Oul dogmatic - comentariu - poem de Ion Barbu referat






OUL DOGMATIC - Poem de Ion Barbu. Datata "ajunul Pastelor, anul 1925", poezia a fost tiparita initial in "Cetatea literara", anul 1, nr. 2, 15 ian. . sub titlul Vegetariana. Inclusa apoi in ciclul Uvedenrode din Joc secund (1930) Ion Barbu ii modifica titlul in Oul dogmatic, rescriind in acelasi timp o parte din expresiile versiunii publicate in revista. Sub aceasta forma, definitiva, a fost reprodusa in cotidianul independent "Tribuna noua", Cluj, numar special de Pasti, anul 111, 1947, nr. 428, p. 3, insotita de o "Nota la Oul dogmatic", sub semnatura lui loanichie Oltcanu.

In toate cele trei imprimari exista drept moto un verset din cartea intii a lui Moise: Dogma: Si duhul Sfant se purta deasupra apelor, punclandu-se in acest mod - un anumit moment din Geneza, respectiv timpul premergator creatiei propriu zise, interludiul dintre creatia fizica si trezirea la constiinta.

Integrat in ciclul Uvedenrode poemul Oul dogmatic se construieste pe simbolul universal al creatiei - oul - adevarata axa conceptuala ce sudeaza cele patru parti alcatuitoare. Motoul sugereaza, in cheie biblica, momentul ce anticipa creatia propriu-zisa, mai exact, "starea intermediara intre creatia fizica si trezirea la constiinta" (Gy. Mandics). Oul dogmatic postuleaza in versuri aproape gnomice categoria inervatului, lizibila de pilda si in Increat sau in balada Riga Crypto si Lapona Enigel, unde vegetativul Crypto si solara Enigel sunt ipostazele aceleiasi stari, ce permite de altfel dialogul din vis. Mai explicit, fara-ndoiala, Oul dogmatic reitereaza, la scara microcosm ica, drama din balada.

Intreaga poezie e o lectie de initiere in taina creatiei vazuta in potentia, de unde aspectul oarecum discursiv din prima parte: ,J3 dat acestui trist norod/ Si oul sterp ca de mancare"'. Marturisirea, impersonalizata, coreleaza cuvintele subliniate: norodul nu poale fi decat ignorant in intelegerea samburelui ascuns - primum movens - al Universului. Atributul precis dat oului (sterp) a fost necesar pentru a-l disocia de celalalt. "Dar viul ou, la varf cu plod,/ Facut e sa-l privim la soare*", Simetria e directa si contrastanta (sterp/ viu), pentru a frapa cititorul aflat pe prima treapta de initiere, unde se sugereaza doar relatia complementara dintre plod si soare. Ramanem, in continuare, in sfera generalului, dar ideca ce apare acum zguduie cel mai mult: omul se naste pentru a muri. Destin complet, circular, oul e "palat de nunta si cavou". Legea contrastului apare iarasi, dar in sanul aceluiasi vers, subliniindu-se structura interna, autotelica a acestei dialectici amare, pe care oul -"nevinovat" si "nou" - o contine echilibrand, fara s-o stie, fiinta cu nefiinta, viata cu moartea. Starea Iui e una vegetativa, de somnie, deosebindu-se totusi principiul generator feminin (albusul) de cel masculin (plodul), ultimul conferind viata prin "sarutul plin// Albusului in hialin".

Pana aici versurile sunt perfect echilibrate, cu rime bazate si ele pe simetrii clasice, tocmai pentru a scoale in relief ideca de baza. Fa poate fi inteleasa de catre neinitiati numai prin opozitie la realitatile prozaice ale vietii: mancare/ soare; inchis/ vis. Si, .cu toata concentrarea celor trei strofe, ultimul vers din fiecare starneste rezonanta hotaratoare, intelectual-afcctiva: "Facut e sa-l privim la soare"; "Palat de nunta si cavou"; "Ca trupul drag surpat in vis". Esenta oului, "plodul", se afla "in polul plus", de neatins, gandit doar ca stare de pre-existenta, "unde glodul/ Pamanturilor n-a ajuns". Versurile sunt structural deosebite de precedentele, torul e o incantatie lenta, aproape o ruga, prin care razbate tristetea demiurgului fata de omul obisnuit, admonestat pentru amnezia sa ireversibila:

"Om uitator, ireversibil,
Vezi Duhul Sfant facut sensibil?
Precum atunci, si azi-intocma:
Marunte lumi pastreaza dogma".






Acest "ou-simbol" ilustreaza, face sensibil principiul pars pro loto: marunta sa lume pastreaza, intacta, dogma (="palat de nunta si cavou"), adica echilibrul fragil, constitutiv increatului. Faza virginala, potentiala ("vii ape fara sruh") refuza "oul rosu" - simplu obiect de consum - nu si "oul cu plod" asociat, din nou, soarelui ("il urca-n soare si-l cunoaste!").

Versul repeta de fapt ideea din "Facut e sa-l privim la soare". Contemplat in lumina solara, oul ne initiaza in raportul dialectic dintre Viata si Moarte. "Urcarea in Soare" certifica omologia esentiala: "Dupa cum soarele e centrul vital al Universului, galbenusul reprezinta un Soare micsorat la scara microcosmica a Oului" (Marin Mincu). Iar "sarutul plin" - deci nunta, un alt concept important in lirica barbiana - e urmat firesc de intrarea in ciclul evolutiv, tragic intrucat paraseste orizontul pur al increatului indreptandu-se catre moarte, inscrisa si ea in "ceasornicul minutar" al galbenusului:

"Si mai ales te infioara
De acel galben icusar,
Ceasornic fara minutar
Ce singur scrie cand sa moara
Si ou si lume. Te-nfioara
De ceasul galben necesar

A mortii frunte-acolo-i toata.
in galbenus,
Sa roada spornicul albus,
Durata-nscrie in noi o roata.
intocma -dogma".


Deplasarea de la "palatul de nunta" la "cavou" si invers e legica, necesara, de unde "roata" exprimata temporal, in "ceasul galben, necesar" in care - semn al vietii si al thanaticului - o "sa roada spornicul albus". Revenirea la "dogma" in sens de ciclicitate fatala este sugerata de aliteratii si subtile jocuri combinatorii intre "nivelul plastic figurativ si cel autoreferential al cuvantului" (Ion Pop): icusar poate fi luat ca anagrama pentru ceasornic, preluat sub forma de ceas si cu ecouri in necesar s. a. Acceptarea /acutului inseamna deci limitare in timp si, in consecinta, maculare in "glodul/ Pamanturilor", de unde refuzul - in finalul poemului - al nun/ii intamplate (id est: ciclul vital) si optiunea declarata pentru puritatea increatului. Ca ipostaza conceptuala a virtualului, el vertebreaza universul poeziei barbiene. Oul ca si concept-imagine este afin - prin "polul plus" - cu Isarlikul aflat "intr-o slava statatoare", dar si cu melcul de dinaintea trezirii sale la viata/ moarte (Dupa melci). Numai in faza potentiala, de nemanifestare oul isi pastreaza calitatea de "simbol hermetic" (G. Calinescu) si caracterul initiatic. Ultima parte reia, intr-o forma superior didactica, antinomia fundamentala (sterp-viu) si axioma puritatii originare:

"inca o data:
E Oul celui sterp la fel,
Dar nu-l sorbi. Curmi nunta-n el.
Si nici la closca sa nu-l pui!
il lasa-n pacea intaie a lui,

Ca vinovat e tot facutul,
Si sfant - doar nunta, inceputul".



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani