POEZII DE D. BOLINTINEANU ATAT CUNOSCUTE CAT SI INEDITE - Prima culegere antologica a lui Dimitrie Bolintineanu, aparuta in doua volume in 1865, intr-o editie obisnuita si una de lux (utilizand acelasi zat, dar deosebita prin calitatea hartiei si prezentarea grafica).

Proiectul acestei editii dateaza din 1862, cand apar anunturi referitoare la ca in ziarele Romanul si Buciumul. Lipsa mijloacelor financiare ale autorului si numarul initial mic de abonati a facut ca realizarea lui sa intarzie (pledoarii in favoarea editiei au aparut in Romanul, Aurora romana si Buciumul din anii 1862 si 1863). Poeziile sunt grupate in cicluri: Florile Bosforului, Legende istorice. Basme (voi. I), Macedonele, Reverii si Diverse (vol. al II-lea).

La data aparitiei acestei editii, Bolintineanu se afirmase ca unul dintre poetii prolifici si apreciati ai generatiei pasoptiste: debutase in 1842 in Curierul de ambe sexe, calduros salutat de I. Heliade Radulescu, si ii aparusera deja mai multe volume (opt numai dc poezii). Editia pe care o comentam face o selectie in productia poetica a autorului si o organizeaza in cicluri care, cele mai multe, au evidenta unitate tematica si stilistica.

In ea se fixeaza pentru prima data o imagine complexa a poeziei Iui Bolintineanu , asa cum scriitorul insusi dorea sa o prezinte celor mai exigenti cititori ( de aceea, probabil, a dorit atat de mult sa o realizeze si intr-o editie de lux).

Ea a fost luata drept text de baza si in cea mai buna editie Bolintineanu de pana acum, cea datorata lui T. Vargolici (formand cea mai mare parte a volumului I, aparut in 1981). Primul ciclu de poezii, Florile Bosforului, aduna texte compuse de poet in timpul exilului postrevolutionar, cand a vizitat Orientul apropiat si a fost gazduit o vreme in casa prietenului sau I. Ghica, la Constantinopol si pe insula Prinkipo (B. marturiseste ca Ie-a scris la indemnul sotiei acestuia, Alexandrina Ghica). Inspirandu-se din evenimente contemporane sau consemnate in cronicile turcesti (unele sunt mentionate in note de insusi poetul), dar influentat, probabil, si dc Orientalele lui V. Hugo, Bolintineanu creeaza in aceste versuri o lume de haremuri si pasiuni nestapanite, locuita de personaje feminine pitoresti, ce duc o viata claustrata sau se sacrifica pentru o iubire patimasa, si de barbati sumbri si nemilosi, o lume in care sentimentele trebuie controlate si chiar inabusite, altfel ii duc pe protagonistii lor la pieire sigura. intreg ciclul (in care culoarea locala e obtinuta mai ales prin mijloacele vocabularului) are o tonalitate unica de senzualism si erotism intens, de nonsalanta orientala si de cruzime rece; remarcabila, in ultima instanta, este dragostea de viata, pasiunea clocotitoare, care calauzeste diversele destine si talentul descriptiv al autorului, care realizeaza frumoase si subtile peisaje marine si nocturne; in ele jocul umbrei si al luminii, sustinut si de muzicalitatea indubitabila a versurilor, poetizeaza o inspiratie in realitate nu foarte profunda si nici foarte variata. (Printre cele mai bune piese ar putea fi amintite Esme, Rabie, Mehrube, sau mai amplu dezvoltata Kaz Culesi, aceasta din urma istorisind o legenda pe care o povesteste mai tarziu si Camil Petrescu in Rapid Constantinopol - Bioram).

Legendele istorice cuprind un grup de poezii apartinand unei specii ce poate fi pe drept cuvant considerata "creatia" lui Bolintineanu (textele asemanatoare al lui Alecsandri sunt sau putine si sporadice - cele din Doine ~ sau compuse mult mai tarziu). Legendele lui Bolintineanu, inspirate din cronici, sunt insufletite de un inalt mobil moral si patriotic. Ele pun in scena figuri emblematice ale istorici romane (Mircea cel Batran, Mihai Viteazul, Stefan cel Mare), modele de vitejie, demnitate si dragoste de tara, sau personaje secundare (Mavrogheni, Stefanita, Bogdan), surprinse insa lot in situatii sau posturi inalt pilduitoare. S-ar putea remarca si frecventa figurilor feminine (de la "muma lui Stefan cel Mare" pana la Maria Putoianca), care sustin si ele aceleasi idealuri patriotice. Mult prizate la un moment dat si popularizate prin manualele scolare, texte cum ar fi Cea de pe urma noapte a lui Mihai cel Mare, Mihai scapand stindardul, Mircea cel Mare si solii, Muma lui Stefan cel Mare, Daniel Sihastru au intrat in constiinta publica, file (ca si celelalte legende, de altfel) pun in lumina si schema subiacenta aproape constanta a intregului ciclu. Legendele debuteaza de obicei cu o scurta descriere care defineste nu numai timpul si locul actiunii, ci si situatia care declanseaza conflictul, in centrul lor stau cuvintele eroilor (B. arc o indemanare deosebita in compunerea discursurilor alcatuite din formulari sententioase si lapidare, nu rareori memorabile), iar actiunea propriu-zisa e adesea povestita in rezumat (uneori chiar expediata). Efectul textelor se bazeaza in cea mai marc masura pe retorismul lor care, chiar daca destul de stereotip in mijloace, traduce un patriotism sincer si autentic.

Schema de alcatuire prea evidenta a oferit insa, in timp, materie de inspiratie parodistilor. Ciclul intitulat Basme cuprinde baladele fantastice ale lui Bolintineanu, texte prin care el ilustreaza o directie de inspiratie folclorica si romantica ce are precedente (Iancu Vacarescu si Gh. Asachi, de pilda, sau traducerile din V. Hugo de C. Negruzzi), dar care a fost mai putin valorificata de poetii generatiei pasoptiste. Aceste texte ar putea fi impartite in doua mari categorii.

Mai intai, baladele feerice (Fata din dafin. Domnul de roua. Ielele, Zina doamna s. a.), populate de personaje care nu traiesc decat in umbra si se evapora la venirea zorilor, dar care nu au nimic inspaimantator in infatisare, desi "povestile" lor sunt mai degraba triste. Pe de alta parte, baladele macabre, construite intr-o atmosfera apasatoare, de noapte fioroasa si sabat infernal, in care virtualitatilc muzicale ale versului lui Bolintineanu se pot desfasura in voie, in compozitii ce-i aminteau lui G. Calinescu de Berlioz. Dochia, Fat Frumos, Umbra razbunatoare sau O noapte la morminte, alaturi de Mihnea si baba, pe drept cuvant cea mai cunoscuta piesa a ciclului, aduna cele mai caracteristice motive ale fantasticului macabru si infernal: strigoi si vrajitoare, emisari ai diavolului, spirite rele cu infatisari monstruoase, nopti profunde, pesteri si temple ingropate in munte, morminte ce se deschid, harci ranjitoare pline de sange s. a. m. d. Aproape toate povestile de acest fel ale lui Bolintineanu au insa si un sens moral sau simbolic: Mihnea si voievodul din Umbra razbunatoare au ucis niste nevinovati, mirele din Dochia si-a parasit prima iubita, strigoiul din O noapte la morminte a fost un tiran sanguinar, Fat Frumos a incheiat un zapis cu moartea pentru a-si intalni iubita, fata din dafin plateste cu pierderea esentei ei supranaturale faptul ca nu si-a pastrai virginitatea.

Din fericire "lectia" ramane subiacenta, ceea ce atrage atentia si azi pe cititor este realizarea atmosferei si, mai ales, virtuozitatea versului: Bolintineanu experimenteaza masuri si ritmuri variate (amfibrahul si dactilul se numara printre solutiile cele mai expresive) si foloseste in poeziile sale un vocabular care impresioneaza nu numai prin sens, ci si prin posibilitatile sale sonore (cuvinte onomatopeice sau efecte de aliteratie remarcabile). Din perspectiva cititorului actual, acestea sunt poeziile lui Bolintineanu care au rezistat cel mai bine trecerii timpului. Nu acelasi este cazul cu Macedonele, inspirate din viata pastorilor aromani (din care se tragea, de altfel, tatal poetului si pe care acesta i-a vizitat in timpul exilului).

Poeziile din acest ciclu ambitioneaza sa reinvie idila, sa cante bucuria de viata si traiul simplu in mijlocul naturii, sa dea expresie unui erotism sanatos si sa exploateze sugestii ale liricii populare.

Autorul nu reuseste insa decat in rare cazuri (Romanele din Cavaia si San Marina sunt, insa, niste exceptii memorabile). De cele mai multe ori el nu face decat sa pastiseze in mod neindemanatic pastorala galanta a veacului al XVIII-lca, iar "culoarea locala" se rezuma la un inventar, cam incarcat, de cuvinte aromanesti si curiozitati onomastice si toponimice. Reusita, dar cu totul in afara tematicii ciclului, este si Edessa, solemna meditatie pe tema trecerii timpului si a soartei schimbatoare, inrudita mai mult cu viitorul poem Conrad. Daca, exceptand Legendele istorice, primele patru cicluri din aceasta editie a poeziilor lui Bolintineanu nu sunt perfect omogene (exista in Florile Bosforului cateva poezii ocazionale intre Basme uncie care si-ar fi gasit locul mai curand printre Legende, iar printre Macedone cel putin o "meditatie filosofica"), ultimele doua sunt cu totul eterogene. Reverii si Diverse inglobeaza atat poezii mai vechi (de exemplu cea de debut, O fata tanara pe patul mortii), cat si inedite (numeroase mai ales printre Diverse), cu tematica variata, dar cu un precumpanitor caracter elegiac si meditativ.

Moartea, soarta omului in lume, exilul, dragostea de patrie si deplangerea suferintelor ei sunt problemele care il preocupa pe Bolintineanu

In mod deosebit, dar intre ele se numara si unele poezii ocazionale, sau altele care, prin subiect si tratare, si-ar fi putut gasi locul si in ciclurile precedente. Interesant este cum, in ciuda diversitatii structurilor prozodice si a varietatii tematice, poezia lui Bolintineanu este, in cele din urma, foarte unitara. Iar aceasta unitate este asigurata atat de calitati (inaltimea gandurilor si sentimentelor, nobile scopuri educative, fluenta si muzicalitatea versificatiei), cat si de defecte (prolixitate, lipsa de atentie fata de detalii, fortarea uneori a limbii, caracterul in fond restrans si repetitiv al vocabularului poetic). Aceleasi calitati si defecte au pecetluit si soarta contemporana si postuma a poeziei lui Bolintineanu: foarte pretuit si laudat, autor al unor versuri care au rezistat multe generatii in manualele scolare, el a fost si, pe nedrept uneori, hulit si parodiat. O data cu castigarea perspectivei si rafinarea uneltelor interpretative, dar si dupa aparitia editiei critice cuprinzatoare dintre anii 1981 si 1989, istoria si critica literara i-au facut, credem, in cele din urma, dreptate.

Scriitori romani