Hronicul mascariciului valatuc - nuvele de Alexandru O. Teodoreanu referat





HRONICUL MASCARICIULUI VALATUC
- Nuvele de Alexandru O. Teodoreanu. Volumul a aparut in 1928, la Editura Cartea Romaneasca.

Sumarul volumului se compune dintr-o serie de nuvele, de factura istorica (anecdote, de regula picante, plasate in vremea domniei lui Grigore Ghica Voievod, epoca de homerice petreceri, cand "duduiau Iasii de chefuri" si cand isi castigasera o meritata faima cateva "imbelsugate pivniti" de vinuri), alternate cu scurte balade in versuri (cu caracter cand patriotic, cand sugubat).

Nuvelele istorice sunt scrise intr-un savuros stil cronicaresc, parodiat cu o incantatoare verva, modelul avut in vedere fiind indeobste Cronica lui Ion Neculce, mai exact: culegerea de legende pe care boierul si carturarul moldovean o anexase la sfarsitul textului, si pe care Alexandru O. Teodoreanu are ambitia sa o rastoarne umoristic, transformand-o, din O sama de cuvinte, in O sama de mascari. Intentia parodica este dezvoltata, de asemenea, in genul Tiganiadei lui Ion Budai -Deleanu, si printr-un sistem de note si comentarii de subsol, care starnesc hazul prin enormitatea unor anacronisme ("Aflu ca la acea epoca nu exista Camembert: pacat!"), ori prin sarjarea stilului erudit academic ("Vasta eruditiune a eminentului Profesor doctor Rama a adus in fine lumina deplina in aceasta controversa tratata cu lux de amanunte si o seriozitate ce-i face onoare, si domniei sale si tarii"). De regula, anecdotele istorice povestite de scriitor (uneori intr-o maniera ceva mai prolixa, cu numeroase dezvoltari episodice) se caracterizeaza printr-o nota de accentuata licentiozitate ceea ce i-a determinat pe unii comentatori (Pompiliu Constantinescu, in speta), sa vorbeasca despre "o filiatie boccaccia-na".

Oricum, intamplarile istorisite se refera la farsele, la renghiurile (cam "groase", este de parere Ov. S. Crohmalniceanu) pe care niste neveste (sau ibovnice) focoase le joaca barbatilor lor mult mai varstnici (ca in Inelul Marghiolitei, unde o nevasta plina de nuri, care pe deasupra, mai si sezuse "sase ani in pension la Paris" si care "adusese in jalnica Moldova obiceiuri in fata carora cucoanele batrane holbau niste ochi cat cepele", reuseste -punand la bataie resursele binecunoscute de viclenie si ingeniozitate ale Evei, sa-l incornoreze pe conu Todirita, sotul banuitor si strasnic de gelos, chiar sub nasul acestuia!); ori la farsele - de data aceasta pedepsitoare - pe care la o manastire de maici le joaca unor femei mult prea nabadaioase si care isi pierdusera cu totul rusinea (ca in Neobositulu Kostakelu).

Suculenta acestor povestiri decurge insa nu doar din amanuntele licentioase, inspirate de nuvela renascentista, dar, in buna parte, ea se datoreaza unei impresionante fastuozitati bachice si unei eruditii oenologice de natura sa determine pe unii comentatori (Pompiliu Constantinescu) sa vorbeasca despre "dimensiuni rabelaisiene". Se pare ca nu e nici o exagerare in aceasta alegatie. O silueta fabuloasa, in sensul amintit, este Logofatul Toader Zippa, un fel de Falstaff autohton, inarmat cu o subtire filosofie de epicurean, nu lipsita de unele laudabile accente patriotice: "Nu barfi boier Nicula si nu huli, ca-i pacat.



Avem si noi in Moldova vinuri dumnezeiesti; dar daca n-au cautarea pe care ar avea drept s-o aiba e din vina si nepriceperea noastra". Proportii fabuloase, rabelaisiene (starnind insa haz homeric) are si progenitura Logofatului Toader Zippa, Capitanul Costake. Acesta din urma isi incoloneaza escadronul de lancieri si Irage o raita dincolo de hotare, la un conac ce apartinuse inainte vreme familiei sale.

Expeditia are unele teluri eliberatoare, dar nu in sensul in care ne-am fi asteptat; intre hartiile parintelui sau, capitanul daduse peste un pergament cu planul pivnitei de la conacul instrainat, plan pe care fusese insemnat locul "tezaurului", locul unde fusesera ascunse "trei sticle de cognac grozav". Iar pretiosul tezaur va fi, in cele din urma, recuperat! Farmecul cu totul aparte si de ales rafinament al acestei culegeri de nuvele trebuie cautat indeosebi in pastisa cronicareasca, prin care scriitorul reuseste sa dea savoare deopotriva arhaica si regionala limbii sale. lata o mostra, unde parodia - dincolo de performanta lingvistica -urmareste afectarea bufona a intelepciunii carturarilor cronicari: "Nu potu crede sa hi umblatu vreodata canii cu covrigi in coada, ce multi ziceau sa hi fosta asa dcmultu, dar n'amu auzitu pre nici unulu sa giure ca au vazutu cu ochii lui (). Ce gandescu si eu in mine ca de s-ar hi gasitu chiar un betivu smintitu sa lege covrigi de coada cainilor, tara den saracie tot n-o putea scoate, ca den partea asta, sa totu umble canii cu cozile goale, numai vislcria sa hie plina" {Neobositulu Kostakelu).

Hronicul mascariciului Valatuc s-a bucurat in general de bune aprecieri din partea criticii, care a vazut in aceasta culegere una dintre cele mai bune carti ale scriitorului. Eugen Lovinescu retine "nota ei grasa, larga, suculenta"; Pompiliu Constantinescu descopera in aceste povestiri "un savuros umor", in vreme ce G. Calinescu este de parere ca pastisa "e gustoasa prinlr-un instinct singur al arhaitatii si prin autenticitatea moldovenismului".












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani