Harap-Alb de Ion Creanga - comentariu basmului referat





Basmul este specia genului epic in care sunt narate intamplari fabuloase ale unor personaje antropomorfe (fiinte umane) si imaginare, "himerice", (zmei, zane, sfinte), inzestrate cu puteri supranaturale; acestea din urma dau specificitate basmului. in ansamblul lor, personajele sunt polarizate in forte ale binelui care triumfa si forte ale raului infrant.

Eroul de basm -intotdeauna fiinta antropomorfa - parcurge un traseu initiatic si traverseaza probe calificante pe parcursul carora se desavarseste ca om, isi asimileaza in mod constient principii etice cu valoare pragmatica. (Fapturile himerice joaca rol auxiliar in formarea eroului, fie ca piedici ce trebuie depasite, fie ca prieteni beneficii Specie tezista, basmul exprima, prin morala sa, conceptia optimista despre lume, proprie omului vechi: in mentalitatea acestuia, dominanta este ideea perfectibilitatii continue a lumii si a fiintei umane. Finalul fericit al basmelor tipice vine sa afirme faptul ca, daca raul are puteri tranzitorii asupra lumii, binele il invinge, cu puterea si indreptatirea lui etica superioare. Basmul cult preia de la cel popular motivele a caror imbinare alcatuieste actiunea, personajele consacrate, precum si ordinea spatio-temporala caracteristica fabulosului. Cu acesl material, autorii realizeaza, prin prelucrare si interpretare proprie, un basm original.


Povestea lui Harap-Alb, cel mai cunoscut basm al lui Ion Creanga, este, ca dimensiune, aproape un mic roman, datorita numarului mare de motive, precum si datorita amplificarii unora dintre ele.

Dupa formula de inceput consacrata, prima secventa are la baza motivul alegerii eroului destinat peripetiilor pe baza unei probe: din cei trei frati doar cel mai mic reuseste sa treaca podul, infruntand ursul urias, datorita calului, hainelor si armelor care fusesera ale tatalui ca mire. Mezinul le ceruse ca urmare a sfatului Sfintei Vineri, pe care o miluise in infatisarea ei de batrana neajutorata. Urmatoarea secventa, care determina semnificatia de ispasire-initiere a marelui motiv al drumului, e enuntarea tabu-ului, a interdictiilor care sunt in numar de doua: feciorul de imparat este sfatuit sa se fereasca de span si de omul ros. Trecand podul, hotar simbolic intre taramul cunoscut si cel necunoscut, plin de primejdii, fecioml de imparat nimereste intr-un spatiu labirintic pentru a carui trecere il accepta, a treia oara, pe Span drept calauza, calcand astfel prima interdictie. Ca urmare, fecioml de imparat este ademenit intr-o fantana din care nu mai iese ca stapan, ci ca sluga, dobandind si numele care-l fixeaza prin juramant in aceasta noua situatie, Harap-Alb. Coborarea in fantana are astfel semnificatia simbolica a mortii si invierii. Urmeaza apoi cele trei incercari menite sa-I duca la pieire, ordonate de Spanul care i-a luat locul ca nepot si urmas la tronul unchiului.

Cea dintai incercare este aducerea "salatilor" din gradina ursului, a doua, aducerea capului cerbului fabulos impodobit cu pietre pretioase, iar cea de a treia, aducerea fetei imparatului Rosu, vestita farmazoana, ca mireasa pentru Span. Aceasta a treia incercare presupune insa calcarea celei de a doua interdictii, de a nu avea de a face cu omul ros si ca atare prilejuieste un alt drum cu multe peripetii si probe de incercare. in primele incercari, Harap-Alb trebuie sa infrunte fiare fabuloase si reuseste datorita sfatului si sprijinului unor sfinte binevoitoare, purtand numele a doua zile ale saptamanii, vineri si duminica, personaje familiare basmului popular romanesc, avand functia zanelor bune, dar, spre deosebire de acestea, batrane. A treia incercare presupune un nou drum in care, spre deosebire de primul, care a prilejuit intai intalnirea-capcana cu fiinta malefica, raul viclean reprezentat de Span, eroul se intalneste si se insoteste cu personaje care-l vor ajuta sa treaca probele ce-i vor fi impuse de imparatul Ros. Acestea vor fi mult mai numeroase: intai albinele si furnicile, apoi cinci aratari, fapturi cu infatisare grotesc-diforma, Gerila, Flamanzila. Setila, Pasari-Lati-Lungila si Ochila. Numarul probelor la care este supus Harap-Alb la posacul si mereu maniosul imparat Rosu este mult mai mare, dar imbinate ingenios si umoristic: in calitate de oaspeti, Harap-Alb si tovarasii sai trebuie sa faca fata intai modului in care gazda lor aplica legile ospetiei, oferindu-le un adapost supraincalzit, hrana si bautura in cantitati uriesesti. Trebuie mai apoi sa-si dovedeasca vrednicia alegand macul din nisip, spiritul de observatie distingand-o pe fata imparatului de sosia ei, incercari trecute cu bine gratie furnicilor si albinelor, si in cele din urma sa o pazeasca pe fata, care, fiind mare farmazoana, se transforma intr-o pasare si-si ia zborul pana in dosul lunii. Abia dupa a saptea incercare, impusa insa chiar de fata - o intrecere intre pasarea ei maiastra si calul lui Harap-Alb pentru a aduce de unde se bal muntii in capete ulcioarele cu apa vie si apa moarta -, misiunea este indeplinita cu bine. Cele cinci aratari care-l ajutasera pe erou il parasesc, ramanand in locurile lor. Ultima secventa a basmului reinnoada firul legat de substituirea eroului si materializeaza motivul deconspirarii si pedepsirii uzurpatorului. Cum eroul se afla sub legamantul muteniei, fata imparatului da la iveala inselatoria Spanului, iar acesta ii taie capul lui Harap-Alb. Ordinea binelui este restabilita prin pedepsirea uzurpatorului de catre calul nazdravan si invierea eroului cu ajutorul apei moarte si a celei vii, savarsita de fata imparatului Rosu. Dupa ce murise ca fecior de imparat si se nascuse ca sluga Harap-Alb la fantana din taramul labirintic al Spanului, eroul trece acum in sens invers prin moarte la viata si basmul se incheie cu nunta feciorului de imparat, inteleptit de peripetiile prin care trecuse, cu fata imparatului Rosu, care renunta la puterile ei de magiciana.



Basmul lui Creanga conserva toate semnificatiile simbolice ale motivelor traditionale, dar se particularizeaza prin realismul lui. Lumea fabuloasa a basmului traditional primeste atribute caracteristice lumii satului; astfel, chiar de la inceput, craiul si cei trei fii ai lui se comporta si mai ales vorbesc aidoma unor tarani sfatosi, cu expresii si zicatori suculente. Craiul, ca un batran hatru, se posomoraste de lipsa de vrednicie a feciorilor sai al caror comportament verifica vechea zicala "La placinte inainte, la razboi inapoi" si-i prezice batjocoritor mijlociului ca se va intalni "c-un iepure, ceva" si "popac" se va trezi cu el inapoi in ograda. Nu altfel stau lucrurile si la curtea lui Verde imparat, a carui imparatie urma sa fie mostenita de nepotul vrednic. Atoate-stiutoarea Sfanta Duminica se scoala foarte de dimineata si culege desculta pe roua poala de somnoroasa pe care o fierbe cu miere si lapte pentru a obtine bautura adormitoare pentru cerbul instelat, ca orice vracita iscusita, si-l incurajeaza pe erou sfatuindu-l sa se lase in seama ajutorului lui Dumnezeu.

Animalele cu puteri fabuloase au totusi comportamente ale celor obisnuite: Cerbul vine "boncaluind", "bea halpav" din mursa adormitoare si scurma pamantul cu copita, ca un buhai, albinele si furnicile ale caror regine sunt inzestrate cu grai omenesc sunt surprinse de erou in momente caracteristice ciclului vietii unor asemenea ganganii.
Singurele personaje care. aidoma zmeilor din alte basme, apartin in intregime fabulosului sunt cei cinci uriasi, intrupari stihiale ale unor puteri ce. in forma echilibrata, moderata, sunt in firea lumii reale, si tocmai din acest motiv benefice, cand sunt stapanite, si devastatoare, cand se dezlantuie. Aceste stihii, prin reductia lor minimizanta, sunt sursa a comicului jovial. Harap-Alb rade cand Ie intalneste in plina dezlantuire si le ia intr-un fel in stapanire prin ghicirea numelui lor, nume pline de umor, ca spre pilda Ochila care e "frate cu Orbila, var primar cu Chiorila, nepot de sora cu Pandila. din sat cu Chitila, peste drum de Nimerila, ori din targ de la Sa-I cati, megies cu Cautati si de urma nu-i mai dati". Chiar pornirea lor anarhica, prin insasi natura lor stihiala, primeste o expresie hazlie prin vesnica lor inclinare spre galceava. Din acest motiv, incercarile prin care trec la curtea imparatului Ros sunt prezentate in ample scene comice: dupa ce racoreste casa de fier incinsa pe care imparatul le-a harazit-o spre odihna, Gerila priveste cu jind odihna tovarasilor sai si cauta "samanta de galceava", asa ca in incaperea racoroasa se incing spiritele intr-o cearta suculenta cu insulte pline de haz si amenintari cu chelfaneala la capatul careia, invins la vorbe, Gerila tranteste un frig de se asaza o promoroaca de o palma pe pereti, dupa care, fericit ca nu e singurul care sufera de frig, se linisteste si-i cheama pe toti la impacare. Dupa ce ispravesc cantitatile de mancare si bautura oferite de imparatul Ros, Setila si Flamanzila fac un taraboi de pomina batand cu ciolanele ialovitelor, devorate intr-o clipita, si cu doagele butiilor cu "bauturica" supta instantaneu, cerand cu insistenta, ca niste meseni nemultumiti si cam neciopliti, un supliment mai consistent.

Dimensiunea realista a Povestii lui Harap-Alb se evidentiaza prin modul de individualizare a eroului pozitiv si a antagonistului sau. Eroii basmelor sunt in general schematici si apartenenta lor la fortele binelui sau ale raului, fixata de la inceput, se manifesta in actiunile lor. in opera lui Creanga sunt surprinse reactiile emotionale ale eroului, momentele suni dezvoltate in scene cu dialoguri. in fata unor sarcini grele, Harap-Alb se tanguie ca "i-a ajuns funia la par" si se gandeste la sinucidere, avand nevoie mereu de imbarbatarea calului sau nazdravan sau a Sfintei Duminici. De altfel, nu curajul si vitejia sunt calitatile lui, ci omenia (milostenia fata de baba necajita, grija fata de ganganiile aflate in dificultate, deplina lealitate fata de juramant, dar si hazul, eliberator de teama, in fata unor aparitii monstruoase). Harap-Alb manuieste cu agilitate sabia lui Statu Palma Barba Cot cu care reteaza dintr-o lovitura capul cerbului instelat, dar are si surprinzatoare cunostinte si abilitati gospodaresti in domeniul albinaritului, pregatind un stup pentru roiul de albine caruia ii oferise ca loc de popas temporar propria lui caciula. Chiar si semnificatia mereu subliniata a traseului initiatic este intelegerea dificultatilor si suferintelor celor umili, ramase necunoscute stapanilor si crailor.

In acord cu acest inteles al initierii, antagonistul mezinului craiului, Spanul, impostorul ajuns prin viclenie fecior de crai, are toate cusururile parvenitului: stramba din nas la tot ceea ce vede la curtea imparatului Verde, ii priveste de sus pe unchiul si verisoarele adevaratului fecior de crai si nu inceteaza sa se laude cu pretinsa lui stiinta de stapanitor, ce consta in fond din porunci abuzive si permanente umiliri ale vrednicei si lealei sale slugi.

Povestea lui Harap-Alb este proiectia in fabulos a mentalitatii si ethosului umanist al universului taranesc, in viziunea joviala a unui exponent genial al lui.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani