INVATATURILE LUI NEAGOE BASARAB CATRE FIUL SAU THEODOSIE - comentariu referat






INVATATURILE LUI NEAGOE BASARAB CATRE FIUL SAU THEODOSIE —
Lucrare parenetica atribuita de cei mai multi cercetatori lui Neagoe Basarab; scrise catre sfarsitul domniei lui Neagoe Basarab (1512-l521) in limba slavona Invataturile au fost traduse inca din secolul al XVI-lea in limba greaca si apoi, la inceputul veacului urmator, in limba romana; versiunea originala, pastrata intr-un singur manuscris la Biblioteca de Stat din Sofia, a fost publicata pentru prima data in 1904 de invatatul rus Lavrov si apoi de P. P. Panaitescu (1959) si G. Mihaila (1971), cea greceasca, conservata intr-un singur manuscris la manastirea Dionisiu de pe muntele Athos, a fost tiparita de Vasile Grecu in 1942, iar cea romaneasca, pastrata in mai multe manuscrise, a vazut pentru prima data lumina tiparului in 1843 prin grija fratelui loan ecleziarhul curtii din Bucuresti; a cunoscut mai multe editii.

Pretiosul monument literar e legat, asa cum se precizeaza si in titlu, de numele lui Neagoe Basarab, domnul muntean care a devenit celebru pentru marile servicii aduse tarii sale, mai ales pe taram cultural. Opera a starnit o vie discutie. Era vorba sa se stabileasca daca autorul ei este intr-adevar acest domnitor sau, cum au sustinut cei ce contesta paternitatea lui Neagoe Basarab , un calugar din a doua jumatate a secolului al XVI-lea, eventual chiar din prima jumatate a secolului urmator. Pentru aceasta, de mai bine de un secol, cele mai erudite spirite ale culturii noastre, in atentia carora a intrat epoca veche, au fost preocupate de problema autenticitatii Invataturilor, care constituie cea mai importanta lucrare in limba slavona.

Cele doua parti ale sale, structurate la randul lor in numeroase capitole, cuprind doua feluri de materiale, unul religios, altul didactic. Prima parte (avand forma unei antologii, cu fragmente extrase din numeroase izvoare, cele mai multe religioase, in primul rand Biblia, apoi Umilinta lui Simeon Monahul, omiliile lui loan Gura de Aur etc.) avea menirea sa-i ajute pe fiii domnului la desavarsirea educatiei moral-reli-gioase. Partea a doua, in schimb, cuprinde invataturi si sfaturi cu caracter politic, chemate sa-i pregateasca pe urmasii Ia tron pentru opera de guvernare (invataturi despre cinstirea boierilor si slugilor, ospete, primirea solilor, purtarea razboaielor, judecata etc).

In felul acesta, in invataturi se precizeaza cateva idei de baza privind modul de guvernare, preconizate, fireste, de catre un monarh de tip feudal. Un prim sfat se refera la raporturile stranse ce trebuie sa existe intre „gradinar" (domnitor) si „gradina sa" (boierii si slujitorii). Aceasta parabola e prezenta in mai multe locuri, ori de cate ori autorul doreste sa-si sublinieze parerile despre raporturile ce trebuie stabilite intre domn si sfetnicii sai.

Transpunandu-se in domeniul alegoriei, autorul spune ca arborii gradinii ,,i-(a) ingradit cu gard ca un zid de piatra", ceea ce inseamna ca sunt aparati si protejati. Gradina, adica boierii, trebuie sa fie curatata de crengile ce nu fac rod, operatie care cere multa prudenta si tact. Domnitorul se cuvine sa acorde o atentie speciala slugilor ca-re-l servesc „cu dreptate ', alegerea acestora trebuie facuta cu multa grija, dar, odata alese, el trebuie sa Ie asculte sfaturile cu atentie, sa nu ia hotarari de unul singur si sa nu se lase influentat de lingusitori si intriganti. Urmeaza prescriptii in legatura cu ceremonialul curtii. Astfel, la masa cu bauturi, domnitorul va proceda in asa chip incat sa poata mintea birui vinul si nu invers; de asemenea, el va trebui sa dea dovada de multa cumpatare la mancare, ca de altfel pentru tot ceea ce intreprinde in astfel de prilejuri. Pe de alta parte, e sfatuit sa fie atent cand isi alege slujitorii si sa respecte criteriul rational al cinstei si al devotamentului lor si nicidecum al nepotismului.

In continuare, se face o delimitare a raporturilor dintre domnitor si boier, cu acest prilej se pune puternic in lumina conceptia monarhiei de drept divin. Adresandu-se vlastarului domnesc, spune: „nu te-au ales, nici nu te-au uns ei [adica rudeniile si boierii], ci Dumnezeu, ca sa fie tuturora cu dreptate".

Se dau apoi relatii ample despre modul cum trebuie sa fie primiti solii la curte, despre tratamentul ce trebuie sa li se aplice si toate masurile pe care trebuie sa le ia domnul cu boierii in scopul izbanzii cauzei sale.

In astfel de imprejurari, trimisii straini trebuie sa se intoarca in tarile lor cu excelente impresii, menite sa raspandeasca peste hotare reputatia de bogatie, intelepciune, ospitalitate a voievodului. Se face insa o delimitare neta intre solii crestini si turci. Acestora din urma sa nu li se arate bogatiile lui, sa nu apara nimic din fastul obisnuit al curtii, sa nu le ofere plocoane, decat mancare si bautura:

„Ce inaintea acestora nimic den avutiile voastre sa nu aratati, nici scule, nici haine; nici boiarii tai sa nu sa impodobeasca inaintea lor, ci sa te arati si sa te faci inaintea lor sarac si lipsit, si intr-unile sa nu le jaluiesti". Sunt interesante sfaturile destinate tanarului voievod, care aveau sa-l calauzeasca in vreme de razboi. Se recomanda ca, pe cat este posibil, razboiul sa fie ocolit prin mijloace diplomatice. Pentru situatiile in care nu poate fi nicicum evitat, i se dau indicatii precise despre modul cum trebuie sa-si dispuna ostile pe campul de lupta. Cu acest prilej, intram intr-un capitol de tactica militara straveche. Apare cate ceva si din tinuta fizica si morala a domnului in vreme de razboi: trebuie sa se arate voios, increzator si curajos, ca sa inspire elan si incredere supusilor sai. De altfel, buna dispozitie. ii este asigurata daca a indeplinit inainte o conditie esentiala: sa-l fi chemat pe Dumnezeu in ajutor. Pierderea unei batalii nu trebuie sa fie prilej de suparare si disperare; domnul trebuie sa se retraga cu oastea sa in locuri sigure, de unde, in momentul prielnic, sa reinceapa operatiunile razboinice.





In nici un caz voievodul sa nu pribegeasca: „Iar din Tara voastra sa nu iesiti, ci sa sadeti cu dansii [cu ostenii] in hotarale voastre".

In partea a doua a invataturilor vorbeste nu numai despre normele de conduita de care trebuie sa tina seama un domn feudal, ci se fac si numeroase recomandari pentru perfectionarea morala si intelectuala a acestuia. Se acorda in continuare o mare atentie vietii afective - si de aici prezenta unor fragmente dintre cele mai izbutite sub raportul expresiei artistice. Sfarsitul vietii e „ca o scanteie cand sare pre fata apei in adancurile cele mai intunecate si in valurile cele mai cumplite" iar „inima omului este ca sticla, care daca se sparge, nu o poti carpi". S-ar putea cita mult, mai ales din doua capitole familiale, acela ocazionat de ingroparea pentru a doua oara a osemintelor Neagai la manastirea Arges si acela al rugaciunii finale pentru „iesirea sufletului".

Aici stilul e deosebit de afectat, textul fiind innobilat de o rafinata incarcatura imagistica. Iata partea in care voievodul muntean boceste pe fiul sau Petru, disparut dintre cei vii prea devreme: „Pentru aceia, cu multa umilinta si cu mare jale si dor graiesc si catre tine, fiiul mieu Petru, ca tu erai stalparea mea cea inflorita, de carea pururea sa umbrea si sa racorea ochii miei de inflorirea ta; iar acum stalparea mea s-au uscat si florile ei s-au vestejit si s-au scuturat, si ochii miei au ramas arsi si parliti de jalea infloririi tale.

O iubitul mieu fiiu Petru, eu gindeam si cugetam sa fii domn si sa veselesti batranetele mele oarecand cu tineretele tale si sa fii biruitorul pamantului. Iar acum, fiiul mieu, te vaz zacand subt pamant O, fatul mieu, caci nu acoperi mai bine pre mine pamantul decat pre tine, ce ma lasa la batranetele mele". Pe buna dreptate intre cuvintele rostite de indureratul domn si bocetul popular se pot face apropieri dintre cele mai interesante, asa precum si intre numeroase invataturi din lucrare si paremiologia populara se gasesc inrudiri:

„Ca omul, deaca sa imbata, de are si minte multa, el o piiarde, de are miini viteze, nici de un folos nu-i sunt; de i-ar fi picioarele repede, nimic nu-i sporesc, si de arc si limba dulce si vorbitoare frumos, nici cu aceia nu poate grai"; sau: „Nu fireti ca paserea aceea ce sa cheama cuc, care-si da ouale de le clocesc alte pasari si-i scot puii, ci fiti ca soimul si va paziti cuibul vostru". Izbutita este si prezentarea neputintelor batranului voievod: „Astazi limba mea, cu carea de-a pururea va indulceam si dinpreuna cu voi petreceam, si ne veseleam, acum sa amari si sa incuie si de acum nici o vorba dulce nu va poate raspunde si sa va graiasca. Astazi frumusetea fetii mele, care o spalam in baile cele calde si in odihna cea buna si in slava dasarta, acum toate intunecara. Si urechile mele, cu care ascultam vioarale si tobele si surlele si canoanele si alte feliuri de veselii multe, acum sa astupara". Nota de tristete se adanceste si mai mult in paginile urmatoare, prin introducerea cunoscutului motiv „ubi sunt": „Spunc-mi acum, ticaloase suflete, unde iaste domniia noastra, unde iaste muma noastra, unde sunt feciorii si fetele suflete, unde iaste domniia noastra, unde iaste muma noastra, unde sunt feciorii si fetele noastre, unde iaste slava cea dasarta a lumii acestiia si bucuriia ei? Unde sunt baile cele calde Unde sunt gradinile noastre cele frumoase, cu mesele cele intinse si cu carnuri cu miros bun si frumos? Unde iaste vinul carele totdeauna veselea inima noastra? Unde sunt vioarale si tobele si surlele? Unde sunt caii nostri cei frumosi si impodobiti cu rafturi poleite si cu sale ferecate? Unde sunt inelele noastre cele cu pietre scumpe? Unde sunt diademele cele imparatesti?".










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani