MAITREYI - Roman de Mircea Eliade.
Prima editie in volum: Maitreyi, roman, Editura Cultura Nationala, Bucuresti, 1933, 266 pp. Redactat intre 26 decembrie 1932 si 15 februarie 1933 si prelucrand fictional un episod real din biografia lui Eliade (vezi Memorii, cap. X), cartea a fost scrisa special pentru premiul "Techirghiol-Eforie", instituit sub patronajul Editurii Cultura Nationala. Din 50 de manuscrise aflate in concurs (sub pseudonim), juriul (alcatuit din G. Calinescu, Perpessicius, Cezar Petrescu, M. Ralca si S. Cioculescu) a ales pentru premiere (la 14 martie 1933) romanul Maitreyi.
Tiparita imediat de Al. Rosetti, directorul editurii, in 3000 de exemplare, cartea a avut un enorm succes de public (editiile a Ii-a si a IlI-a urmand foarte rapid, in 1933 si . Pentru geneza si variante, vezi detalii in ed. critica, II, 1997), autorul ei devenind de indata celebru (la doar 26 de ani). Nici critica nu va intarzia sa-i recunoasca valoarea, plasand-o in repetate randuri intre capodoperele literaturii romane si universale. Maitreyi prezinta insa in plus si o insemnatate speciala atat pentru istoria literaturii romane, cat si pentru istoria literaturii universale. Astfel, pe de-o parte, fiind cea mai cunoscuta si cea mai tradusa opera literara a lui Eliade
In lume - prime editii: italiana (1945), germana (1948), franceza (1950), spaniola (1951), portugheza (1961), ceha (1988), slovaca (1988), poloneza (1988), bulgara (1989), engleza (1993) etc. - este, probabil, si cea mai celebra carte a literaturii romane la aceasta ora pe plan international. De asemenea, Maitreyi a constituit si subiectul unei ecranizari notabile, cu o distributie internationala prestigioasa {La Nuit Bengali. Franta, . Regia: Nicolas Klotz.
Distributia: Hugh Grant (Allan), Supriya Pafhak (Maitreyi), Shabana Azmi (dna Sen), John Hurt etc. ).
In tara, Adelina Patrichi a realizat un amplu film documentar, difuzat de postul national de televiziune, dupa subiectul cartii fiind adaptate acum si scenarii radiofonice etc. Pe de alta parte, Maitreyi reprezinta si un caz aproape unic in istoria literaturii mondiale, caci, intr-adevar, "Putine opere din literatura universala trateaza aceleasi fapte in viziunea a doi scriitori care au fost, in acelasi timp, protagonistii lor" (M. Ilandoca). Si iata ca, la mai bine de patru decenii de la aparitia lui Maitreyi, adevarata Maitreyi Devi (1914-l990, fiica filosofului indian Surendranath Dasgupta si prototipul eroinei lui Eliade ) lanseaza propria-i versiune romanesca asupra evenimentelor, in bengali (Na hanya te, New Delhi, Sahilya Academi, 1974), engleza (Il does not die, Calcutta, 1976), germana (1991) si romana (Dragostea nu moare. Versiunea romaneasca de Stefan Dimitriu si Theodor Handoca. Postfata de M. Handoca, Bucuresti, Editura Romanul, 1992; ed. a Il-a, Bucuresti, Editura Amallea, 1999); si, dupa cum o demonstreaza si atitudinea de azi a compatriotilor lui Maitreyi (v. infra, A. Patrichi), legenda continua sa traiasca
Ingloband si fructificand in plan superior datele propriei biografii, dar si experienta reportajelor din India si pe cea a prealabilelor sale incercari literare inspirate de acelasi univers aparte, Eliade realizeaza fara indoiala cu Maitreyi - si asta in adevaratul an de gratie al romanului romanesc care a fost 1933 - capodopera "ciclului sau indian": inca prea demonstrative in celelalte scrieri, biograficul, exoticul si simbolismul mitic sunt aici perfect echilibrate si dozate si desavarsit transfigurate in substanta literara, intamplarea reala din biografia lui Eliade care a inspirat opera este cunoscuta, dupa cum si modelele livresti sunt usor de identificat in romanele exotice anglo-saxone si franceze de la apogeul epocii coloniale.
In schimb, cartea reuseste sa "arda" biograficul si sa converteasca (prin autenticitate, sinceritate si simplitate) cliseele acestui gen literar in tot atatea secvente exemplare ce vin sa inchege un adevarat scenariu arhetipal (si totusi extrem de specific) al erosului.
Fabula e simpla: aflat in India, inginerul Al lan este invitat de seful sau, Na-rendra Sen, in casa sa. Aici o cunoaste pe fiica lui Sen, Maitreyi, si, ignorand intentia familiei Sen de a-l adopta (pe care o citeste ca pe o conspiratie cu scop matrimonial), se indragosteste de ea. insa, desi initial cauta sa respecte vointa tatalui (avem aici si clasicul conflict datorie - iubire), Maitreyi va intra definitiv in jocul iubirii, desfasurat in taina fata de restul familiei Sen. Din acest moment, trairea iubirii se consuma concomitent cu sentimentul pacatului, cu nazuinta indreptarii greselii prin reintrarea in ordinea prescrisa de Lege (dharma) si cu presentimentul deznodamantului advers. Si, cum era de asteptat de la aceasta poveste structurata pe schema esentiala a tragediei (dupa cum observa deja Eugen lonescu in celebra sa cronica dubla, pozitiva/ negativa, din Nu, 1934), dragostea celor doi tineri va fi in cele din urma descoperita si soarta ei, in India castelor, va fi teribila. Allan este alungat si i se interzice orice contact cu Maitreyi, de a carei amintire cauta sa scape fie prin solutia ascetica a retragerii in Himalaia, fie prin cea erotica, a unor noi legaturi, fie prin rcinscrieica in circuitul derizoriului existentei zilnice, din care iubirea il smulsese pentru o vreme. Toate aceste solutii se vadesc insa in cele din urma a fi fost zadarnice, ochii Maitreyiei continuand sa-l urmareasca dincolo de timp. Maitreyi este silita de familie la un mariaj de conventie si este chinuita cu sadismul prejudecatilor milenare pentru a renunta la dragostea ei; in schimb, ea prefera sa renunte la tot ce viata i-ar fi putut oferi si incearca sa devina o paria, numai in speranta de a-l regasi astfel pe Allan - speranta la fel de zadarnica, doar ca mai tragica decat cea a lui Allan.
Personajele se distribuie potrivit celor doua lumi carora le apartin - lumea anglo-indiana, din care vine Alian, si lumea indiana din casa familiei Sen - din ultima detasandu-se mai ales imaginea lui Chabu, surioara Maitreyiei (si totodata replica ei intr-o gama minora), inocent agent al unei catastrofe in care va pieri si ea, dar si portretele sotilor Sen, adevarate simboluri ale unei Indii ramase, in ciuda unei superficiale modernizari, rigorista in absolut. Desigur insa ca centrale sunt figurile celor doi protagonisti. Astfel, Allan e, la un prim nivel, "albul civilizator", perfecta sinteza intre dandy-ul colonial si "huliganul" epocii interbelice: frivol, amoral, aventurier si atras de exotism, individualist (pana la egoism), cerebral si lucid (c marea lui glorie, alaturi de libertatea singuratatii sale "virile" - in sensul teoretizat adesea de tanarul Eliade), el e initial un "experimentator" gidian jenat de inocenta, detasat si blazat, care insa, in ciuda rezistentei sale, este finalmente invins de pasiune, desprin-zandu-se (datorita ei) de o existenta "ireala" (slaba ontologic, neautentica si nesemnificativa) si participand prin ea (fie si temporar) la starea de gratie a existentei plenare, "reale", saturata de Fiinta si bogata in sensuri. La celalalt pol, Maitreyi este insusi arhetipul Femeii universale, ce se reveleaza (niciodata deplin, dupa cum observa chiar Eliade
In Jurnal/ 6 febr. 1960) in ipostaza (la fel de exemplara) a Strainei.
"Aparitie legendara, de basm oriental", casta fecioara brahmana (ca strabuna ci din Brhadaranyaka-Upanisad) si desavarsita hetaira, precoce si extrem de complexa, rafinata si primitiva, cruda si blanda, traind in orizontul mitului viu, desi cunoaste si "gratiile" stilului occidental, inocenta si experta, copilaroasa si matura, carnala si spirituala, de o materialitate coplesitoare in transparenta ei, naturala si livresca, tematoare si neinfricata, morala si amorala, traditionala si moderna, Maitreyi e asadar totodata Femeia si Indianca; ea intrupeaza, pe de-o parte, insasi vraja fantasticei lumi a Indiei (imensa si atemporala, de o infinita complexitate, deschisa spre asimilarea intr-o sinteza profund originala a celor mai stranii si mai ireconciliabile experiente) - ce a captivat imaginatia Europei ultimelor doua veacuri, dar si vitalitatea multipla, debordanta si senzuala a Bengalului, patria Marilor Zeite. Frumusete neagra si contradictorie (ca si Kali), coborata parca din universul de forme al Ajantei si Ellorei, amanta cu mladieri de divina apsara, ea insa "nu mai e numai o fecioara indiana, ci si un suflet original, cu o vointa stranie", pastrand (asemeni Monei Lisa) un rest etern de mister.