Ion Barbu - Caracteristici ale liricii barbiene referat





Vi se pare ca nu intelegeti ce vrea sa spuna poetul, ca este aproape ilizibil, ca e "greu" si "incurcat". Este, intr-adevar, o lirica ermetica, aparte, cum nu se mai scrisese in literatura romana, ci doar in cea universala, unde trebuie sa il mentionam intai de toate pe poetul francez St. Mallarme. Porniti insa chiar de la crezul poetic al lui Ion Barbu: "exista undeva, in domeniul inalt ai geometriei, un loc luminos unde se intalneste cu poezia. Suntem contemporanii lui Einstein [], fatal trebuie sa facem si noi [] concurenta demiurgului in imaginarea unor lumi posibile".

Opera si contextul cultural



Poet si matematician, pe numele sau adevarat Dan Barbilian (preia numele bunicului ca pseudonim literar), Ion Barbu (1895 - 1961) s-a nascut la Campulung-Muscel, unde urmeaza si clasele primare. Liceul il face la Bucuresti, la "Gh. Lazar" si la "Mihai Viteazul", unde este remarcat de matematicianul Gh. Titeica.
Tot ca elev, il intalneste la Giurgiu (orasul sau "de adoptie"), unde isi petrece vacantele, pe Tudor Vianu, primul critic care va face exegeza operei sale.
Din 1914 este student la Facultatea de Matematica din Bucuresti. in 1925 pleaca in Germania cu o bursa de studii. Isi ia insa doctoratul in tara, in 1929, si devine asistentul prof. Titeica. Activitatea sa stiintifica este remarcabila si, din 1930, predominanta.
intalnirea cu Eugen Lovinescu va fi capitala pentru destinul sau poetic. Debuteaza in Sburatorul, cu poezii prefatate de o notita elogioasa a criticului, intitulata "Un poet nou".
in 1921 ii apare placheta Dupa melci, ilustrata gresit ca o carte pentru copii, fapt pentru care este retrasa din librarii.
in 1930 publica volumuljoc secund, ce cuprinde versuri riguros selectate de poet dintre cele aparute pana atunci in reviste, dupa care renunta la creatia literara, dedicandu-se in intregime matematicii.

Abordarea operei literare



Caracteristici ale liricii barbiene. Etape de creatie

Detasat de poezia traditionalista, chiar si de cea moderna a timpului sau (pe care o caracterizeaza ca "poezie lenesa"), Ion Barbu este exponentul cel mai de seama al poeziei pure la noi, concept impus de poetul francez Mallarme si apoi de discipolul sau Paul Valery.
Poezia pura este chemata sa-si regaseasca propria natura, golita de orice date ale existentei cotidiene, eliberata de subiect. Pe de alta parte, cum materia prima a poeziei este limbajul, acesta trebuie scos din functiunea lui curenta de comunicare, rupt de relatia lui cu lucrurile si adus in zona inefabilului. Astfel, poezia trebuie sa fie capabila sa traiasca exclusiv prin si in limbaj, la fel ca si figurile matematice, ce pastreaza un regim privilegiat, situate fiind pe taramul activitatilor ideale ale spiritului.
Lucrul acesta se poate realiza prin activizarea virtutilor ascunse, strict sugestive ale limbajului, pentru Ion Barbu, prin "exprimarea augusta" - "rezultata in urma unei operatii combinatorii lucide si savante, care elibereaza latentele suprasemantice si puterile incantatorii, magice, ale sonurilor din cuvinte, ritmurile si tensiunile abstracte din campurile de forta lingvistica" (Ov.S. Crohmalniceanu).

Poezia pura devine pentru poet sinonima cu poezia ermetica.

Ermetismul termenul esle derivat de la numele zeului Hermes Trismegistul, presupus transmitator al invataturilor oculte si califica tot ceea ce implica un inteles ascuns care poate fi revelat doar prin initiere. In poezie, ermetismul se manifesta prin incifrarea discursului liric intr-un limbaj ezoteric, inteles doar de catre initiati.

Apolinic si dionisiac - termenii deriva de la numele zeilor greci Apollo si Dionysos si reprezinta categorii estetice definite de Nietzsche in Nasterea tragediei din spiritul muzicii. Cele doua categorii pot fi aplicate creatiei artistice din toate epocile, fiind impulsuri si totodata momente esentiale ale acesteia. Apolinicul reprezinta seninatatea contemplativa, aspiratia catre absolut, catre lumea pura a ideilor, spre calm si echilibru; dionisiacul tinde spre descatusarea instinctului, spre spargerea echilibrului, aspira catre o traire plenara, chiar orgiastica a vietii.


Versurile lui Ion Barbu admit mai toate o descifrare care sa le scoata la iveala intelesul profund. O alta caracteristica a liricii poetului este coexistenta celor doua tendinte, specific umane, apolinic si dionisiac, proprii insa, fiecare, numai anumitor etape de creatie.

In Introducere in poezia lui Ion Barbu (1935), Tudor Vianu propune trei etape de creatie ale poetului, cu care sunt de acord majoritatea criticilor: parnasiana, baladic-orien-tala si ermetica.

I. Prima etapa, parnasiana, este reprezenatata de ciclul de versuri publicate in Sburatorul. Considerate de autor "exercitii de digitatie", poeziile se caracterizeaza prin frenezia vitalista, betia dezmarginirii, elanul dionisiac, intr-o perfectiune formala a versurilor "cu un vocabular dur, nou insa, cu ton grav de gong masiv" (E. Lovinescu). Ele evoca zeitati mitologice si descriu peisaje impietrite, dar in care se dezlantuie viforoasele energii cosmice. Reprezentative sunt: Muntii, Copacul, Lava.

II. Faza baladic-orientala contine poezii cu caracter narativ, publicate intre 1921 si 1924, incepand cu Dupa melci - evocare a unei intamplari din copilarie ce dezvaluie efectele catastrofice ale unui act magic, executat fara o prealabila initiere.
Din aceasta perioada dateaza Riga Crypto si lapona Enigel - balada in spirit modern, construita pe ideea incompatibilitatii spirit-materie, creat-increat, apolinic-dionisiac etc, precum si Isarlak, Nastratin Hogea la Isarlak si Domnisoara Hus - creatii in care poetul isi releva dispozitia ludica si exuberanta senzuala prin imaginarea unei lumi pitoresti, de origine levantina, balcanica, traind intr-o multumita stagnare, somnolenta si nepasare in fata mortii.

III. Etapa ermetica cuprinde poezii precum: Ritmuri pentru nuntile necesare, Oul dogmatic, Uvedenrode si artele poetice /Din ceas dedus/, Timbru - ce esenfializeaza si intelectualizeaza lirica romaneasca intr-un grad greu de egalat pana acum.
Ion Barbu reuseste sa intruneasca intr-un corp comun doua lucruri atat de deosebite si ireconciliabile in mod obisnuit: poezia si matematica.
Alte concepte importante in intelegerea liricii poetului sunt: increatul - taram al misterului vietii, camp deschis tuturor posibiliafilor, al carui simbol il reprezinta oul -desemneaza linistea increatului dinaintea cosmogenezei; nunta - nofiune-cheie a metafizicii barbiene, ceremonial initiatic, semn al inceputului si al misterului vietii; jocul secund - poezia ca oglindire a lumii esenfializafe prin intelect, mai pura decat "jocul" demiurgului initial; tipurile de cunoastere: prin eros - simbolizat de Venus, prin ratiune - simbolizat de Mercur, prin contemplatie - simbolul este Soarele, ca forta suprema a universului.

Sugestii de analiza literara pe text





Incadrare si tematica
Apartinand etapei baladesti, Riga Crypto si lapona Enigel este povestea unei iubiri imposibile, ce reitereaza drama incompatibilitatii din Luceafarul lui Mihai Eminescu, in care spirite apartinand de doua lumi diferite tanjesc spre universuri opuse conditiei lor. Nu intamplator, Ion Barbu insusi isi numea poemul "un Luceafar intors".

Desi subintitulat balada, textul este un amplu poem filozofic care se fundamenteaza pe procedeul alegoriei (aici, alegoria incompatibilitatii erotice). Remarcam intentia modernista a recuperarii epicului, subordonat insa unui lirism esential ce surprinde lumea in coordonatele ei eterne.

Compozitie si structura



Titlul numeste cele doua personaje ale cuplului - nume stranii, ce apartin unor regnuri diferite: vegetal si uman.

Crypto (gr. kryptos - ascuns), craiul ciupercilor, al criptogamelor (plante inferioare, fara flori, care se inmultesc prin spori) are un nume predestinat ce trimite la inchidere, izolare, mediul sau de existenta fiind umbra, intunericul, umezeala.

Enigel (nume a carui etimologie posibila este suedezul enigel" inger, provenit din lat. angelus), fiinta umana, feminina, venita din zonele nordice, unde traieste "in tari de gheata urgisita", aspira la o lume solara, a luminii si caldurii blande.


La nivel formal, textul este alcatuit din doua parti distincte, ce prezinta fiecare cate o nunta: una reala, consumata, la care menestrelul este indemnat de un nuntas sa cante povestea unei alte nunti, imposibile sau deturnate (pentru ca riga se casatoreste totusi cu maselarita), aflata de cititor in partea a doua a baladei. Este valorificata astfel tehnica narativa a "povestirii in rama", a "nuntii in nunta".

I. Primele patru strofe se constituie ca un prolog ce fixeaza cadrul in care este spusa povestea: un spatiu medieval, legendar, cu trubaduri care canta la sarbatori, rasplatiti "cu pungi, panglici, beteli cu funta", cu vin vechi si in care povestile isi au rolul lor exemplar. Menestrelul joaca rolul mistagogului care savarseste infierea prin cantec. Momentul ales nu este intamplator, "la spartul nuntii", intr-un spatiu intim, "in camara". Reiterarea cantecului si-n alte dati ("cu foc l-ai zis acum o vara"), tonalitatea aleasa in functie de context ("azi zi-mi-l stins, incetinei") trimite la scopul sau initiatic, al prevenirii mirilor asupra nuntilor dilematice, incompatibile, sterile.

II. Partea a doua a baladei este alcatuita din mai multe secvente poetice in care se deruleaza povestea imposibilei iubiri dintre regele ciuperca si fata lapona.
Debutul acestei parti se constituie ca o expozitiune. Sunt prezentate personajele si mediul lor de viata antitetic.
Craiul Crypto isi desfasoara existenta intr-un spatiu umed, ferit de lumina ("pe pat de rau si-n huma unsa"), domnind "peste bureti", "la vecinie tron de roua". Conditia neobisnuita a acestui riga este incapacitatea de a inflori, sterilitatea perpetua, care-i conserva de altfel existenta, starnind invidia supusilor, ce vorbesc despre vraja sub care se afla craiul, faptuita de o manatarca de la "fantana tineretii".
Enigel, lapona "mica, linistita" ce-si poarta renii spre sud la pasunat, traieste intr-o lume a frigului permanent, a gheturilor vesnice. Aspiratia ei spre lumina, spre soare, o supune unei migrari periodice, determinate de ciclul anotimpurilor. Spre deosebire de riga Crypto, ce se margineste la o existenta stramta, netulburata de mari evenimente, lapona nu poate ramane intr-un singur loc, pentru ea viata fiind continua cautare, incercare de redobandire a starii initiale, edenice.
intalnirea celor doi se realizeaza in spatiul oniric care face posibila comunicarea, ca si in Luceafarul eminescian. Enigel adoarme ("Pe trei covoare de racoare / Lin adormi, torcand verdeata"), iar Crypto, insotit de un eunuc - simbol al potentialitatii incremenite, al increatului - savarseste un fel de ritual al petitului. El isi indeamna iubita sa ramana in tinuturile sale, imbiind-o mai intai cu dulceata si fragi, cerere ce ii este refuzata, la fel ca si urmatoarea, de a-l culege. Raspunsul fetei sugereaza aspiratia solara si, implicit, releva apartenenta lor la lumi ireconciliabile.
Venirea soarelui este perceputa de riga ca o amenintare: " de soare,/Visuri sute, de macel, / Ma despart. E rosu, mare, / Pete are fel de fel; / Lasa-I, uita-l, Enigel / In somn fraged si racoare".
Aspiratia spre umbra nu poate fi inteleasa de Enigel. Ca toti nordicii, ea tinde spre soarele atotputernic, simbol al conditiei superioare, pe care umbra nu o poate da: "Ma-nchin la soarele-ntelept, / Ca sufletu-i fantana-n piept, / Si roata alba mi-e stapana / Ce zace in sufletul fantana. // La soare, roata se mareste; / La umbra numai carnea creste / Si somn e carnea, se dezumfla". Se contureaza astfel opozitia somn-soare, in care somnul este simbolul stagnarii, al resemnarii, al existentei intr-o forma inconstienta a Increatului -desemnand inca o data atributele lumii craiului ciuperca, iar soarele reprezinta energia vie, indestructibila, care, oglindit in "sufletul-fantancu - face posibila comunicarea cu transcendentul ("Soarele «intelept» patroneaza viata constienta, stapanita de idealul apolinic al cunoasterii; umbra insa e taramul existentei inconstiente" - Ovid Crohmalniceanu, Literatura romana intre cele doua razboaie mondiale, voi. II, Editura Minerva, Bucuresti).
Riga Crypto, lipsit de aceste atribute spirituale ale fiintei superioare, sfarseste tragic in incercarea de a depasi barierele existentei sale: natura lui prea slaba nu-i permite sa treaca hotarele lumii intunecate, de aceea, surprins de soare, moare: "Ca-i greu mult soare sa indure / Ciupearca cruda de padure, / Ca sufletul nu e fantana / Decat la om, fiara batrana, / Iar la faptura mai firava / Pahar e gandul, cu otrava."
Finalul baladei aduce povestea craiului in zona anecdoticului, a legendei care explica originea ciupercilor otravitoare si, simbolic, nebunia. Sub puterea soarelui, Crypto este nevoit sa reintre in ciclul normal al vietii, este "condamnat" la nuntire, dar in spatiul propriului sau regn, cu plante otravitoare cu aceleasi proprietati ("maselarita-mireasa").
Sa fie astfel nebunia rigai span "condamnarea barbiana a aspiratiilor nejustificate", cum afirma Mircea Scarlat in Ion Barbu - poezie si deziderat?
In ceea ce priveste lectura comparativa a textului cu Luceafarul eminescian, poemul lasa loc mai multor interpretari, sintetizate de Basarab Nicolescu in Ion Barbu. Cosmologia Jocului secund", Bucuresti, Editura pentru Literatura, 1968:
"Luceafarul poate fi Riga Crypto, impietrit de un ascuns blestem (sugerat chiar de numele sau) in conditia eterna de «rege-ciupearca» []. Si Riga Crypto, asemeni Luceafarului eminescian, promite visatei sale mirese o imparatie, imparatia buretilor [].
In mod egal (ca aparenta), lapona Enigel poate fi considerata ca purtatoare a simbolului Luceafarului. Ea vine din «tari de ghiata urgisita», din taramul inghetat al ideilor, al echilibrului absolut si se inchina Demiurgului-soare.[]
Mai este posibila o a treia si ultima interpretare, ce o credem a fi singura apropiata simbolurilor intregii cosmologii barbiene. Luceafarul eminescian era domnul noptii, Soarele reprezinta «dominatia triumfala» a luminii. Catalina barbiana, Enigel, este posedata de o mistuitoare aspiratie catre «soarele-ntelept»".

Concepte operationale folosite:
alegorie, antiteza, autor, dialog, enumerafie, epitet, expozifiune, final, imagine artistica, inversiune, metafora, modernism, poezie, poezie ermetica, poezie pura, simbol, secventa poetica, tema, titlu, vers












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani