NOPTILE DE SANZIENE - Roman de Mihail Sadoveanu. Prima editie in volum: Noptile de Sanziene, roman, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, .
Conceputa in atmosfera patriarhal-moderna a gospodariei de la Copou a scriitorului ("in noptile inalte de la Copou a citit desigur S. povestea Noptilor de sanziene"- Profira Sadoveanu), cartea (favorita a lui S.) e scrisa aproximativ in aceeasi perioada cu Pastele blajinilor (cu care comunica adesea subteran, la nivel tematic, motivic, caracterial si compozitional; extrem de organic si coeziv, intreg universul sadovenian se slrevede insa in filigran, intr-o adevarata "intertextualitatc sui-generis" - A. Tanasescu). Romanul marcheaza inca un pas spre recuperarea (prin regresiunea intr-o (pre)istoric mereu mai indepartata, mai nebuloasa si mai fascinanta prin nebanuitele-i deschideri) a unui mitologic teritoriu romanesc dintre Carpati, Dunare si Mare.
Acest teritoriu nu e, in fond, altul, decat cel al unei fantastice Dacii eterne, sustrasa Timpului si Spatiului si convertita in simbol al legilor Firii, aici, la cumpana dintre Orient si Occident, caci (dupa cum isi marturiseste crezul autorul) "Acest rai, unic prin fertilitate, al Dacici, a avut locuitori statornici din cea mai adanca preistorie, iar cei care s-au adaugat cu vremea s-au supus legilor lui firesti. Civilizatia, portul si datina de acum zece mii de ani subzista inca. Trecerea culturii romane de cetate se simte intrucatva in limba si inteligenta, tara ca fondul original sa fie prea alterat". De asemenea, romanul valorifica acum pe deplin motivul "Noptii de Sanziene", sugerat inca din Dumbrava minunata si utilizat mai apoi in bucata "In noaptea cand graiesc dobitoacele" (aparuta initial in .Adevarul literar" nr. 681, 1933 si inclusa ulterior in Cele mai vechi amintiri, Editura Cartea Romaneasca, 1935).
Deplin conturata la nivelul temelor, al motivelor si, partial, chiar al mijloacelor de expresie, inca din prima etapa de creatie a scriitorului, opera sadoveniana va accede la capodopera in anii maturitatii nu atat prin inovatie, cat prin reluarea, dezvoltarea si adancirea simfonica a creatiilor anterioare, prin abordarea lor dintr-o perspectiva filosofica mereu mai profunda si mai subtil spiritualizata, cu mijloace artistice de o tot mai rafinata si expresiva simplitate. Aceasta lege generala a universului sadovenian e confirmata si de Noptile, care, desi cu alte elemente compozitionale, e practic reluarea in gama majora a scrierii sale din 1926, Dumbrava minunata. Pe scurt, fabula e urmatoarea: aflat in impas financiar datorita costisitoarelor sale preocupari pentru aeronautica, Lupu Mavro- costi, excentricul descendent al unei vechi familii boieresti, apeleaza la camaradul sau din razboi, francezul Antoine Bernard, cedandu-i drepturile asupra stravechiului codru al Borzei. Atras de perspectivele exploatarii forestiere, dar si de o posibila alianta matrimoniala cu Kivi Mavrocosti, sora lui Lupu, Bernard soseste la fata locului (de Sanziene, la 24 iunie 1927), unde ramane exact un an.
In tot acest rastimp insa, eterna padure (ale carei "glasuri", stranse in sobor de taina in Noaptea de Sanziene, proclama cele dintai rezistenta la desfiintare), oamenii locului, natura si chiar Lupu vor lupta pe toate caile cu intreprinzatorul francez pentru a-l impiedica sa taie padurea. infrant atat in nazuintele lui financiare, cat si in cele sentimentale, acesta abandoneaza cavalereste lupta. Ramas de acum un simplu prieten al familiei, ci va fi martor atat la (probabilul) sfarsit al lui Lupu, cat si la casatoria lui Kivi cu Sofronie Leca, fericit inceput al unei noi etape din existenta milenara a Borzei si a nu mai putin milenarei comunitati umane traitoare aici. Indiferent de ponderea in economia povestii, toate personajele (cum se intampla de regula in creatia sadoveniana majora) sunt memorabile, chintesentiale si simbolice, ramanand in acelasi timp perfect credibile ca fiinte v/. Urmas al unui neam de venetici (pecenegi) adusi odinioara de "vanturile intamplarii" la aceasta rascruce de furtuni si adaptati cu timpul locului (dar nu pe drept si nu deplin), Lupu Mavrocosti e un alt "om din luna' si totodata un tragic "cautator de absolut" balzacian, sortit sa ispaseasca pacatul originar al familiei sale -acela de a-i fi uzurpat in drepturi pe oamenii pamantului. Sora sa, Kivi ("printesa orientala" ce ascunde sub inocente copilaresti si maniere apusene intortocheri bizantine) se va salva prin alegerea Iui Leca, restaurand astfel dreapta oranduiala a lumii. Dintre "oamenii locului", se detaseaza prin importanta Sofronie Leca, administratorul cu suflet de haiduc al unei mosii stapanite odinioara de stramosii sai, padurarul Neculai Peceneaga, un "solomonar" solidar cu destinul stapanului sau, Lupu, Lita Florea, frate bun cu "hotii" sadovenieni ridicati dintre cei "nacajiti si obijduiti"; intreaga lume a satului de munte (cu crasmarii, primarii si negustorii ci), ca si cea a tiganilor Borzei (caci cartea e si o "mica Tiganiada") staruie insa in memorie cu egala pregnanta.
La polul opus, acest nou abate Marcnne care e francezul Antoine Bernard ("neamtul", cum il numesc localnicii - cu termenul consacrat prin care traditia populara romaneasca desemneaza incomprehensibila civilizatie moderna), exponent metonimic al civilizatiei occidentale moderne, cu plusurile si minusurile ei, intrupeaza un vector radical opus modului de viata traditional. Victoria "stilului vechi" asupra "stilului nou" nu ilustreaza insa catusi de putin o "teza samanatorista" (cum crede N. Manolescu), caci S. nu e un reactionar social sau politic, ci, asemeni altor reprezentanti moderni ai diferitelor Traditii spirituale, un conservator metafizic de adancime. Exponent stralucit al unui adevarat "umanism rasaritean"(T. Vianu) in cheie romaneasca - in care receptarea experientelor (post)renascentiste ale Europei apusene este mediata de duhul folclorului si al cartilor populare, de mostenirea Antichitatii si a Rasaritului ortodox (totul recristalizat insa intr-o forma mentis noua si originala, in care filosofia francmasonica redescopera datele viziunii populare despre lume) - ce nutreste o complexa filosofie (culta, rafinata, chiar erudita, desi perfect topita in materialul artistic), S. e posesorul unei veritabile "teorii a universului" (Al. Paleologu), in intreaga anvergura a termenului. Ca atare, el apreciaza un mod de viata nu dupa izbanzile de suprafata, pe care Ic recunoaste "stilului nou", ci dupa masura in care acesta intelege sa nu se abata de la principiile primordiale ale cosmosului, date ca legi de divinitate inca de la inceputurile Creatiei. Aceste oranduieli vesnice ii sunt cunoscute naturii (care nu se opune spiritului -pentru S., la origini, Spiritul si Natura se contineau reciproc, respectand aceleasi legi supreme) prin chiar intemeierea ei.
In schimb, pentru spiritul uman ele cunosc o progresiva uitare spre epoca "stilului nou" de viata, caracterizata printr-o continua retragere a Spiritului din lume, supravietuind "la vedere" doar ici-colo, ca relicva, in cate-un "taram uitat de timp" in autarhica-i izolare, cum e si padurea Borzei.
Desi Dumnezeu s-a retras de mult din Creatia Sa, aici Duhul-Ratiunea Suprema divine insufletesc inca lumea, pastrand astfel o natura vie, buna si transfigurata prin Spirit, un cosmos magic, de forte si corespondente misterioase (intre micro si macrocosmos, intre trecut, prezent si viitor) ce pot fi talmacite doar de initiati, pazitori din eternitate ai Traditiei vechilor randuieli. Mai mult chiar, S. expune in acest roman o adevarata viziune "ecologica" a varietatii naturale, surprinsa in infinit de complexa ei interdependenta, codrul Borzei aparand ca o adevarata biocenoza in care geografia, plantele, animalele, atmosfera si oamenii, materia si duhul, prezentul si trecutul fuzioneaza intr-un "intreg cosmoidaf (M. Braga) organic si armonios ce functioneaza pe principiul interdependentei si al corespondentei, intr-o adevarata "scara a fiintei' (cu o arhitectura unitara si inteligibila) ce urca, prin istorie, pana la spiritual si chiar la metafizic.