Noduri si semne - volum de versuri de Nichita Stănescu referat





NODURI SI SEMNE - Volum de versuri de Nichita Stanescu, tiparit in . Este ultima carte de poeme publicata in timpul vietii poetului.

Dupa ce volumele Epica Magna (1978) si Operele imperfecte (1979) indicasera importante schimbari de culoare si de accent, pe fondul unei structuri a imaginarului ramasa constanta in datele sale de baza, Noduri si semne ilustreaza o noua (si ultima) treapta a confruntarii eului liric cu "brutala stare de a fi" si cu lumea semnelor poeziei. Obsesia majora e si aici aceea a mortii (cartea e subintitulata "Recviem la moartea tatalui meu"), si in functie de ea se reliefeaza si motivele subordonate, comune, in esenta, cu ale scrierilor amintite.

Eminamente elegiac, tonul discursului pare totusi mai detasat. Pierzand din spectaculozitatea combinatorie de altadata, poezia castiga insa, in mai accentuata sa asceza si austeritate, un dramatism abia mascat de "neutralitatea" vocii. Cel ce "invata a muri" eminescian, "dezobisnuin-du-se" de lucruri, isi construieste o tinuta pe masura ravnitei seninatati.

Motourile cartii avertizeaza asupra sensului sau general: un vers din Ghilgames ("A murit prietenul meu, Enkidu, care vanase cu mine lei"), ce putea fi intalnit inca in Dreptul la timp (1965), trimite la momentul revelatiei mortii, cu consecintele sale in pregatirea fiintei pentru o posibila salvare de conditia sa muritoare. Versetul biblic din Iesirea, vorbind despre sfaramarea de catre Moise a intaiclor table ale legii, la descoperirea caderii in idolatrie a supusilor sai, sugereaza, la randu-i, o atitudine situabila in seria de respingeri ale "exaltarii intamplarii" in dauna permanentei si Legii. O atentie aparte pare a fi acordat poetul structurarii materiei cartii. Inaugurata de o Cautare a tonului (poem sugerand un fel de acordare a instrumentelor in vederea coagularii simfonice a unei diversitati de "teme" muzicale) si aproape incheiata cu un poem care sintetizeaza Tonul ansamblului, cartea e conceputa ca o suita de "noduri" (33) si "semne" (23) in alternanta, punctata, la anumite intervale, de poeme asezate invariabil sub titlul Prin tunelul oranj (7); li se adauga alte trei texte - 13 februarie (ziua, se pare, a mortii tatalui). Ars poetica, Mozart si cainle spaniol. S-a vazut aici "jocul unei adevarate simbolici numerice", dat fiind ca cele 33 de noduri - triplare a lui 11 - isi au corespondentul simetric in alte 33 + 1 poeme (acesta din urma fiind 13 februarie), si intrucat s-a putut descoperi un "tipar al numarului ascuns" (cele 11 elegii din 1966 sunt de fapt 12; poemul 11 feluri de a-ti pierde lumea e compus din douasprezece parti etc).

In temeiul acestor consideratii, Ioana Em. Petrescu conchide ca: "Configuratia numerica a volumului nc-ar indruma, asadar, in conformitate cu codurile limbajului poetic stanescian, spre o tematica inrudita cu cea a elegiilor: viziunea existentei ca ruptura si experimentarea mortii ca forma a cunoasterii de sine".

In eseurile din volumul Respirari (1982), Nichita Stănescu definea "nodul" ca "forma plina de inteles si de lumina", "temeinicie a sensului" sau, in alt loc, scria: "Hipocrate mi-a spus: Omul este o teava, el se innoada la inceput in jurul lui. Hipocrate mi-a spus: Omul este un nod, deci el poate fi ucis prin taierea nodului".

Ar fi vorba, asadar, de o varianta a imaginii "omului-fanta" din Elegii sau a "privirii treze" (A treia elegie), adica a sinelui "care se «innoada» in jurul golului prin care numai altceva decat el insusi ar trebui sa se rosteasca prin glasul «semnelor»" (Ioana Em. Petrescu).

In orice caz, remarcam ca poemele intitulate Nod vorbesc, in genere, in numele unei subiectivitati, reprezinta o concentrata confesiune a celui care incearca sa descifreze semnele lumii. Acestea din urma par a pune accentul pe o realitate exterioara, cu care se poate sau nu intra in comunicare.

In fine "tunelul oranj" (la care poetul se refera in dialogurile din Antimetafizica ~ 1985) ar sugera o experienta revelatoare a mortii, in care contrariile comunica intre ele. Cunoscatorul operei stanesciene va putea surprinde in aceasta geometrizare (relativa) a perspectivelor prelungirea tiparului structural al acelei "viziuni in trepte" prezente inca din primele poeme si conturata mai ferm si mai "didactic" intr-o piesa precum A treia elegie (v. "Iata pana unde se poate ajunge" etc). Imaginea tunelului era prezenta si ea in prima sectiune a elegiei, indicand o miscare in profunzime, dinspre concret spre abstract (ochi, privire, "albastru treaz", "peisajele curgatoare ale somnului"). Urmarind directia in care se dezvolta discursul liric si in Noduri si semne, observam ca acea "cautare a tonului" apare deja marcata de obsesia unei prezente ideale - in poem, ingerul - in corelatie cu sentimentul mortii, sugerat prin recursul la intertextualitate (preluarea unor versuri din Esenin, Eminescu sau din propria creatie). Penultima piesa a volumului, Tonul, unifica eforturile de constituire a viziunii, desfasurate pe parcurs, ce tintesc catre ceea ce poetul numeste "dezobisnuirea", eliberarea de conditia carnala, perisabila. Accentele ludice din Cautarea tonului dispar si ele, acoperite de gravitatea generala a celorlalte texte. intreaga carte se vrea, de fapt, un fel de exercitiu (o suita de exercitii) de initiere: a te "supune la dezobisnuirea" de trup, de "stelele cerului" etc.

Inseamna a traversa niste probe menite sa asigure victoria intru verb, atingerea Cuvantului salvator, eliberat de lestul materiei, "cap fara de craniu", "cimitir fara de morti" si, in ultima instanta, "idee" cu potente demiurgice (v. Ars poetica). Si nu e lipsita de semnificatie incheierea volumului cu acel Nod 33 - in linistea serii - poezie a seninatatii recucerite dupa traversarea probelor initiatice intru moarte, a echilibrului intre cuvant si univers, ca un fel de Libera me, Domine din finalul oricarui recviem. Pana in acest punct, cartea desfasoara insa (cu unele reliefuri inegale) o harta complexa si accidentata a starilor de spirit. Un prim Semn pune programatic in relatie "floarea de tei", desertul care "se umpluse de lei si de plante", cu "launtrul unei gandiri abstracte" - spatiu in care



"un tanar metal transparent
taia orizonturi curbate si lent
despartea privirea de ochi,
cuvantul de idee,
raza de stea"

- adica o lume a viului proteiform confruntat cu perspectiva "dezobisnuirii" de sine, a glacialei geometrii degajate de excrescentele fenomenalului. Taierea, jupuirea, cioplirea, decapitarea, inghetarea vor reveni, de altfel, pe parcurs, in opozitie cu imaginea carnalului impovarator, inepuizabil in metamorfozele sale. Tot asa cum, in "bcstiarul" stanescian, lupul (urland de foame pe zapada, apoi refuzand hrana - v. Nod 1, Semn 11), vulpea (argintie, pe zapada, in ninsoare), iepurele (pe campul realului in metamorfoza), vulturul, vulturoaica ("in cuib, peste oua", in pisc de munte inaccesibil) ofera embleme ale diverselor grade de apropiere/ departare fata de organic sau spiritual. "Peisajul" exterior, redus de asemenea la elemente generice, se desfasoara intre extremele existentei organice (leii si plantele care umplu desertul, ierburile si ganganiile ce invadeaza faptura "cazuta de pe cal", pe de o parte, - si, pe de alta, zapada, frigul hiperborean, "starvul de piatra" etc.).

O reducere la emblema se poate constata si in ipostazierile eului, care cunosc, la randul lor, diverse forme de reprezentare, corespondente dinamicii viziunii in ansamblul ei. O anumita continuitate exista si la acest nivel, fata de scrierile anterioare: saturatia carnalului, bunaoara, care provocase altadata "greata de cuvinte" si evadarea "la gheata si la ursi", ramane actuala, insa in reprezentari mai apropiate de Epica magna si Operele imperfecte, adica de infatisarile grotesti si absurde, de cosmar "suprarealist". Daca in Nod 3, de exemplu, "ochii mei nu mai plangeau cu lacrimi, ci cu ochi", mainile cu maini si trupul cu trupuri, in consens cu viziunea "seriala" mai veche, specifice No-thai-lot si Semne-lor le sunt mai degraba poeme ca Nod 2, Nod 25, Nod 30, in care obsesia trupului opac si apasator mobilizeaza imaginarul simili-oniric: un trup imens e supus unei sisifice munci de .jupuire" si descarnare (Nod 2), insusi subiectul liric apare atacat de stranii "cioplitori" ai carnii (Nod 25), o raza selenara intinsa pe luciul marii, ca o lama de cutit, diseca fiinta care-si contempla, rece, "despicarea" (Nod 30).

O atmosfera de pictura "metafizica" persista in aceste poeme, tulburatoare tocmai prin aliajul dintre aparenta impasibilitate a "spectatorului" si sentimentul real al precaritatii celui aflat la dispozitia fortelor obscure ale universului. Reprezentativa pentru acest lirism ambiguu (accentuat si in ultimele doua carti precedente) este, de pilda. Nod 12, unde neputinta omului infrant si pandit de moarte se exprima intr-un limbaj ce nu-si refuza libertatile, o anume familiaritate aparenta cu sacrul:

"Cum stiti cu totii, cazusem de pe cal, -
si nemiscat stateam in iarba siroind de sange,
cand nimfa pura ce nu stie-a plange
trecu pe langa mine.
Ce-i ochiul ala care l-ai deschis pe piept,
privesti cu el spre rosu de e atat de rosu?
- Pleaca, tarfa de zei, eu i-am strigat
e-o simpla rana de soldat!
- Ma duc daca vorbesti atat de rau cu mine, -
si totusi ma soldatule, de fapt,
de fapt soldatule,
la ce te uiti cu ochiul ala rosu,
plin de sangerime?".


O ceata argheziana dezorienteaza, altadata, faptura (v. Nod 7), universul incremeneste intr-un instantaneu cvasi-apocaliptic, ce traduce si stagnarea eului coplesit de spaima (Nod 11). "Cazut de pe cal" (sintagma revine de cateva ori), "in iarba inrosit/ ca o faptura de oval/ si de furnici calatorit" (Nod 6), "palid si trist fumegand", intr-o atmosfera de confuzie a nivelurilor cosmice (Semn 5), marturisindu-si inertia de simplu loc de trecere intre doua priviri ce-l traverseaza ca pe un "geam afumat" in vreme de eclipsa (Nod 7), asistand fara suras la moartea lucrurilor (Prin tunelul oranj) sau chiar a principiului metafizic (ingerul, in Semn 19), subiectul liric ramane totusi obsedat de perspectiva "renasterii", "regal, si in dureri divine", prin Cuvant.

Tema durabila, si aceasta, in poezia lui Nichita Stănescu, dar care capata acum un relief particular. Puterea creatoare (Daimonul) e o forta pustiitoare (v. Nod 28) a fapturii in trecerea sa spre "vers" si Cuvant: itinerarul nu e lipsit insa de meandre si obstacole, avantul aspiratiei alternand cu inertia si deznadejdea. "Capcanele" intinse odinioara de poet, in foamea sa de lucruri si cuvinte, se dovedesc inapte pentru prinderea Daimonului (Nod 29), tendintele de evadare din trup in libertatea privirii sunt reprimate (Semn 18), fiinta e prizoniera unor apeluri derutante, venite dinspre necunoscutul care-o inconjoara (Semn 20), marele Sens c intangibil - cum ne-o spune, bunaoara, un parabolic Semn 21: "Starneam si innebuneam vulturoaica,/ mort de oboseala, catarat pe pisc. // Pe muntele asta nu e de urcat,/ pentru ca nu e de vazut nimic! / Va zic si voua:/ Ce-a fost de vazut a vazut vulturoaica!". Obligat sa "gandeasca cu vederea", poetul ramane cu nostalgia spiritului pur (v. Tunelul oranj). Prelungind miscarea alternativa dintre "contemplatie" si "metamorfoza", osciland inca o data intre desfasurarea "epica" a luptei cu "brutala stare de a fi" si "staticul firii". Noduri si semne consolideaza marile directii vizionare ale lui Nichita Stănescu deschise in ultimele carti.

In geometria lor mai ferma si mai austera, aceste poeme inchid insa intreg zbuciumul fiintei precare, in inaintarea sa catre visata echilibrare finala.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani