POEME CU INGERI - Volum de poezii de Vasile Voiculescu. A aparut la Bucuresti, Editura Cartea Vremii in . Cuprinde 45 de poezii. Este unul dintre titlurile de referinta pentru lirica poetului si o realizare majora a "traditionalismului" romanesc din perioada interbelica.
Cu o singura exceptie (Pe decindeu Dunarii, 921), poeziile au aparut, totusi, in alte reviste decat "Gandirea". Titluri precum Tudor, Colindul ninsorii, Crampei de balada. Ostrov incins de ape. Cantec sufletului. Sufletul) au fost publicate in "Lamura" (infiintata de Vlahuta in 1919 si condusa, de la nr.3, de I. Al. Bratescu-Voinesti; poetul a iacut parte, incepand cu anul 1921, din comitetul de redactie); altele (printre care Decebal, Ganduri de iarna. Fantezie de seara. L-am lasat de-a trecut, Durerea, In vie. Argonaut) s-au tiparit mai intai in revista lui Tudor Arghezi si Ion Pillat, "Cugetul romanesc" (scoasa la 1 febr. 1922). Pentru acest volum, V. a primit premiul Societatii Scriitorilor Romani.
In Poeme cu ingeri s-a vazut, pe drept cuvant, momentul de varf al poeziei lui V. de pana la aceasta data: o remarcabila unitate tematico-motivica, asigurata de natura reflexiva a discursului axat pe teme morale ("sufletul" si nelinistile sale, problematica credintei, a raporturilor dintre uman si divin, sacru si profan, carnal si spiritual), careia ii corespunde un univers imaginar "sistematizat" intr-o stilizare iconografica de sursa ortodox-bizan-tina. Situabila in categoria "poeziei filosofice" sau "de idei" (Gedankenlyrik), aceasta are mai intotdeauna un punct de plecare abstract-conceptual pentru care se cauta "haina" plastica, procedeul predilect de constructie fiind cel al alegoriei ("adica - scrie Tudor Vianu - sensibilizarea unei realitati morale printr-o imagine concreta").
In ce priveste "concretizarea" Ideii, ca se exprima - cum observase G. Calinescu - ca "o conventie decorativa prin care totul se preface in 'ingerime' si ia aspectele 'ingeretei'". Programul acestei lirici intemeiate pe mestesug, pe cautarea cuvantului celui mai potrivit pentru incarnarea fondului conceptual originar, e schitat inca in prima piesa a cartii, Coboara cuvintele - o ars poetica foarte caracteristica pentru conceptia autorului asupra scrisului: alegoric, discursul apare figurat ca sacrificiu al "tainei" si "tacerii" initiale de catre un suflet - "cioban rau, casap cu maini crunte", care "mana, bate, suduind, la vale" turmele de cuvinte condamnate le .junghiere" prin scris: "File-nnegrite umplu pamantul,/ Caci lumea zilnic tot mai mult cere/ Frageda carne de ganduri, cuvantul".
Crescuta din suferinta ("gandurile pasc in turme nestiute" pe "pajistea de aur a durerii"), poezia se defineste inca o data ca suferinta a dificilei treceri in expresie a Irairii originare, fara ca rezultatul acestei silnice descinderi sa fie satisfacator, deoarece misterul de dinaintea verbului nu se lasa cu adevarat exprimat si concentrat in cuvant, iar starea generatoare isi pierde prospetimea si stralucirea dintai: "Turma de ganduri s-a pierdut in munte, / Si-i vesteda-n creier pajistea de aur".
Sub invelisul alegoric ce uzeaza de elemente traditionale, "pastorale", se ascunde, in fond, o preocupare artizanala, sugerand o poetica de mestesugar care cauta sa conserve in materia verbala pulsul viu al trairii (sentiment, gand, stare de spirit), ramanand insa nesatisfacut de rezultatele efortului sau tensionat. Ca intr-un cunoscut poem arghezian, .jertfa" poetului parc zadarnica sau marcata de constiinta neimplinirii. Sub raportul constructiei, se poate observa deja paralelismul oarecum mecanic si rigid intre "idee" si "imagine", intr-o stricta asociere alegorica a celor doua planuri. El dovedeste ca Vasile Voiculescu ramane consecvent cu opera sa de pana la aceasta data (volumul imediat precedent, Parga, din 1921, care depasise faza mai retorica a debutului, conserva, totusi, alegoria ca figura stilistic dominanta). Ca "poeme cu ingeri", versurile de acum stau sub semnul amintitei "conventii decorative", in masura in care, intr-adevar, aproape totulpoarta marca angelicului. O fata bolnava este "ingerul din odaie' intr-o casa pazita, biblic, de cate un "inger de la poarta", unul de la trepte, altul de la usa; poetul insusi este un "inger amanat", la care vointa inaltarii spirituale se izbeste de "Noaptea ca o fiara" cc-i slabeste orice avanl, silindu-i "alba ingerete" sa ramana in lut si carne, in moarte, departe de inviere; prin fata "ograzii" napadite de cucuta si pelin a poetului trece un arhanghel "trimis inadins de soarta", insa indiferent la ruina sufleteasca a celui care-l asteapta si "abatut" el insusi si "ratacind"; "in padurile de ganduri" scaldate intr-o lumina crepusculara, de tristete metafizica, este cerut "un palc de ingeri in spate cu securi", care sa taie "uscatele paduri"; Durerea apare, si ca, personificata ca "inger incatusat de pamant", careia "Marii ingeri' vin sa-i sarute picioarele: "ca un inger stralucit" e si vacarul satului in lumina amurgului etc.
In interiorul acestei conventii, eul liric se defineste ca o constiinta framantata, cu foarte rare momente de inseninare; regimul dominant este cel al inconfbrtului launtric, al indoielii de sine, al continuei zbateri in cautarea unui orizont spiritual salvator.
"Pe decindea Dunarii la vale, Printre triste miristi de ciulini, Trece-n balta, leganat agale, Un chervan cu coviltir de rogojini. in tot campul nici un fir nu-i verde, Misca vantul albe colilii, Drumul lung in zari pustii se pierde Sub un cer de mari melancolii" |