Pont des arts - roman de Dumitru ţepeneag - rezumat referat





PONT DES ARTS - Roman de Dumitru Tepeneag, publicat la Editura Albatros (1999), dupa ce a aparut, mai intai, in franceza, in traducerea lui Alain Paruit, la P. 0. L. (Paris, 1998). Face parte dintr-un triptic romanesc, alaturi de Hotel Europa (1996) si Maramouresh (2001, in traducere franceza). Pont des Arts este mctaromanul unui narator-autor care descrie aventurile picaresti ale "sarantocilor din Est" atrasi de acel "Eldorado de balci care e acum Occidentul" si de "cainii cu covrigi in coada pe care noi toti in Romania ii vedeam plimban-du-se prin Europa". Romanul contine o acida critica a romanitatii, amintind de observatiile lui D. Draghicescu si Cioran.

In prim-planul operei se afla, cu o insistenta inepuizabila, un scriitor-narator care -preocupat de promovarea romanului sau Hotel Europa - scrie, simultan, un alt roman, Pont des Arts, de care s-a si plictisit "ca de mere acre", si se gandeste deja la urmatorul, Maramouresh.

Aceasta trilogie contine, evident, summa fantasmelor tematice si textuale ale unui scriitor postmodern, stralucitor prin ingeniozitate tehnica, inteligenta si cultura si care, de obicei, semneaza "D. Tepeneag", iar alteori, nu intamplator, cu anagrama numelui sau civil: "Ed Pastenague". Deoarece dublii sai reflecta constiinta scindata a "facatorului de literatura, acum la spartul targului", in relatie cu "acest apendice apocaliptic care e omenirea". Tipul de creator care circula, la propriu, foarte agitat. inauntrul trilogiei lui Dumitru Ţepeneag (ca in inscenarea lui de tinerete, ca in Porumbelul zboara!, romanul lui Pastenague) este unul post-valeryan, asadar unul interesat mult mai mult de "actiunea care face" decat de "lucrul lacul" (care, din aceasta cauza, c supus distrugerii, refacerii si modificarii permanente). Ed Pastenague - dublul prin care Dumitru Ţepeneag se priveste, succesiv, din afara textului inauntrul textului si, invers, din miezul operei in afara ei - observa, pe urmele lui Valery, ca "importanta acordata gestului (creator) ameninta sa puna intre paranteze obiectul (creat)". De aceea, atat in Pont des Arts, cat si in Hotel Europa, in centrul atentiei se afla scriitorul-narator, cu gesticulatia lui histrionica si cabotina, declansata de "prea multa nervozitate creatoare"; cu alte cuvinte, in prim-plan apare paiata lui Monsieur Teste, batandu-si joc, cu o mimica vesel trista, de iluziile sale de artist, pentru ca: "Autorul devine mai semnificativ decat opera sa. Ba chiar suntem tentati sa gandim: la urma urmei, de ce sa nu renuntam cu totul la ca" . Suprimand opera, obiectul creat, scriitorul se pune, actoriceste, pe sine in evidenta, divul-gandu-si, totodata, secretul vietii sale postmo-derne, anume "ca trage sa moara. Pute a cadavru autorul, ne impute pe toti. E normal sa vrem sa-l inlocuim cu un ordinator: curat si nemuritor". Intr-o lume in care s-a produs rasturnarea valorilor, caci Dumnezeu - adica Autorul - a murit, autorii insisi trag sa moara.

Ne aflam in momentul de criza maxima a autoritatii auctoriale. Romancierul de altadata, cel traditional, era "un pater familias" autoritar, "un demiurg omniscient si ubicuu" care fixa "misunul Realitatii vazute de undeva de sus", precum Balzac "de la fereastra mansardei sale".

Vechiul scriitor palernalist isi controla dominator lumea, purtandu-se ca "proprietarul de sclavi" cu personajele sale.

In schimb, scriitorul contemporan, desacralizat, decazut din rangul sau de feudal absolut, seamana cu arpentorul K., eroul lui Kafka, fiindca a devenit "un simplu agrimensor, un inginer topograf care cauta fara scop, ratacind intr-o lume care nu i se mai supune", pe care n-o mai stapaneste si n-o mai cunoaste. Resemnat, autorul de astazi nu mai are "supusi", intelegand ca relatia lui cu personajul este una dintre "doi oameni liberi" aflati la acelasi nivel. Mai mult chiar, personajul contemporan isi infrunta autorul, nemaitinand seama de vointa, gusturile si proiectele acestuia. Dar autorul, desi e "ca un Dumnezeu obosit", nu se lasa inca dat in laturi, se vara in fata ca sa ne arate ca inca este viu; altfel spus, cade din transcendenta sa intr-un narcisism intors pe dos in autoderiziune. A devenit, cu alte cuvinte, tocmai "paiata" pe care vrea s-o extermine domnul Teste: "Ma vad in oglinda Cap de clovn! Cand eram copil, imi petreceam ore intregi in fata oglinzii strambandu-ma. Dovada ca inca de pe atunci promiteam sa devin un scriitor expresionist. Sau oniric, daca preferati! _E adevarat, nu-i totuna, nu-i acelasi lucru. imi cer iertare". Imita gesturile nonsalante ale "scriitorului celebru' din filmele americane si, exhibitionist, reprezinta actul de a scrie uitandu-se in oglinda, precum Parmigianino in faimosul lui autoportret manierist in oglinda convexa: "Sa ma uit in oglinda in timp ce scriu! intr-adevar e o oglinda in dreapta mea, in camera de alaturi, si chiar in momentul asta, in timp ce scriu, arunc o privire intr-acolo si ma vad scriind". Cum se vede, opera, adica obiectul creat, s-a dizolvat, definitiv, in actiunea nesfarsita de a crea. Scriitorul lui Dumitru Ţepeneag priveste inca tot de sus lumea, "intr-un plonjeu delicios", de la fereastra mansardei sale sau a "camerei de la etaj", fiind insa un creator intoxicat de aerul abstract, mortificat, din mansarda domnului Teste. De aceea, cum am mai spus, e un autor care trage sa moara. Cu alte cuvinte, un mort viu.

Ajunsi in acest punct, intelegem dintr-o data de ce "vanatorul Gracchus' - mortul care, intr-o oarecare masura, traieste, mortul care nu moare - este marca "fantoma tematica" sau ectoplasma majora ce reapare mereu, bantuind spatiile tripticului romanesc. Lui Dumitru Ţepeneag ii iese, cu aceasta ocazie, un miraculos altoi intertextual, facand ingenioase, obsedate, simpatetice parafraze, cu miza nu numai estetica, ci si metafizica, la frazele kafkicnc esentiale din povestirea Vanatorul Gracchus. Aceste va-riatiuni intertextualc nu apar, insa, doar acum in aceasta trilogie romanesca, ci cu mult inainte in alte creatii ale sale cum sunt Pasarea (din volumul Asteptare) si Roman de citit in tren (de altfel, urmarit de Vanatorul Gracchus ca de o obsesie, Dumitru Ţepeneag a si tradus in romaneste aceasta proza a lui Kafka). Motivul "vanatorului Gracchus" nu e, insa, pur livresc la prozatorul roman; el si l-a insusit ca pe unul propriu, pe care nu-l gaseste, ci si-l regaseste in Kafka, deoarece, intr-o forma pre-kafkiana, primara, motivul se cristalizeaza inca in timpuria lui Ruga din volumul Frig. L vorba, deci, in primul rand, de un mit personal al lui Dumitru Ţepeneag, iesit din plasma inconstientului sau creator. "Vanatorul Gracchus", mortul viu, devine, aici, un personaj fantasmal iradiant, explicitand multe aspecte ale tripticului romanesc. Dupa cum ne atrage atentia asupra sensului pe care il are titlul Pont des Arts. Caci "vanatorul Gracchus" nu poate trece de pe un mal pe celalalt, dintr-o parte pe cealalta parte, el ramane pentru totdeauna intre: intre viata si moarte, intre vizibil si invizibil, intre lumea sensibila si aceea suprasensibila, intre a fi (inca) si a nu (mai) fi, intre doua culturi, intre Est si Vest, intre realism si onirism. De pilda, Gracchus nu se poate mantui, adica nu poate iesi din lumea aceasta si trece dincolo, pentru ca, in drum, se abate prin ..minunata patrie" natala si, din acel moment, se leaga de pamant si de ratacirea nesfarsita pe apele terestre. I,a un prim nivel, este aici o splendida definire a destinului pe care il are autoexilatul, silit, in ciuda vointei sale, sa ramana legat, si in exil, de "minunata tara" de origine.



Cum se si intampla cu romanii ratacitori din Hotel Europa si Pont des Arts si cu scriitorul-narator, care - dupa ce, "de bine de rau", a reusit sa scrie cateva carti direct in franceza ("ca vai de capul lor, dar oricum in franceza") - se reintoarce, cu furii cioranienc, la "dialectul asta danubian, la limba asta pestrita si peticita, ca un patchwork. Ia jargonul asta de raspantie, de banditi la drumul mare, de oieri asasini". La fel ca "vanatorul Gracchus", scriitorul acesta sta, inconfortabil, intre doua conditii si doua stari, nici in exil, nici acasa: un intrus in ambele directii, intrucat "uitat pe un pod intre doua tari, intre doua limbi, nici in car, nici in caruta Nici in tara mea, nici in exil Nici scriitor oniric, nici scriitor realist Pe pod" (pe acelasi "pod" incomod, deconcertant, sta, nici mort, nici viu, si dublul scriitorului romano-francez, franco-romanul F.d Pastenague). De altfel, cum spune chiar bizarul vanator in romanul lui Dumitru Ţepeneag, exilul este "o moarte lenta", "o agonie" fara sfarsit. La un nivel superior, "vanatorul Gracchus" - cel care nu gaseste nici o spartura prin care sa treaca dincolo, intr-o alta lume - reflecta o idee fundamentala a trilogiei: exilul pe pamant al omului. Dupa cum tot Gracchus, cel ce nu sta o clipa locului, calatorind, la intamplare, prin toate tarile pamantului, reprezinta o ipostaza a lui homo viator si se amesteca, cu voluptate rautacioasa, in puzderia de calatori ratacitori, fara tinta, prin teritoriile acestui roman asemanat unui "han spaniol", picaresc, si unde "personajele fug care incotro. Ca niste gaini speriate!". Si in care "chiar si tu, marele Autor, orbecai la intamplare de te-apuca mila".

Ca la Kafka, si aici se instaureaza aceeasi angoasa difuza: ca tot ce nu arc sens nu se epuizeaza si, deci, nu moare (de aceea, pasarile si animalele emblematice din proza lui Dumitru Ţepeneag care, desi vii, par uneori inanimate, din cauza unor caracteristici minerale sau obiectuale - se inrudesc cu Odradck, faptura-obiect compozit kafkiana). Si, totusi , ca Hotel Europa, si Pont des Arts sta, obsesiv, sub semnul vulturului, mesagerul Mortii, ultimul calaret al Apoca-lipsci. Asa ca vanatorul Gracchus e ranit mortal de un vultur "venit cine stie de unde" si dintr-o specie gigantica necunoscuta pe pamant. Iar prin extensie, in lume, realitatea insasi, inepuizabila, mereu in metamorfoza, "nu prinde crusta odata pentru totdeauna, ramane ca o rana vie, permanenta". Dumitru Ţepeneag c un virtuoz al ambiguitatii sacral-profane care adasta peste lume. De aceea, somnul lui Gracchus seamana atat cu adormirea Maicii Domnului (prezentata, aici, leit-motivic intr-un registru apasat profan), cat si cu somnul Albei ca Zapada; dupa cum aparitiile vanatorului le evoca pe acelea ale Olandezului zburator, iesind din zona acelei fantasme universale, materializata, in primul rand, de "faimosul Lazar inviat din morti". In consecinta, aici, se introneaza confuzia plastica dintre regnuri, dintre stari, dintre lumi: o femeie moare si invie in mod repetat; lui Pierre, postasul, ii cresc aripi de curier divin; Lconid Dimov da din cand in cand telefon de Dincolo; Marianne descreste treptat si dispare precum Alice in Tara Minunilor s. a. Nu intamplator, ca o incununare suveran echivoca, fantoma tematica a vanatorului Gracchus primeste alte, accentuate, trasaturi decat la Kafka, devenind pe jumatate inger (caci din tolba lui "iesea un smoc de pene, probabil varful unei aripi"), pe jumatate diavol, (iind anuntat parodic, precum Mefisto in Faust: "Platz! Plalz! Der Jager kommt zuriick!". Substanta sacral-profana, acut ambigua, a realitatii il transforma pe Dumitru Ţepeneag intr-un mare poet al trancendentei goale, dar si al justificatei asteptari eschatologice.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani