PLUMB - Volum de poezii de George Bacovia, aparut la Bucuresti, 1916, intr-un tiraj de 500 exemplare. Momentul aparitiei, ajunul intrari! Romaniei in primul razboi mondial, este impropriu unei receptari mai largi a poetului. Exceptie fac N. Davidescu, Ion Vinea, Al. Macedonski.
In Flacara, nr.36 din 18 iunie 1916, ultimul ii dedica urmatoarea epigrama: "Poete scump, pe frunte porti mandre foi de aur/ Caci singur pana astazi din plumb facut-ai aur".
Universul imaginat de Bacovia
In volumul Plumb poate fi reprezentat printr-o retea de cercuri in miscare descrescanda, terifianta reductie la un punct inert. Formele existentei vii se inscriu pe un astfel de traseu concentric in disparitie, vegheate de o pasare rau prevestitoare:
"Vaslind un corb vine din fund,
Taind orizontul diametral"
(Amurg de iarna).
Mai clar ar fi sa spunem ca geometria textului bacovian descrie o rotire in restrangere si cadere, sugestie a unui iminent crepuscul. La finalul acestei rotiri cu circumferinta in diminuare, negrul corb isi va fi incheiat lugubra calatorie, el se va confunda cu punctul vlaguit de viata, peisajul devenind cel din Pulvis: "Imensitate, vesnicie,/ Pe cand eu tremur in delir,/ Cu ce suprema ironie/ Arati in fund un cimitir". Surprinzatoare contingente cu arta expresionista se afla in aceasta invartire in picaj, revelatie a esecului absolut.
Ca si la expresionisti (Gcorg Trakl, Gottfried Beiui), traiectoria in cercuri coboratoare a poemelor bacoviene exprima "gustul exasperarii si al mortii" (Jean-Michel Palmier, Expressionisme comme revolte. Paris, 1978). Uratului sau plictisului simbolistii se substituie prozaicul cotidian, ineficienta sugestiei, prezenta unei lumi ontologic "eronate" (Plumb de toamna). Produs al experientei decadentismului ("am fost si raman un poet al decadentii", interviu realizat de I. Valerian in 1929), versurile din Plumb se aliniaza la spiritul veacului intr-o formula similara cu lirica expresionista. Faptul se explica prin folosirea, in ambele situatii, a surselor oferite de simbolismul francez in varianta decadenta. Si expresionismul, ca si creatia lui Bacovia sunt emanatii postsimboliste, mai exact postdecadente. Aceasta situare estetica lamureste de ce poetul roman cultiva intr-un spirit sincronic motive comune cu orizonturile tematice expresioniste, ale caror cristalizari se petreceau aproape simultan cu elaborarea propriilor sale poeme din volumul Plumb. Numindu-I postdecadent, spunem despre Bacovia un adevar estetic. La fel, nu credem ca suntem in eroare numindu-i tot astfel pe expresionisti. Dar numindu-l expresionist pe Bacovia riscam intrucatva o confuzie, pentru ca ii oferim o eticheta de imprumut. Poetul nostru seamana in discursul sau cu expresionistii, desi nu s-a format in interiorul climatului generat de acesti poeti. Adevaratul nume ce s-ar putea da creatiei poetului roman este acela de bacovianism, proiectie originala, autohtona, a meandrelor postdecadente. Imaginarul bacovian se subsumeaza unui absolut paradigmatic: lumea este cadere.
De oriunde am decupa o secventa si indiferent daca obiectul ei ar fi materia cosmica, spectacolul uman sau fiinta poetica, dincolo de scenariul textual prezideaza, asemenea unui fatum, caderea. Alunecarea, disparitia, curgerea, declinul, ingalbenirea, degradarea, pierderea de sine, in alienare muta ori in nebunie racnita, scufundare in "haul" care "toate aduna", ca o groapa insatiabila, sunt fetele (metaforice) ale aceleasi caderi, activa pretutindeni, ca si cum ar corespunde unui numitor simbolizam comun al limbajului: tot ce se poate inchipui in rostire se deraleaza ca o ratare. Schema oricarei imagini urmeaza un traiect coborator, de la plansul omului (Melancolie, Toamna. Nocturna: "plang, si nu stiu unde sa ma duc") la plansul materiei (Lacustra), de la transcendenta goala sau pustie (Gol. Rar) la esecul relatiei cu celalalt (Nevroza. Decembre, Plumb). Ploaia figureaza o diagrama in cadere, la fel ninsoarea, dar si delirul ca efect al logosului dezechilibrat, inchiderea culorilor in amurg, in vanatul cadaveric ori in noianul negrului (Negru). La fel declinul corpului, sugerat de fruntea aplecata, de scheletul ratacitor, de durerea ostenitoare, iminenta caderii (Trudit).