Glossa - pesimismul acestui poem referat






Elaborata intre 1874 - 1882 si publicata in editia maioresciana de Poesii (1883), Glossa cunoaste doua variante a noua strofe si una a zece octave, marcand evolutia spre formele clasice.

Textul a fost clasat ca sinteza a atitudinilor pesimiste eminesciene, in care influenta budista filtrata prin filozofia schopenhaueriana e mai evidenta decat oriunde. Glossa e o poezie gnomica, un cod etic al omului superior bantuit de nelinistea pricinuita de lipsa de sens a existentei.

Poemul trimite la diverse motive, concepte si idei filozofice. Ideea "lumii ca teatru" - de la Epictet si Marc Aureliu, trecuta in istoria culturii universale pana la Ronsard, Shakespeare, dupa ce a traversat spatiile pana in cultura hindusa; ideea imobilismului fiintei de la Parmenide si Zenon din Elea; apatheia ~ de la stoici - (indiferenta senina in fata desertaciunilor lumesti); ideea prezentului etern ca situare in absolut - idee schopenhaueriana. Toate, insa, desi se constituie intr-un suport ideatic, devin materie lirica, intrucat transfigurarea a lucrat desavarsit.

Proiectat tragic intr-un tu nedeterminat, asadar instrainat de sine, poetul tinde acum, dupa experienta dureroasa a Luceafarului coborat o clipa in lumea efemerului, sa recapete locul linistii, regasindu-se pe sine la capatul constatarii tragice a limitarii spatiale si temporale in raport cu infinitatea universului. Relatia cu Oda (in metru antic) e directa.

"Pesimismului" acestui poem i se pot aduce serioase corectii. Atitudinea polemica, ce presupune luciditate, anuleaza ideea de pesimism, dupa cum observa unii dintre comentatorii substratului filozofic al creatiei eminesciene, ca T. Vianu, N. Tertulian, Ioana Em. Petrescu, Mihai Cimpoi s.a. Polemismul se naste din revolta, din ironie, or acestea sunt atitudini antischopenha-ueriene. Verbul acuzator sau vindicativ are ca suport ratiunea, cugetarea: "Ce e rau si ce e bine I Tu te-ntreaba si socoate"; "Nici incline a ei limba I Recea cumpan-a gandirii I inspre clipa ce se schimba"

Discursul poetic e o alcatuire riguroasa. Strofa-tema contine trei enunturi constatative ("Vreme trece, vreme vine, I Toate-s vechi si noua toate;", "Ce e val ca valul trece") si trei indemnuri, formulate in constructii paralele si antiteze. Ideile prefiguratoare - coincidenta contrariilor, detasarea lucida, antiteza aparenta / esenta - asigura extensia argumentatiei etice.

Motivul lumii ca spectacol al desfasurarii planurilor in dimensiune sociala si cosmica, spectacol grandios si in acelasi timp joc grotesc si lipsit de consistenta, intr-un decor abstract, se nuanteaza la intersectia cu ideile comunicate ca enunturi gnomice.
In aceeasi tehnica propusa de strofa-tema, discursul continua ca alternanta a enunturilor constatative si a indemnurilor. Fiecare strofa, supusa fiind ideii unuia dintre versurile strofei-tema, ocupa un spatiu al gradarii argumentatiei si normelor codului etic.

La nivelul lecturii logice, ideile prezente in strofele mediane par accesibile: in curgerea continua a desertaciunilor, detasarea e conditia regasirii de sine; ratiunea e singura cale de separare a esentelor de aparente; tot ratiunea desluseste in spectacolul lumii binele si raul; cugeta, deci, la eternitatea prezentului, punct de convergenta a trecutului si prezentului; speranta si teama raman desarte in fata jocului si a alternantei mastilor; trecatoare sun! toate in competitia celor buni cu cei rai; inselatoare sunt toate ispitele; intelepciunea inseamna a ramane detasat sufleteste.





Motivul prezentului etern e recurent si in alte texte. Un poem exemplar, al carui filigran poate insela asupra profunzimii sale, este Stelele-n cer. Fete a doua file, trecutul si viitorul raman, prin convergenta lor in prezent, aparente, ele fiindu-si asemenea. Timpul se infatiseaza ca un ciclu (ca izvorul in-torcandu-se in el insusi).
Pentru "lumea ca teatru" sintagmele omonime - "comedia cea de obste", "comedia minciunii" - aduc conotatii. Sarmanul Dionis, Scrisoarea I si alte poeme reitereaza conceptul, accentuand in diverse forme jocul aparenta esenta. In nuvela Sarmanul Dionis, apar si alte conotatii: ideea repetabilitatii ciclurilor, tema eternei alergari, ideea hegeliana a zadarniciei de a da vreun sens invartirii pe loc a timpului. Imaginea cercului e idee mito-poetica. Strofele 4 si 6 sunt sugestive pentru interpretarea acestui motiv.

A treia idee de esenta e cea referitoare la dialectica raului si binelui. Detasarea ar avea un scop: daca cei rai triumfa asupra celor buni, ei trebuie lasati, in cele din urma, sa se lupte intre ei; astfel, raul isi are dusmanul tot in rau, autoanihilandu-se.

In fine, ipostazele aparentei vs. realitate capata diverse forme in textul eminescian: "Multe trec pe dinainte, I In auz ne suna multe "; "clipa ce se schimba I Pentru masca fericirii, I Ce din moartea ei se naste I Si o clipa fine poate"; "Toate-s vechi si noua toate"; "Lumea-i vesela si trista", ,^4Ite masti, aceeasi piesa, I Alte guri, aceeasi gama", "Cu un cantec de sirena, I Lumea-ntinde lucii mreje"

Ca toate sunt desertaciuni, amagiri, minciuni, falsuri, forme goale, voluptati seci, avand la baza neantul, e un argument pentru detasarea rece si revenirea la esenta sinelui ca singur temei al autenticitatii.
Detasarea presupune, asadar, luciditate, cunoastere de sine, izolare, neim-plicare afectiva si faptica, identificare sublima cu sinele; ea este atitudinea cugetatorului, rece martor al spectacolului lumii umane, singurul care a ajuns la intelegerea adevarului ca "timpul nu e cronologie seaca, ci eternitate, circularitate", singurul capabil sa se izoleze in singuratatea creatoare sau a cunoasterii. in aceasta izolare, el devine "nemuritorul rece" care s-a regasit pe sine dupa o experienta nefericita in limitarea umanului. El e cel care, pentru a muri "linistit", trebuie sa se regaseasca pe sine, cum scrie poetul in Oda (in metru antic).

Ultima strofa muta accentele: de la perspectiva filosofica se ajunge Ia cea etica, morala, si nu intamplator versul "Vreme trece, vreme vine" (care deschide si inchide discursul, strofa intorcandu-se in sine) se afla in aceste pozitii.

Glossa este un text care deschide intelesurile marilor poeme filosofice eminesciene. El nu poate fi inteles decat in relatie cu acestea, si mai ales cu Luceafarul si Oda (in metru antic).
Ca specie cu forma fixa, glossa era alcatuita la origine (in literatura spaniola) dintr-o strofa tema de patru versuri, comentata in tonalitate ironica in patru decime. Eminescu a putut-o prelua prin literatura germana (Lessing, Schlegel, Uhland) sau direct din literatura spaniola, de la Cervantes.

El i-a dat o forma originala, alcatuind strofele simetric (octave). Reluarea inversata a primei strofe e o inovatie eminesciana.

Claritatea ideilor, simplitatea mijloacelor, caracterul sententios, gradul sporit de generalitate, stilizarea exceptionala, pana la abstractie, sunt trasaturi ale acestui cunoscut si profund poem eminescian.










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Scriitori romani