Iona - comentariu - drama metafizica de Marin Sorescu referat






IONA - Drama metafizica de Marin Sorescu.

Piesa a fost publicata in revista "Luceafarul", nr. 2, 13 ianuarie 1968; apoi in volum, la Bucuresti, Editura pentru Literatura, 1968.

Alaturi de Paracliserul si Matca, Iona face parte din ciclul sorescian al dramelor metafizice grupate de dramaturg sub titlul Setea muntelui de sare. Replica moderna la trilogiile antice, piesele lui Marin Sorescu sunt lucrate pe formula antiteatrului practicata de promotorii "absurdului", Beckett, lonescu, Adamov.

Pe de alta parte, ele amintesc de farsele populare si mai ales de misterele crestine. Marin Sorescu recupereaza teatrul misteric medieval in acelasi sens in care Radu Stanca redescoperea baladescul, drept cai rapide (prin primitivismul lor incantatoriu) de explorare a crizei sufletului modern. Acelasi lucru il facuse cu mult inainte Calder6n de la Barca, inventand specia, atat de caracteristica barocului Contrareformei, numita auto sacramental. Asemeni conceptelor dramatice calde-roniene, teatrul lui Marin Sorescu este lucrat ca o meditatie alegorica asupra conditiei umane. intr-un Extemporal despre mine, dramaturgul isi descrie trilogia drept o "carte de filosofie", care nu a luat insa forma tratatului sistematic, ci pe cea a teatrului de idei, in care sensul simbolic covarseste reprezentarea realista. Atunci cand, parafrazandu-l pe Flaubert, autorul marturiseste "lona sunt eu", identificarea nu ii vizeaza persoana contingenta, ci fiinta esentiala. Eul acestor auto sacramentale tratate in registrul absurdului este un "subiect ontologic", umanitatea in sens prototipal.

Esentializarea mesajului determina o economie radicala a mijloacelor de reprezentare. Intriga piesei se reduce la un scenariu arhetipal, cel al profetului biblic Iona dezvoltat de scriitorul roman pe o schema repetitiva: inghitit de un chit urias, pescarul descopera, atunci cand spinteca pestele pentru a iesi la lumina, ca acesta a fost inghitit la randul lui de un chit si mai mare, si asta la nesfarsit. Circumscris acestui spatiu claustrai in expansiune, protagonistul nu este portretizat la modul comportamentist, ci este construit ca purtatorul unei idei alegorice, cea a singuratatii naturii umane. Redus la izolare in pantecele succesive ale balenelor, el devine, la fel cu protagonistii pieselor lui lonescu sau Beckett, simbolul incomunicabilitatii omului modern. Pentru a compensa absenta celorlalti, lona sustine un monolog continuu, pe care Marin Sorescu il rezolva scenic ingenios, ca un dialog al personajului cu sine insusi, ca un monolog dialogat (Marian Popescu). Economia de mijloace lasa deschise sensurile piesei, ce se ofera programatic mai multor interpretari. lona poate fi citita ca un palimpsest de simboluri, intre ale carui niveluri semnificatiile sociale, metafizice si psihologice circula liber.

La un prim nivel, ea se organizeaza ca o parabola a regimului comunist.

In registrul aluziv esopic dezvoltat de scriitorii anilor '60-'70 pentru a ocoli cenzura, drama este o metafora a sistemului social care inghite asemeni unui urias pantece mistuitor. La fel ca la Kafka sau Orwell, aparatul birocratic-repre-siv digereaza temeinic, nelasand nici o sansa de eliberare. Antiutopie a societatii totalitare, Iona face o lectura inversa a sloganurilor progre-sist-eschatologice ale ideologiei marxiste, vazand lumea ca un "ou clocit si rasclocit", "din care trebuie sa iasa cine stie ce viitor luminos". La un al doilea nivel, lona este o drama metafizica, pe care Dumitru Micu o vede ca un tragic De profundis, un strigat din adancuri exprimand disperarea argheziana a omului modern abandonat de Dumnezeu.

Iona este omul obsedat de absolut, care doreste sa captureze in plasele sale divinitatea, simbolizata aici, ca si la Melville, de o uriasa balena. A prinde Marele Chit inseamna insa a fi inghitit de acesta, dupa logica mistica conform careia apropierea voluntara de numinosum se transforma la un moment dat intr-o absorbtie involuntara, intr-o cadere in vortexul suprauman ce dizolva individualitatile. Este o experienta la limita conditiei umane, ce implica moartea si transcenderea. In logica deglutitionala a piesei, contopirea cu divinitatea si dobandirea imortalitatii este evocata nu printr-o "Vesnica pomenire", ci printr-o "Vesnica mistuire". Cauza inversarii in negativ a scenariului mistic se datoreaza relatiei specific moderne a omului cu divinitatea. In urma mortii lui Dumnezeu, proclamate de Nietzsche, cautarile soteriologice nu mai conduc catre fiinta, ci catre neant. Mantuirea este inlocuita de descompunere intr-un pantece al mortii cosmice. Dumnezeu nu mai este resimtit drept sursa vietii ci, dupa cum caracterizeaza Iona entitatea acvatica ce l-a inghitit, drept "hoitul hoiturilor". Mai exact, Chitul simbolizeaza la Marin Sorescu un Dumnezeu in negativ, un demiurg rau, tema gnostica pe care o exploatasera si alti scriitori romani, de la Blaga la Cioran. Pantecul acestei divinitati terifiante este insasi lumea in care traim, ce isi inghite locuitorii asemeni unui urias mormant.

Claustrofobia lui Iona, ce il impinge sa sparga balena dupa balena, aminteste de riturile gnostice de evadare din cercurile planetare (!) prin care Demiurgul rau ii tine pe oameni prizonieri in lumca-ca-verna. Analogia cu sistemele gnostice merge si mai departe, Iona intrand in tipologia "salvatorului salvat", a mantuitorului care cade prada materiei si trebuie mantuit la randul sau. Ca pescar, protagonistul sorescian trimite simbolic la Iisus Hristos, "pescarul de suflete". Or, inghitit de balena, Iona devine "pescarul pescuit", cel ce nu mai poate iesi din adancul acvatic in care ar fi trebuit sa aduca lumina mantuirii. Parabolei unui Dumnezeu-Tatal absent (Godot) al lui Beckett, Marin Sorescu ii adauga parabola tragica a unui Dumnezeu-Fiul incapabil de a mai invia din mormant dupa rastignire. Prin pierderea sentimentului sacrului, omul modern cade prada angoasei lumii ca abis al mortii eteme. La un al treilea nivel, piesa admite si o interpretare psihologica arhetipala, intamplarile lui Iona sunt, cum se intampla si in teatrul lui Beckett, corelativii exteriori ai unor evenimente interioare, scena teatrala fiind o uriasa imagine a sufletului personajului, inghitirea protagonistului tot mai adanc in pantecele chitilor este o metafora pentru prabusirea sa in cercul mental al autismului. La inceputul piesei, Marin Sorescu sugereaza tocmai o asemenea introvertire a personajului, din cauza vacarmului lumii moderne: "Tip eu, tipi tu, tipa celalalt. Zgomotele se-aduna./ - Valurile intra in vibratie./ - Ca un pod peste care trec soldatii, toti in acelasi timp: se darama".





Iona s-a "daramat" in sine insusi, intr-o inchisoare cu ziduri organice, "lipsite de ferestre" catre semeni. (Un cercetator al sindromurilor autiste, Bruno Bettelheim, compara spatiul mental al izolarii cu o "fortareata goala".)

Pentru a compensa absenta celorlalti, Iona se dedubleaza, vorbeste cu sine insusi pe doua voci, isi trimite scrisori (in sticle de naufragiat) pe care le citeste ca si cum ar veni de la altcineva. La un moment dat are impresia ca este insotit de un geaman invizibil, pentru ca dedublarea sa se dedubleze la randul ei prin intrarea episodica in scena a cuplului altor doi marinari tacuti, inghititi si ei de chit.

In finalul actului al treilea, procesul psihotic al pulverizarii personalitatii personajului intr-o multitudine de euri autonome este redat de aparitia a sule de ochi ce se apropie din colturile intunecate ale scenei. Toate aceste fapturi-dubluri sunt resimtite de Iona drept niste nenascuti, drept "puii monstrului mare'. Marco Cugno a observat ca piesa lui Marin Sorescu urmeaza schema unei regressus ad uterum, a unei intoarceri simbolice in pantecul matern. Balena, ca imagine a unei burti uriase, in care eroul pare a fi un pitic, marea insasi, ca gigantic spatiu amniotic, sunt simboluri ale unei Urmutter primitive, ale unei Mater Okeanos (prin analogie cu Mater Geea).

Prabusirea psihotica a protagonistului coincide cu o regresie psihanalitica la conditia mentala a copilului, Iona ajungand sa uite toate amanuntele vietii sale adulte.

In mod sugestiv, observa el, "sotia se intuneca parca in minte si mama se ilumineaza". Dupa C. G. Jung, in mituri, calatoria eroului peste un ocean nocturn, in pantecele unui monstru marin, reprezinta o intoarcere simbolica la conditia de embrion, in vederea unei a doua nasteri, la o conditie superioara, de nemuritor. Scenariul acesta reveleaza intuitia ca descinderile in inconstient au o valoare initiatica atunci cand servesc reco-nectarii la sursele vietii din fiecare din noi. Esecul de a iesi din "proba labirintului" (Marian Popescu), in schimb, consemneaza incapacitatea eroului de a Teveni la suprafata, fixarea lui in pozitia psihotica, in nebunie.

Mirurilor fericite, ce culmineaza cu apoteoza eroului (Ghilgames, Ulise), le pot fi opuse scrierile in care eroul esueaza, Marin Sorescu continuand in acest sens linia expeditiilor acvatice tragice imaginate de un Swift, Poe sau Melville. "Mai naste-ma o data!" se roaga Iona, dar nasterea sa este mereu amanata, ca si cum pantecele matern din jurul sau s-ar afla intr-un alt pantece matern, la nesfarsit. Nichita Stanescu imaginase si el, in Elegia oului, a noua, un univers de sfere concentrice in care omul se naste sisific, spargand cerc dupa cerc, fara sa iasa la lumina. Gaston Bachelard ar identifica aici un complex al lui super-lona, o incapacitate de desprindere de starea embrionara, ce il condamna pe protagonist la staza in inter-mundii. "Solutia" Ia acest impas imaginata de personajul lui Marin Sorescu este una absurd tragica: constatand ca incercarea de iesire spre macrocosmos, prin spargerea pantecelor chitilor suprapusi, coincide cu o regresie la conditia de ncnascut (pierderea memoriei prin plecarea din sine a tuturor alter-egourilor si reductia la identitatea goala a propriului nume), Iona decide "s-o ia in partea cealalta". Or, sensul "invers" este spre microcosmos, el trebuind a coincide, prin deductie logica, cu o progresie la conditia de supra-om.

In consecinta, Iona isi spinteca propriul pantec, intr-un gest suicidar de plonjare in sine insusi.



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Scriitori romani