilor sai, preferand sa iasa pe ulita in haina militara.

Dar motivul principal care il mentine la distanta de "razboiul rece" din sat este frica de moarte prezenta si aici in spatele frontului ("Fiecare are un fel de plex vital in care se concentreaza teama ca va intra glontele predestinat"). Spre aceasta desprindere de evenimente il atrage apoi doctorul Sedler caruia ii datoreaza viata si care ii si aminteste la un moment dat ca intr-un fel ii apartine. Maiorul cauta mereu sa-l faca partas al modului sau de a gandi si de-a vedea lucrurile, insinuand ca vorbeste intotdeauna in numele amandurora, intrebuintand cu ostentatie pronumele "noi" al solidaritatii. Maiorul e un adversar teoretic al lui Hitler, dar aceasta nu e de ajuns pentru ca sa existe un acord intre el si Avram. Chiar daca recunoaste ca "era atras de Sedler ca de un instrumnet de control aflat in vecinatate si de la care putea veni o eventuala solutie ori o clementa", locotenentul roman nu se lasa acaparat de retorica doctorului ras-punzandu-i fie intr-un limbaj al refuzului, fie printr-o tacere politicoasa.

In acelasi timp insa, Avram il refuza si pe Simu, unul din capii rezistentei locale, cand ii cere sa afle daca nemtii intentioneaza sau nu sa arunce in aer podul de la marginea satului. Nu lipsesc, cu toate acestea, unele manifestari spontane de solidaritate cu satul, cum ar fi, de exemplu, hotararea de a interveni in sprijinul batranului Zaharie care omorase cu furca un soldat german. Banuielile se vor spulbera definitiv doar la sfarsit, cand Avram va fi impuscat incercand sa impiedice distrugerea podului. E o moarte ambigua care il plaseaza undeva intre victima si erou. Meritul autorului e de a fi refuzat schematismul, propunand complexitatea acolo unde alti prozatori preocupati de razboi au preferat sa simplifice.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Scriitori romani