ICOANE DIN CARPATI - Ciclu de poezii de ştefan O. Iosif referat






ICOANE DIN CARPATI - Ciclu de poezii de St. O. Iosif, Bucuresti, 190.

Poetul a scris cele 12 poezii, cate alcatuiesc ciclul, fara o intentie prealabila de-a le aduna intr-un grupaj, ceea ce explica intrucatva deosebirile mari, indeosebi formale, dintre ele.

Au fost publicate intre anii 1900 si 1904, in revista "Samanatorul", al carei redactor St. O. I. era, dar si in alte reviste precum "Vointa nationala" sau "Convorbiri literare". Cea mai veche si celebra piesa, poezia Doina, e din 1900 si a fost inclusa in sumarul volumului Patriarhale (1901).

In intregul sau, grupajul a aparut in 1905, in volumul Credinte dedicat Nataliei Negru, sotia poetului, si premiat de Academia Romana in urma raportului - nu foarte favorabil - al lui D. C. Ollanescu. La constituirea ciclului, autorul a renuntat (cu cateva exceptii) la titlurile poeziilor si le-a inlocuit cu numere de la I la XII, dorind sa accentueze astfel ideea de unitate si interdependenta a partilor.

Descriptiv pe ansamblu, evocand Caraimanul si Varful cu Dor, ciclul are la origine evadarile in natura ale lui St. O. I. si este alcatuit dintr-o suita de tablouri ("icoane") ale peisajului montan.

Precumpaneste poezia obiectiva, cum e si firesc pentru un discipol al lui George Cosbuc, dar aceasta nu inseamna ca poetul uita de sine intotdeauna sau ca muntele, prin desfasurarile lui grandioase, ii acapareaza cu totul atentia. Ramane loc, deseori, si pentru confesiune, caci poetul e dornic sa-si prezinte miscarile sufletesti, chiar daca o face numai in treacat, evitand subiectivismul accentuat al romanticilor.

In oglinda celor 12 poezii, el apare de obicei in ipostaza calatorului exuberant si optimist, dar si intr-o ipostaza "sado-veniana", a celui ce asculta vrajit, scara, la gura unei pesteri, istorisirile de demult ale unui pustnic, sau in ipostaza misticului cazut in genunchi, traind o stare de extaz in fata spectacolului sublim al naturii. De cele mai multe ori poetul are insa tactul de-a se retrage in dosul tablourilor sau macar in marginea lor, scriind o poezie descriptiva, preocupata in primul rand de exterior. Cateva din poeziile ciclului (III, V si IX) se intitulau, cand au fost publicate in reviste, Pastel.

Dandu-le un astfel de titlu, autorul le-a incadrat nu numai intr-un gen literar, ci si intr-o traditie a poeziei romanesti, ale carei origini se indeparteaza in timp pana la Vasile Alecsandri. Urmarind intr-un studiu "sentimentul naturii in evolutia liricii noastre", Ion Pillat a delimitat trei etape mari, dintre care in contextul de fata ne intereseaza aceea a primului romantism (cel "pasoptist"), cand poetul "ramane un spectator atent dar exterior' naturii.

In descendenta lui George Cosbuc, St. O. I. reface legatura cu aceasta epoca pre-eminesciana, vrand sa descrie natura cu obiectivitate, din afara ei, fara a incerca sa o anexeze sau sa o integreze eului. Specificul stilistic al pastelurilor consta in versurile enuntiative, de o mare simplitate, in care predomina notatiile concise, cu valoare indicativa, alcatuite dintr-un verb si unul sau doua substantive. Lipseste asadar descrierea ampla, incarcata de adjective, atrasa de forme si de culoare.





St. O. I. nu e un colorist, nu vede pictural, ceea ce intereseaza in tablourile lui fiind liniile, desenul, conturul precis si fin, tras cu penita, al peisajului. Tehnica este a gravorului, a creatorului de stampe, preocupat sa inregistreze miscarile pe care le observa, atat cele sempiterne, cat si cele sociale, aproape la fel de sigure si imperturbabile in lumea taraneasca. Privelistile sunt intotdeauna largi, perspectivele deschise si orizonturile vaste, caci privirea poetului fuge mereu in departari, atrasa de intinderi uriase. O singura data, in ultima poezie a ciclului, natura este comparata cu un templu si este descrisa intr-un limbaj cu multi termeni religiosi (parastas, potir, divin, inger, preot, odajdii etc).

Imaginea calugarului descult, inchizand un stravechi paraclis si retragandu-se in chilia lui de sihastru, are o mare putere de sugestie, intorcandu-ne in atmosfera unui crestinism primar, lipsit de fast, pe cat de aspru pe atat de autentic. Poezia aceasta ramane insa o exceptie, caci e singura data cand autorul urmeaza o estetica a sublimului, in rest optand - ca si Cosbuc -pentru pitoresc si domestic. Format din poezii independente la origine, dintre care numai cateva sunt pasteluri. Icoane din Carpati nu e un ciclu foarte bine sudat. Poezia cu numarul II, de pilda, se rupe din intreg, pentru ca aici descrierea se resoarbe in personificare, autorul fiind tentat sa antropomorfizeze peisajul si sa inlocuiasca observatia cu alegoria, limbajul direct cu cel figurat. Celelalte poezii sporesc si mai mult impresia de eterogeneilate. Pe langa pastel si alegorie, ciclul mai cuprinde o idila, cu naivitati si diminutive inacceptabile azi (IV), o poezie bucolica, amintind de San-Marina a lui Bolintineanu si prevestind Balada muntilor a lui G. Toparceanu (V), o elegie (VIII) si doua "balade" (VI, X), intre care o capodopera: Doina. Scrisa in fonie verlainiana, aceasta ne cucereste prin muzicalitate si prin suprapunerea de planuri, cel fabulos acoperindu-l cu totul in final pe cel verosimil. Spatiul e unul pustiu, invaluit in neguri, cutreierat de sunetul nelinistitor, greu de localizat, al talangilor.

Cei trei haiduci sunt figuri fabuloase, personaje de balada sau de legenda, potentand atmosfera de mister istoric ce caracterizeaza poezia. Cantecul lor din final, atat de rasunator incat darama stancile si face sa clocotesca padurile, introduce o sugestie de vitalitate si barbatie, ce va fi placut prietenilor samanatoristi ai poetului. Etnicismul este de altfel o trasatura mai generala a ciclului, se intalneste si in alte poezii (V, XI), constituind o componenta importanta -alaturi de ruralism, naturism si istoricism - a traditionalismului prin care St. O. I. se defineste.



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani