Gluma de Milan Kundera - consecinţele unei glume nevinovate referat






Milan Kundera
biografie



Milan Kundera s-a nascut in 1929, la Brno (Cehia).
Tatal sau era un mare pianist si, sub influenta sa, muzica si reflectia muzicologica vor fi intotdeauna elemente importante in romanele kunde-riene.

Dupa instaurarea regimului comunist, in 1948, Kundera adera, impreuna cu alti tineri ai generatiei sale, la partidul comunist. Va fi insa exclus din partid in 1949, traseul vietii si al carierei sale fiind o vreme deviat pe o "linie moarta". Va practica in acesti ani tot felul de meserii marginale si va astepta pana in 1957 publicarea primelor poeme (pe care romancierul de mai tarziu nu le va mai recunoaste ca facand parte din "opera" sa). Intre anii 1959 si 1969 este profesor la Institutul de Cinematografie din Praga, unde il va avea ca student, la un moment dat, pe un alt ceh celebru, viitorul regizor Milos Forman.

In perioada de liberalizare si deschidere sociala si intelectuala premergatoare "Primaverii de la Praga" ii apar romanul Gluma si volumul de povestiri Ridicole iubiri. Dupa radicalizarea regimului comunist, survenita in urma invaziei armatei sovietice, in august 1968, Kundera va deveni un autor interzis.

Se exileaza in Franta in 1975, iar dupa aparitia Cartii rasului si a uitarii i se va retrage cetatenia cehoslovaca. In 1981 devine cetatean francez. Va fi profesor la Rennes si mai apoi la Paris ("Ecole des Hautes Etudes"), unde sustine cursuri de teoria si istoria romanului european. Kundera a continuat sa-si scrie romanele in limba ceha, insa primele editii ale acestor carti vor fi traduceri in franceza (si in alte limbi occidentale), pe care autorul le va revizui cu grija, constient de faptul ca publicul la care are acum acces este cel occidental.

Celelalte romane scrise in limba ceha sunt: Viata e in alta parte (1973), Valsul de adio (1979), Insuportabila usuratate a fiintei (1984), Nemurirea (1990). Carti scrise in limba franceza: Jacques si stapanul sau. Omagiu lui Denis Diderot (teatru), Arta romanului (eseu, 1986), Testamentele tradate (eseu, 1993), incetineala (roman, 1995).

Prezentarea textului
INTOARCEREA IN ORASUL NATAL



Romanul Gluma este primul din seria cunoscutelor si apreciatelor creatii ale scriitorului. Structurata in sapte parti, aproape independente una fata de cealalta, actiunea cartii urmareste "evolutia" in special a unui singur personaj, Ludvik Jahn, de care insa, in mod fascinant, isi leaga destinele si celelalte personaje ale cartii.
Debutul romanului il surprinde pe Ludvik Jahn, intors in orasul natal dupa o absenta de cincisprezece ani. Revederea locurilor in care copilarise si isi traise adolescenta nu provoaca nici cel mai mic sentiment de duiosie in sufletul personajului, ba dimpotriva, orasul ii apare respingator. in spitalul orasului, Ludvik se intalneste cu un fost prieten, Kostka, pe care-l roaga sa-i imprumute garsoniera pentru o dupa-amiaza. intre cei doi are loc un dialog foarte important pentru intelegerea mesajului operei.

Daca Kostka este "un lucrator pasnic pe eternul santier al Domnuluf, Ludvik nu crede in zidarii Domnului"' si mai ales nu crede ca zidurile construite intr-o perioada totalitara sunt adevarate, ci decoruri: "Mie mi se pare insa ca in loc de ziduri vad pretutindeni numai decorurp'.
Dupa ce rezolva problema garsonierei, Ludvik intra intr-o frizerie, unde are surpriza de a fi barbierit de fosta lui iubita. Lucia, ajunsa acum o femeie inasprita de trecerea timpului si de necazuri.

CONSECINTELE UNEI GLUME NEVINOVATE.



De Lucia se leaga unul dintre cele mai importante momente ale vietii lui Ludvik. Student fiind, si membru al partidului comunist, Ludvik ducea o viata lipsita de griji, fiind "unul din acei cu mai multe fete". Vesel, increzator in sansele partidului comunist, Ludvik face curte uneia dintre colege, Markcta. Extrem de credula, serioasa, Marketa era una dintre cele mai frumoase studente. Pentru a o cuceri mai usor, Ludvik adopta atitudini interesante, mature. Fata este trimisa la un curs de invatamant de partid de unde ii expediaza lui Ludvik scrisori pline de entuziasm fata de ideologia comunista. Iritat ca Marketa da mai multa importanta convingerilor comuniste decat lui, Ludvik face o gluma si-i trimite o ilustrata (cu scopul de a o soca pe fata) in care ii scrie: "Optimismul e opiumul omenirii! Spiritul sanatos pute a prostie. Traiasca Trotki! Ludvik?'. Aceasta joaca il va costa scump pe erou. Scrisoarea interceptata de Securitate nu este interpretata deloc in spirit ludic. Acuzat de Securitate ca are legaturi cu dusmanii poporului, Ludvik nici macar nu se apara, asa ca in sedinta plenara toti cei pe care-i considerase prieteni voteaza impotriva lui, excluzandu-l din partid si din facultate.

Trimis in armata, Ludvik va trai o experienta initiatica ce-I va schimba total. Armata va insemna punerea semnului egal intre toti indivizii, transformati in masini de lucru in mina, terorizati de stigmatul excluderii din randurile celor obisnuiti (membri de partid): "() am fost deposedati de propria vointa, fiecare dintre noi devenind la iuteala ceva ce pe dinafara se aseamana cu un obiect (un obiect de care se dispune, e trimis, chemat si comandat), iar pe dinauntru cu un om (suferind, catranit, ros de indoieli)".

Salvarea din acest univers inchis, obtuz, vine intr-o zi de la o fata firava: Lucia. Din clipa cand incep sa vorbeasca si pana cand cei doi se despart, Lucia devine pentru Ludvik simbolul linistii, puritatii si supravietuirii: "Din seara aceea totul in mine s-a schimbat; ma simteam din nou omul ocupat in forul sau interior; nu mai eram acea jalnica pustietate in care se fugareau involburandu-se (ca gunoaiele intr-o incapere devastata) lamentarile, reprosurile si acuzatiile; pe neasteptate, odaia forului meu launtric a fost dereticata si cineva incepea sa locuiasca in ea".
Povestea de dragoste cu Lucia este cu atat mai impresionanta cu cat, chiar si in finalul romanului, ea isi va dovedi importanta in viata lui Ludvik. Descoperindu-i feminitatea, acesta incearca sa o posede pe Lucia, fara sa faca prea multe eforturi pentru a-i intelege refuzurile indarjite. intr-un acces de furie, Ludvik o alunga. Convinsa ca nu este iubita, ci doar dorita animalic. Lucia va pleca pentru totdeauna din viata lui Ludvik.

Dupa mai multi ani, Ludvik se va intoarce in Praga, va reusi sa-si termine studiile, se va angaja intr-un institut de cercetare si intoarcerea in oraselul natal (de la inceputul cartii) va fi motivata de o razbunare. Ludvik o cunoaste pe Helena, redactor la radio, care se dovedeste a fi sotia lui Pavel Zema-nek, un asa-zis prieten, care a pledat cu entuziasm (cand Ludvik se astepta sa fie ajutat) pentru excluderea sa din facultate si din partid.
Razbunarea era simpla: Ludvik spera sa-l loveasca pe Pavel seducandu-i sotia. Dupa ce se intalneste cu Helena si face dragoste cu ea intr-un mod trivial, Ludvik afla ca, de fapt, intre Helena si sotul ei nu mai exista nimic. Dezgustat de Helena, care percepe experienta erotica cu Ludvik ca fiind inceputul unei noi iubiri, personajul constata ca totul este derizoriu, cu atat mai mult cu cat in oraselul natal, cu ocazia unei sarbatori populare, "cavalcada regilor", apare si Pavel, sotul Helenei, insotit de tanara si frumoasa sa amanta.

VIETI ESUATE.



Finalul romanului aduna toate personajele la un loc: Kostka, cel care vazuse in comunism o reiterare moderna a Evangheliei, o cunoaste pe Lucia dupa ce aceasta fugise pentru a nu-l mai vedea pe Ludvik. incercand sa o faca sa-si recapete increderea in sine, Kostka sfarseste prin a o seduce pe fata, dar, casatorit fiind, nu are curajul sa o ia de sotie, condamnand-o la rolul de amanta. in ochii lui Kostka, soldatul care-i ceruse imperios Luciei daruirea trupeasca trecea drept o "bestie umana".




Helena incearca sa se sinucida pentru ca Ludvik i-a declarat sincer ca nu o iubeste absolut deloc. Cade in ridicol, deoarece nici acest lucru nu-i reuseste, in loc de otrava luand laxative.
Jaroslav, prietenul din tinerete al lui Ludvik, ramas in oraselul natal, traieste si el o mare dezamagire. Convins ca folclorul reprezinta o sursa de puritate (in fata ideologiei vremii), este conducatorul unui ansamblu de muzica populara. Ultima "cavalcada a regilor" ii demonstreaza ca si aceasta lume, a traditiilor arhaice, a fost infestata de propaganda comunista.
Ludvik se hotaraste sa cante in formatia de muzica populara alaturi de prietenul sau cel drag. O adunatura de tineri beti si agresivi, care nu apreciaza deloc folclorul, constituie publicul pentru care canta Ludvik si Jaroslav. De suparare, Jaroslav face infarct chiar pe scena, fiind gata sa moara in bratele prietenului sau.

EFECTELE INDOCTRINARII COMUNISTE



Romanul nu prezinta doar o perioada tulbure (1948 - 1949) din istoria unei tari supuse unui regim politic (cel comunist) care a fost cunoscut si de Romania timp de aproape o jumatate de secol. Dupa cum afirma si autorul, cele patru personaje isi construiesc (in mod bovaric) iluziile care sa le ajute sa supravietuiasca: "cei patru protagonisti sunt creati astfel: patru universuri comuniste personale, grefate pe patru trecuturi europene: Ludvik - comunismul alimentat de spiritul corosiv voltairian; Jaroslav - comunismul ca dorinta de reeditare a trecutului patriarhal conservat in folclor; Kostka - utopia comunista grefata pe Evanghelie; Helena - comunismul ca sursa a entuziasmului unui homo sentimenlalis" (Milan Kundera - Ziua cand Panurge nu ne va mai face sa radem).

Dureros este nu atat faptul ca cei patru nu pot supravietui spiritual in lumea lor iluzorie, ci ca aceasta lume de lozinci a fost construita din tinerete, ceea ce ii lasa pe acestia sa-si iroseasca existenta o lunga perioada de timp, momentul luciditatii venind mai tarziu pentru toti (dupa treizeci de ani).
De altfel, in mai multe randuri de-a lungul romanului, prozatorul atrage atentia asupra pericolului pe care-l reprezinta manipularea tinerilor intr-un regim totalitar: "Tineretea e cumplita: e o scena vasta pe care umbla, in coturni inalti si in costume din cele mai diferite, niste copii (chipurile inocentei!) rostind cuvinte invatate, pe care le inteleg pe jumatate, dar carora li se daruiesc cu un devotament de-a dreptul fanatic. Cumplita e si istoria, care devine atat de frecvent un teren de joaca pentru necopti; teren de joaca pentru adolescentul Nero, teren de joaca pentru Napoleon, teren de joaca pentru multimile de copii fanatizati ale caror pasiuni copiate si roluri primitive se transforma brusc intr-o realitate de o catastrofala realitate".
Destinul tragic al personajelor rezulta din usurinta cu care cad in mirajul lumii "perfecte" a comunismului, dar si din imensa "gluma" in care istoria angreneaza un intreg popor.

STAREA DE OBIECT
(fragment din roman)


"In acest ritm precipitat am fost deposedati de propria vointa, fiecare dintre noi devenind la iuteala ceva ce pe dinafara se aseamana cu un obiect (un obiect de care se dispune, e trimis, chemat si comandat), iar pe dinauntru cu un om (suferind, catranit, ros de indoieli); chiar in aceeasi zi ni s-a ordonat incolonarea, ca sa fim expediati la cina si, de aici, in pat; a doua zi, dis-de-dimineata, desteptarea si plecarea la mina; la mina am fost repartizati pe grupe. in cateva echipe de munca, si inzestrati cu niste unelte (perforatoare, lopeti, lampi de miner) pe care aproape niciunul din noi nu stia sa le manuiasca; pe urma, colivia ne-a transportat pe toti in subteran.
Cand. cu trupurile chinuite de durere, am iesit la suprafata, afara ne asteptau subofiterii, care ne-au incolonat si ne-au condus inapoi la cazarma; am luat masa de pranz, iar dupa-amiaza am inceput instructia; dupa instructie a urmat curatenia in salile de dormit, apoi educatia politica si cantul obligatoriu; in locul vietii intime, o sala cu douazeci de paturi. Si asa se scurgeau zilele, una cate una.
Starea de obiect - aceasta napasta care ne lovise - mi s-a parut. in primele zile, cu totul opaca; impersonale, impuse, activitatile pe care le executam substituiau toate manifestarile noastre umane; fireste, capacitatea aceasta nu era decat relativa, determinata nu numai de imprejurari reale, ci si de lipsa de obisnuinta a vederii (ca atunci cand se trece de la lumina intr-o camera intunecoasa); cu timpul, ea avea sa se risipeasca si pana si in aceasta «semiobscuritate a starii de obiect» oamenii au inceput sa se vada omeneste. Trebuie sa marturisesc ca eu am fost printre cei din urma care au stiut sa-si adapteze vederea la «luminozitatea» schimbata. Si aceasta, datorita faptului ca intreaga mea fiinta se impotrivea cu indaratnicie noului ei destin. Soldafii cupetlite negre, in mijlocul carora m-am trezit fara voia mea. nu faceau decat instructie jara arme si munceau in mina. Pentru munca lor erau platiti (in privinta aceasta o duceam mai bine decat alti soldati), dar asta pentru mine. era o slaba mangaiere, cand ma gandeam ca toti acestia, fara exceptie erau oameni carora tanara republica socialista refuza sa le incredinteze arma deoarece ii considera dusmanii ei. De aici decurgea, fireste, si tratamentul mai aspru, si primejdia prelungirii stagiului activ peste cei doi am obligatorii; dar ceea ce ma teroriza pe mine cel mai mult era simplul fapt de a fi ajuns printre acei pe care eu insumi ii socoteam dusmanii mei neimpacati, si aceasta ca urmare a incadrarii mele (definitive, fara drept de apel si cu eticheta pe viata) in randurile lor de catre propriii mei tovarasi. Iata de ce am trait prima parte a existentei mele printre negri intr-o inversunata singuratate: nu voiam sa ma inhaitez cu dusmanii mei. nu voiam sa ma aclimatizez in mijlocul lor. Cu iesirile in oras, situatia erape-a-tunci foarte grea (soldatul n-avea acest drept, ci ii capata doar ca o recompensa, ceea ce. in mod practic, insemna ca putea sa iasa din cazarma cel mult o data la doua saptamani - sambata; dar. in asemenea zile, cand soldatii se infundau cu droaia prin carciumi sau se tineau dupa fete, eu preferam sa raman singur; tolanit in patul meu din baraca, incercam sa citesc ceva sau chiar. sa studiez (de altfel, unui matematician, ca sa lucreze, ii ajung un creion si o bucata de hartie) si ma consumam cu inadaptabilitatea mea; eram incredintat ca singura sarcina pe care o aveam de indeplinit era sa continui lupta pentru onoarea mea politica, pentru dreptul meu de «a nu fi dusman», pentru dreptul meu de a iesi de aici.

M-am dus de cateva ori la responsabilul politic al unitatii si am incercat sa-l conving ca am ajuns printre negri dintr-o eroare; ca am fost exclus din partid din cauza intelectualismului si cinismului meu. si nicidecum ca dusman al socialismului: si defecare data (nici nu mai stiu de cate ori!) i-am explicat cum a fost cu ridicola istorie a cartii postale ilustrate, istorie care insa acum nu mai iesea deloc ridicola, ci. dimpotriva, legata de petlitele mele negre, ea devenea din ce in ce mai suspecta si parea sa dea nastere ideii ca as ascunde ceva. Trebuie insa sa spun deschis ca responsabilul politic m-a ascultat intotdeauna cu rabdare si a manifestat o intelegere, aproape neasteptata, fata de dorinta mea de a ma dezvinovati: si intr-adevar, o data. undeva sus (ce misterioasa si invizibila determinare a locului) s-a interesat de situatia mea. dupa care m-a chemat la el si mi-a spus cu sincera amaraciune: «De ce m-ai inselat? Am aflat ca esti trofkist».
Am inceput atunci sa inteleg ca nu exista nicio forta capabila sa modifice acea imagine a persoanei mele. imagine depusa undeva, la nu stiu ce Curte suprem. care dispune dupa bunul-plac de destinele oamenilor; si am inteles ca aceasta imagine (deloc asemanatoare mie) e mult mai reala decat insasi persoana mea; ca nu ea ci eu sunt o umbra a ei: ca nu ea poate fi invinuita ca nu-mi seamana, ci eu sunt vinovat de aceasta neasemanare; si ca aceasta neasemanare e crucea mea pe care nu pot s-o arunc in spinarea nimanui, ci trebuie s-o port singur in spinare.




Bibliografie:

Milan Kundera, Gluma, Ed. Univers, Bucuresti, 1991.



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani