Lumea in doua zile de GEORGE BALAITA (fragment comentat) referat






Lumea in doua zile
(fragment)


"Eram acolo, scrie judecatorul Viziru, vedeam si nu intelegeam. Atunci nu faceam vreo legatura. Ceva se intampla peste puterea mea de intelegere sau nepasarea in care traiam facea ca totul sa para confuz si multumitor? Jocul era simplu. Acum, cand scriu, dupa atata vreme, adevarul faptelor cercetate de mine imi este, pare a fi, mai aproape. Palpaie langa tampla mea, cum ar spune poetul; o ramasita de lectura, un poetroman; felul lor de a fi numai liric si de a uita cuvantul! Nu are nici o legatura cu viata mea de acum, cu aceste caiete, ehe, dar o spun fiindca sunt ale mele si eu scriu in ele si nu caut un stil (daca nu cumva spre asta ma indrept impotriva vointei mele!) scriu ce-mi trece prin cap pana prind, pana ajung acolo unde am nevoie.


Cuvantul, dar ei folosesc prea multe cuvinte. Un adevar simplu cum este sfera, ei il fac sa se rostogoleasca mereu pe un plan inclinat, fac din el o bila de ruleta! Sfera eterna si impenetrabila, nemiscata scanteind in vantul cosmic, din care ei mesteresc o bila neastamparata! Fiindca, spun ei, si bila de ruleta este tot o sfera! Ca si bila de biliard sau bila de popice! Nu stiu, poate au dreptate, dar mie mi se face scarba. Nu eram asa, m-am schimbat. Ma intelegeam bine cu Antipa dar a trebuit sa treaca atata vreme pentru ca sa stiu ca a fost singurul meu prieten. Priveam cu placere si incantare si nu fara invidie traiul lui liber in nepasare, minciuna lui surazatoare. Iubeam nepasarea lui neproductiva si sublima ca si lenea marilor artisti. Dupa cum am iubit pedeapsa ce i-a fost trimisa si pe care trebuia s-o primeasca. Ciudat este ca venind la Albala, in orasul unde traise de fapt Antipa, am aflat ca aici era alt om. Nimic din relaxarea, libertatea, farmecul, puterea lui ascunsa cu care ii fascina pe cei din Dealu-Ocna. Pana si infatisarea lui fizica il deosebea la Albala de cel din Dealu-Ocna! La Albala, cum am inteles din cercetarea mea, ar fi aratat ca un soarece de biblioteca etc. La Dealu-Ocna, stiu bine, putea fi luat uneori drept un vesel antrenor de handbal. Nu inteleg. Dar nu trebuie sa inteleg fiindca nu dau nimanui socoteala de gandurile mele si de ce scriu aici. Scriu ca sa-mi amintesc. Scriu ca sa pastrez vie in sufletul meu imaginea unui prieten iubit pe care l-am cunoscut si pentru ca prietenia despre care n-am stiut nimic sa nu piarda nimic din stralucirea ei orbitoare. Puteti rade si puteti sa ma batjocoriti. Sunt un caraghios, dar asta este marea mea performanta, gloria mea; am descoperit ca sunt un caraghios si nu mi-e rusine, stau in calea voastra si va las sa ma aratati cu degetul. Luati pietre si aruncati in mine. N-am sa ma apar. Cuvantul, da! Antipa pe care multi din Albala il credeau un neputincios, altii din Dealu-Ocna un smecher, un potlogar simpatic si primejdios cu care ar fi mai bine sa nu te certi (doamne, sa nu te certi! Adica Antipa ar fi fost unul dintre acei oameni primejdiosi cu. zambetul pe buze, vreun codos, vreun turnator de marca, oho-ho, ce nepotrivire, dar Antipa insusi spunea: priveste-l pe circar pe scandura lui intre clovnul cu joben si muierea cu fleacurile ei roz, uita-te la genunchii ei rapanosi si asculta pe magistrul care urla in palnie: luuume-lumeeee!) asadar, Antipa imi spunea ca numai Bacovia intre poetii romani a descoperit cuvantul. Ce voia sa spuna? N-am inteles, ii stiam pe clasici din scoala si pe Bacovia nici de acolo. N-aveti decat sa radeti si sa va bateti joc. Dar am venit la Albala si am vazut ca orasul asta unde a trait Antipa seamana intr-un fel ciudat cu orasul lui Bacovia. N-am fost in orasul asta niciodata dar il stiu acum pe Bacovia si stiu cum era atunci. Ehe, daca as sti ca nu radeti si nu va bateti joc de mine, as putea sa jur, asa, pe nevazute, ca am dreptate. Dar n-aveti decat sa radeti! Ehe, si acum la Albala cand nu scriu si nu lucrez la afurisitul asta de contract al meu, nu citesc altceva decat Bacovia. Stiu: numai el a descoperit cuvantul. Altul nu este. Nu radeti! Ce iubeam eu la Antipa, era felul lui de a trai in nepasare si asa se poate, intr-un fel, intelege pasiunea lui, fire schimbatoare si fericita, intrutotul asemanatoare norului, pentru poetul dur si grotesc, inspaimantat si singur pe pamant, ehe, astea sunt vorbe spuse de un ageamiu dar nimeni nu ma poate impiedica sa le scriu in caietul meu, dupa cum nimeni nu-l poate opri pe Pasaliu sa-si bea romul sau ce-o mai fi band. Era cu totul opus felului meu grav de a fi, caraghios grav, pe langa al lui caraghios nepasator! Iubesc deci viata lui nepasatoare fiindca ea se opune vietii mele sobre si naste in acelasi timp nostalgia partii mele inexistente, partea pierduta a fiecarei fiinte, ravnita si inabordabila. Iubesc de asemenea sfarsitul lui, pedeapsa lui (ca si cum eu insumi l-as fi pedepsit), dupa cum imi iubesc firea mea adevarata, vizibila, partea cunoscuta.

Eram mereu in preajma lui si, cu cat il dispretuiam si-i condamnam felul lui batjocoritor si nepasarea, pe atat ii admiram si iubeam firea vesela, prietenoasa si nestatornica. Eu n-am reusit niciodata sa-mi complic viata nici prin poezie, nici prin cinism! Traiam pe langa el ca unul din chibitii, cum se numesc oare microbistii de teatru? (la fotbal sunt la fel, microbisti, nu!?) fericiti ca isi pot vedea in fiecare seara actorul favorit, puteti aplauda cum aplaudam si eu! Sau poate langa Antipa semanam mai degraba cu slujbasul marunt care poarta pe umerii lui umanitatea, povara umanitatii cum se spune, tragic prin aspiratii, caraghios prin faptele lui marunte in care se amesteca frica, lasitatea, ipocrizia, fiinta aceea dezgustatoare, care te umple de mila si scarba si care se duce in fiecare .saptamana la opera unde asista la montari fabuloase si acolo in mijlocul multimii etc, necunoscut, masturbandu-si cu fervoare spiritul, traieste o lume care nu exista. Daca ati ajunge vreodata sa cititi caietul asta! He, he, he, n-o sa ajungeti, sunt sigur"







Titlul romanului indica, fara tagada, perspectiva hiperrealista a prozatorului care comprima evenimentele epice in doua zile, una de iarna, alta de vara. Simetria calendaristica utilizata ca principiu formal in Lumea in doua zile - altfel decat Mircea Eliade in Noaptea de Sanziene - are in vedere corespondenta simbolica dintre timpul natural si timpul psihologic. Solstitiile sunt receptate de prozator in sensul lor primar de crize din viata soarelui. 21 decembrie - Ziua intai, cum se intituleaza prima parte a romanului - ar trebui sa fie o zi specific hibernala. Aici intervine, insa, farsa pe care vocea autorului, naratorul, o intretine in sprijinul anti-simetriilor sale sugestive prin amalgamarea anotimpurilor, in ziua respectiva se inregistreaza schimbari bruste de temperatura, incat soarele topeste zapada (simbolul vietii tihnite si austere) si anunta un timp nelinistitor, ambiguu. Starea naturala este una de tranzitie, concretizata in moina tipic bacoviana - actiunea fiind plasata initial in perimetrul Albalei, similar cu orasul lui Bacovia - care figureaza macularea emotiilor, amestecul impur al trairilor. Ziua a doua (alcatuind a doua parte a romanului), 21 iunie, debuteaza conform calendarului cu o caldura torida si istovitoare. Dar cand eroul central, Antipa, ajunge in camera senzualei amante, Silvia, natura se transforma, caldura ce producea descatusarea frenetica a simturilor fiind inlocuita de frig si grindina. in acest climat, eroul se metamorfozeaza, revelandu-si fata ascunsa, demonica. El traieste in Dealu-Ocna (locul estival al actiunii romanesti) o viata scoasa din fagasul obisnuit, viata de carnaval. "Asadar: omul domestic si omul infernal in coaja lui Antipa" - conchide anchetatorul Viziru, naratorul implicat al romanului.

In spiritul literaturii carnavalizate, G. Balaita uzeaza in romanul sau ironic de fantasticul experimental (cu expresia lui M. Bahtin). Astfel, lumea Albalei este infatisata, in Ziua intai, din unghiul de vedere al cainilor Eromanga si Argus. Alt procedeu carnavalizat, al dublurilor parodiante, imbraca, in cazul lui Antipa, forma dedublarii. in schimb, celorlalte personaje din universul zilei intai le corespunde parodic cate o dublura in lumea celei de-a doua zile. Dublura lui Pasaliu (structural, un bufon de carnaval) este Agop, a batranului Antipa, Tata Clem, a bucataresei din casa lui Antipa, femeia de serviciu din farmacia Silviei, Achilina, a palarierului August, fanaticul dezaxat Anghel. Personajul principal remarca el insusi corespondenta parodica a ultimilor doi ("Ei sunt un singur om"), disociind partea intunecata a palarierului din fiinta lui Anghel. Cea mai expresiva dublura parodianta e continuta insa in relatia dintre inocenta Felicia si senzuala Silvia. in timp ce eroii din lumea Albalei par intrupari ale domesticitatii, sunt blanzi, naivi, caraghiosi in bunatatea si seninatatea lor funciare, pozitivi in cel mai inalt grad, ceilalti, din Dealu-Ocna, desemneaza reversul, lumea infernala. De aici decurge asociatia oximoronica, unul dintre procedeele retorice de care se foloseste G. Balaita cu predilectie. Relativizand ceea ce este constant si coerent, precum Dostoievski ori Gogol in literatura rusa, el patrunde adanc in substratul caracterelor, al relatiilor umane in general. Atunci cand disociaza starile contradictorii, structura oximoronica a tipurilor umane, romancierul isi manifesta principial credinta in "natura ambivalenta a omului". Este un crez estetic relativ traditional, dar apare proeminent, in spirit modern, prin carnavalizare, in proza sa.
George Balaita se vadeste un abil manuitor al tehnicilor narative, dublat de un expert in ordonarea continutului conform unei simbolistici aparte. Asimilarea procedeelor innoitoare ale prozei moderne se produce cu oarecare ostentatie in Lumea in doua zile. Romancierul uzeaza dezinvolt de naratiunea la persoana a doua consacrata de Michel Butor in Renuntarea. Insereaza crampeie din articole de ziar in stilul lui Dos Passos din ciclul U.S.A., alcatuind astfel un cliseistic Jurnal al romanului. Alterneaza vocile naratorilor si apeleaza la "naratori flotanti" in linia lui W. Faulkner. Reinventeaza "fluxul memoriei" pe urmele Virginiei Woolf. Imagineaza un contract al artistului (naratorul anchetator) cu diavolul asemeni lui Thomas Mann din Doctor Faustus. Transcrie corespondenta sau dialogurile imaginare dintre doi caini, dupa modelul triunghiului canin Meggy-Fidel-Trezor din insemnarile unui nebun de Gogol. Foloseste frecvent procedeul dublurilor parodiante deprins de la Dostoievski etc. Intertextualitatea devine, in acest fel, o marca a literaturii sale. Sub acolada temei generice a functionarului umil pus in situatii absurde, personaje gogoliene precum Popriscin sau Basmanikin migreaza firesc din insemnarile unui nebun si, respectiv, Mantaua in Lumea in doua zile, cu functie conotativa pe langa personajul principal.

Prozatorul, adept explicit al hiperrealismului, isi reneaga cu buna-stiinta inclinatia catre metafizica sau cantonarea in analiza psihologica, dupa cum marturisea in Noptile unui provincial: "Nu reusesc sa aud muzica sferelor" Rezultatul acestei carente ar fi primul volum dintr-o trilogie promisa, dar neterminata, Ucenicul neascultator.

Teme de lucru:

. Determinati asemanarile dintre Albala si orasul provincial configurat in literatura lui Bacovia.
. Desprindeti sensul ironic al Fiselor de lucru, urmarind colajele din presa anilor saizeci, cu titluri semnificative, care alcatuiesc un meta-roman parodic.
. Explicati simbolul balantei, intalnita atat in camera lui Antipa cat si in "laboratorul" Silviei Raclis.
. Urmariti comparativ evolutia personajului central in cele doua lumi, din Albala si Dealu-Ocna. Eventual, comparati-l pe Antipa cu Leopold Bloom din romanul Ulise al lui James Joyce.
. Functia naratorului - autor al caietului ce sta la baza romanului - este indeplinita de procurorul Viziru, iar, dupa moartea accidentala a acestuia, de judecatorul Alexandru Ionescu. in ce masura poate fi considerat Lumea in doua zile un "roman-ancheta"?



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani