Moara cu noroc - comentariu - nuvela de Ioan Slavici referat






MOARA CU NOROC - Nuvela de Ioan Slavici, aparuta in volumul Novele din popor. Bucuresti, Editura Librariei Socec & Comp., 1881, si, in paralel, in traducerea Mitei Kremnitz, in "Deutsche Revue", nr. 10-l2 din acelasi an.

Ea pare inspirata din intamplari reale sau, in orice caz, din imprejurari social-istorice reale, descrise de autor in diferite studii si evocate in lucrarea memorialistica Lumea prin care am trecut. Legatura cu traditiile si folclorul despre "lotri" din tinutul Zarandului nu poate fi tagaduita.

"Nuvela solida cu subiect de roman", cum o caracteriza G. Calinescu, Moara cu noroc reprezinta in opera lui Slavici o noutate si o culme. Ea este rezultatul a ceea ce E. Auerbach numea "intalnirea realismului cu seriozitatea existentiala si tragica".

Avem indicii despre lecturile si discutiile din cenaclul "Junimea" privind comparatia dintre vechea tragedie si proza moderna, capacitatea acesteia din urma de a exprima emotia tragica, in ciuda inspiratiei scriitorului din medii sociale inferioare si a personajelor aparent incompatibile cu maretia si eroismul.

In aceasta atmosfera apare in opera slaviciana "realismul tragic" (E. Todoran). De altfel, Moara cu noroc pastreaza unele reminiscente din vechea tragedie, de la prezenta temei destinului la cea a hybrisului, de la o anumita unitate de timp (un an) si spatiu (hanul) la personaje ca "batrana", mostenitoare a functiilor corului, de la ciocnirea de caractere puternice la pieirea lor in final, cu sentimentele de mila si groaza ce Ic provoaca cititorului.

Legata de clasicism, nuvela slaviciana aduce totodata o tematica preponderent moderna si este realizata cu mijloacele specifice scriitorilor realisti ai epocii. Scriere de actiune, dar si psihologica, Moara cu noroc marcheaza iesirea lui Slavici din limitele satului ca o colectivitate inchisa si abandonarea pitorescului etnografic si lingvistic, o data cu adoptarea formulei naratiunii auctorialc obiective. Actiunea nuvelei este situata intr-o zona de interferenta geografica, intre campia Aradului si muntii Bihorului, aflata oarecum in afara unei organizari sociale riguroase, dupa cum la o intersectie se gaseste, in punctul initial, destinul eroului principal, tanarul cizmar fara clienti Ghita, din oraselul Ineu. intr-un scurt prolog se infrunta, prin doua instante, batrana soacra si Ghita, doua mentalitati. Prima reprezinta intelepciunea ancestrala, conservatoare: "Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit". Cea de-a doua, dorinta de schimbare, spiritul de aventura in cautarea norocului. Batrana nu-si impune autoritatea, ci emite un avertisment, pe care-l va repeta chiar in preziua catastrofei finale. Lui Ghita i se lasa intreaga libertate de alegere si, deci toata raspunderea si acesta hotaraste fara ezitare sa-si urmeze dorinta. De la Sf. Gheor-ghe, el arendeaza Moara cu noroc, o carciuma situata intr-un loc pustiu, dar care Ic parc noilor locatari frumos si binecuvantat datorita castigurilor rapide ce Ic realizeaza.

Fara a fi un descriptiv, de data aceasta Slavici reconstituie minutios spatiul in care se va desfasura existenta si se va consuma drama eroilor sai.

Hanul este asezat intr-o vale dezolanta, in care se intra si din care se iese cu greu, poarta spre "locurile rele", pline de capcane, care nu pot fi ocolite, asemenea locurilor vrajite din basme. Un amplu panoramic al imprejurimilor potenteaza, prin clementele selectate, impresia de spatiu in care plutesc vagi amenintari, care genereaza nelinisti, in centrul taboului staruie doua imagini, ambele pe verticala, cu semnificatii simbolice: copacul trasnit, salas pentru corbi, intruchipare a singuratatii si a mortii, si turnul bisericii din Fundureni, iluzoriu parca, simbol al sacrului, dar si al colectivitatii dupa care vor tanji personajele nuvelei, fara a reusi sa revina in mijlocul ei.

Spatiul fizic se intregeste cu cel uman, dominat de lumea porcarilor cc-si mana turmele prin padurile de stejar din jur. Economia pastorala, ca generatoare de violenta, jaf si crima, a mai fost evocata in literatura romana, de la Miorita la Baltagul lui Sado-veanu. In cazul de fata, de turmele de porci se leaga si o simbolistica aparte, de origine biblica, vizand demonicul, "necuratul". Adevaratul stapan al acestor "locuri rele" este Lica, samadau peste zeci de turme, talhar si criminal, intrat deja in mit. "Ma cunosti?", il intreaba el pe Ghita la prima intalnire. La raspunsul negativ al acestuia, replica: "Atunci ma stii de nume. Eu sunt Lica, samadaul". El confera locurilor acel caracter demonic, resimtit cu infiorare de carciumar. Vointa sa, a omului "ca de treizeci si sase de ani, inalt, uscativ si supt la fata, cu mustata lunga, cu ochi mici si verzi si cu sprincenele dese si impreunate la mijloc", prescrie legile micului univers pe care il stapaneste si faptele sale sunt evenimentele carc-i creeaza istoria. Prin scene dialogate, naratiune, rezumat, monolog interior, descriere etc., actiunea nuvelei se intregeste din intamplari si discutii banale, alternand cu altele senzationale, ca jafuri, crime, un proces, caracteristice genului politist, petrecerea dezmatata din ziua de Paste, gestul profanator, al lui Lica, intrat cu calul in biserica, si, in final, moartea napraznica a personajelor principale.

In centru se afla ciocnirile dintre Ghita si Lica, doua personaje cu un potential ce trece peste media umana, ciocniri in care avantajul este mereu de partea Samadaului. Cand apare in spatiul nuvelei, Lica Samadaul, prezentandu-se ca o natura monolitica, manata de o vointa de fier si fara sentimente omenesti, pe care le socoteste "slabiciuni", el isi pune inteligenta, de care e atat de mandru - "peste mintea mea tot nu trece niciunul cu mintea lui", se lauda in fata lui Ghita - in slujba regizarii unor lovituri criminale, inducand in eroare justitia, nu fara a-si asigura protectia unor puternici ai zilei. Jaful si crima sunt nu numai mijloace de procuare a banilor, ci si acte prin care vrea sa-si dovedeasca libertatea si puterea, sa-i domine pe cei din jur. La oferta lui Ghita, fascinat de forta raului ce o emana Samadaul si manat de setea de aur, de a-i deveni tovaras, Lica raspunde categoric: "Nu te primesc!".

El are nevoie de oameni ca unelte, victime, dar si spectatori, pentni ca numai raportat la ceilalti isi poate satisface infinita vanitate. Samadaul se comporta totdeauna ca pe o scena. E prezentat mai ales in dialog si vizualizat prin cel mai realizat portret.

Cand, bolnav fiind, este escortat de jandarmi, autorul comenteaza: "oameni umblau pe ulita si fata cu oamenii Lica pana chiar si-n patul de moarte ar fi stat drept si indraznet". Observatia despre teatralitatca personajelor slavicienc este si aici confirmata (V. Popovici). Valentele sociale ale lui Lica sunt exclusiv malefice. Chiar legatura sa cu Ana, care parc sa-l umanizeze, este izvorata dintr-o intentie de pangarire, spre a-i da ultima lovitura sotului ei. Pretentia Samadaului de a se situa in afara si deasupra omenescului este insa o iluzie ce, intunecandu-i judecata, il va pierde. Sfarsitul lui reprezinta tot un act de orgoliu si vointa. Neputand sa ocoleasca moartea, el isi zdrobeste capul de un stejar, sfidand inca o data orice autoritate omeneasca. Consecventa ii confera o oarecare maretie si sceleratul Lica se apropie de personajul tragic, trezind mila si groaza cititorului. Eroul principal al nuvelei, indiferent daca avem in vedere tematica sociala sau psihologica, este carciumarul Ghita. Moara cu noroc reprezinta mai ales istoria esecului acestui personaj, in plan social, psihologic si existential, reconstituirea disolutiei unui caracter ca proces de alienare, avand ca punct terminus sinuciderea, evitata doar prin impuscarea hangiului de catre oamenii Iui Lica. Ghita este >prin excelenta eroul preferat de prozatorii realisti ai secolului al XlX-lea. Avand o conditie social-economica inferioara, el doreste sa parvina prin imbogatire. Singura solutie fiind arendarea nanului de la Moara cu noroc, cu o proasta reputatie, el se crede suficient de puternic si destoinic pentru aceasta aventura. Solicitarile la care va fi supus, datorita intalnirii nefaste cu Lica Samadaul, sunt insa mai presus de puterile sale. Rand pe rand, Lica ii rapeste constiinta de om cinstit, facandu-l complice la jaf si crima, ii atata lacomia cu sume tot mai mari de bani "necurati", fiindca i-a ghicit "pacatul", il umileste si ii corupe sotia, pentru a-l lecui de orice "slabiciune" si a-i desavarsi izolarea.





Carciumarul se zbate sa reziste acestui proces de disolutie si anihilare a personalitatii, reconstituit cu minutiozitate fie scriitor, prin alternanta actiunilor si confruntarilor exterioare cu relevarea trairilor interioare. Tema balzaciana a fortei distructive a pasiunii, aici a patimii pentru bani, este tratata in cazul acestui personaj cu mult dinamism. Eroul apare sfasiat intre tendinte contrarii: jubilatie Ia vederea banilor si teama de Samadau, cufundare in "pacat", insotita de insingurare, sau porniri profund omenesti, ca dragostea, prietenia, demnitatea, onestitatea, care il mana spre ceilalti. Ghita pierde pe rand valorile umane ce-i alcatuisera fericirea, adevaratul noroc dispretuit, si pe masura ce se zavoreste tot mai des sa-si numere banii in taina isi inchide sufletul fata de ceilalti, tinandu-i la distanta printr-o purtare brutala.

In planul vietii sale sufletesti se constata o manifestare in contratimp a proceselor rationale si volitive. "Poate ca stiu, dar nu pot", ii spune el Anei, care-i cere cautarea unei solutii de iesire din impas. Aceasta era parasirea Morii cu noroc si intoarcerea in spatiul securizant al colectivitatii abandonate, dar de fiecare data cand o constientizeaza intervine fie o paralizie a vointei, prin lacomie, teama sau vanitate, fie apar impedimente indeosebi din partea Anei.

In relatiile dintre soti are loc o dereglare asemanatoare, elanurile de apropiere ale unuia rcalizandu-se in contratimp cu ale celuilalt si facand imposibila o intelegere.

In fata mortii, cei doi isi explica printr-o fatalitate nenorocirea care i-a lovit: "Ghita! de ce nu mi-ai spus-o tu mie asta la vreme!? zise ca inabusita de plans, si-l cuprinse cu amandoua bratele Pentru ca Dumnezeu nu mi-a dat gandul bun la vremea potrivita, zise el". Ultima solutie, una negativa, este cautarea unitatii pierdute in moarte.

Acelasi ritm al manifestarilor de apropiere realizeaza Ghita si fata de Pintea jandarmul, pentru care simtise la inceput prietenie si incredere, ca apoi, mai ales din lacomie, sa devina duplicitar si intre cei doi sa intervina suspiciunea si distanta.

In raport cu Ghita, Ana este un personaj complementar. Dependenta de sot, cu o libertate de hotarare si actiune limitata, ea este tot atat de vulnerabila in fata primejdiilor de la Moara cu noroc. Personajul este construit pe o coordonata unica, singura ei legatura puternica cu ceilalti fiind cea erotica. La inceput, aceasta se realizeaza intr-o placuta ambianta familiala.

In noul mediu, va evolua catre o "slabiciune", o pasiune contrariata, care face ca Ana sa devina o straina in caminul conjugal. Optiunea ei, favorizata de imprejurari, se produce fara prea mult dramatism. Dezamagita de sot, pe care-l judeca cel putin in parte gresit, in ultimul moment e gata sa abandoneze totul si sa plece cu Lica. Natura mai instinctuala, ignorandu-si aproape decaderea si nerecunoscandu-si "vina", Ana opune vointei de moarte a lui Ghita, de purificare prin moarte, o puternica vointa de a trai. Nu este exclusa, in aceasta viziune asupra personajului, influenta schopcnhaueriana.

In cele din urma, Ana este ucisa de sotul ei, care nu mai poate .suporta viata dupa ce pierduse toate valorile ce-i dadeau sens, dar nici nu o poate lasa pe ea in urma lui, pangarita de atingerea Samadaului, pe care il credea scapat. Eroul lui Slavici, desi lipsit de maretie-si vinovat, trezeste compasiunea prin spectacolul luptei si al suferintei sale. Ideea unui destin nefast este reluata in scena finala, cand batrana, singura care, alaturi de copii, si-a pastrat inocenta prin legatura neintrerupta cu sacrul si colectivitatea, contempla ruinele hanului ars deasupra celor doua cadavre, exclamand: "Simteam eu ca nu arc sa iasa bine; dar asa le-a fost data!".

Sfarsitul nuvelei sugereaza insa si pedeapsa divina prin potop -"Acu m-a ajuns mania lui Dumnezeu", exclama Lica -, sub forma focului care mistuie hanul si a apei ce poarta cadavrul Samadaului. Scriitor de mare rigoare morala, ce se considera in primul rand un pedagog, Slavici nu era un fatalist. Cu deplina acoperire artistica, el propune, prin negatie, un ideal, un indemn la luciditate si cumpatare, la solidaritate umana in fata raului din societate si din suflete. Moara cu noroc a cunoscut un deosebit prestigiu, mai ales in posteritate, aparand in zeci de editii, fiind tradusa in limbi straine si ecranizata. A beneficiat de interpretari critice din cele mai diverse perspective, recunoscandu-i-se aproape unanim calitatea de capodopera si influenta asupra evolutiei ulterioare a prozei romanesti.



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani