Ocheanul intors de Radu PETRESCU referat





Autorul si opera sa
Radu PETRESCU biografie



Scriitorul este un reprezentant de seama al "Scolii de la Targoviste", alaturi de Mircea Horia Simionescu, Costache Olareanu, Tudor Topa, Petru Cretia. S-a nascut la Bucuresti in 31 august 1927 si a decedat la 1 februarie . A urmat Liceul "Ienachita Vacarescu" din Targoviste, apoi Facultatea de Litere din Capitala. Un timp, pana in 1953, este profesor de limba si literatura romana in Petris, apoi in Prundu Bargaului (experienta ardeleana consemnata in jurnalul Ocheanul intors, considerat de Eugen Simion "cel mai amplu si mai profund jurnal de creatie publicat in literatura romana"), dupa care renunta la catedra si se stabileste in Bucuresti.

Debuteaza in volum la 43 de ani, cu Matei Iliescu (1970), desi autorul scrisese inainte Sinuciderea din Gradina botanica (publicata in 1971), Didactica nova, Ce se vede, O moarte in provincie. Romanului de debut ii urmeaza Proze (1971), O singura varsta (1975), jurnalele Ocheanul intors (1978), Parul Berenicei (1981), studiile de critica literara grupate sub titlul Meteorologia lecturii (1982) si un alt jurnal, A treia dimensiune (1984). In 1999 a fost publicat un mic studiu al prozatorului, intitulat G. Bacovia.

Prezentarea textului - Ocheanul intors



In Ocheanul intors sunt uimitoare forta autorului de a se bucura de peisajul stilizat pictural al satelor Petris si Prundu Bargaului (in care era profesor) si capacitatea de a trai orice clipa, incercand sa detecteze cu tenacitate noi sugestii pentru opera sa. Sunt consemnate in jumal si chinurile si nelinistile creatiei, planurile literare, prezenta oamenilor din jur, ezitarile, prieteniile literare ale autorului si, nu rareori, modul in care el incearca sa descopere poezia in si pentru copiii din scoala, exuberant si entuziasmat de talentul lor.

Un copil scriitor
(fragment din text)


Alaltaieri Andrei Hangan mi-a dat o compozitie in care versurile:

Iar in zarea innegrita de-ale norilor cadavre
Inspre care marea arunca valurile ei de foc

ori sunt din Eminescu, dar nu le pot identifica acum, ori sunt in spirit eminescian si atunci autorul lor este, neaparat, un fenomen. Am de la el si un text in proza, pe care l-am desprins din caietul lui de scoala, si acolo gasesc cateva locuri care arata ca in capul poetului plutesc lucruri enorme: zapada de pe munte «rasfrangea o umbra de cristal spre inaltimile norilor», norii rasfrang «ca o oglinda pleoapele batrane a muntilor» (este eminescian, dar si altfel), cararile muntilor «innegrite de vreme si de cadavrele norilor» (varianta a imaginii din primul dintre versurile citate). Nu pot transcrie in intregime, pentru ca Andrei nu calca doar pe ortografie, ci si pe coerenta, dar trag din daramaturile lui alta imagine grea («Apoi soarele cu privirile lui atintite lumineaza pacla neagra a muntelui») si, punand virgulele si punctele uitate de el, copiez ultima parte pentru grozaviile de felul celor de mai sus («privirile umbroase» ale lunei si «cerul ca un juvaier imens rasfrange lumini intortocheate peste padurile mari») si pentru instinctul care face sa dea pret unei ploi de propozitii comune de genul «canta pasarile», «zboara fluturii», dramati-zandu-le prin observatiile ritmice, simetrice «Este un tablou ingrozitor» si «Este uimitor de frumos».
«Noaptea luna-si arunca privirile umbroase asupra ei. Apa balbaieste pe adancimi si la cotituri. Este un tablou ingrozitor. In schimb, vara este frumos cand stai la umbra de pe sub stejari. Canta pasarele. Zboara fluturi. Se aud chiuituri din toate partile. Noaptea se aude latratul unui caine, cantecul unui pacurar. Este uimitor de frumos. Vin ploile mari. Se aud bubuituri. Cerul ca un juvaier imens rasfrange lumini intortocheate peste padurile mari. Vantul canta printre frunzele lor, mugind ca o vita.»
Din versurile lui (Noaptea,): Stralucind in neagra-i lume/Ca o mina de carbune si din Coroana muntelui: Stau privind la templul vremii/Ce se-nalta si dez-miarda/Cutele-naltului munte/Care pare cu coroana/Dintr-a nourilor spumeJCe-i umpluta de sclipire/Din al sau falnicul haos./Ca din harfa ce rasuna,/Ca din mare spumegata./Sclipeste ca un nimb de foc/A muntelui cununa.

Sclipirea nimbului de foc echivalata in senzatie auditiva, a sunetului pe harfe si a tunetului marii.

Andrei Hangan este coleg cu Mariana si Paraschiva si sta, cum il privesc de la catedra, in a patra banca a randului din stanga. Cele doua, ca si Valeria Moldovan. stau pe randul de banci din dreapta mea, langa ferestrele care se deschid spre drum, spre biserica, si prin care Heniul intra aproape tot () Cu acesti copii, as putea face o alta literatura, o alta pictura, luand totul de la inceput, departe de ranjete. Cateva case in jurul casei mele, intr-un imens parc plin de salcami. imbarcati spre absolut, pe un plai sau la marginea marii cenusii. De ce ar fi imposibil? Si totusi este."




CREATORUL COMPLET.

Alaturi de pictura, muzica il insoteste mereu pe autorul jurnalului. Dar mai ales literatura, cartile citite zilnic, unele de mare importanta pentru creatia sa, observatiile teoretice, uimirile ucenicului scriitor ce urmareste munca unor maestri sunt elemente care creeaza sinestezic un personaj exceptional dotat cu o spiritualitate deosebita, dovedind o subtila intelegere a psihologiei creatiei si a arhitectonicii romanelor sale.
Uimitoare sunt la Radu Petrescu bucuria niciodata umbrita cu care surprinde mereu doar exceptionalul, sensibilitatea artistica, rafinamentul literar, generozitatea, pofta de viata (dedusa dintr-o epoca a cosmarurilor morbide, cand dimineata se trezea fericit ca traieste), iubirea spiritualizata pentru Ea (viitoarea sa sotie), blandetea, forta de a accepta totul, de a se izola de realitate in spatiul cartilor sale.

Viata la tara
(fragment din text)


"Casa in care sed, la Cristina, este in capatul satului, pe un deal, la doi kilometri de scoala, si e facuta din barne. De la ferestre vad la dreapta mea, in jos, un deal lung si sub el satul, clopotnita bisericii sasesti, alaturi de care e scoala, cub cu un etaj, vopsit galben, cu acoperisuri tuguiate si obloane la ferestre.

In fata un deal pe varf cu vii, la stanga acestuia un alt deal. rotund, si in fundul lor pamantul pare un melc, o cochilie grandioasa acoperita din loc in loc cu livezi de meri dincolo de care incep muntii acoperiti cu brazi grosi. Muntii lungi si inalti, cu doua-trei creste marcate si cu falduri barboase care amintesc somptuoasa materialitate a rochiei Estherei lui Rembrandt. Si, de sus pana jos si-n toate partile, o oglinda nemarginita pe care norii par aburii respiratiei apropiate a unui personaj despre care, stiu eu, mult as da sa pol spune vreodata ceva mai mult. Nu lucrurile insele ale acestui loc, ci culoarea si forma pe care ele le trimit prin aer pana la mine, ochiul meu, pot fi pipaite ca niste delicate jucarii pe care, pe toate, sa le pun in poala ei.
De dimineata, fericit umflat de lapte, fac gramatica la a saptea, citesc din Vlahuta la a cincea, din nou gramatica, la a sasea, la ora I cumpar un kilogram de carne de oaie si la 4,30 ma duc cu Mme Z, sotia directorului, cu A., care e tatal ei si secretarul scolii, si cu profesorul de matematica in via satului - pe care o zaresc de la mine pe fereastra. Din varful ei asist la un apus de soare atat de rosu, incat dealurile se fac violete, si boii care trec cu pluguri pe clinii lor, parca efigii intr-un fildes stravechi. intre araci, cenusiu. Ciorchinii care atarna grei ca niste ugere, deasupra lor ies stelele. Secretarul A., care conduce si fanfara satului, vorbeste despre culesul viilor altadata, despre cocosul care se impusca a doua zi de Craciun. Sunt ametit, vad sub masa cu fata alba pe care scriu Ateneul, Ioamdul, Jianu, Kiseleff Floreasca, Fundatiile cu mese verzi si sali tacute unde am citit Eugenio D Ors si Obermann-u/ lui Senancour, odaia mea cu biblioteca neagra si Pallady, toti norii, apele si copacii Bucurestilor. Dar ziua n-ar fi putut trece cum a trecut daca toate acestea n-ar fi aici cu mine, fidele si vivificatoare. Voila! Am revenit acasa, neinsotit, la ora 8 seara. Casele, patrate albe de var sub luna, umbrele lor pe drum impreuna pocnetul pietrelor sub pasii mei si latrat de caini. Dintre munti se ridica aburi."


LENTILA CARE DEPARTEAZA.

Titlul sugestiv, Ocheanul intors, ofera cheia cartii, amplificand astfel framantarile interioare ale autorului si estompand lumea din afara lui, transformata intr-o proiectie a propriei personalitati culturale care se joaca descoperind asemanari, filiatii intre muzica ascultata, tablourile sau cartile sale si realitatea in care traieste. Iata cum explica Radu Petrescu - in maniera indirecta, metaforica - titlul acestei carti:

"Odata cu sfarsitul acestei saptamani incepe, la Bucuresti, un alt bloc de munca si recluziune, pentru «Matei». incerc toate placerile trocului, ca actorul care, pironii de sulele de ochi din intunericul salii, isi simte replicile evaporandu-se brusc, gatul contractat si impulsul de a fugi indarat, in culise. Voi avea ritmul fara care pagina e moarta si inutila? Iata intrebarea. Ea separe atat de sigura!
A trebuii sa privesc prin ocheanul intors, prin lentila care departeaza, ca sa nu-mi fie sfasiata si hartia. Raman si asa, pe fata ei, destule zgarieturi.

In timp ce beam marea orelor diurne, am gasit mijlocul de a o bea si pe cealalta, a cerului nocturn, instelat.
Norii, culise in miscare./Rasaritul soarelui, cadere de cortina.
Spectacolul sta sub legea tacerii, a abstractiei, a geometriei pure. La ora cand mai toti oamenii dorm."


BIBLIOGRAFIE:

Iorgulescu, Mircea - Ceara si sigiliul, Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1982; Simion, Eugen - Scriitori romani de azi, voi. IV, Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1989; Zaciu, Mircea - O alternativa a prozei contemporane, in "Romania literara", 2 octombrie 1986.










Copyright © Contact | Trimite referat