IN FATA TIMPULUI - Culegere de versuri, editie retrospectiva, de Demostene Botez. A aparut la Bucuresti, la Editura pentru Literatura, in 1967, cu o prefata de Ovid S. Crohmalniceanu.

Volumul reprezinta o selectie din intreaga creatie a scriitorului, de pana la 1967; sunt retinute, astfel, o serie de titluri din sumarul unor volume ca: Muntii (1916), Floarea pamantului (1920), Povestea omului (1923), Zilele vietii (1927), Cuvinte de dincolo (1934), Floarea soarelui (1952), Versuri alese (1958), Prin ani (1958), Carnet (1961) si Oglinzi (1963).

In Istoria literaturii contemporane, E. Lovinescu situa - nu fara temei - lirica lui Demostene Botez intr-o categorie a "poeziei erotice si elegiace", clasificare preluata, de altminteri, si de Ovid S. Crohmalniceanu ("lirica elegiaca si sentimentala").

Tonalitatea definitorie a liricii lui Demostene Botez este, intr-adevar, cea elegiaca, indeosebi in creatiile inceputului, unde poetul evoca adeseori, cu nostalgie, locurile natale, satul copilariei, de care, asemeni oricarui scriitor de linie traditionalista, se simte legat prin trainice radacini:

"imi amintesc de Pasti, la noi acasa: O zi de primavara, luminoasa, Cu adieri de clopote pe sat. imi amintesc de-o liniste deplina, De visini infloriti intr-o gradina, De flori de zarzar care s-au desprins Si au cazut, de parca ar fi nins" (De Pasti).

Demostene Botez exceleaza insa mai cu seama in mici compozitii ce descriu atmosfera lanceda si incremenita a targurilor de provincie, ca in poezia Amiaza, de pilda:

"O dupa-amiaza de duminica si soare, Cu lucratori ce iasa la plimbare, Cu-o sluga trista care sta in poarta, Privind pe ulita pustie, moarta. De zidul alb al casei de la strada Se sprijina o umbra sa nu cada, Si dus de apa mortilor albastra, Tot cerul curge pe deasupra noastra. Din nu stiu care departari nebune, Un clopot, rar, a inceput sa sune; Din nu stiu care mahala uitata, Un clopot rar si trist ca niciodata".

Versurile de acest tip sunt imbibate de regula de o tristete, in care lui Ovid S. Crohmalniceanu i se pare, chiar, a deslusi unele accente bacoviene, ca in Toamna timpurie: "Era tacere ca-ntr-o casa de bolnav, / Frunzele cad pe furis, / Soarele-i firav in luminis.// Totul e pustiu/ Ca intr-o casa/ Din care-a fost scos un mort/ Pe-o zi frumoasa". Sau ca in Asteptare: "O goarna suna in Copou, -/ inchide sara un cavou/ in doua dealuri incuiate".

In poezia sa de inspiratie erotica, Demostene Botez da expresie unui sentimentalism lipsit de "furtuni si avant", cum il defineste, cu exactitate, E. Lovinescu, un sentimentalism cu aer de romanta.

Pasiunea poetului se desfasoara de predilectie in acompaniament de caterinca:

"Canta o caterinca in coltul unei strade, Canta o caterinca un cantec de demult; Erau in el acorduri de triste serenade, Si fara voie parca, am stat ca sa-l ascult. Erau iubiri strabune si parca-mbalsamate in cantul ce-alungase taceri de tintirim. Asa purtam cu totii nestiutori in spate Un cant ce nu-i al nostru si totusi il traim. Au fost odata inimi ce-au tremurat nebune in cantecul acela continuu si banal, Ce-l auzim in strada si-n suflete ne pune O nostalgie trista de nopti tarzii de bal. Asa purtand povara, mi-am impartit eu cantul Ce l-am crescut in suflet si l-am trait mereu, Sa-l poarte ca pe-acesta pe strazi inguste vantul, Sa fie-al tuturora precum a fost al meu" (Canta o caterinca).

In volumele publicate dupa 1944 (volume reprezentate copios in aceasta selectie), Demostene Botez scrie o poezie cu totul diferita (ca tematica si tonalitate) de cea a inceputurilor, cum ne-o dovedesc numeroasele sale "arte poetice", precum Stafeta generafiilor, unde este repudiata cu vehementa lirica "intimista" ("Sa scrii cu gandu-ntreg la omenire, / Iar nu tragand cu ochii la oglinda./ Ca cel ce-alearga dupa nemurire, / Cum nu-ti prinzi umbra, n-are s-o mai prinda"), ca si cautarile "formaliste" ("Dar noutatea nu-i in rime rare.// Sa nu le tot vanezi cu orice chip, / Ca versul nu-i cuvinte-ncrucisate, / Nici arabescuri trase pe nisip, / Nici joc subtire de societate").

Versurile din aceasta perioada ale lui Demostene Botez nu mai au tonul elegiac de odinioara, ele se transforma in imnuri si ode, inchinate constructorilor noii societati, ca in poezia Tractoristul de noapte:

"E noapte neagra peste campu-ntins, De parca-ntreg pamantu-i o genune. Prin bezna rataceste-un far aprins Pe aratura neagra de carbune. Pluteste-n vid lumina stravezie De far stingher pe craniu de tractor, - Ciclop din noua mea mitologie, - Orbecaind intr-un dantesc decor".

Acelasi ton artificial sarbatoresc si in poema Aniversare: "in tara noastra nimenea nu are/ Mai mult de optsprezece ani, / Acum, in august impliniti". Din cand in cand, in poezia lui Demostene Botez mai rasuna, totusi, ecouri ale primei sale maniere, tristeti nedefinite, amintiri fara contur, ca in Metamorfoza: "Stau izolat in mine si le-ascult./ Vin oare de departe, de demult?".

In fata timpului ne restituie imaginea, in timp, a unui poet care si-a dat intreaga sa masura mai ales in piesele in care este reconstituita atmosfera apasatoare a micilor targuri de provincie, a "locurilor unde nu se intampla nimic.

Scriitori romani