Este imposibil sa vorbim despre comedie fara sa ne gandim la comediile lui Caragiale, care va sunt, de altfel, cu siguranta cunoscute, inclusiv in varianta spectacolelor de teatru ori a celor de televiziune, cu actori mari, celebri ai scenei romanesti. Discutia noastra debuteaza cu descrierea operei unui autor clasic, demonteaza mecanismul comicului, stapanit cu geniu, si sfarseste cu trimiterile relativ recente la un Caragiale precursor al teatrului absurdului. Fiindca, poate mai mult decat oricare alt scriitor roman, "nenea lancu" este nemuritor si pare sa fi surprins in piesele sale fiinta noastra cu tot ceea ce are totodata comic si monstruos. S-a spus, de altfel, ca identitatea noastra culturala este "caragialo-emi-nesciana", fiind deci constituita din doua coordonate diferite.
Gen: dramatic
Specia: comedia clasica din epoca Junimii
Opera si contextul cultural
|
Prozator, dramaturg, jurnalist, infiintand el insusi ziare [Moftul roman, 1893), dar si patron de berarie ori director general al teatrelor, redactor la Vatra, impreuna cu Slavici si Cosbuc (de la 1 ianuarie 1894) ori conducand restaurantul din gara Buzau (din primavara pana-n iarna lui 1895), stabilit la Berlin din 1905 si refuzand sa se mai intoarca vreodata in tara, I.L. Caragiale (1852-1912) este o figura atipica printre autorii romani, genial si spectaculos, caustic si ironic, cu siguranta insa unul dintre "marii clasici" ai literaturii romane.
Nuvelist de prima importanta, este si creatorul schitei in literatura noastra: 1897 -Schite, 1901 - Momente, 1910 - Schite noua.
Dramaturgia sa cuprinde comediile O noapte furtunoasa sau Numarul 9 (1878), Conul Leonida fata cu Reactiunea (1879), O scrisoare pierduta (1884), D-ale carnavalului (1885) si o drama - Napasta ( 1890).
Abordarea operei literare
|
Definitia comediei
Comedia este specia genului dramatic, in proza sau versuri, care provoaca rasul prin surprinderea moravurilor sociale, a unor tipuri umane sau a unor situatii neasteptate, avand un final fericit [happy-end). Conflictul comediei presupune contrastul dintre aparenta si esenta, dintre pretentiile pe care le emit personajele si realitate. Principala modalitate de realizare a comediei este categoria estetica a comicului.
Conform definitiei antice, date de Aristotel, personajele comediei sunt inferioare in privinta insusirilor morale, a capacitatilor intelectuale sau a statutului social, iar valorile pentru care se infrunta nu sunt valori autentice.
Comedia (lat. comcedia) - specie a genului dramatic in care actiunea si personajele sunt construite pe baza categoriei estetice a comicului, avand un final fericii, uneori cu sens moralizator implicit. Personajele, spre deosebire de drama, se confrunta cu probleme de falsa importanta, incurcaturi, confuzii si suni alese, de regula, dintre oamenii de rand. Finalitatea comediei, a artei in general, este - se stie inca din Antichitate, de la Aristotel - katharsis-ul, adica purificarea sufletului de pasiuni, patimi, in urma participarii la manifestarea unui act artistic.
|
Textele dramatice sunt opere literare destinate reprezentarii scenice. Ideile si sentimentele autorului sunt transmise indirect, prin intermediul actiunii si al personajelor, iar interventia directa a autorului se realizeaza prin didascalii (indicatii scenice). Textul dramatic este organizat in acte (diviziunea principala a unei piese, delimitata de o ridicare si o lasare de cortina, timp in care se pot schimba coordonatele temporale si spatiale prin modificarea decorului) si scene (subdiviziuni ale unui act, ce marcheaza intrarea sau iesirea unui personaj). Actiunea se dezvolta in jurul unui conflict dramatic ce presupune confruntarea dintre doua personaje, mentalitati, idei etc. Modalitatea principala de expunere folosita este dialogul (schimbul de replici), dar si monologul.
Pentru comedia clasica este valabila "regula celor trei unitati", reactualizata de Nicholas Boileau in De l'art poetique: 1. unitatea de actiune - un singur fir epic; 2. unitatea de loc - actiunea sa se desfasoare in acelasi spatiu; 3. unitatea de timp - actiunea sa se desfasoare in rastimpul a 24 de ore.
Piesa este structurata in patru acte, fiecare act fiind alcatuit din mai multe scene. Personajele piesei sunt numite de autor "persoane" si sunt mentionate cu numele si statutul lor social in lista de la inceputul comediei. Ele formeaza doua grupuri distincte, reprezentand doua forte politice aflate in opozitie: prima il are in frunte pe Zaharia Trahanoche (liderul puterii locale), ce ii are alaturi pe sofia sa, Zoe, Stefan Tipatescu - prefectul orasului, Farfuridi si Branzovenescu - avocati, Pristanda - politaiul orasului (ei sustin candidatura lui Farfuridi); a doua grupare este condusa de Nae Cafavencu - avocat, "director-fundatore" al ziarului Racnetul Carpatilor - candidat independent sustinut de colaboratorii sai: lonescu si Popescu, precum si de preot si profesorime.
Constructia subiectului
inca din indicatiile scenice aflam informatii despre locul si timpul actiunii: "in ca-pitala unui judet de munte, in zilele noastre". Neprecizarea cu exactitate a locului si timpului exprima intentia dramaturgului de a da un caracter de generalitate intamplarilor.
Conflictul dramatic principal il constituie astfel lupta pentru putere dintre cele doua grupari politice.
Intriga piesei este declansata de o scrisoare de amor trimisa de Tipatescu Joifichii, sofia lui Trahanache, pe care aceasta o pierde. Scrisoarea este gasita de Cetateanul turmentat si subtilizata de la acesta de catre Cafavencu, care spera sa fie ales deputat, ameninfandu-l pe Tipatescu cu publicarea scrisorii in ziarul sau. Dupa ce incearca zadarnic, prin amenintari si promisiuni, sa recapete documentul compromitator, Tipatescu se lasa convins de Zoe sa propuna candidatura lui Nae Catavencu.
La adunarea electorala care are loc in actul al lll-lea, este propus insa Agamemnon Dandanache, candidat trimis de la centru. in incaierarea care se produce intre reprezentantii celor doua grupari politice in urma acestei stiri, Cafavencu isi pierde palaria in captuseala careia se afla scrisoarea.
Gasita de acelasi Cetafean turmentat, care fusese "imparfitor la postie", scrisoarea este restituita "adrisantului", adica sofiei lui Trahanache. Pe de alta parte, Trahanache descopera o polita falsificata de Catavencu.
Pierzand nu numai orice sansa de a fi ales deputat, dar riscand sa fie facut raspunzator pentru falsificarea politei, Cafavencu accepta situatia umilitoare de a conduce manifestatia organizata in cinstea alesului opozitiei, Agamemnon Dandanache.
Astfel, personajele, aflate initial in conflict, se impaca in final, intransigenta lor inifiala se topeste intr-un compromis ridicol. Ele acfioneaza stereotip, ca niste marionete lipsite de profunzime sufleteasca, fara a evolua pe parcursul acfiunii, fara a suferi transformari psihologice.
Se poate spune ca exista cel putin doua momente ale piesei in care, dincolo de comic, se pot intrevedea substanta umana autentica si forta sentimentului. Primul se refera la faptul ca, probabil, Zoe si Tipatescu se iubesc, nu formeaza un simplu cuplu adulterin, intrucat prefectul, capabil de a abandona totul, ii sugereaza femeii iubite sa fuga impreuna; Zoe isi pastreaza insa uzul ratiunii, replicandu-i: "Fanica, esti nebun?". Aceeasi idee o putem desprinde, de altfel, din comedia O noapte furtunoasa, unde substratul dramatic al iubirii Vetei pentru Chiriac o salveaza pe aceasta de la o perspectiva comica, exclusiv a aparentelor, a lipsei de profunzime. Al doilea este cel final, unde Zoe, "dama buna", cum spune Cetateanul turmentat, nu se razbuna pe cel care i-a periclitat onoarea, Catavencu, ci il incurajeaza: vor mai fi si alte alegeri.
1. Comicul de caracter: Criticul literar Pompiliu Constantinescu identifica, in comediile lui I.L. Caragiale, noua tipuri de personaje, specifice, de altfel, comediei clasice:
- tipul incornoratului: Trahanache, jupan Dumitrache, Pampon, Cracanel;
- tipul cochetei si al adulterinei: Zoe, Veta, Zita, Didina, Mita;
- tipul Don Juanului si al primului amorez: Tipatescu, Chiriac, Rica Venturiano, Nae Girimea;
- tipul demagogului: Catavencu, Farfuridi, Branzovenescu;
- tipul "cetateanului": Cetateanul turmentat, conu Leonida;
- tipul ra/sonneur-ului (cel care ii da mereu dreptate convorbitorului, din fr. raison): Nae Ipingescu, Branzovenescu;
- tipul servitorului: Pristanda, Spiridon;
- tipul functionarului: Catindatul;
- tipul confidentului: Nae Ipingescu, Efimita.
2. Comicul de situatie: in comedia clasica, acesta se bazeaza pe rasturnari de situatie, pe fapte neprevazute, triunghiuri conjugale, incurcaturi, substitutie de persoane (a lua pe cineva drept altcineva - qui-pro-quo-u), confuzia "adrisantului" etc. Spre exemplu, in O scrisoare pierduta, situatia comica ce se constituie in acelasi timp in motorul actiunii este pierderea si gasirea succesiva a scrisorii. Alte situatii: triunghiul conjugal de care sotul incornorat pare sa nu stie: Zoe - Tipatescu - Trahanache; Agamifa Dandanache se adreseaza, in mod repetat si involuntar eronat, lui Tipatescu, indicand spre Zoe: "consoarta dumitale" (noi, cititorii, stim ca ii este, de fapt, amanta) etc.
incearca! Identifica, pe parcursul piesei de teatru O scrisoare pierduta, alte situatii comice si explica modul in care functioneaza mecanismul comicului.
3. Comicul de intentie: este mai putin vizibil la o prima lectura, deci cu atat mai subtil - reiese din atitudinea implicita a autorului (abstract) fata de personaje, fapte si intamplari. Caragiale este considerat un autor obiectiv, care nu intervine in mod direct in text - de altfel, in cazul comediei, unde in locul autorului vorbesc personajele, acest lucru ar fi extrem de greu. insa, prin modul in care solutioneaza situatiile si creeaza personajele, prin faptul ca le pune, uneori, in imprejurari imposibile, Caragiale se dovedeste un autor tiranic, care lasa impresia ca are fata de personajele sale o atitudine duala: rade, odata cu noi, de defectele lor, dar le si salveaza, uneori, din marasmul moral in care singur le-a aruncat.
4. Comicul de limbaj: Este generat de:
- pronuntarea gresita a cuvintelor: bampir, dipotat, domifil, renumeratie, plebicist, sotietate, printip, docoment, endependant, cestiuni arzatoare etc;
- abaterile de la calitatile stilului (claritate, coerenta, proprietatea termenilor -personajelor caragieliene le lipsesc, de regula, toate aceste calitati);
- amestecul stilurilor: in O noapte furtunoasa, cand ii scrie o scrisoare de amor Zitei, Venturiano foloseste, pe langa neologisme si limbajul sentimental, sintagme din stilul administrativ sau din cel publicistic: anexez aici; sau Zita se adreseaza Vetei cu bonsoar, tato etc;
- ticuri verbale: ai putintica rabdare - Trahanache, neicusorule, puicusorule -Dandanache, curat asociat la diferite cuvinte - Pristanda (pana ajunge la nonsensul Curat murdar!);
- etimologie gresita [capitalisti, pentru locuitorii capitalei, scrofulosi, in loc de scrupulosi sau faliti, pentru oameni importanti - "sa avem si noi falitii nostri", in discursul lui Catavencu); etimologia populara: "a manca de la treburile tarii" nu inseamna a manca, ci provine din fr. manquer, "a lipsi" - in O noapte furtunoasa etc;
- nonsensuri si contradictii: "industria romana este admirabila, e sublima, putem zice, dar lipseste cu desavarsire", "Din doua una, ori sa se revizuiasca, primesc, dar sa nu se schimbe nimic, ori sa nu se revizuiasca, primesc, dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo si anume prin partile esentiale", "Dupa lupte seculare ce-au durat 30 de ani", "trebuie so iscalesti: o dam anonima" etc. (se evidentiaza aici discursul fara sens, prostia, pretentia de eruditie si incultura);
- truisme: "Un popor care nu merge inainte sta pe loc, ba mai da si inapoi", "o sotietate fara printipuri, care va sa zica ca nu le are";
- echivocul: "Vreau ceea ce merit in orasul acesta de gogomani unde sunt cel dintai intre fruntasii politici";
- asimilarea incorecta a neologismului: sufragiu, ambetata, sanfaso, nifilist;
- sugestia unor posibile abrevieri: Nae Cafavencu este, intre altele, prezident-fon-datoral Societatii enciclopedice-cooperative "Aurora economica romana"", adica AER!
Un gen aparte il constituie comicul de nume, savuros la Caragiale: Farfuridi si Branzovenescu sunt evidente sugestii culinare, Trahanache provine de la "trahana", care inseamna "coca moale, usor de modelat" (aluzie la faptul ca acesta este condus de catre sotie si de catre amantul acesteia), Pristanda este numele unui joc popular care, prin pasii pe care ii presupune, echivaleaza cu un fel de stat pe loc, Catavencu pare sa vina de la "cata", iar "Agamemnon Dandanache" este rezultat din asocierea a doi termeni complet diferiti: Agamemnon este numele eroului antic din epopeile homerice, conducatorul aheiior, in timp ce Dandanache sugereaza cuvantul "dandana", efectul comic fiind sporit in momentul in care se foloseste diminutivul Agamifa.
Comicul se bazeaza pe contraste, pe exagerarea caricaturala a insusirilor, pe contrastul dintre esenta si aparenta, dintre fond si forma, dintre etre si paraitre, dintre ce vor sa fie personajele si ceea ce sunt ele cu adevarat. Pe de alta parte, comicul nu exista intotdeauna in stare pura, ci se amesteca, uneori, cu alte categorii, cum ar fi tragicul sau dramaticul. S-a spus ca in spatele comicului se ascunde intotdeauna o farama de tragic. Chiar si la Caragiale, comicul benign, al dispozitiei vitale, detasarii si relaxarii trece, la o lectura atenta, intr-un comic la care nu mai radem cu toata inima. Exagerarea monstruoasa ("simt enorm si vaz monstruos" - spunea autorul insusi), grotescul, vidul sufletesc al personajelor, uniformitatea si lipsa de profunzime, reducerea la absurd a fiintei umane, caricatura oricarui sentiment autentic, absenta oricaror valori existentiale au facut ca I.L Caragiale sa fie numit un precursor al teatrului absurdului, alaturi de Samuel Beckett. Eugen lonescu spunea: "Personajele sunt niste exemplare umane in asa masura degradate, incat nu ne lasa nici o speranta."
a) In centrul operei lui Caragiale sta omul-kitsch: "asa il vedem de aici incolo pe Caragiale () cu fata spre kitsch", "Emblema acestei lumi [lumea lui Caragiale] este cioara vopsita." (Stefan Cazimir, I.L. Caragiale fata cu kitsch-ul, Editura Cartea Romaneasca, 1988)
b) "Ocupatia cea mai raspandita in lumea lui Caragiale este statul de vorba." (Mircea lorgulescu, Eseu despre lumea lui Caragiale, Editura Cartea Romaneasca, 1988)
c) "Mahalaua, pe care o satirizeaza Caragiale, nu e o categorie sociala - clasa de mici burghezi, de mici functionari, care sta in suburbie si ale carei mijloace materiale, ca si intelectuale, sunt restranse. Mahalaua pe care a satirizat-o Caragiale e o categorie psihologica" (Garabet Ibraileanu, Spiritul critic in cultura romaneasca, lasi, 1909)
Concepte operationale folosite:
act, actiune, autor, comedie, comic, compozitie, dialog, didascalii (indicatii scenice), final, monolog, scena, personaj literar, text literar, titlu
