PARODII ORIGINALE Volum de poezii al lui G. Topirceanu. Prima editie a aparut in anul 1916 la Editura librariei H. Steinbcrg din Bucuresti. Parodiile erau grupate in sase cicluri purtand urmatoarele titluri: Sonete parnasiene, Trei romante apocrife pentru mai tarziu. Regina noptii (Cum s-ar exprima o parte dintre poetii nostri despre luna), "Scoala viitorului" (Simbolism si primitivism), Diverse imitatiuni originale, Si cateva acorduri personale. Editia a doua, aparuta la aceeasi editura in 1921, adauga cateva poezii noi scrise si publicate intre timp in presa literara. Editia din 1927 se tipareste la Iasi, cu un cuprins mai restrans si cu o alta organizare a materialului (poetul renunta la gruparea poeziilor in cicluri). In plus, George Topîrceanu indica, pentru prima data, numele autorilor si titlurile poeziilor parodiate.
Editia a patra - ultima care s-a tiparii antum - apare in 1932, cu un cuprins imbogatit. Gustul pentru parodie i se desteapta lui George Topîrceanu
In anul 1909 cand publica in "Viata romaneasca" poezia Raspunsul micilor functionari, o replica la celebra Elegie tiparita de A. Mirea (pseudonimul lui D. Anghel si St. O. losif) in paginile aceleiasi reviste. Primele semne aparusera chiar mai devreme, in 1906, cand poetul scrie poezia Luna, fara o intentie parodica explicita, dar avand particularitati ce vor permite integrarea ei in ansamblul Parodiilor originale, sub titlul Un incepator de talent: Apostrofe la luna. Cele mai multe parodii au fost scrise inainte de primul razboi mondial (dupa aceasta data productia incepe sa scada) si au fost publicate cu precadere in "Viata fantezista". Ele au aparut fie cate una, fie mai multe deodata, grupate in cicluri purtand titluri generice (Parodii, Chestiuni ta ordinea zilei, despre luna) ce nu se mai regasesc in volum. Alte reviste care au publicat din parodiile lui George Topîrceanu au fost "insemnari literare", "Samanatorul", "Teatrul", "Revista studentimei", "Revista noastra", "A-devarul literar si artistic", "Ramuri", "Flacara", "Bilete de papagal". Poetul semneaza uneori doar cu initialele sau cu pseudonime ca G. Daianu, Gerila, M. Piscobomba. Modificarile ce apar la trecerea poeziilor din revista in volum sunt de obicei minime: autorul schimba cateodata titlurile, renunta la unele versuri sau la cate o strofa, mai rar se intampla sa faca schimbari importante, cum intalnim in cazul parodiei O domnisoara de pension: Misterul noptii. Editiile succesive ofera si ele ocazia unor modificari, numarul variantelor crescand si in acest fel.
Afisand o atitudine neoclasica, asemanatoare in uncie privinte cu aceea din versurile lui G. Cosbuc, parodia lui T. vizeaza cam toate orientarile literare cunoscute in epoca, unele in curs de lichidare, altele in crestere, altele demodate. Mimand stilul unor poeti ca Dimitrie Uolintineanu sau Al. Deparateanu, autorul urmareste de fapt sa ridiculizeze o literatura deja invechita, in mare masura perimata, dar care n-apucasc la acea data sa se istoricizeze complet, o literatura inca vie in constiinta generatiilor varstnice, dar desueta si comica in ochii tinerilor.
Indirect, rasul lui George Topîrceanu se indreapta si spre poezia semanatorista care atunci se obstina sa mentina in actualitate o Iernatica patriotica si rural ista, cu evidente accente nationaliste, cum a fost si aceea a poetilor amintiti.
In al doilea rand, e de observat ca mai multe parodii grupate in editia din 1916 in ciclul Regina noptii (Cum s-ar exprima o parte dintre poetii nostri despre luna) au ca tinta "curentul eminescian" care inca de la sfarsitul secolului al XlX-lea a generat o productie inflationista de versuri sentimentale, determinand o reactie nu doar din partea lui George Topîrceanu, ci si din partea altor poeti tineri. Dar cel mai hilar dintre curentele literare ce se manifestau in acea vreme a fost, pentru autor, simbolismul. In productiile acestuia, atat el cat si prietenii sai din grupul "Vietii romanesti" gaseau intotdeauna o sursa inepuizabila de ras. De data aceasta, parodia e mai curajoasa, indrazneste sa caricaturizeze modelul, pare hotarata sa-l discrediteze pana Ia capat. Sa nu uitam ca in Romania simbolismul a fost un curent literar care a inceput prin a starni ilaritate. Primele hohote - si cele mai sonore - s-au auzit la sfarsitul secolului al XlX-lea si erau ale lui I. L. Caragiale si Anton Bacalbasa. Rasul cristalin al lui T. vine sa se impleteasca la final cu rasul dogit, din contrabas, al celor doi inaintasi, dezvoltand o veritabila humoresca antisimbolista. Poetul alege sa parodieze versuri de Adrian Maniu, N. Davidescu, Demostene Botez si mai ales de Ion Minulescu, al carui spirit galant si ale carui metafore socante il incita la exagerari si Ia ingrosare burlesca. Totusi criteriul in functie de care isi selecteaza "victimele" nu e neaparat unul de doctrina literara, ci mai ales unul de prestigiu si notorietate. Pentru ca o poezie sau o maniera poetica sa devina obiect de ras pentru T. si sa fie parodiate era de ajuns ca ele sa se bucure de audienta populara, sa aiba - cu alte cuvinte succes.