Moartea ceasului - volum de poeme de Marin Sorescu referat






MOARTEA CEASULUI - Volum de poeme de Marin Sorescu, publicat in anul 1966, la Editura Tineretului din Bucuresti. Este al treilea volum al autorului, dupa debutul cu parodiile din Singur printre poeti (1964) si volumul Poeme (1965). Ulterior, in numeroasele traduceri si in antologiile publicate din opera poetului, un numar important de poezii va fi reluat cu consecventa.

Cel de-al treilea volum de poezie al lui Marin Sorescu prezinta o situatie de tranzitie din punctul de vedere al optiunilor de poetica, precum si la nivel de preferinte si obsesii tematice. Moartea ceasului apare in creatia soresciana intr-un moment in care singularitatea formulei alese in primele doua volume incepe sa fie asimilata de constiinta critica a timpului.

Daca urmele unei diferente majore nu apar inca, Marin Sorescu nefiind niciodata partizanul modificarilor substantiale si provocatoare (orice poet important, dincolo de pluralitatea fetelor sale poetice, pastreaza o comunicare, un fir de legatura pe parcursul intregii sale opere), sensul unei evolutii poate fi remarcat, cu scopul final, al unui cititor actual, de a ingrosa caracteristicile unei poezii pe calc de a se canoniza. Volumul lui Marin Sorescu apare dupa un debut furtunos, in care personalitatea poetica a autorului sau reuseste, de la inceput, sa se afirme si sa-si dezvaluie originalitatea.

Singur printre poeti fusese in 1966 modul perfect de a intra in literatura; o definire prin raportare sau, mai exact, o subtila si ingenioasa anuntare a identitatii prin folosirea unor voci straine. Volumul de debut e insa in mod neindoios irepetabil, insemnatatea sa fiind in principal in calitatea sa de act, in faptul de a creiona o atitudine. E o anuntare viguroasa a unui joc si a unei indrazneli care raman inca sa fie sustinute si implinite. E rolul urmatorului volum al lui Marin Sorescu, cel aparut un an mai tarziu; o carte ce isi indeplineste si executa cu maiestrie rolul. De la atitudine si raportare, accentul se muta pe afirmare si singularitate. Universul poetic al autorului apare acum pregnant in ochii fiecarui lector. Poetul se defineste tehnic, formal si tematic. Deja se poate vorbi de un mod sorescian de a face poezie, deoarece, fara a cauta cuvinte mari sau exagerari paguboase, nu poate fi negata personalitatea accentuata a poeziei soresciene, vizibila cu usurinta inca din acele pagini. E in aceasta conjunctura, cu atat mai clar rolul ingrat, dar totusi substantial, pe care il joaca Moartea ceasului. Aparut la un interval scurt de timp, el nu poate in nici un caz, si nici nu o va face, semnala o diferenta de stil si poetica.

E vorba mai degraba de o completare a debutului. Pe portiuni substantiale, versurile din Moartea ceasului lasa impresia unui supliment, a unei carti ce reuneste poezii ncintrate, dintr-un motiv sau altul, in volumul anterior, la care se adauga un numar de poeme scrise recent. Aceasta impresie critica se justifica si dupa o analiza riguroasa a alcatuirii volumului. E un volum eterogen, neimpovarat de un centru coordonator, dominator si in consecinta limitativ. Un numar important de poezii sunt tributare poeticii volumului anterior si se constituie in variatiuni pe aceeasi tehnica (cc-si dovedise cu prisosinta succesul).

Poeme e volumul jocului la suprafata, cartea lipsei de dramatism; creatia e orientata spre un joc cu asteptarile cititorului, Marin Sorescu construind o poezie a inselarii, a alegerii perspectivei celei mai putin probabile.

Din acest punct de vedere, poezia autorului la debut e o poezie ce mizeaza in primul rand pe efect: o poezie a procedeului, a actului de a face poezie si mai putin a unei viziuni ideatice riguros conturate (cum era, in ral, cazul poeziei romanesti anterioare). Marin Sorescu e aici un postmodern fara a o sti, jocul sau fiind in principal unul livresc, problema poeziei sale, de a defini altfel poeticitatea. In Moartea .casului, pe langa poemele anuntate deja ca tributare acestui stil, isi face loc pentru prima data in poezia autorului un accent pus pe viziune, pe idee.

Perspectiva se va accentua hotarator si va deveni dominanta in volume mai tarzii (in special in ciclul La lilieci). M. S, va incerca repetat sa propuna, la un nivel egal cu inovatiile formale si de arhitectura poetica de la debut, o filosofic proprie. Moartea ceasului e primul volum in care poate fi semnalata aceasta modificare, desi liniile vizionare definite aici vor fi mai apoi abandonate si inlocuite, in acelasi fel in care un sistem filosofic ia locul altuia fara a-i nega in nici un chip scopul si necesitatea. Viziunea cosmologica soresciana a acestui volum nu mizeaza pe senzational, ci reface si variaza pe teme ale modernismului timpuriu, multe dintre ele prezente deja si la poetii interbelici. Mai precis, e vorba de un refuz al distantei dureroase, al detasarii si abstractizarii vitalului. Contemplarea romantica era un act pozitiv, datorita credintei nefisurate in autoritatea subiectului; distanta juca rolul sintezei, ochiul invaluind in contururi precise, optimiste lucrurile. Modernismul percepe insa negativ distanta: subiectul nu mai prezinta incredere si, in consecinta, pierderea contactului cu lumea e perceputa drept o pierdere a esentei si a vitalului. Marin Sorescu propune o poezie recuperatoric (a umanului si a naturii) printr-o disparitie a distantei (deziderat repetat la nivelul unei disparitii a oglinzii - un alt simbol al romantismului care crede in reprezentarea adecvata - , a numelor, limbajul fiind incapabil sa mentina viul, si o moarte a ceasului, timpul nereusind decat, ca mai tarziu la Nichita Stanescu, sa ofere identitati false, introducand neadecvarea sinelui cu sine).





Depasirea distantei si disparitia timpului se fac in Moartea ceasului printr-o eliminare a zonei intermediare, de trecere dintre haina si trup, nume si fiinta sau oglinda si adevar. E acea zona a ferestrei si visului (a poeziei, in cele din urma) definita prin echilibru, o zona ce tine inca timpul legat de lucruri, umbra de trup, natura de sange:

"Iata, lucrurile
Sunt taiate in doua,
De-o parte ele,
De-o parte numele lor.

E un loc vast intre ele,
Loc de alergatura,
De viata."


Moartea ceasului e, cu toate acestea, un volum ce nu indrazneste sa accentueze, sa insiste (dovedind o neconstientizare a unei filosofii inerente sau o fisurare a credintei in ea). Cartea e neunitara conceptual si tematic, imbinand viziunea prezentata mai sus cu poeme mimand reteta primului volum (poeme unde "pe linia troleibuzelor/ circulau fiare de calcat"), poeme unde necesitatea in sine a unei viziuni coerente si revelatorii e pusa sub semnul indoielii.

Eul dominat de timp, eul-timp uneori ("eu, sufletul raposatului" ceas), nu se va impune nicicand in poezia soresciana, M. S, evoluand mai tarziu inspre teme ale modernismului tarziu, mai potrivite pentru constructia poetica pe care o adopta si care nu se va modifica substantial dc-a lungul prolificei sale opere. Tragismul distantei apare in Moartea ceasului fara a fi o viziune dominanta si moare o data cu acest volum; urmele ulterioare ale acestor focalizari semantice sunt putine si fara capacitatea de a influenta poetica versurilor pe care o tema trebuie sa o posede pentru a intra sub vizorul critic.

Analiza pc volume individuale a poeziei sorescienc va releva preocuparile si credintele succesive ale poetului, mai mult decat o reconfigurare a structurii poetice cu care debuteaza. In acest sens, Moartea dbasului contine in nuce o evolutie posibila, dar in acelasi timp o evolutie inabusita, depasita ulterior datorita unei resituari a tematicii universului sorescian. Poezia procedeelor, a suprafetelor de constructie se va regasi cel mai bine intr-un univers al preferintei pentru nesituare, pentru jocul prelungit in spatiul viziunii si mai putin in grija pentru pierderea treptata a lumii de catre un subiect detronat. Marin Sorescu va fi, in cea mai mare parte a operei sale, un partizan al reintronarii.



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani