"> ">




Margareta Vinea si Dumitru Vinea din Pasarile - caracterizarea personajelor referat





Margareta Vinea - caracterizare



Cea mai importanta prezenta feminina a romanului Pasarile de Alexandru Ivasiuc, Margareta este personajul care face legatura intre spatiile de manifestare a celor doua teme esentiale: puterea si esecul existential. Prin destinul sau tragic, Margareta, sotia directorului de combinat industrial Dumitru Vinea, ilustreaza, alaturi de Liviu Dunca, omul de care o va apropia o ciudata si prea repede curmata, prin despartire, pasiune erotica, traiectul individual al temei existentei neimplinite. incheiata brutal, intr-un moment de dezechilibru sufletesc, la capatul unei aventuri ce-i oferise timp de cateva zile sentimentul fericirii, viata Margaretei Vinea este expresia unei naturi umane bovarice, impartite intre acceptarea monotoniei traiului cotidian lipsit de orice grija si reveria pasiva, de o exagerata coloratura mondena (episodul in care personajul se viseaza, potrivit unui obicei din copilarie, calatorind cu vaporul).

Casatoria cu Dumitru Vinea nefiind urmarea fireasca a unor sentimente reciproc impartasite, ci un fel de resemnare detasata in fata ambitiilor unui pretendent cu o situatie sociala confortabila, viata Margaretei alaturi de acest sot prea putin preocupat de familie va cunoaste, dupa o scurta perioada de exuberanta, de veselie si expansiune, o treptata decadere in indiferenta, plictis, singuratate, instrainare, absenta. Fiica a doctorului Ilea, fostul director al spitalului din orasul transilvanean in care e plasata actiunea cartii, si a seducatoarei sale sotii, de care Liviu Dunca va fi oarecum indragostit in adolescenta, Margareta este copia aproape fidela a mamei sale, nu numai in sensul aceleiasi frumuseti speciale ce-i confera aura unicatului, dar si prin inscrierea ei intr-un similar "curriculum vitae", caracterizat de aspecte sufletesti contradictorii, intrerupt violent in plina tinerete.

Caracterul, temperamentul, psihologia, aspiratiile Margaretei sunt intuite de Liviu Dunca. intr-o memorabila intalnire, provocata de regasirea amintirii doamnei Ilea in fata fiicei sale vazute intamplator pe strada, geologul va dezvalui sotiei lui Vinea portretul ei ascuns: "cu o parte din dumneata esti absenta si aceasta mare capacitate secreta de absenta e marea dumitale putere"; "nu poti participa la nimic, nu te poti integra in nimic, traiesti intr-un fel de oglinda, unde imaginile sunt supuse jocului din afara'; "adeseori ai vrea sa evadezi din aceasta lume, insa nu gasesti alta si nici nu poti sa ti-o inchipui""; "marea dumitale vioiciune vine insa dintr-o boala a fiintei, dintr-o ruptura sub semnul careia traiesti, semnul oglinzii Pana si frumusetea {"fata fina, cu trasaturi prelungi si fruntea inalta, nasul subtire si cu linie precisa (), dintii subtiri, si ei regulati, dulcea linie a barbiei si inaltul contur al gatului iesind din rochie, bratele lungi si mainile inguste, cu degete fine terminate cu unghii bine formate, ca niste ciocuri de pasare rara din alte climate") si feminitatea acestui personaj par sa fie expresia unei secrete emanatii interioare, pe care nu o tradeaza decat "ochii exceptional de luminosi, deschisi, cu privirea plina de veselie, o veselie de dincolo de orice motive, pura si puternica".
Discutia cu Liviu Dunca din ziua atat de neobisnuitei lor intalniri este fundamentala pentru intelegerea destinului ulterior al Margaretei. Astfel, ea va avea sentimentul ca necunoscutul care-i relevase atatea adevaruri ascunse "a largit considerabil aria lucrurilor posibile" si ca orice schimbare in viata ei, banala si minata de solitudine, este acum perfect indreptatita.

Scurta idila dintre Margareta si Dunca, petrecuta undeva la tara, in apropierea naturii (ceea ce le va da la un moment dat iluzia unei ordini erotice necontingente, cosmice) va fi, de fapt, o poveste "nobila si tragica", in care ambii protagonisti se vor implica gratie unor porniri interioare irepresibile, dar in cele din urma incompatibile. Dragostea lor intensa, dureroasa si grava este produsul unei vointe compensatoare, atat Margareta cat si Liviu Dunca urmarind sa-si invinga sentimentul ratarii si al esecului, sublimandu-l intr-o implinire. Nici unul dintre cei doi nu va fi insa in stare sa reia totul de la inceput. Margaretei ii lipseste puterea de a lua o decizie, in pofida scrupulelor lui Liviu Dunca, omul care nu-si poate uita trecutul, ca i-ar distruge inca o data viata.
Fiinta indecisa, nesigura, contradictorie, inertiala, aflata sub semnul oglinzii, adica al bovarismului, Margareta Vinea este personajul cel mai fragil si cel mai neaparat in fata vietii din cartea lui Ivasiuc. Sinuciderea sa din finalul romanului este o falsa rezolvare a situatiei dilematice, efectul neintelegerii conditiilor care, dincolo de o nefericire vremelnica, fac supravietuirea posibila.

Dumitru Vinea - caracterizarea personajului



Dumitru Vinea, directorul unui important combinat industrial dintr-un oras transilvanean al anilor '70, este, alaturi de Liviu Dunca, unul dintre personajele principale ale romanului lui Alexandru Ivasiuc. Reprezentativ intr-o prima faza a biografiei sale pentru categoria tipologica a conducatorului comunist autoritar si inflexibil, Dumitru Vinea nu este, totusi, asa cum se intampla in destule volume cu o tematica similara Pasarilor, un personaj unilateral, previzibil in reactii.


Exista, de fapt, in acest roman doua ipostaze complet diferite, dar verosimile in inlantuirea lor existentiala si psihologica, ale directorului, omului, sotului Dumitru Vinea. Cea dintai ne aduce in fata un barbat

"puternic si influent", de o mare energie, insasi fizionomia sa schematica fiind o oglinda a unor ferme trasaturi interioare: "obrazul sau era neted si intins si bine hranit, nasul era infipt cu hotarare in mijlocul fetei si buzele lui erau carnoase, pline si hotarate () barbia lui mare, lata. patrata, de om ce nu se lasa usor batut". Lipsit de vocatia reflexivitatii, insa dovedind spirit practic si eficienta in functia pe care o indeplineste, mandru de pozitia sociala castigata, intransigent cu subalternii si exigent cu sine, detestandu-si in taina sotia, pe Margareta, pentru firea ei detasata si independenta, Dumitru Vinea isi conduce viata dupa o conceptie sigura, elementara, redusa la cateva principii forte: lumea e o piramida in care ce se intampla sus trebuie sa se repete si jos; "miezul lumii este secretul, fiecare nivel are limbajul lui hotarat dinainte"; "curiozitatea este un pacat care tulbura ordinea lumif; "oamenii nu afla, ci li se spune"; "puterea are intotdeauna rabdare". Sistemul de valori ale personajului se bizuie pe cateva virtuti si pacate fundamentale. Sunt semne de barbatie si forta "prudenta, rabdarea si stapanirea de sine." Sunt embleme ale pacatului "infrangerea, insuccesul si ratarea".
Casatorit, in urma unei crize de ambitie masculina, greu explicabila pentru caracterul sau rece si calculat, cu fragila, luminoasa, delicata Margareta, fiica doctorului Ilea, fostul director al spitalului din oras, Dumitru Vinea are un cu totul alt ideal feminin, concretizat in persoana Victoritei Popa, directoarea adjuncta a combinatului, un fel de femeie-comisar, masiva, bruneta, planturoasa, vulgara, obsedata, la randul ei, de putere si de mijloacele de a si-o mentine prin recurs de multe ori la "farmecele" personale. Sarac, dar ambitios, fascinat de conditia privilegiata a prim-planului in perioada studentiei, Vinea cunoaste ulterior o ascensiune sociala rapida, sigura si convinsa. Dupa zece ani de exercitare a atributiilor sale de sef dominat de o mentalitate de stapan, se putea spune ca "functia se contopise cu el ca o piele", ca "uzina facea parte din el ca propriul sau trup".

Inchiderea in carapacea autoritatii si a puterii exercitate abstract si inflexibil, instrainarea prin resentimente arbitrare si ascunse de sotia sa, Margareta, credinta absoluta in litera principiilor sale de conduita sunt factori care il indreapta pe Dumitru Vinea spre pierderea sensului vietii adevarate.

Un accident de munca soldat cu cateva victime (printre care si muncitorul Iosif Dandu, a carui moarte va reveni obsesiv in paginile cartii), declanseaza in constiinta directorului uzinei un puternic dezechilibru, o criza ce va revela toata falsitatea existentei sale de pana atunci. Dintr-un om energic, practic, sever, plin de vanitatea functiei pe care o detine, Vinea devine (odata inculcata ideea ca el e principalul raspunzator de nefasta intamplare) un abulic si un interiorizat, surprins si tulburat de adevaratele dimensiuni ale vietii obisnuite, dezorientat si cu vointa paralizata de constatarea ca "asa nu mai poate sa mearga". Vizita la spital, pentru a-i imbarbata pe muncitorii raniti si apoi in familia indoliata a muncitorului Iosif Dandu - prilejuri cu care dramatica infatisare a vietii "de jos" i se impune lui Vinea cu acuitate si pregnanta - sunt catalizatorii ce grabesc constituirea celei de-a doua ipostaze a personajului. Noul Dumitru Vinea atinge "faza de contemplare impersonala, drum spre gandirea impersonala, ce este poate adevarata capacitate a omului de a se detasa de sine. Nu fusese obisnuit cu ea si nu stia cat este de importanta, nu auzise niciodata ca le moi est haissable, o intreaga traditie milenara a efortului de a atinge acest stadiu de eliberare ii era cu desavarsire necunoscuta." Toate mai vechile principii ale personajului isi pierd importanta si trainicia.

Viata inceteaza "sa fie constituita doar din raporturi foarte precise, sefi si subalterni."
"O lume problematica, locuita de fiinte problematice" se infatiseaza in toata complexitatea sa nepregatitului s-o inteleaga Dumitru Vinea. Ce gandesc oamenii, cum traiesc ei, care sunt convingerile lor si care sunt, de fapt, propriile sale convingeri si ratiuni de existenta - iata motivele de reflectie care-l fac pe directorul Dumitru Vinea sa-si piarda orice interes pentru functia cu care ajunsese sa se confunde si, deposedat parca de instinctul de conservare sociala, sa ramana insensibil la efectele anchetei ce-i va cauza in cele din urma destituirea. Descoperirea ca raspunsurile sale la problemele care-i macina constiinta "sunt niste simple lozinci"', ca "orizontul sau - de viata, n.n. - a fost fantomatic, o schema goala", ca vinovata de instrainarea Margaretei a fost propria lui orbire si ca "asa nu se mai poate traP' il fac pe Dumitru Vinea sa-si doreasca infrangerea "ca pe un mijloc de manifestare a adevarului"'. "Neatentia, falsele relatii cu oamenii, tocirea principiilor", trairea intr-o ordine inchipuita "intamplatoare si artificiala" au transformat viata ambitiosului si autoritarului director intr-un esec. Chiar daca personajul sesizeaza la timp pericolul dezumanizarii ("Daca nu se intampla asta - accidentul care-i va grabi degringolada, n.n. - ma confundam cu scaunuP'), si este pregatit pentru o viata noua, sinuciderea sotiei sale Margareta are sensul unei condamnari definitive, Dumitru Vinea ramanand iremediabil un invins al mentalitatii sale autocratice. Puterea si ideologia comunista in slujba careia el isi pusese viata intreaga l-au transformat intr-un instrument. intreaga drama din finalul romanului a lui Dumitru Vinea poate fi concentrata in aceste cuvinte, spuse lui intr-o imprejurare-cheie de inginerul sef Mateescu: "Am pierdut pentru ca am devenit om".












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani