Frunza palida, frunza galbena de Tudor Arghezi - comentariu referat







A patra culegere de versuri publicata de Tudor Arghezi, Hore (1939), se constituie intr-o prelungire a liricii anterioare.

Dupa cum s-a remarcat, cele mai multe dintre piesele acestui ciclu fac legatura cu volumul precedent, Carticica de seara (1935), "prin interesul acordat universului «boabei si al faramei»: o poezie de gratioase miniaturi, ce evidentiaza dexteritatea artizanului Arghezi dispus sa se «copilareasca», prospetimea unei sensibilitati dispuse sa participe la jocul lumii si sa construiasca ea insasi spectacole inedite, cu o candoare infantila" (Ion Pop). Poema Frunza palida, frunza galbena e un exemplu potrivit in acest sens. Arghezi imagineaza aici, la prima vedere, transfigurarea naturii autumnale:

"Frunza cand moare
Se face floare.
Au adunat luna si lumina
Pomii-n gradina I Si scutura soare.

Ati fost niste trupuri
Si v-ati facut fluturi.
Nucule, suflete scuturi.

Dafini, duzi si migdali
Erau plini de papagali,
Le-au cazut aripi si pene,
Fulgii, alene
Si pe-ndelete.
Le-au ramas in arbori scheletele".


Texul se situeaza insa mai aproape de poezia gnomica si metafizica din volumul mentionat, mai exact de acele piese organizate in jurul unor nuclee simbolice ambigue: Ora rece, Ora tarzie, Cantec din frunza s.a.

Primele trei grupaje de versuri, mai sus citate, au un rol introductiv. La inceput, poetul enunta, apeland la prezentul etern sau gnomic, un adevar cu valoare generala: "Frunza cand moare I Se face floare". Spunand acest lucru, el nu face decat sa exprime un fenomen specific si repetabil in natura, acela al prefacerii, prin moarte, in spirit. Apoi, mutand actiunea verbelor la trecut (predominant, perfect compus), Arghezi continua sa descrie metamorfoza regnurilor, procesul cert al trecerii de la materie (pomii, trupuri, papagali, aripi, pene, schelete) la spirit (luna, lumina, soare, fluturi). Adresarea directa: "Nucule, suflete scuturi", are rolul de a actualiza evenimentul si a intari impresia de autenticitate.

In urmatoarele secvente, se concentreaza intreaga substanta lirica a poemului. Verbele la prezent confera o pregnanta deosebita celor relatate:

"Miroase a piatra si ceara,


Si ziua intra in seara.
Prin ceata manjita cu huma
Se micsoreaza carul cu paie de bruma,
Dric vanat, stramb, pe jumatati de roti.

Si cimitir intunecat, de hoti.
In mocirla si apa
Calca momaia ciunga si schioapa
Si duce carul ei cu gloabe mici.

Ca un jeluitor singuratec, cu bici".


Abia acum incepem sa deslusim tema poeziei. Pentru a o contura, Arghezi recurge la un procedeu des utilizat in poemele sale, anume la iradierea simbolica a unui termen (cf. Sorin Alexandrescu, Simbol si simbolizare). Cuvantul moare, din primul vers, iradiaza ceilalti termeni ai textului, atragandu-i si reliefand dintre conotatiile lor pe acelea compatibile cu ideea de moarte (ceara, seara, ceata, huma, dric vanat, cimitir intunecat, mocirla, jeluitor). in ciuda aparentei concreteti a imaginilor, tabloul pare ireal. Ne aflam in amurg, atunci cand contururile se pierd si totul se invaluie in obscuritate. "Paiele de bruma" sugereaza o forma a nesubstantialitatii universului. "Momaia ciunga si schioapa" poate fi cioclul (un soi de Charon decrepit) ce-si petrece la groapa mortul. Cum se intampla si in alte poeme argheziene (Ora tarzie), eroul liric din Frunza palida, frunza galbena il reprezinta pe omul in cautarea unei revelatii. Ce urmareste "momaia ciunga si schioapa" (simbol al umanului imperfect) se lamureste in ultima strofa:

"Azi n-are-nceput deslusit
Si pare o zi de sfarsit.
Maine va fi, nu va fi lata,
Umbra strange orele aplecata"



Trebuie spus ca temporalitatea reprezinta o problematica frecventa in opera lui Arghezi. Adverbele azi si maine sunt folosite, in text, cu valoare substantivala. Prin urmare, poetul e interesat nu de tema mortii, in general, ci de un aspect particular al acesteia: moartea timpului. Omul cauta zadarnic timpul viu, durata eterna (care, in imaginarul arghezian, coincide cu timpul interior); ceea ce gaseste e numai un timp mort, semn al disolutiei devenirii si, in cele din urma, al mortii fiintei.










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu









Scriitori romani