PARADOXISMUL - O NOUA FATETA A POSTMODERNISMULUI
Cand se va scrie o Istorie a culturii romana, care sa cuprinda creatiile aparute dupa Decembrie 1989 - in tara si in diaspora - un loc aparte va trebui rezervat Literaturii de sertar. Daca ea nu s-a dovedit pentru toti conngatoare valoric (pana acum, 1994-l995), poate ca itorul ne va oferi alte instrumente critice de evaluare si, deci, de impunere. Fiindca trebuie spus raspicat ca pentru a depasi etapele exorcizante ale politicului din Romania ultimilor cinci decenii, prozatorii romani au apelat la tot felul de tehnici artistice si au tiparit romane durabile (a se vedea chiar selectia propusa de noi in voi. I Aspecte ale romanului romanesc contemporan, Craiova, Edit. Scrisul Romanesc 1993)
Descoperim, iata, ca dupa Evenimentele de la 22 decembrie 1989, invazia ostilitatilor fata de politicul de ieri (inlocuit astazi cu un pluripartidism de estrada !), resimtita mai ales in presa de toate culorile, include, din cand in cand, si drumul literaturii. Se scriu acum (deci nu ieri!) poezii, proze (de tot soiul!), piese de teatru care infiereaza trecutul ca pe un cancer, operatie pe care unii autori o fac diletant, fara anestezie, devenind chirurgi de ocazie.
Exista insa si autori care s-au profesionalizat ieri si, care, din cauza restrictiilor draconice impuse, scriau "pe sub mana", ori "pe dedesubt". Asa au aparut jurnalele intime, sau memoriile (Vezi N Steinhardt, I. D. Sirbu, Arsar Acterian s.a.)
Unii, foarte putini, au redactat si romane. Exemplul de notorietate il reprezinta Lucian Blaga, cu Luntrea lui Caron (Buc, Edit. Humanitas, 1990).
Dupa cuceririle moderne de tehnica literara, romanul traversase si lumea documentelor, devenise si nonfictiv, atragand atentia ca dezghetul produs trebuia sa lumineze odata "fetele tacerii".
Ceea ce s-a numit literatura existentialista, la inceputul sec. al XX-lea, mai cu seama prin drama (in Elvetia, U.S.A., Franta, Italia, Germania, Romania, Spania)-s-a extins - nu intamplator - si asupra romanului. De acum, tot ceea ce era traditional (inclusiv sec. al XlX-lea) a intrat intr-o competitie zibila, in care cititorul nu mai reprezenta o forta de care sa se tina neaparat seama. Dimpotriva, era intat sa participe la decodare, sa-si ridice spiritul de receptare si sa inteleaga pe cont propriu mesajul operei.
Aparitia Avangardei, fiindca aceasta este miscarea innoitoare a sec. XX care olenteaza, in mod deosebit arta si literatura, schimba si raportul scriitor-opera-cititor.
Asa cum odinioara La querelle des Ansienes et des Modernes (sfarsitul sec. al XVII-lca), sau atitudinea lui Victor Hugo din prefata dramei Cromwell (1827)- si nu numai - se dovedisera olente fata de ceea ce era vechi (lat. pop. veclus=vetulus), oficiile de fronda fiind socotite moderne, noi (lat.novus, -a), asa si Avangarda veacului XX facea opozitie transanta fata de ceea ce se crease inainte. Cum domeniul artei se dovedeste de veacuri complex, focul pozitional de pe atatea fronturi se declanseaza in toate directiile devenind si haotic, frizand anarhia absoluta.Se simte un spirit justitiar suprem, de origine platonica, iar prin inerea filosofiei lui Soren Kierkegaard (1813-l855), premergator al existentialismului, ca si a lui Fr. Nietzsche (1844-l900), ratiunea (si derivatele ei) capata distorsiuni de nebanuit. Si astfel frenezia nelinistii impinge de multe ori lucrurile la nihilism - E. Ionescu, dar mai ales Emil Cioran (ambii romani, deveniti scriitori de expresie franceza).
Dintre precursorii Avangardei, pentru spatiul francez, trebuie luati in seama Francois Villbn (143l-l463), Alfred Jarry (1873-l907), G. Apolli-naire (1880-l918), ultimul fiind socotit si parintele cuvantului "suprarea-lism". Dar francezii inregistreaza multe cazuri de nonconformism, care, atunci cand s-a manifestat in literatura, (incepand din Evul Mediu), s-a folosit de ironie si de toate nuantele umorului negru, mergand pana la sarja si grotesc. In 1948, in Franta, ne spun dictionarele si istoriile literare, s-a creat un Colegiu de patafizica de catre urmasii admiratori ai lui Jarry. Printre ei Raymond Queneau (1903-l976, care "pastreaza din entuziasmul tineretii gustul pentru umorul negru, adesea feroce, zeflemeaua, calamburul, imaginile insolite si anarhismul provocator. Foloseste, de preferinta, un limbaj vorbit, argotic, presarat cu expresii triale si glume dubioase. Recurge adesea la fantezii ortografice"), Jacques Prevert (1900-l977, care dupa cel de al doilea razboi mondial, in volume de poezii, langa calambururi, angajeaza jocuri de cunte, intervertiri burlesti de litere si silabe), Eugene Ionesco (1912-l994, unul dintre protagonistii teatrului absurdului), Boris Vian (1920-l959, care a creat o lume in vadita dezagregare, cu "eroi olenti si duiosi, cruzi si sensibili")
Prin aceste fulguratii de teorie literara, alternand cu istoria literara, ne silizam o platforma de prezentare pentru proza lui Florentin Smaran-dache, matematician si informatician recunoscut in cercurile de specialitate ale lumii.
La prima vedere, literatura lui, inceputa cu poezie, continuata cu un "memorial al durerii" din lagarele "straine", lasa impresia unor exercitii unde arta ca joc devenea un hobby intalnit la oricare intelectual azat in domeniul stiintei. Romania, cat si alte tari, are destule exemple in aceasta printa.
Dar are si altele prin care se arata ca oamenii de stiinta au trecut frontiera in tara imaginarului si nu s-au mai intors la uneltele lor de baza. Iata insa ca dupa 1989, aflat in U.S.A(statul Arizona), FI. Smarandache insista pe experimentul inceput si din acel homo ludens vrea sa revolutioneze si arta literara a,romanului, chiar a teatrului.
Proza pe care o analizam, sau mai corect spus ii oferim cateva glose de lectura, autorul ii pune ca titlu (pacat !), nici mai mult nici mai putin, Nonromanl Deci, specia ca atare capata o identificare avangardista, obligandu-l pe comentator la o serie de incursiuni in domeniu. De ce ? Fiindca autorul-bun cunoscator al limbilor romana, franceza, engleza (mai recent, spaniola si portugheza) - tradeaza, de-a lungul celor 237 de ini ale scrierii (aparuta la Editura Aius, Craiova 1993), o buna cunoastere a fenomenului de avangarda, cu precadere din sec. al XX-lea.
Savantul roman Adrian Marino se-ntreba in 1973 (Dictionar de idei literare, I, Edit. Eminescu, p. 177) daca s-a ocupat cineva - in lume - sa alcatuiasca o lista completa a miscarilor de avangarda. Caci dupa Domnia Sa, "ele trec, in orice caz, de patruzeci de isme si seria continua. Adevarul este ca ne aflam in fata unor curente artistice in plina evolutie, cu perioade de efervescenta si de precipitare (precum in cele doua razboaie mondiale), urmate de stagnare si declin, apoi de noi izbucniri olente, in forme inedite, imprezibile".
Realitatea avangardei are ramificatii multiple si in alte domenii ale culturii. S-a creat "o microsociologie a miscarilor de avangarda si o fenomenologie morala a lor, ce nu pot fi pierdute din vedere", adauga ideocriticul roman citat.
Notiunea de avangarda, provenind din domeniul militar, prin extensie, inseamna militant (A Marino). Interesant este ca in polivalenta ei semantica s-a facut loc termenilor de absurd si paradox. Ultimul (cu etimon grecesc -paradoxon=" contrar asteptarii, extraordinar"), prin filosofia lui Kierkegaard, a cucerit pe romantici si pe multi scriitori pana la postmo-dernistii americani (D. Diderot are un incitam studiu intitulat Paradoxe sur le comedien). Iar mai aproape de zilele noastre - 1959, la Helsinki, 1965, la Roma, 1967, in Belgrad - au avut loc dezbateri internationale despre diversele aspecte ridicate de Avangarda.
Cum se intampla adesea, si miscarea paradoxista are o istorie a ei ( Anthology of The Paradoxist Liierary Movement, Ophyr Univ. Press, Los Angeles, 1993). Din Manifestul publicat de initiatorul sau Florentin Sma-randache - in 1990, in voi. de Nonpoeme, reluat ca Addenda la jurnalul de emigrant -America -paradisul diavolului, Craiova, Ed. Aius, 1992, apoi la studiul lui Constantin M. Popa - Miscarea literara paradoxista, Phoenix, Chicago, 1992, ca si la Nonroman, Ed. Aius, Craiova, 1993 -se cune sa operam cateva disectii, pe care sa ne sprijinim in comentariul propus.
La un text de aproape doua file, autorul foloseste doua variante de limbaj: 1. confesiv; 2. obiectiv, emulativ pentru ipoteticii adepti.
La nivelul enunturilor continute, textul are 6 forme de prezentare.
1. O definire a propriului eu poetic, care se dovedeste deschis oricarui orizont de asteptare, atata timp cat este in America ("Deci am venit in America sa reconstruiesc Statuia Libertatii" - scrie intr-un mod actist FI. Smarandache).
Tot aci, orgolios, isi flutura steagul optiunilor, menite sa subscrie numai acelei indrazneli care refuza ab initio tot ceea ce s-a creat pana atunci in arta, literatura, stiinta ("arta Non-arta, stilul Non-stilul, anti-literatura si literatura ei, poeme care exista prin absenta lor, probleme de matematica nerezolvate si deschise - trebuie sa stientificam arta in secolul tehnic" s.a.)
2.0 definire a scriitorului, ale carui conexiuni literare trebuie desprinse din familia anserinelor ! ("Scriitorul nu e un print al ratelor") Nivelele subtextuale ale acestei apropieri paradoxiste sunt, orice s-ar spune, de nivelul speculatiei.
3. Locul paradoxismului in cadrul literaturii. Apare in cele patru fraze - cu zece propozitii - o observatie cheie despre ceea ce autorul intreprinde (personal). Este o detasare de sine si punerea in edenta a scopului pe care actiunea sa il urmareste : "miscarea paradoxista nu este nici nihilism, nici deznadejde. Este un protest impotriva vanzarii artei" (subl.n. -M.B.)
4. Caracterizarea artei adevarate. Abia aici, tonul capata inaltime admonestatoare de manifest. Reproducem in intregime textul :
"Voi scriitorii, va ndeti sentimentele ?
Creati doar pentru bani ? Numai cartile despre crime, sex, groaza sunt publicate.
Unde e arta adevarata ?
La cersit"
Se vede, orice s-ar zice, un ecou tarziu al Manifestului actist catre tinerime, publicat de constructisti, in resta "Contimporanul", III, nr. 46, mai 1924. Reproducem partea I:
"Jos Arta
caci s-a prostituat!
Poezia nu e decat un teasc de stors glanda lacrimala a fetelor de orice varsta;
Teatrul, o reteta pentru melancolia negustorilor de conserve;
Literatura, un clistir rasuflat;
Dramaturgia, un borcan de fetusi fardati;
Pictura, un scutec al naturii, intins in saloanele de plasare;
Muzica, un mijloc de locomotiune in cer;
Sculptura, stiinta pipairilor dorsale;
Arhitectura, o antrepriza de mausoleuri inzorzonate;
Politica, indeletnicirea cioclilor si a samsarilor;
Luna, o fereastra de bordel la care bat intretinutii banului si poposesc flamanzii din furgoanele artei".
Daca acesta era Ion Vinea, in octombrie 1924, Ilarie Voronca in resta "75 H.P." a fost mult mai transant, mai distructiv, textul manifestului sau (aograma) avand si o alta asezare in ina. Inventand pictopoezia, alaturi de Victor Brauner, cei doi pun in ina, ca pe un desen (in forma de L), 3-4 cunte, a caror concluzie (pe orizontala !)suna asa :
"pictopoezia nu e pictura
pictopoezia nu e poezie
pictopoezia e pictopoezie"
(Apropierea cu textul lui FI. Smarandache se face de la sine).
5. Desi in parte referintele de pana aci erau tutelate de poet si experienta sa biografica, acum, Florentin Smarandache, ca un parinte proteguitor, imprumuta tonul neutru, rece, constatativ al istoricului literar. Scrie, deci, intr-o forma calma, cu un limbaj de suprafata, vecin cu adnotarile sau glosele:
"Puteti gasi in cartile paradoxiste tot ce nu va place si nu aveti nevoie: ini pentru a nu fi citite, auzite, scrise ! Bucurati-va de ele", s.a.m.d.
Constatare din interiorul "fenomenului" sireclama ?!
6. O concluzie cu coordonatoarea conjunctie asadar (in "Contim-poranul"apareadeci!).
De la cazul singular sau indidual al sau, ca autor al ciclului de Nonpoeme, Smarandache iar trece in spatiul fertil si multiplu al artei:
"Pentru ca arta nu este pentru minte, ci pentru sentimente. Pentru ca arta este si pentru minte. incercati sa interpretati ceea ce nu se poate interpreta. Imaginatia Dumneavoastra poate inflori ca un cactus in desert".
Ei, asa arata un pretins manifest - interpretat!
Trecem, cu buna stiinta, chiar peste stangaciile autorului de punere in ina a unui manifest, si conchidem ca autorul, desi are o tinta biografica precisa-trecutul bestial (in ceea ce il priveste)-vrea sa schimbe fata lumii, oferindu-i un alt limbaj pentrureflectare.Intr-o scrisoare (particulara),'autorul, din Arizona, isi intarea conngerile :
"Paradoxismul nu e dadaism, ci are un sens. Chiar daca sensul nonsensului, al imposibilului ; vreau sa exprim un "da" al "nu"-ului, o negatie afirmativa (priti-o nu ca pe o antinomie), ata si literatura luate in raspar Apoi, generalizarile in spatiu (poezie tridimensionala, nescrisa, ci culeasa / perceputa in natura):
- o lebada plutind pe apa (este o poezie, atat)
- un obiect: Statuia lui Minai Eminescu de la Chisinau (este o poezie)
- sau chiarMarian Barbu, ca fiinta (este un poem de sine statator) generalizare mergand in spatii abstracte: Banach, Lobacevski (geometria imaginara), spatii curbate (din stiinta. Sa ma vedeti scriind, mai exact creand , o poezie in spatii Riemann (geometrie eliptica)".
Sa se ia in calcul urmatoarea teza suprarealista, apartinand lui Afldr6 Breton : "Poezia este continuta pretutindeni, in mod potential, in lucrurile, cele mai straine pana in prezent poezieiPentru poetul adevarat, totul este poezie" (Apud A. Marino, op. cit. p.105).
Pana aici toate bune, cat priveste teoria, poezia si artele plastice - pictura si sculptura. Dar proza ? Modelele ilustre ale avangardei din totdeauna raman cele din perioada interbelica, fiindca ele au intrat in concurenta, daca nu au fost deate din aceasta, cu marea proza analitica si existentiala, de la rusi, francezi, irlandezi, nemti pana la Urmuz al nostru (1883^-l993).
In resta "Urmuz" (an I, nr.3, martie 1928), tanarul de atunci Geo Bogza definea romanul ca pe "un vehicol vertiginos. Instalat comod intre doua ini, el te duce dincolo de realitate. Sportul acesta il practica cu pasiune fetele de pension si tinerii barbieri repetenti la mandolina. Deschizand romanul, cum ai ridica cortina unui teatru, imediat personajele incep a se agita scotand panglici pe nas. Spre deosebire de teatru, la roman, ai in plus, avantajul de a-i vedea scotandu-si izmenele si spalandu-se pe dinti.
Unele personagii de roman isi fac destainuiri reciproce spre disperarea cititorului inteligent. Romancieri se numesc oamenii care le fabrica, de obicei, ei au un ras baligos".Intre prozele avangardiste interbelice din Romania se numara si cele semnate de Ilarie Voronca, Stefan Roii, Geo Bogza, Mihai Cosma, Virgil Gheorghiu, Sasa Pana, Dan Faur, Max Blecher si Ion Vinea. Ultimii doi sunt cei mai importanti prozatori (in ordine valorica): intamplari in irealitatea imediata. Inimi cicatrizate si Vizuina luminata, de M. Blecher (1909-l938) Lunatecii si Venin de mai, romane de Ion Vinea (1895-l964).
Am invocat, printr-o coborare in timp, cateva referinte despre avangarda, pentru a impune o platforma de judecata a actualei scrieri din anul
1993.
Chiar daca la noi avangarda (interbelica si apoi recurenta ei prin suprarealismul imediat dupa 1944) nu a produs mutatii spectaculoase la nivelul poeziei - unde s-a dovedit cu acuta cerbicie - nici critica si istoria literara n-au revendicat-o ca pe/6 innoire binefacatoare. Mai tarziu, nici n-a fost posibil, caci dupa 1947 /1948-l989 finalitatea sociala (uneori sociologica) a operei de arta era indiciul suprem de valoare. Iar ceea ce s-a creat in diaspora, in perioada amintita, n-a avut posibilitatea (legala) de a influenta in vreun fel creatia din tara. Cum si reciproca e valabila.In acest context si in aceasta ordine de idei, tentativa matematicianului / informatician Florentin Smarandache ne apare ca o avangarda tarzie. Iar paradoxismul sau dene o fateta a unui logos ascuns (apreciat contradictoriu in multe parti ale lumii).
In fond, actuala scriere, supusa canoanelor clasice de definire a prozei, nici nu este un roman. Autorul are doua nivele distante de scriitura : 1) alegoria si parabola, care sunt elemente de tehnica literara, validate ca atare, si 2) limbajul concret, crud, mustos pana la injurie si calambur ieftin (in unele
cazuri).
Autorul porneste de la o tara imaginara - Wodania - peste care, ca in basme, stapaneste un tiran Hon Hyn.
Pentru a-i povesti toate faradelegile sale - de la tinerete pan'spre batranete - cu un comentariu policrom, sectiunea este impartita in trei parti, beneficiind de o dedicatie, un facsimil, o nota a editorului, o addenda si o erata.
Mai trebuie precizat ca, apeland la modelul manuscrisului gasit (edent, in conditii misterioase !), truc cu o vechime de peste doua sute de ani (la englezi si la francezi), adoptand uneori o exprimare regionala (olteneasca), trece la cateva rabufniri mesianice:
"Pentru ce, Doamne, acest CERC INCHIS sa iti stranga in chinga creierii leoarca
"Pentru ce, Doamne, toate aceste rele in Wodania si un CERC VICIOS in care te invarte societatea ostila [ic nu este PRIMUL CERC, nici ultimul.
"Pentru ce, Doamne, acest NEANT TELURIC sa-ti umple inima de tristete.
"O, tara mea de dor
deduca"
Definindu-si creatia (de fata), autorul scrie:
"Aceasta nu este, deci, o sectiune, ci un om bolnav. Ea nu merita sa aiba un titlu, nu merita sa aiba un cititor si nici un autor. Caci este produsul altora, un copil de incubator nascut intr-o republica de animale, cattlefarm, rasa: om".
Nuanta paradoxista, ita spre finalul enuntului de mai inainte, se lumineaza mai incolo, cand autorul, caracterizandu-si propriu-i stil " de gimnastica literara", scrie cu aldine ,Acesta este un mod de cum nu se scrie literatura, fiindca ncliterarul a capatat in modernism valoare literara".
Asadar, Smarandache, intr-un gest de baricada, isi propune sa scrie "eea mai proasta sectiune din lume" (Cum lui Sylvester Stalone i s-ar fi cuvenit un Oscar pentru cel mai prost rol din multe filme).
Daca n-am avea modelele de avangarda din Romania si din lume, l-am crede pe cuvant, pe autor, caci altfel dorinta de a obtine "un record personal cu care sa te mandresti in veci" este o depozitie naiva, superflua.In fine, ca-ntr-o Tiganiada bufa, peste care a trecut umbra lui Don Quijotc, Smarandache descopera tot felul de tare sociale, politice, economice, morale (si cate vor mai fi) ale unei dictaturi totalitare. Oricum, din Europa de est si nu din America Latina (A se vedea marii prozatori de la Carpentier la Marquez, care au apelat la un fantastic magic, controlabil in datele lui estetice). Intr-o editie a romanului Recursul la metoda, b.p.t., Edit. Minerva, 1988, traducatorul Dan Muntcanu reproduce un Cuvant inainte al lui Alejo Carpentier (1904-l980), intitulat Istoria neromaniataa Recursului la metoda. Citandu-l pe un sociolog francez, "specializat in chestiunile latinoamericane", retine : "iti ne greu sa crezi : din primele zile de independenta si pana azi, in tarile noastre s-au inregistrat 222 de dictaturi, mai mari sau mai mici, mai lungi sau mai efemere (sic !), sprijimite de 535 de loturi militare! Din punct de vedere al duratei acestora - ca sa nu citam decat exemplele cele mai insemnate - sunt de retinut urmatoarele: Porfirio Diaz (Mexic), 35 de ani la putere ; Rafacl Leonidas Trujillo (republica Dominicana), 31; Juan Viconte G6mez (Venezuela), 27 ; Manuel Estrada Cabrcra (Guatemala), 22 ; Antonio Guzman Blanca (Venezuela), 18"; Al-fredo Strossner (Paraguay), 23 ; Jean Pierrc Boyer (Haiti), 25 ; Jorge Ubico (Guatemala), 14 etc, etc."
La Smarandache, istoria prea e a Romaniei "de ieri" este stoarsa pana la lacrima si caricatura, incat oranduirea fonfoista a lui Hon Hyn a paralizat si parjolit totul - de la ideea de libertate pana la aceea de munca. In cuplu cu sotia lui, tiranul a devenit un monstru ca in Complotul bubei, 1869, de B. P. Hasdeu, urmarind in mod organizat ca lepra politica (alta decat Ciuma lui Camus din 1947 ?) sa cuprinda toata existenta ("Ca trebuie o plaga/ Sa fie tara-ntreaga, / Cand buba sade sus"!).
De la mistificarea istorici - in favoare-i, decapitarea intelectualitatii si pana la nasterile ificate (intr-un program demografic greu de crezut), nimic nu se misca in Wodania fara stiinta lui Hon Hyn.In mod voit, scriitorul sare dintr-un registru stilistic intr-altul, pentru a umfla fiziologia grotesca a protagonistului si a satelitilor lui.
Avand pe alocuri tinuta unui "pocmationeroi-comico-satiric",dicteul lui Smarandache apeleaza constient la subsoluri de ina, in aceeasi formula impusa de Ion Budai-Deleanu, explicandu-si in numele editorului (adesea), unele "rostiri" din tesatura epica a textului de mai sus. Asa aflam la . 128 ca romanul se intrerupe, fiindca autorului i s-a gasit cadavrul aruncat intr-o fantana parasita. Din Necrologul redactat la repezeala (in editura unde sectiunea se culegea) se spicuiesc cateva trasaturi ale operei defunctului. Fiind vorba de non-roman, scrierii i se gasesc calitati, dar si neajunsuri, asemanandu-l trilogiei Omului fara insusiri (1930-l943) a austriacului Robert Musil (1880-l942).
In treacat fie zis, R. Musil prezenta o tara - Cacania (monarhia cezaro-craiasca) in care "nu exista nici o ambitie economica, nici un s de hegemonie". Cacania "era un stat care nu mai supraetuia decat prin forta obisnuintei". '