FRUMOASA FARA CORP
Roman de Gheorghe Craciun, aparut in anul 1993 la Editura Cartea Romaneasca din Bucuresti.
Frumoasa Jara corp a brasoveanului Gheorghe Crăciun membru de marca (alaturi de Mircea Ncdelciu si Alexandru Vlad) al primei linii valorice a prozei optzeciste, duce textualismul spre marginea himerica, autosubminanta a constructiei ample, polifonice.
Modul de notatie pastreaza amprenta intentionat empirica, realista a texlualismului (la o masa rotunda, ale carei reverberatii teoretice sunt incluse intr-un capitol pus spre finalul volumului, scriitorul rosteste, pentru a explica termenul, cuvintele "manipulare ", " anatema ", " autenticitate ", "prejudecati", "plictiseala"), substanta imediata, umana a romanului ne poarta inca spre mediile cunoscute ale prozei optzeciste (naveta, repartizarea profesionala la marginea lumii civilizate, abulia provizoratului infinit, bovarismul), dar constructia sa indica deja punctul culminant al unui nou program estetic, concentrat in termenul de "infrarcalitatc". "intotdeauna - noteaza autorul - am simtit nevoia sa-mi neutralizez senzatia de inconfort plonjand in chiar substanta acestuia." Pragul de trecere spre aceasta imersiune in fiziologia actului de notatie artistica il reprezinta cotidianul marunt, aglutinant, in care dominanta e materialitatea.
Frumoasa fara corp se construieste, deci, Ia nivelul imediat al notatiei, din senzatii al caror mijlocitor e corpul: "Vocea - noteaza justificativ scriitorul - e un fenomen corporal, e adevarat, dar cu atat mai corporal e scrisul, pentru ca el inseamna nu doar mana, ci si coardele vocale care inconstient pronunta ceea ce scrii. Scrisul cuprinde in sine tacerea corpului intreg, o tacere asurzitoare, sincretica."
Tipologic, Crăciun se afla, in proza noastra mai recenta, la mijlocul drumului dintre infrarealul de notatie al textualistilor, cu o deschidere preponderenta catre proza scurta, si marile imersiuni subcutanate, viscerale de mai tarziu, din Orbitorul lui Mircea Cartarescu sau Exuviile Simonei Popescu; ca si acolo, materia din care se extrage substanta romanului porneste de la trup, in imperioasa, infinita sa concretete:
"Tot ceea ce am scris din 73 incoace - marturiseste autorul - a insemnat pentru mine o aventura a cautarii trupului, a fantasmelor din care se alcatuieste consistenta sa zilnica, o cautare disperata a unei corporalitati ireductibile, coincidenta la rigoare chiar cu persoana mea.
Cand spun «trup», nu ma gandesc numaidecat la constitutia anatomica, la fiziologie sau la miracolul biologic al existentei. Trupul este gura vorbitoare, mana si miscarea, clipirea pleoapei, sufletul, senzatiile, prezenta gandului, emotia si atingerea, tacerea carnii, acea interioritate rationala si viscerala din care se naste limbajul." Ca o consecinta a acestei "interioritati rationale si viscerale" (sintagma definitorie!), majoritatea personajelor masculine din Frumoasa fara corp scriu sau practica o detasare reflexiva, echivalenta mental cu scrisul. "Oare cu scopul asta sa existe lumea - se intreaba unul dintre acestea -, ca materia ei sa se piarda in aburul unei fraze?" intrebarea se adreseaza, retoric, mainii care scrie, explicand logica notatiilor marunte, jocul foarte bine elaborat al infrarealului dominant, posesiv. Din acest punct insa, incepe marea miza de constructie a romanului, adesea disimulata: de a reface, prin exemple camuflate, travestite, marele joc al "imaginii femeii" din bagajul cultural genetic cu care orice scriitor se aseaza la masa lui de lucru, devenind, din chiar clipa in care asterne prima litera pe hartie, robul gracil al propriei sale interioritati livresti. Minutios intreprinse, palimpsestele filigranate de aici vadesc mana exersata a unui scriitor autentic, ruda indepartata cu creatorul quasi-anonim al anticei Chloe, cu trubadurii Graalului sau, mai aproape de noi, cu Garabet Ibraileanu, cel din Adela.