| Orbitor (fragment) "M-am trezit cautand in mica arhiva a familiei, adapostita intr-o veche poseta a mamei de cand era domnisoara, un fel de geanta de umar, grena, cu solzii imitatiei de piele aproape complet tociti. Interiorul era captusit cu un fel de matasica patata pe alocuri. in buzunarul gentii am gasit vreo doua ceasur1 de mana, atat de vechi ca aveau un fel de sare negricioasa depusa pe cadran, iar capacul, pe spate, era inverzit de cocleala. Nu mai aveau de mult curele. Alaturi, cateva sigurante, o lampa de aparat de radio straveche, alte maruntisuri, cu care ma jucasem inca din copilarie. () |
| Tot interiorul gentii, in care mai scotocisem si cu alte ocazii, dar nu cu interesul de acum, mirosea a alama veche si a cocleala din cauza ceasurilor. Ultimul lucru la care ajungeam, pentru ca era cel mai ascuns in pliurile pline de firimituri ale gentii, era o proteza dentara a mamei, pe care nu putuse s-o poarte niciodata si care era tainuita aici ca un obiect rusinos, despre care nu trebuia vorbit. Cand am dat prima data de ea, am avut sentimentul de greata si stanjeneala care ma mai incercase odata, in adancul copilariei mele. () Erau dintii de sus, din fata, de culoare alb-murdara, cu putin albastrui in ei, dintr-un plastic ordinar, infipti intr-o gingie artificiala. Rosul gingiei nu era unul pe care l-ar fi putut avea mucoasa veritabila a gurii, ci avea o nuanta speciala, de parca plasticul ar fi provenit din alte proteze vechi, topite si refolosite: un vanat, un movuliu abia sufland in rosul dominant. Cateva capete de sarma, vadite ici si colo, contribuiau la repulsia fascinanta pe care o simteam fata de obiectul pe care-l invarteam in maini. Mama imi transmisese dantura proasta, predispusa la carii si prabusiri interioare, la sfaramari in urma carora, mestecand ceva, simteam pe limba, cateodata, o bucata inconfundabila de masea; lucioasa ca oglinda pe-o parte, scobita si aspra pe cealalta. imi transmisese durerile inimaginabile de dinti, in timpul carora alergam prin casa daramand scaunele si smulgand draperiile. Dar simteam ca nu jalea in fata viitorului previzibil al danturii mele era ceea ce-mi tulbura gandurile privind arcul hidos al acelor gingii, ci culoarea lor. Era in ea ceva precis, ceva care trimitea la un lucru pe care-l vazusem, il simtisem odata si pe care acum nu il regaseam. Cateva zile am umblat peste tot cu gingiile si dintii mamei in buzunar. Ma invarteam obsedat pe traseele mele din jurul liceului «Cantemir», pe strada Toamnei si strada Profetului, coboram pe Galati in urletul tramvaiului cinci, vagabondam printre ruinele de pe Lizeanu. Se-apropia amurgul, zapada afanata de pe trotuare primea rozul cu timiditate, cate o batrana, la o fereastra, sugea spasmodic dintr-o suzeta de copil, o pisica avea ochii de mai tarziu ai Ginei, o femeie se oprea, privea imprejur si-si salta chilotii, apucandu-i prin canadiana si prin fusta. Asteptam, umbland printre alimentare si caruturi de copil, momentul in care amurgul avea sa capete exact culoarea gingiilor, si deodata a capatat-o. Eram pe strada Domnita Ruxandra, acolo unde o mica piateta ca de vis se deschide, marginita de curti cu globuri colorate pe araci si de un bloc aproape viu, galben si subtire ca o lama de brici, cu o fasie verticala de sticla mata deasupra intrarii. Sticla ardea acum in amurg, iar in flacara ei se rasuceau lujerii art nouveau de fier forjat, negri si calzi ca noaptea. Zapada insolita piateta cu o lumina alba venita de jos, ca de sub pamant, topita repede de rozul morbid al inserarii. Blocul tacut, ca o lama rupta de cutit infipta-n asfalt, imi dadea o stare de neliniste si lesin. M-am oprit in centrul piatetei, ca o statuie de erou trist, am scos din buzunar hartia poroasa de vechime si am desfasurat-o de pe obiectul hidos. Am ridicat proteza deasupra capului meu, si dintii au prins sa sclipeasca galbeni ca flacara de soare, pe cand gingiile au disparut, topite-n culoarea identica a inserarii. «Ah, mama», am soptit in nebunia acelei taceri. Am ramas cateva minute privind in lumina tot mai intunecata proteza, pana cand, amurgul devenind stacojiu ca sangele venos, aparatul dentar capata un fel de lumina interioara, de parca un gaz usor fluorescent ar fi umplut arcul gingiilor de cauciuc. Si-n jurul lor se alcatui, fantomatic, mama. intai scheletul transparent ca pielea puricilor de balta, ca o radiografie verzuie, catifelata, delicata. Craniul cu petele mari ale ochilor si cele mici ale foselor nazale, cusca toracica, fluturele translucid al oaselor iliace, tuburile gelatinoase ale mainilor si picioarelor si degetelor. Peste ele, ca o zapada usoara, ca voalurile pestilor exotici, a crescut carnea spectrala a mamei, mare femeie goala cu sani cazuti, frumoasa ca in fotografiile din tinerete, cu parul lichid dizolvat in seara. Privea catre blocul livid, iar eu ii tineam mana pe buze, de parca as fi oprit-o sa spuna ceva sau sa cante. Crestetul meu abia ii ajungea pana la sfarcuri. Formam impreuna, in intunericul care se prabusea, un enigmatic grup statuar, incremenit pentru nimeni. M-am regasit cu proteza in mana, cu un sentiment de frustrare, cu senzatia ca fusesem foarte aproape de ceva important si grav. Am infasurat-o la loc in hartia ei si am ramas o vreme, nauc, in piata a carei tacere-mi dadea vertije." |
