Glasul - roman de Iulian Vesper - analiza referat





GLASUL - Roman de Iulian Vesper (pseudonimul lui Teodor C. Grosu). A fost publicat in anul 1957 la Editura pentru literatura si arta. Nu a mai fost reeditat.

Dupa trei volume de versuri irelevante (Echinox in odajdii. Poeme de Nord, Constelatii) si un roman care a cam trecut neobservat (Primavara in (ara fagilor), in cariera literara a lui Iulian Vesper intervine o perioada de tacere. Ea va fi intrerupta abia in anul 1957, o data cu aparitia noului sau roman, Glasul.

Volumul s-a bucurat de o primire favorabila, cativa din cei mai activi critici ai momentului rezervandu-i, in paginile unor publicatii de larga audienta, cronici serioase, aproape entuziaste.

Romanul impunea nu atat prin problematica atacata, caci in privinta aceasta el se inseria unei traditii bogat ilustrate in literatura noastra, cat prin ineditul perspectivei si noutatea unghiului de abordare. Pentru intaia oara, cum remarca un comentator, complicatele mecanisme ale vietii taranesti erau decelate prin prisma modului de a vedea al femeii si nu al barbatului, asa cum s-a intamplat in majoritatea operelor create anterior. Glasul valorifica, daca dam crezare spuselor autorului, niste exepriente de ordin personal sau traite de cei din preajma sa, dar faptul nu anuleaza total inventia epica; dimpotriva, sporeste gradul de verosimil al discursului romanesc ("imprumutand numeroase elemente si din propria familie am prins sa insir primele pagini ale romanului, lasand, bineinteles, destul loc si imaginatiei" (Ileana Corbea, Nicolae Florescu). Glasul pare a fi inchinat, in ultima analiza, eroismului anodin, capacitatii de a se jertfi a femeii, acelor mame gata sa se sacrifice pentru a-si ajuta copiii sa razbeasca in infruntarea cu viata, sa-si depaseasca un anume statut social, conditia impusa de nedrepte si constrangatoare conjuncturi sociale si istorice. Din acest punct de vedere, Comei Regman pare a nu fi prea departe de adevar atunci cand vede in"zbaterea" eroinei de a depasi obstacole de tot felul, un adevarat mit al "iesirii la lumina", propriu in vremea din urma omului civilizatiei rurale. Ne intampina in Glasul, cum noteaza acelasi Cornel Regman, "o viziune viu particularizata a vietii taranesti din trecut", totul fiind filtrat din perspectiva sensibilitatii, a "subiectivitatii" femeii de la tara, a conceptiei si "viziunilor" ei intemeiate pe si strans determinate de experienta colectiva, de niste "patternuri" mentale, comportamentale si chiar afective de extractie ancestrala.

Aspasia Ciobanu se comporta, de aceea, si reactioneaza ca orice alta femeie de la tara pusa intr-un context asemanator; ea se identifica, pana la un punct, cu idealul taranesc de viata, miscan-du-se, sufleteste, mai ales, pe niste trasee mitice sau doar ritualice. Eroina este, din aceasta cauza, nu un personaj propriu-zis, ci, mai degraba, un "tip impersonal, ideal de taran, ca ciobanul Mioritei" (Mihail Petroveanu). Povestea propriu-zisa nu are un rol semnificativ in structurarea romanului si nici in conturarea setului de mesaje al acestuia. Totul se rezuma la o larga confesiune a Aspasiei Ciobanu, la consemnarea unui sir de evenimente, mai mult sau mai putin relevante, in urma careia se reface o "biografie" si se profileaza un destin uman inconfundabil. Paradoxal, acest destin este cel care "coaguleaza evenimentele si personajele disparate, coordoneaza momentele povestirii" (Radu Enescu) dand unitate cartii, intregului demers narativ.



Confesiunea Aspasiei Ciobanu ne dezvaluie o existenta terna, dura, solicitanta si nemiloasa, desfasurata pe fondul unui mediu (familial, al satului romanesc din primele patru decenii ale secolului al XX-lea etc.) auster, inhibant si refractar la schimbari, care reteaza fara mila orice tentativa de evadare, inabusind visul, aspiratia spre zari mai inalte. Confruntarea cu mediul acesta aspru are, intr-un anume fel, si efecte benefice. Din lupta cu solicitarile vietii, si ele n-au fost deloc putine, eroina iese fortificata moral. Ea se supune, in primul rand, randuielilor traditionale, tiparelor de gandire mostenite, dar nu o paraseste, totusi, nicicand dorinta de a razbi, de a ajunge la liman si, in consecinta, credinta in bine si adevar, in frumos, in puterea de nebiruit a vietii.

"Nadajduim sa le facem pe toate", zice ea, undeva, "si sa biruim greutatile. Ne gandim sa le putem intruchipa pe cat ne simtim in stare. Sa nu lasam putregaiuri dupa urma noastra". Un ethos reconfortant, asadar, intemeiat. pe puterea efortului si a unei munci fara preget, de la care se astepta izbavirea.

Aspasia Ciobanu traieste sub semnul muncii, al unei munci indarjite si tenace, si sub acela, nobil oricum l-am privi, al grijii fata de destinul copiilor sai; in acest punct, gandul si fapta Aspasiei Ciobanu ating sublimul. Eroina actioneaza in virtutea unui acut sentiment al datoriei, intelegand exact si ratiunea, si sensurile sacrificiului sau: "De multe ori ma intrebam pentru cine ma zbateam atata. Cand ma uitam la toti, stiam". Asa cum s-a mai observat, femeia aceasta are "un puternic instinct al vietii", un simt special care o face sa se orienteze fara greseala in hatisul intamplarilor de tot felul. Ea stie sau doar presimte ca viata isi are ritmurile ei, miscarea ei inexorabila. Nu intelege, de exemplu, actiunile fiilor sai (Gheorghita, baiatul cel mare, intrase in miscarea revolutionara si fusese lichidat in inchisoare), dar presimte, aproape instinctiv, ca "toate aveau sa se innoiasca odata

Planuri si nadejdi, toate aveau sa se implineasca. Nu s-au trudii oare feciorii mei si nu si-au varsat sangele pentru ele?". Sigur, personajul este mult mai complex. Aspasia traieste si momente mai luminoase, de adanca multumire, mai putin incordate, cand se arata a fi generoasa, calda, afectuoasa, sensibila, desi rareori isi ingaduie sa se exteriorizeze. Ea traieste totul cu o mare discretie, dupa comandamentele bunului simt popular.

In "transcrierea" monologului prin care Aspasia Ciobanu ni se confeseaza, I. V, a gasit, de cele mai multe ori, tonul potrivit. Ton sobru, "masurat", redat prin propozitii si fraze scurte, aproape eliptice. Autorul este atent la ritmul vorbirii, la muzicalitatea discursului, desi, impotriva tuturor precautiilor, acesta e pandit uneori de monotonie si chiar de o anume artificialitate. Meritul lui Iulian Vesper este ca n-a literaturizat excesiv si ca n-a cautat efecte ieftine, n-a cazut in capcana de a scrie un roman cu tendinta (prea fatisa). Glasul ramane, la o analiza lucida, un document de viata emotionant, credibil in punctele lui esentiale.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani