Proiecte de trecut al doilea volum de proza fantastica al Anei Blandiana referat





PROIECTE DE TRECUT - Al doilea volum de proza fantastica al Anei Blandiana, publicat in 1982, la Editura Cartea Romaneasca.

Oprita intr-o prima etapa de cenzura, datorita substratului politic sesizat in unele texte, cartea va aparea totusi in urma decernarii premiului Ilerder si va fi tradusa in mai multe tari occidentale, insistandu-se pe caracterul sau demascator.

In 1995, volumul va fi inclus intr-o antologie de proza fantaslica aparuta la editura "DU Style".

Raportata la orizontul de asteptare al cititorilor, proza Ana Blandiana, observa Doina Uricariu, a fost supusa Ia doua tipuri majore de interpretare, determinate, cronotopic, de locul si momentul realizarii lor.

De o parte s-ar inscrie, astfel, critica estetizanta din Romania anilor de dinainte de 1989, de cealalta lecturile aparute in Occident in care "accentul a cazut pe rezistenta, dizidenta, samizdat si reliefarea Arhipelagului Gulag [s. a.] din scrierile Anei Blandiana". O sintagma propusa recent de Dan Cristea - aceea a fantasticului politic ca fonnula individualizanta a fantasticului anilor '60 - incearca sa coreleze cele doua directii amintite mai sus intre care precumpanitoare ramane, totusi, cea occidentala. Mai complexa si fara a se lasa epuizata de o varianta sau alta de receptare, proza Ana Blandiana rezista tocmai prin sensurile care, simptomatic pentru creatia de valoare, se refuza oricarui tip de contextualizare reductiva. Dincolo de forta de constntetie epica a tinui univers ce tranziteaza intre realitate si irealitate, de fragilitatea configurarii unei geografii simbolice ce-si aduna reperele dintr-un aievea convertit in fantastic cu limite instabile, fluidizate de jocul imaginatiei, de darul povestirii si desenul savant al descrierii, de subtextul politic implicit sau consideratiile filosofice explicite, textele Ana Blandiana se sustin pe cateva imagini-cheic prezente si in poezie, un fel de mctaforc-simbol recurente prin care se dezvolta coerent intregul edificiu ideatic al operei unei scriitoare bantuite de aceleasi spaime si ocrotite de aceleasi credinte, indiferent de genul literar in care se exprima.

Trei dintre textele volumului Proiecte de trecut, 0 rana schematica, Cel visat, alegorii mascate ale conceptiei autoarei despre actul creator si meandrele receptarii sale, aduna, programatic, temele si motivele semnificative ale scrisului Ana Blandiana. Moartea, figurata ca o componenta a vietii, menita sa ii acutizeze acesteia trairile, viata ca vis sau viata ca teatru, motivul delfinului mort, metafora a transfigurarii artistice in criza, motivul insulei ca experienta totala, definitiva, sau al ochiului/privirii care agreseaza prin incapacitatea de identificare cu obiectul sau, iata cateva dintre ocurentele simbolice care deschid calea spre descifrarea sensurilor din opera sa.

Prima proza din volum, 0 rana schematica, se deschide cu motivul imanentei mortii acceptate ("am stiut ca trebuie sa mor") ca posibilitate complementara vietii, de intensificare a senzatiilor si de repunere in L drepturi a contemplatiei - formula de acces la esenta lucrurilor si a elementelor ("Acum se lasa dus de valurile pe care era obisnuit sa Ic despice, fara a avea vreodata timpul sa le contemple si descoperea cat de placut e sa fii mort si sa te lasi in voia elementelor nebanuit de blande"). Ceea ce face insa din acest text o profesiune de credinta a scriitorului este revenirea la motivul delfinului ranit, "prea perfect desenat pentru a fi adevarat", mai frumos in nefiinta decat in fiinta ("Viata nu e niciodata atat de ireprosabila") pentru omul viu, incapabil sa realizeze "perfectiunea aproape insuportabila a universului pe care il strabatuse cu aroganta inconstienta a vietii, stiindu-se parte din ea". Reprezentat langa trepiedul lui Apollo, la Delfi, delfinul este (si) pentru Ana Blandiana simbolul regenerarii si, mai mult, al transfigurarii artistice a unei meta-realitati esentiale, eterne, de dincolo de spatiul limitat si de timpul-istorie, de dincolo de viata si de moarte, intr-o recapitulare suprema a latentelor creatoare ale lumii. Vehicul al zeului soarelui si al poeziei ("Vino - scrie B. intr-una din poeziile sale intitulata, simplu, Apollo , tras de delfini/ Cu cithera in maini/ [..]/ Vino, Doamne, sa vezi poezia saraca/ Si poetii cazuti sub istorie blestem"), dulful bestiariilor medievale este, in apele marii (prezenta la Ana Blandiana ca o obsesie a misterelor ascunse ratiunii, constientului), corespondentul de pe pamant al artistului coplesit de "ingrozitoarele taine ale uscatului".

Nu altfel trebuie inteleasa, credem, substitutia simbolica a ostaticilor celor doua stihii din povestirea Orasul topit (Vara): "in locul delfinului expulzat pentru cine stie ce misterioasa razvratire, marea era dispusa sa ma primeasca". Convertita alegoric, o razvratire similara a scriitorului (capabil, datorita hipersensibilitatii sale, sa perceapa lumea in intregul ei, in totalitatea ci de fiinta si nefiinta) impotriva superficialitatii si schematismului semenilor indoctrinati care, refuzati "argumentelor autenticitatii", nu mai pot recunoaste realitatea primara, este prezenta si in O rana schematica. De altfel, textul intreg poate fi citit ca o metafora ampla a perfectiunii actului creator (al naturii sau al artistului) si a dramei receptarii acestuia. In acelasi spirit, Zburatoare de consum, urmatorul text al volumului, pune, in fapt, tot o problema de receptare. Doamna L., "autoare de studii savante, doctor docent si profesor universitar", titulara a unui seminar de "Evolutia ideilor ateiste in gandirea europeana", realizeaza intr-o dimineata, la ora sapte fara sapte minute, ca in locul puilor de gaina pe care ii asteptase cu infrigurare, din ouale puse la clocit pe balcon ies doisprezece ingeri. Stupoarea intiala, evoluata in fascinatie fata de "propria incapacitate de a intelege", si finalizata in curiozitate, nu se va transforma nici o clipa in fervoare religioasa, desi sesizeaza, calm, inclusiv coincidentele numerologicc mistice - "formatia ei materialista si pregatirea ci filosofica n-ar fi putut sa i-o permita". Ironia continenta a autoarei este una intelegatoare. Pentru Doamna L., "bietele fiinte cazute intre lumi" (asemenea delfinului tranzitand intre viata si moarte, ingerii au si ei rolul de a intermedia pentru oameni, daca acestia ar fi dispusi sa le accepte mesajul, revelatia celor doua lumi), raman simple creaturi "cu dubla natura si statut cultural cunoscut", "niste foarte obisnuite abstractiuni ale poetilor din toate timpurile." De altfel, ca si in imaginea copiilor nascuti din flori care ii amintesc personajului din Dragi sperietori (Primavara) basoreliefurile de pe catedralele gotice, Ana Blandiana dezvolta in literatura asemenea lui Rene Lindekens in semiotica vizuala - ideea ca imaginarul nostru este influentat de niste constructe culturale in functie de care ne modelam realitatea (de data aceasta, fictionala). Doamna L. "recunoaste" noii locatari ai balconului sau "din albumele de arta, toata pictura italiana a secolelor 16, 17", asa cum receptorul de arta recunoaste estetic obiectul artistic, dar se opreste aici, tara sa incerce sa-i descifreze sensurile. Ceea ce aduce in prim plan La tara este importanta motivului privirii in opera Ana Blandiana.



Anihiland celelalte simturi, privirea / ochiul accepta, refuza, rememoreaza, devora, agreseaza, protejeaza, mareste sau micsoreaza obiectul contemplatiei, transfor-mandu-l succesiv in functie de trairile subiectului, in La (ara. de pilda, ochiul covarsit de miracolul vietii nascand din moarte, in campie, declanseaza spectacolul funambulesc al suprapunerilor de straturi vegetate si de vietuitoare ce se devora reciproc (amintind sirurile de carti, "straturile tot mai ireale [], tot mai straine", de biblioteca borgesiana din Amintiri din copilarie (Toamna)), intr-o aglomerare baroca de pictura breugeliana si de cosmar regasit in panzele lui Bosch, ducand la exacerbarea trairilor. Pentru ca, daca la B. constructia imaginii este baroca, trairea este aproape intotdeauna expresionista. Reprezentandu-si teama, precum in arta romanica tarzie, ca pe o fiinta ascunsa in intregime de un val acoperit cu motive in forma de ochi, Ana Blandiana foloseste privirea, inregistrata, in cele mai multe cazuri, ca forma de agresare, pentru a sugera angoasele individului violentat de realitatile din el si din afara lui. Gradarea tensiunilor din La tara (intalnirea cu batranii), Reportaj (episodul "ridicarii" tatalui si cina), Cel visat (zbaterea personajului din vis pentru a lasa un semn vizibil al descoperirii sale) stau toate sub semnul exploatarii fortei ochiului (interior sau exterior).

Intensitatea privirii convertite euharistie din cina amintirii, in Reportaj ("stateam uitandu-ne obositor de sustinut unii la altii") - un fel de Cina de Taina in care ochiul ofera hrana simbolica receptata ca "singura forma de eludare a timpului", a durerii si a neputintei, precum intr-o alta "cina" (Van Gogh, Tarani mancand cartofi) pe care scena Ana Blandiana ne-o aduce in memorie prin hieratismul si atemporalitatea miscarii - , "strania inclestare vizuala" din La fara, unde vederea , pierzandu-si potentele apotropaice, consuma, devoreaza ("Privisem atat de mult. Prea mult imi imaginasem ca a vedea inseamna a salva, [] trebuia sa fac ceva daca voiam sa mai scap vreodata de sub zodia acestor devoratoare imagini"), sau supralicitarea ochiului ca singura posibilitate de a accede la un adevar esential, existential, in Lectia de teatru, ofera cheia intelegerii acestui univers fictional supus unei realitati remodelate dupa vointa imaginatiei: "De fapt nu vedem niciodata decat ceea ce ne imaginam dinainte ca am putea vedea". Aceasta este metoda Ana Blandiana si este interesant sa observam ca, aproape de fiecare data, isi construieste sensurile focalizand , prin mise en abime, un centru, un nucleu semnificam, dupa un fel de "dorinta a insulei" (Lucian Boia) vazuta ca posibilitate de concentrare, de recapitulare la scara mica a complexitatii vietii.

Ca "insula fumurie care se clatina usor" este perceput delfinul din Orasul topit (Vara); o "insula creata impotriva naturii de om", o varianta de "pamant al apelor" swiftian, face obiectul Reportajului si tot un asemenea spatiu esential este "insula din mijlocul oceanului de pamant" in care deportatii in Baragan din povestirea titulara vor reface experienta civilizatorie a omului timpurilor primare. Si nu altceva decat tot un fel de insule sunt satul mineralizat din mijlocul campiei in La (ara. "centrul singuratatii" din Cel visat, cladirea cu incaperi deschizandu-se, marquezian, una dintr-alta o infinita punere in abis a amintirii si visului - din Rochia de inger, teatrul vietii improvizat in Lectia de teatru sau biserica transformata in arca a carei menire nu este "aceea de a transporta in spatiu, ci de a transporta in timp" [s. a., Andrei Oisteanu] o poveste, un mit sau o nesfarsita dorinta de libertate, ca in Biserica fantoma. Pentru ca, dupa legea accederii la insula taram al necunoscutului care obliga Ia recapitulare a sinelui si a lumii intr-o simbolic reiterata initiere, functioneaza proza fantastica a Ana Blandiana unde linia trasata de la facerea lumii intre realitate si irealitate trebuie incalcata periodic (cum trebuie dusa pana la sfarsit o experienta insulara) tocmai pentru a revela noi sensuri: "un element fantastic trecut prin realitate se intoarce in imaginar intarit de autoritatea acestei verificari, iar un element obiectiv ajuns in irealitate se incarca de semnificatii capabile sa-i prefaca existenta din care, pentru o clipa, a evadat".












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani