Nichita Stanescu - Tematica poeziei referat





Poezia neomodernista

Nichita Stanescu este un cantaret al iubirii, al "varstei de aur a dragostei", dar si al timpului si al mortii. Pentru el, lumea este doar o prelungire a sentimentului si a gandului, iar cuvantul se naste miraculos sau dramatic alaturi de lucruri. De o neobisnuita fervoare a imaginatiei, este unul dintre poetii romani cu o aura de mister, geniu si boema, asa cum numai Mihai Eminescu a mai cunoscut. Adulat de unii, contestat de altii, considerat unul dintre cei mai mari poeti ai nostri sau, din contra, un poet de valoare medie, Nichita Stanescu a marcat, atat prin valoarea poeziei sale, cat si prin charisma, personalitate si felul sau de a fi (incercand sa-si aseze propria viata sub semnul poeziei), literatura romana din ultimele decenii ale secolului XX.

Opera si contextul cultural



Asa cum observa unul dintre criticii literari contemporani cei mai intransigenti (Gheorghe Grigurcu), istoria poeziei romanesti din timpul comunismului este dublata de istoria aservirii ei de catre oficialitati. De aceea, anii '50 au cunoscut versificatori de cele mai multe ori fara talent, punandu-se insa in slujba comanditarilor politici. Anii '60 au insemnat o incercare de reluare a traditiei literare interbelice, fiind anii de debut al unei noi generatii de autori, numita generatia '60 sau neomodernista.
Printre poetii acestei noi promotii literare se afla Marin Sorescu, Nichita Stanescu, Ana Blandiana, Constanta Buzea, Ileana Malancioiu, loan Alexandru s.a. Nichita Stanescu (1933-1983) este considerat "varful de lance" al generatiei, poetul prin excelenta.

A debutat in volum cu Sensul iubirii, in 1960. Au urmat alte volume de poezii, care l-au impus definitiv in viata literara romaneasca: O viziune a sentimentelor (1964), Dreptul la timp (1965)', 7 7 elegii (1966), Obiecte cosmice (Alfa), Rosu vertical, Oul si sfera (1967), Laus Ptolemaei (1968), Necuvintele, Un pamant numit Romania (1969), in dulcele stil clasic (1970), Maretia frigului (1972), Epica Magna (1978), Operele imperfecte (1979), Noduri si semne (1982).

Poezia lui Nichita Stanescu a insemnat o reintoarcere la lirism, simultana cu o revolutionare a posibilitatilor de expresie ale limbajului, cu o redefinire a poeziei si o cautare a altei zone poetice. Din lirica modernista interbelica se regasesc, in neomo-dernismul stanescian, redimensionate, transfigurarea realului in cuvinte, magia lexicala specifica lui Arghezi, ermetismul barbian, vocatia "vizionara" a lui Lucian Blaga. Toate, insa, pe un alt teritoriu liric, implantate pe o noua sensibilitate poetica.

Abordarea operei literare



Tematica poeziei
Primele doua volume - Sensul iubirii si O viziune o sentimentelor - au ca tema dominanta iubirea. Iubirea si conceptia asupra poeziei, mai binezis asupra limbajului, sunt doua suprateme ale poeziei stanesciene. De multe coexista in acelasi text, se confunda la o prima lectura, iubita si poezia devin obiectul unic al adoratiei si eresia momentului privilegiat.

Iubirea este, in aceste poeme, un sentiment originar, al nasterii cuvantului. Momentul iubirii - si al poeziei - este un moment initial, o clipa a inceputului, de manifestare a starii
jubilatorii.
Surprinde, inca de la primele volume, reintoarcerea la lirism a poeziei si o anume "materialitate si corporalitate a perceptiei". Spatiul poetic este conceput ca o lume a obiectelor si fiintelor "intrate in rezonanta sub impulsul energiilor afective", lumea intreaga se transforma in spatiu de joc, iar gesticulatia erotica se mentine intre ritual si joc. (Ion Pop, "n Jocul poeziei, Editura Cartea Romaneasca, 1985). Sentimentul este generator de sens, am putea spune ca tine lumea in fiinta, schimbandu-i permanent contururile: "Mainile mele sunt indragostite, / vai, gura mea iubeste, / si, iata, m-am trezit / ca lucrurile sunt atat de aproape de mine, /incat abia pot merge printre ele / fara sa ma ranesc." [Varsta de aur a dragostei).

Stefania Mincu observa ca "titlurile primelor volume sugereaza aspiratia poemelor de a accede la «sens» si «viziune», de a reintemeia o lirica de cunoastere. Modul sau de a cunoaste este insa total nou pentru cititorul familiarizat pana acum cu sisteme poetice de prestigiu, cum sunt cele ale lui Blaga, Arghezi, Barbu. Se renunta la notiunile date de-a gata, la mituri, la simboluri si se face apel la o cunoastere directa, senzoriala, in care facultatile trupesti ale omului au rol primordial." ("Introducere" la Nichita Stanescu, Poezii, Editura Pontica, 1997)
Odata cu Dreptul la timp, II elegii, In dulcele stil clasic, tematica dominanta se schimba. Locul timpului auroral al iubirii, descoperirii miraculoase a senzorialitafii si a sentimentului este luat de constiinta timpului si a efectului dramatic al acestuia asupra cuvantului, de "aventura constiintei de sine in cunoastere", de pierderea unitatii sentiment-sen-
zatie-gand-cuvant.
Apogeul poeziei de cunoastere se gaseste in elegii, care combina simboluri stravechi ale culturii (oul, sfera) cu mituri autohtone sau universale [Elegia intai, dedicata mitului lui Dedal, Elegia a doua, getica) si impun o alta perspectiva asupra relatiei dintre om si lucruri, marcata de imposibilitatea plierii la real [Elegia a cincea. Tentatia realului). In ultimele volume [Epica Magna, Operele imperfecte, Noduri si semne), devine evidenta preferinta pentru tema timpului si a mortii.
Continua, ca in intreaga opera, obsesia pentru explorarea capacitatilor de expresie ale limbajului, transgresarea limitelor cuvantului pana la aparenta autonegare, pana la "necuvinte".

Poezia lui Nichita Stanescu se afla la limita superioara a modernismului. Ea devine joc, si anume joc al limbajului, dar si integrare dureroasa a eului liric, joc cu sine insusi in incercarea de a intelege lumea.

Sugestii de analiza literara pe text

Leoaica tanara, iubirea




Incadrare si tematica
Publicata in volumul O viziune a sentimentelor (1964), poezia Leoaica tanara, iubirea se inscrie, asa cum se poate usor observa, in tematica iubirii. Ea exprima o stare de gratie a eului liric, aflat la intalnirea miraculoasa cu sentimentul.

Compozitie si structura
Titlul este o metafora apozifiva de o rara sugestivitate, care exprima dinamica spectaculoasa a imaginilor in poezia lui Nichita Stanescu. In jurul acestei metafore se organizeaza, de altfel, intregul nucleu semantic al poeziei. Preferinta poetului pentru sfera semantica a felinelor face ca si in alte poeme, din celelalte volume, iubirea, acest sen-timent-gand care tuteleaza fiinta umana, sa se intrupeze in fapturile regale ale savanei: "turma mea de lei stravezii". Concretizarea, pana la materialitate si carnatie, a ideii, a sentimentului este unul dintre mijloacele de expresie predilecte ale poetului.
Ludicul, imaginatia efervescenta se desfasoara in versurile urmatoare, pornind de la o miscare ascensionala, surprinzatoare si usor agresiva, specifica iubirii adolescentine din lirica primelor doua carti: "Leoaica tanara, iubirea / mi-a sarit in fata / ma pandise-n incordare / mai demult. / Coltii albi mi i-a infipt in fata, / m-a muscat leoaica, azi, de fata."
Sentimentul schimba lumea si starile individuale, eul liric suporta o transformare fara echivalent, legile existentei se modifica radical, natura, lumea toata tind catre o neasteptata perfectiune si rotunjime: "Si deodata-n jurul meu, natura / se facu un cerc, de-adura () Mi-am dus mana la spranceana, / la tampla si la barbie, / dar mana nu le mai stie." Identitatea eului liric este o identitate dezmarginita, care si-a pierdut vechile dimensiuni, devenind "un desert in stralucire, / peste care trece-alene / o leoaica aramie / cu miscarile viclene". intreaga fiinta a devenit, de fapt, sentiment, de o dureroasa si fericita consistenta. Privirea care "in sus tasni" este, printr-o alta metafora predicativa, "curcubeu taiat in doua", intalnita "langa ciocarlii" - imagini vizuale si auditive ale unei dimensiuni fericite, ale unui spatiu care isi pierde limitele.

Comparatia insolita "cand mai larg, cand mai aproape, / ca o strangere de ape" asaza pe acelasi plan, contaminandu-le reciproc, abstractul "cerc" si concretul, materia, fluidul, destabilizand astfel vechile reguli ale universului si ale logicii. Poate ca la nici un alt poet lirica nu a dezvoltat cu atata pregnanta propriile norme de exprimare, propria existenta, complet diferita de cea a logicii firesti, a "prozei", ducand pana la ultima limita [experimentul limbajului pe care il realizeaza poezia modernista.

In dulcele stil clasic



Incadrare si tematica
Poezia poarta titlul volumului din 1970, care cuprinde o revenire la poetica traditionala, canonica, dar intr-o maniera ludic-ironica: "dulcele stil clasic" sugereaza, prin epitetul ce recicleaza curajos un termen uzat de poezia pasoptista si "ars" de lirica [eminesciana, o perspectiva duios-sarcastica asupra vechilor estetici.
La o prima lectura, poezia este una de dragoste, in care imaginea iubitei ("domnisoara") este secventiala si dinamica: prin recurenta, versul "pasul tau de domnisoara" devine un laitmotiv, aproape un refren al poemului, un pivot si un motor textual de semnificatie.

Iubirea apare ca o izbucnire a unei lumi sublime in sfera profanului, a lumii materiale, fizice, "prozaice".

Tematica erotica se metamorfozeaza curand in tema genezei continue a artei, In dulcele stil clasic dovedindu-se, la o lectura mai atenta, o arta poetica.

Compozitie si structura
Alcatuit din mai multe secvente, poemul se dezvaluie ca o epifanie a artei, a poeziei insesi, caci iubita stranie care rasare (descinde, "coboara", miscarea ascensionala din primele volume se inverseaza acum) din neasteptate si "bolovanoase" lucruri poate fi identificata cu poezia.

Prima secventa a textului alatura termeni, sintagme, lucruri care de-regula nu sunt vazute impreuna, apartin unor realitati aparent incompatibile: "Dintr-un bolovan coboara / pasul tau de domnisoara / dintr-o frunza verde, pala / pasul tau de domnisoara." Meta-fora-simbol "pasul tau de domnisoara" este pusa apoi in relatie cu termeni si sintagme care trimit la descompuneri nefiresti ale timpului si ale imaginilor, semnificand ascensionalul maladiv: "Dintr-o pasare amara", "Dintr-o inserare-n seara".
Secventa a doua cuprinde un moment de stagnare si surpriza, ca un vertij nesperat al gandului, o clipa suspendata a inspiratiei poetice: "O secunda, o secunda, / eu l-am fost zarit in unda" Inima (o, inima!), adica sentimentul, se lasa usor afundata, inecata; si nu intamplator, poezia moderna a incercat sa renunte la "betia inimii": "El avea roscata
funda / Inima incet mi-afunda".
Ultima secventa a poemului poarta insemnele amaraciunii, ale nostalgiei, ale momentului fericit care a trecut si sta sub semnul invocatiei: "Mai ramai cu mersul tau / parca pe timpanul meu // blestemat si semizeu / caci imi este foarte rau." Dubla sugestie a sintagmei "blestemat si semizeu" trimite catre divin, sacru si catre "poetii blestemati" ai epocii moderne.

Ultima strofa creeaza imaginea unei lumi saracite dupa consumarea momentului
de gratie al iubirii/creatiei: soarele este "pitic, aurit si mozaic."
Ultimul vers - "Pasul trece, eu raman" - aduce in prim-plan prezenta eului liric, a acestei supreme instante a poeziei si singura cu adevarat eterna.
incearca! Realizeaza un eseu de cel mult doua pagini A4 pe tema iubirii in doua poezii, la alegere, din lirica lui Nichita Stanescu, insistand asupra constituirii unei identitati a fiintei iubitoare si folosind trei dintre urmatoarele concepte operationale: eu liric, incipit, final, secventa poetica, tema, motiv, arta poetica.

Concepte operationale folosite
: arta poetica, camp semantic, comparatie, curent literar, epitet, eu liric, imagine artistica, metafora, motiv, neomodernism, poezie, repetitie, strofa, tema, titlu, vers











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani