Moartea cotidiana - roman de referat






MOARTEA COTIDIANA - Roman de Dinu Pillat, aparut la Editura Vatra, Bucuresti, . A treia si ultima publicata dintre scrierile beletristice in proza ale istoricului literar si criticului Dinu Pillat - aparea in succesiunea Jurnalului unui adolescent, tiparit in revista , Albatros", numerele l-7, 10 martie 5 iunie 1941, si a romanului Tinerete ciudata. Editura Moderna, Bucuresti, . Editiile ulterioare celei initiale (1946), aparute in 1979 si 1984, au fost stabilite dupa cele adnotate de autor, in vederea republicarii.

Scris la putina vreme de la decesul lui Ion Pillat, tatal scriitorului, romanul a fost reluat in timp, din 1964 pana in vara lui 1975, curand dupa stingerea mamei, si finalizat in septembrie, "cand autorul incepuse sa aiba tot mai obsedant presentimentul propriului sfarsit" (Monica Pillat).

Tripticul releva o personalitate de creator nelinistit, bantuit de puternice seisme interioare, traind cu intensitate o drama existentiala, care a fost aceea a generatiei sale, cu sentimentul covarsitor al apartenentei la un univers crepuscular, ancorat intr-un relativ atotstapani-tor si dizolvant.

In cele trei scrieri, cu acuitatea unei intuitii rare, autorul releva cu precadere ceea ce este tulbure, echivoc, contradictoriu in psihologia adolescentei - o varsta de criza, in care spiritul de insubordonare ia cele mai diverse forme de manifestare.

Admirator fervent al lui Ionel Teodoreanu, Dinu Pillat i se opune totusi, vizibil, creand personaje dramatice, chinuite de morbul nemultumirii. Spiritul polemic al scriitorului intra, in subteran, in conflict si cu acela clasic, echilibrat, armonios al tatalui sau, pe care, dupa marturisirile aceleiasi Monica Pillat, paginile in proza ale fiului il contrariasera. Moartea cotidiana inseamna "acea extinctie de zi cu zi a elanului in cenusiu, a visului in banal, a idealului in conventie", cum o caracterizeaza Monica Pillat, sau, cu vorbele autorului, "o moarte de fiecare clipa, o anchilozare psihica desavarsindu-se pe indelete cu incetinitorul, o esuare intr-un tipar de automatisme cotidiene. De la motivul "locurilor unde nu se intampla nimic" sau al "targurilor unde se moare", ori al "capitalei care ucide", frecvente in literatura primului patrar al veacului, de la tipologia inadaptatului sau infrantului din determinari exterioare, in primul rand, prezente la un I. Al. Bratescu-Voinesti, M. Sadoveanu ori Cezar Petrescu, Dinu Pillat realizeaza saltul spre tragic, prin absolutizarea sentimentului de dezgust, de sila. "Destul de apropiat ca tema (nu ca subiect) de La nausee sau L 'etranger al lui Sartrc si Camus, romanul acesta abordeaza, poate pentru prima data in literatura noastra, un caz de «instrainare», de dezafectie si «greata» existentiala" (Al. Palcologu).

Asemeni lui A. Gide (pe care-l analizeaza cu pertinenta in Mozaic istorico-literar. Editura pentru literatura, 1969), si Dinu Pillat incearca sa nu inchida lucrurile in schema unui subiect. Epicul este redus la minimum, dobandind in schimb amploare prin atentia acordata detaliului semnificativ, acumulat cu patima spre a pune in lumina lipsa de semnificatie, automatismul aplatizant ce guverneaza existenta tuturor personajelor. Titlurile partilor romanului sunt semnificative nu doar pentru ordonarea cronologica a naratiunii, ci, mai ales, pentru punerea in evidenta a monotoniei, a imposibilitatii acestei lumi de a se salva de pe un fagas batatorit de stereotipie. Partea I: O zi, partea a 1l-a, O noapte si Epilog, O alta zi isi focalizeaza atentia asupra starilor de criza -fara iesire - determinate de relatiile de in-comprehensiune din interiorul celulei familiale si, prin extindere, din intreg universul ambiant avut sub observatie de scriitor. Analist profund, sobru si inclement, lucid si perfect obiectiv, romancierul isi structureaza textul polifonic, avandu-i succesiv in vedere pe profesorul Justin, in prag de pensie si functionand la liceul din oras; pe Ana, sotia lui, a carei existenta se confunda total cu anostele si invariabilele probleme casnice; pe Sandu, fiul lor, student fantomatic la Politehnica, si pe Hypolit, fratele profesorului, cu picioarele amputate in urma unui accident de automobil, ducandu-si zilele imobilizat in sufragerie.

Este, in fapt, o alaturare monstruoasa de singuratati, lipsite de orice posibilitate de comunicare intre ele, de unde si prezenta firava a dialogului sau platitudinea si automatismul care il guverneaza. Spatiul este unul inchis intre peretii odailor, intre zidurile imprejmuitoare ale curtii, intre limitele apasatoare ale orasului, si orice incercare de evadare se dovedeste derizorie, schimband o claustrare cu o alta si readucand personajele in vidul initial al caminului. Drumurile zilnice ale lui Justin spre liceu, cu popasul in cancelarie sau in clasa, instalarea lui - devenita tabiet inofensiv - intre 5 si 7 la aceeasi masa, a aceleiasi cafenele, cu aceeasi apatie de totdeauna, vizita Anei la vecina care o invita autoritar si periodic la cafea si barfa, evadarea lui Sandu la cinematograf, intr-o crasma zgomotoasa ori la manichiurista nereticenta- sunt traiectorii care nu duc nicaieri. False deplasari spre ceva, ele sunt simple substituiri ale golului de acasa cu golul de aiurea. Granitele fapturii proprii inchid aceeasi insingurare si izolare. Privirea, prin care ar trebui sa se puna stapanire pe univers, pe alta constiinta sau pe propria lume interioara, se izbeste, invariabil, de oprelisti deformante sau obstructive. Fiecare priveste mecanic parca, pe fereastra, dar dincolo de geamurile opace de murdarie se intrevede neschimbata o aceeasi curte sordida, limitata de ziduri cenusii sau de ferestrele cu storurile trase ale altora, ori se zaresc siluete abia conturandu-se in lumina lesioasa a diminetii, in acelasi fund de cartier, dupa cum strada, neglijent si absent inregistrata de Justin, deseneaza aceleasi contururi estompate in amurgul muced.





Lumina stinsa in odaia fiecaruia, lumina stinsa la cinematograf, lumina stinsa in camera iubitei - mereu privirea care nu ajunge la nimic. Cand se privesc intre ei, obisnuinta le anuleaza spiritul de observatie, pentru ca toate par a fi asa dintotdeauna. Autoconlemplarea - in oglinda -, devenita laitmotiv, nu este o cale de acces spre sine, prilej de introspectie, de autoanaliza, fie si dezabuzata, ci un moment de reflectare a aceleiasi figuri, marcate invariabil de oboseala, neputinta, capitulare definitiva, lehamite. Formele de evadare sunt putine si esuate, cu exceptia mortii neasteptate a lui Justin, care, prin iremediabilul ei, interzice si ea orice modificare postuma. intoarcerea in trecut, la Justin, Ana sau Hypolit, nu trezeste nimic in ei, intr-atat s-au instrainat de ci insisi, de cei care au fost candva si in care nu se recunosc, de care se desolidarizeaza, pentru ca "toti au disparut", nimiciti si autonimiciti. Fragmentele de amintiri sunt aduse la suprafata asemeni ramasitelor unor corabii scufundate, candva intregi si pornite, parca, spre ceva.

Justin fusese un absolvent de facultate promitator, cu perspectiva unei burse de studii in Franta, cu bucuria lecturilor, identificandu-se la un moment dat cu Julien Sorel (!), pe care si-l apropie pana la nuanta prin elaborarea lucrarii de doctorat cu titlul "Tipul ambitiosului in romanul francez"; Ana avusese candva 16 ani, se pregatise cu infrigurare pentru primul bal, visase la marea si romantica iubire si se casatorise, fara entuziasm, dar si fara resentimente, cu tanarul profesor; Hypolit traise o tinerete futtunoasa si mondena, frecventand lumea buna si cheltuind nesabuit, flatat de admiratia femeilor si sigur pe sine. Rostogoliti si zdrobiti de viata, cei trei isi accepta placid ratarea, f»ra manie, fara revolta, anuland tot ce nu tine de prezentul penibil, murdar, strident si nadusit, imbacsit de mirosuri statute, cantonat in stereotipie. Nici o dorinta la iustin sau la Ana, apetituri triviale la Hypolit, insemnand mai mult mijloace de "ucidere a timpului" decat un suflu de vitalitate. O figura aparte printre aceste existente lamentabile pare a face Sandu. Sentimentul de sufocare, de claustrofobic este mai acut decat la ceilalti. "Curtea ca un penitenciar", ziua de sfarsit de februarie, cand nu e "nici ninsoare, nici ploaie, nici ceata macar, un cenusiu opac, de interior de cavou" -totul il apasa.

Betia, erotismul, filmele de aventuri sau romanele politiste il indeparteaza, scurta vreme, de contingent. ii judeca cu asprime pe cei din jur, le observa cu iritare platitudinea si ratarea, isi promite sa se salveze "de maine", incepand o noua viata. Moartea tatalui sau il zdruncina, dar paginile finale ale romanului sugereaza nu redemptiunea tanarului, ci incadrarea lui in tiparul ramas gol, acela al lui Justin, caruia, straniu, Sanduii preia gusturile, obiectele personale, destinul.

In urma celui decedat, se va incadra el insusi "mortii cotidiene". Excelent conturate sunt personajele de fundal, aparent de contrast, printr-o dinamica a vorbelor, gesturilor, preocuparilor, dar, privite mai atent, ele dezvaluie un acelasi simulacru de viata, intunecata de mahalagism, de adulter sau marunte ambitii, angrenand totul in aceeasi rutina ucigatoare. Mascarada umana este marcata de timpul coroziv si dizolvant, iar agitatia sterila si ridicola nuanteaza grotesc o, lume hidoasa. Structurat polifonic si linear, avand sfarsitul deschis, in masura in care ultimul cuvant, ,Amin", rostit de Hypolit la inmormantarea lui Justin, nu este inteles si ca o lespede ce inchide totul, definitiv, romanul invedereaza calitati certe de constructie lapidara, concentrata, sobra.

Numeroasele repetitii ale unor imagini, gesturi si fraze, adevarate refrene ale autorului sau eroilor, sunt modalitati bine exploatate in directia realizarii impresiei de monotonie si automatism, de batai ale unui ceasornic numarand acumularea vidului interior. Decaderea umana in randul obiectelor, reificarea, consecventa unei atitudini lipsite de speranta si de orizont sunt atribute definitorii ale unui univers uman in extinctie. "Interpretand in chip original lectiile de tehnica narativa din romanele lui Dostoievski si Gide" (Monica Pillat), autorul isi contureaza o personalitate distincta in literatura noastra.



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani