Sint poate cel din urma care-si asterne pe hirtie impresiile de la sarbatoarea literara ce ne-a procurat volumul de versuri al lui Octaan Goga. * Frumoasa sarbatoare s-a sfir-sit o data cu intoarcerea poetului prin Bucuresti, unde venise la dorinta prietenilor. Aplauzele au incetat. Apologiile ziarelor s-au imputinat si ele. De aci inainte isi incep meseria criticii reci si chibzuiti, cari in numele stiintei, vai ! atit de elastice, vor da verdicte judicioase, dovedind, poezie de poezie, care este parcea juvenila si tulbure, si care cea desar-sita in opera poetului. Cum insa acest fel de critici scriu mai mult pentru posteritate, putem sa luam manifestarea de simpatie a multimei drept o consacrare, un cunt definitiv asupra noului talent.
In adevar, ce poate marturisi mai cu tarie puterea poetului ca entuziasta primire ce i s-a facut ? Scriitorii nostri cei mai de frunte i-au deschis veseli bratele, ca unui itor mare mester, chemat a duce poezia romana cu un pas inainte. Lor li s-au asociat ziaristii, cei atit de urit descaliti de o seama de critici, pentru cuntul ca n-ar citi destula literatura. Doamnele cele mindre, banuite a fi refractare fata de tot ce e romanesc, i-au facut o calda primire la Ateneu. Carmen Sylva l-a binecuntat de poet al neamului. Iar multimea da asalt librariilor cumparindu-i volumul. N-au ramas reci decit vreo citeva suflete sterpe, osindite de fire a nu putea lua parte niciodata la bucuriile multimei, ce i-a izolat, si un numar mic de scriitori cu educatie straina, artisti si ei ale caror conngeri estetice insa, intrucit sunt sincere, trebuie sa le respectam.
Xe intrebam : ce i-a putut rapi pe toti, in masura necunoscuta pina acum, in ata noastra literara ?
E melodia curata si noua a cintaretului, cintata din strune proprii, din pieptul cel tinar si puternic. E cintecul cel larg si indraznet, cu multe si variate nuante, de la cea mai duioasa pina la cea mai barbateasca expresie de ata. Originalitatea pronuntata, in limba, in forme, in alegerea subiectelor - iata ce l-au facut cuceritor.
S-ar parea la inceput ca intreaga manifestare s-a facut lui Goga ca poet ardelean si ca toate simpatiile acestea veneau asa de la frati la frati, ca unui Giglio Tos oarecare. Cel putin unii o marturiseau pe fata, ca e vorba de un talent, mare numai fiindca e specific ardelenesc, iar altii staruiau cu indirjire - ce oameni buni ! - ca tinarul poet sa ramina acolo la ei si-I aduceau laude - ce marinimosi ! - pentru hotarirea de a nu se sili la Bucuresti
Recunoastem ca multele culori locale vor fi fost, inaintea celor ce nu cunosc ata de la tara cu toata poezia ei, o parte din motivele care au stirnit acest inalt grad de interesare pentru noul venit. Preotul cel cucernic, care la alti scriitori e un betivan pintecos; Laie chiorul, lautarul cel cunoscut de multi numai in ipostazul caraghios din anecdotele tiganesti ale d-lui Speranta ; sarbatorile de liniste si inaltare sufleteasca ; dascalii si dascalitele, cu blinda si serioasa lor infatisare, cu poezia ce-i invaleste, in ciuda etii lor trudnice ; spiritul razboinic inabusit, din adincul clocotitor al citorva poezii sociale - toate au coloritul lor local pentru cei de acolo, exotic pentru multi dintre cei de aici. Cred insa ca forta lui Goga, talentul adevarat de poet, trebuie sa-l cautam nu in exotismul, ci mai mult in tratarea tuturor acestor subiecte in lumina originala in care le aseaza :
Tot ce-mi tese noaptea
Zorile-mi destrama,
Mi s-a dus norocul,
Nu-l mai plinge, mama,
La icoana Preacuratei nu-l mai plinge, mama.
Cine nu si-a cintat mama ! Cita duiosie si cite lacrimi in literatura noastra in jurul acestui sentiment; dar mama plingind la icoana Preacuratei, sau "plingind pe ciaslov, pentru norocul pierdut al fiului sau, este o forma prea rara ca sa nu atraga pe cititor.
Tot astfel cu o alta poezie. Poetul se intoarce din tari straine si se opreste in fata casei parintesti, cazuta in para-ginire. Stind de vorba cu vecinul, isi aminteste de lumea apusa a copilariei. Si cum povesteste el asa din trecut, de "fata popii Irimie" si de altele, vede o lacrima in ochii vecinului :
De cc-ti stergi ochii cu camasa,
Ori plingi vecine Niculae ?
Si casa parinteasca au cu totii. Pe toti ii dezlipeste de ea lupta etii. Toti au gustat la vatra ei farmecul povestii lui Alexandru Machedon. Dar care din poeti a reusit sa condenseze in doua sire atita duiosie pentru lumea pierduta a copilariei, ca Goga prin lacrimile unei a doua persoane ? Pe cit de original si de profund omenesc e poetul nostru, cu atit de putin ardelean e in tot sirul acesta de poezii.
Ar trebui, prin urmare, sa se staruie mai putin asupra calitatii de poet ardelean a lui Goga. Este el un merit de ajuns a fi poetul unei proncii, sau chiar numai al satului , sau, dar cine ca Goga a reusit sa exprime sentimente generale nu poate fi marginit la atita. El a intrat pe o poarta cu mult mai larga in literatura, si arc dreptul sa ceara a fi judecat nu numai dupa locul nasterii sale, ci dupa complexitatea talentului sau. Cine l-a inteles pe Goga numai ca poet ardelean, nu l-a inteles deloc.
Un modul mare din poezia noului poet are ca baza citeva stari sociale-politice din Ardeal. Acesta a si fost mai mult remarcat de critica. Laudele sint fara indoiala meritate, caci autorul poeziilor Oltul, Apostolul si Clacasii e vrednic de imnuri. in locul tuturor frazelor frumoase si a proclamarei lui de poet revolutionar, sau de poet al iredentei, ceea ce nu este tocmai, am fi preferit o cumpanita analiza a elementului national din poeziile lui. Caci iarasi, nu faptul in sine, ca poezia lui Goga e nationala, trebuia sa fie constatarea de capetenie, ci deosebirea enorma cum Goga intelege sa fie roman fata de acei epigoni ai lui Eminescu si Cosbuc, care isi nationalizeaza versul dupa un indemn artificial, fara izvoare firesti de inspiratie. Timpul de astazi e asa de putin potrit pentru frazeologii retorice in poezia patriotica, incit cine nu aduce idei noua si forme artistice deosebite cade in cel mai searbad diletantism.
Poetul german Anastasius Griin, care asemanase poezia politica cu "flacara sfinta ce lumineaza poporului in pustietatea sclaei" si cu "trimbita Iericonului, de puterea careia zidurile se sfarma", a trebuit sa se ridice mai tirziu el insuji in contra acelor cintareti patrioti, care, prin fraza goala pina la absurditate, dirlaiau ca pe un cimpoi ragusit si, luptind pentru libertate, duceau la sclae poezia insasi.