Obiecte de tacere - volum de versuri de Constantin Abăluţă referat





OBIECTE DE TACERE - Volum de versuri de Constantin Abaluta, publicat in colectia "Hyperion" a editurii Cartea Romaneasca din Bucuresti, in 1979, cu o postfata de Costin Tuchila si o "nota bio-bibliografica". Aceasta editie este, cum precizeaza o insemnare a poetului din martie 1979, reprodusa in finalul cartii, "o antologic de autor alcatuita prin regruparea poeziilor din noua volume".

Cu exceptia plachetei de debut Lumina pamantului (1964), sunt reprezentate aici, in proportii diferite, urmatoarele carti: Piatra (1968), Psalmi (1969), Unu (1972), Piatra si alte poezii (1972), Ewww / Errre (1972), Exista (1974), Iubiri (1976), Calatorii (1977) si volumul imediat precedent, caruia i se preia titlul, Obiecte de tacere (1978). Aceeasi nota ii informeaza pe cititori ca "in unele cazuri poeziilor antologate li s-au adus modificari mai mici sau mai mari, insa intotdeauna respectandu-se structura initiala. De regula au fost eliminate versurile (sau chiar strofele) mai discursive, precum si imaginile cu slab rol functional". Tot din acest text aflam ca "sectiunea a patra a volumului cuprinde doua cicluri de versuri inedite" si ca "inca 31 de titluri inedite se afla raspandite in primele trei sectiuni", de care sunt legate tematic si ca mijloace de expresie. Se poate aprecia, asadar, ca antologia reprezinta, in momentul aparitiei, imaginea cea mai reprezentativa pentru poezia lui Constantin Abăluţă din primul deceniu si jumatate de creatie.

Poemul cu care se deschide volumul si care e un Obiect de tacere da tonul intregii culegeri, rezumandu-i in emblema universul imaginar si atmosfera specifica: in ipostaza de plimbaret singuratic, poetul parcurge zone vechi ale orasului, cautand locuri ale contemplatiei lipsite totusi de sentimentul orgolios al dominarii spatiului si trimitand mai degraba la modestia bacoviana a ratacirilor solitare

"urc seara catre cartiere vechi
pe unui din cele opt dealuri
ale orasului.
Uneori gleznele mi le sterge cate-un caine";


mersul ii este ezitant si nesigur, de faptura careia-i place sa intarzie in preajma lucrurilor. privind in tacere alti trecatori solitari ca si el ("intarzii / prin preajma arborilor mari, imi place / sa privesc trecatorii singuratici, / insa nu schimb nici un cuvant cu nimeni"), faptura fragila, gata sa cada la prima bataie de vant, langa garduri in prabusire ("un vant usor se starneste / si poate cad langa un gard darapanat'); instrumentul sau de rasfrangere a lumii din jur este si el modest si cu totul ncagresiv

"Am cu mine un ciob de oglinda
invelit intr-o bucata de plus", "cel mult scot ciobul de oglinda
Luminile se-aprind prin case
si li-l sparg in fata"


iar ceea ce se inregistreaza tine mai curand de ecouri vagi si de murmure, de urme si semne incerte, halouri ale lucrurilor intr-un spatiu devenit aproape misterios:


"Se deschide o usa sau o fereastra
se aud voci poate muzica
peretii tablourile falfaitul obscur
pasare inalta pasare departata
trupul meu e moale si rasucit ca un fitil".


Alte doua poeme cu acelasi titlu trimit, in prima sectiune a volumului, la acelasi motiv al ratacirii nocturne in tacere, printre obiecte abandonate, purtate de vant pe strada prafuita, si "cateva luciri de voci"; din nou "strada pe care ploua-ntotdeauna", bacovian, si singuratatea tacuta ("Acum un om este egal cu tot / ceea ce nu rosteste").

Mai toate textele acestei secvente sunt poeme despre absenta, singuratate si tacere, ale unui subiect care cauta zadarnic comunicarea, trebuind sa se multumeasca cu rememorarea unor fiinte pierdute (mama, iubita) si intalnind in ratacirile sale abia siluete umane, umbre, ecouri. Numai "colaborarea cu eterul era nestanjenita" - cum spune un vers -, iar un poem e intitulat Exercitii de copiat aerul. Idealul, afirmat chiar in acest poem citat, ar fi sa "scrii cu lucruri", insa o voce secreta avertizeaza ca o asemenea scriere ar insemna eliminarea totala a eului:

"Aud o voce: ca sa scrii cu lucruri
trebuie sa fii mort de mult si prin vazduh
sa navaleasca aerul pe care-odinioara

l-ai respirat".


Castigul nu e prea marc in materie de comunicare si de sentiment al consistentei lumii din jur nici daca subiectul incearca sa se afirme ca o prezenta.

In realitate, el se are numai pe sine, cu constiinta acuta a fragilitatii, despre lumea din afara putandu-se exprima doar cu o ironie amara, care face ecou celei bacovicne:

"Arbori pietre orase manusi
contagioase prilejuri ce mi se ofera
pe totdeauna. N-am decat

sa intind mana si sa copiez aerul".


De fapt, "prilejurile" sunt foarte rare, obiectele insele sunt putine si sarace, de interior domestic lipsit de stralucire, iar "mana intinsa" - figura cu o anumita frecventa in aceste poeme - risca sa nu intalneasca nimic, regasindu-se doar in singuratatea ei radicala: intr-un loc se vorbeste despre "zadarnicia mainii intinse", altundeva miscarea mainilor se intoarce spre propriul trup ("prin locuri publice pline de vant / imi misc mainile pe frunte pana cand imi amortesc'), nefolosirea lor aproape le irealizeaza, aruncand asupra intregii fiinte o lumina stranie ("Sa ma gandesc ca am doua maini / sa gandesc ca am zece degete / ca orice animal fabulos"), tensiunea cautarii relatiei capata un aer halucinant, se agraveaza pana la stari de agresivitate traducand o criza acuta de comunicare:

"A merge prin casa cu mana intinsa
sa culegi spaima obiectelor sa faci legi
tacut sa infigi dintii in marul
de pe bufetul plin cu foi de calendar rupte



Nu vrei sa ucizi
si totusi mergi prin casa cu mana intinsa
e noapte firele inaintarii tale
proiecteaza in vazduhul odailor scunde
un sangeros palat"
(De-a orbul).

Ceea ce se pierde la nivelul relatiei, al comunicarii reale cu exteriorul, se castiga ca intensitate a sensibilitatii fata de miscarile, materiile, sunetele evanescente, imponderabile, care transforma universul intr-o realitate incarcata de energii ascunse. Subiectul poetic le inregistreaza cu o vibratie in afara comunului, singuratatea ohligandu-l la o rafinare extrema, la o exacerbare la limita maladivului: "cate-un cap de om trece prin dreptul ferestrei / pleoapele mele capata o vibratie secreta",



"E unu noaptea
nu poti sa te culci
frunzaresti peretii cu ecouri
privesti ceasca acolo pe pervaz
si lingurita balansand o clipa
si zaharul varsat pe tabachera
izolarea matasoasa a lanternei uitata deschisa", "cand imi ridic privirea in sus ma curenteaza
calmul pasarilor', "Am cu mine cele doua maini
si necunoscutii pe care-i intalnesc
buricele degetelor mi le infioara", "urnind incet degetele
sa nu starnesc lumina din pereti"


Ceea ce am putea identifica drept "bacovianism" Ia Constantin Abăluţă capata aici un accent foarte personal: criza provocata de absenta comunicarii, de extrema singuratate nu duce la "nevroza" si "delirul" cunoscute, ci intretine un fel de sensibilitate, de disponibilitate "metafizica", impingand si cel mai neinsemnat obiect la limita suprarealului, dandu-i un aer ca si spectral, inconjurandu-l cu un fel de aura stranie. Prezenta lui Giorgio de Chirico in titlul unui poem omagial. Descrierea unei strazi, nu e deloc intamplatoare. Ciclul urmator, care preia, impreuna cu titlul, o buna parte din volumul Piatra si alte poezii, pastreaza regimul notatiei care, dominant, cunoaste dezvoltari mai ample decat in versurile precedente, precum si o tenta reflexiva mai putin evidenta acolo, ce nu pare a fi cea mai convenabila sensibilitatii poetului. Poezia se vrea in continuare programatic mentinuta in regimul modestiei ("imi castig scrisul cu paine si apa / aud tot ce-mi spuneti si invat sa aplaud"), insa nu lipsesc, cum se intampla chiar in finalul poemului din care am citat, versurile usor retorice, cu metafore "pretioase", studiate, ce contrazic un asemenea program: "Negutatori ai zborului / langa pleoapele mele vibreaza / in toiul pulberii copiind sangele / mortilor izolati pe banchize prospere / si dovedesc clipa de clipa intaietatea oceanica a / aplauzelor inmanusate" (Elegia clipei). Un anume "barochism", sesizat de Gh. Grigurcu, in unele versuri, e certificat de incarcarea si complicarea frazei cu "artificii" expresive si ingeniozitati, in opozitie cu tehnica notatiei ostenite, insa intens revelatoare din alte poeme: cineva "isi subtiase in gand meseria de calauza", "Piatra-i rezultatul celor patru plopi / in noptile din care nimeni nu mai iese / Tu canti sau mai bine iti tai mainile / legate cu lacrimi de lucrurile toate". Uneori, astfel de "ingenii" sunt foarte expresive, capatand chiar un usor aer straniu-suprarealist, ca si dalinian: "in dimineti noroase de noiembrie / lacul e ca o lingura uitata / nu stii cum s-o ridici in fata cerului / te simti umil si lingura de-argint / c poate-a unui /eu ce nu se vede / cu toate ca-n vazduh e ingropat / cu laurii si slujitorii lui de-a valma (Moartea zeului); sau, in acest fragment de peisaj de iarna de un fantezism stilizat cu finete artizanala: "Iarba se divulga parului tau / in dimineata goala si suna / aceeasi apa peste campuri / si-o mana veche si osoasa de femeie / parca-aseza in rand pahare albe / stcrgandu-le intai de vant cu-o carpa / rotindu-le incet pana piereau / in patima desavarsirii lor" (Apa). O anumita intoarcere la poezia de notatie disparata, sugestiva pentru o atmosfera, se poate constata in secventa a treia a cartii, intitulata, precum volumul din 1977, Calatorii. Motivul liric al vantului incheaga oarecum, in cateva poeme, aceste notatii fulgurante, mizand pe diversitatea contrastanta ("Vantul c un alt fel de a fi", "Vantul intr-o multime de locuri se iscaleste", "Adaug pe coperta fiecarui val / o dedicatie nestiuta"), in timp ce alte texte revin la universul mai familiar autorului, marcat de sentimentul singuratatii, in versuri in care ecoul bacovian se mai aude din cand in cand: "Iar nu mai stiu de mine / as vrea sa scriu, sa scriu", "Dar e iarasi toamna si o muzica umila / coboara catre seara in jurul statuii ecvestre din piata// un soldat tocmai citea ziarul totul c-asa si-asa / tusesti si frunze se pornesc dintr-o data", "este deja intuneric in orice atom". Poezia faptului anodin, a "panicii blande" gonind oamenii la intersectii intr-o lume-bazar e cea care constituie trasatura de unire cu textele din primele volume. Ciclurile de "versuri inedite" din sectiunea a IV-a, diferite ca formula, sunt ilustrative pentru doua directii ale poeziei lui Constantin Abăluţă anuntate inca de la inceput. Pe de o parte, lirica de notatie, de o anume concentrare si "saracie" programata, pe de alta, cea nu tocmai propriu numita "reportericeasca", cu stratificari si ramificatii narativ-reflexive, atrase de un anumit automatism al asociatiilor intr-un mozaic de impresii vizand o anumita densificare a deschiderii spre real.

Acestui ciclu, intitulat Zburatorul, tentat cu precadere de viziunile panoramice, i se opune oarecum cel precedent, Din jurnalul unui pamantean. II regasim aici pe poetul mai apropiat de mostenirea suprarealista, exploatata cu un remarcabil rafinament, indeosebi in punerea in ecuatie imagistica a unor elemente cat mai indepartate, creatoare, in felul acesta, de tensiuni revelatoare. "Asemanarea" e si ea tematizata in cateva poeme de la inceputul grupajului ("Exista un loc de asemanare?", "Nu poti nicicand opri / asemanarile. E ca un facut: // vin norii, apoi palmele copilului / aplauda, apoi tipa o pasare I.. .1 Prietenii mei si cu mine suntem pregatiti. / intre noi ragazul straluceste, // varf nemilos").

Tocmai aceasta stralucire a "ragazului" e creatoare, aici, de ceea ce suprarealistii numeau "mcrvcilleux", descoperit ca "lumina a imaginii". Ea scanteiaza din intalnirile dintre obiecte gasite la intamplare ("Am gasit carti pierdute, manusi decolorate, un briceag / cu limbile rupte, fularul de la Cracovia / al mamei.// Colturi obscure ale parchetului, / ale mobilelor au tresarit"), din elemente de peisaj devenite^ simptomatice, purtatoare de mesaje stranii ("in aer este ceva invizibil. / Ploaie, copaci, simptome invizibile. // O fata care-si strange parul, / un bat azvarlit pe pavaj. // O fotografie rupta in bucati, / bucatile duse de vant prin case"). Lucrurile devin - cum se spune intr-un loc - "parcele dintr-o stranie conjunctura", faptului cotidian, banal, i se adauga inregistrarea cate unui obiect pus intr-o vecinatate surprinzatoare in context, ca in poemul O bucata de lemn: "E seara vin cu tramvaiul de la un prieten / unde am baut vin de visine / Uite unde ai ajuns imi spun / si ma arunc pe pat si scriu intruna orbeste / iar langa mine o bucata de lemn / crapa mai departe'. Efectele de acest gen sunt remarcabil sporite de rafinamentul baroc-manierist al scriiturii, in "impresii" amintind de haiku ("Balansul fantomatic al egretelor / urmarind conturul unui nor // Echidistanta blana de aer / a bumerangului", "cine declara ca aude lacul / cum graseiaza in aerul cald.// A citi pe un geam,/ a merge pe marginea mesei // a deschide marul cu / speraclul unui vierme"), imagini ingenioase, de o mare densitate a sugestiei: "O piatra pe care au fost scrijelate atatea / incat a devenit din nou neteda", "Cercetari simetrice ingrijoreaza / lampioanele pe-o terasa", "iar degetele mele /sunt manusi memorand alte degete", "din loja pietrei nu vad nimic" in ciuda aparentei de "dicteu" a multora dintre versurile sale, Constantin Abăluţă ramane in esenta - cum s-a observat - un "poet cerebral si riguros, ce-si calculeaza savant indraznelile si 'indisciplina' formala" (Mircea lorgulescu). Acest volum reprezentativ c o proba convingatoare pentru o astfel de apreciere.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani