(autor canonic)
poezie interbelica
poezie religioasa
poezie lirica
lirism subiectiv
Definitie: Psalmul este o specie lirica, prin care poetul inalta un imn
religios divinitatii, exprimandu-si sentimentele de smerenie si lauda
" pentru maretia si atotputernicia, lui Dumnezeu. Cuvantul psalm vine de la
grecescul "psalmos", care inseamna compunere poetica biblica, avand
caracter de rugaciune, oda, elegie sacra.
Tudor Arghezi (1880 - 1967), pe numele sau adevarat Ion N.Theodorescu, si-a luat pseudonimul, dupa cum marturiseste insusi poetul, de la numele vechi al Argesului, Argesis.
Ca poet, publica la varsta de 16 ani in revista lui Al. Macedonski, "Liga ortodoxa", poezia "Tatalui meu", sub pseudonimul Ion Theo. Primul lum de poezii apare foarte tarziu, in 1927, la varsta de 47 de ani, avand un titlu sugestiv - "Cuvinte potrivite"-, care-l impune definitiv in literatura romana.
Lirica existentiala a lui Arghezi este ilustrata de "Psalmi". Definit ca poej: aflat intre "credinta" si "tagada", Tudor Arghezi a creat, intre anii 1927-l967,16 psalmi, publicati in mai multe lume de poezii: 9 psalmi fac parte din lumul de debut, "Cuvinte potrivite", iar ceilalti din lumele "Frunze", "Poeme noi", "Silabe", "Noapte". Acest fapt argumenteaza preocuparea permanenta a lui Arghezi pentru problematica filozofica a relatiei omului cu Dumnezeu, fiind definita ca lirica existentiala, o poezie "monumentala si grea a zborului sufletesc catre lumina". (G.Calinescu)
Raportul spiritual dintre om si Divinitate, definirea omului si a Divinitatii, precum si relatia dintre acestia sunt exprimate de Arghezi intr-o viziune complexa asupra, legaturii sufletesti dintre om si Dumnezeu. in Psalmi, poetul are atitudini foarte variate privind atat omul, cat si Divinitatea. Dumnezeu este vazut ca spirit justitiar, necrutator, care se manie pentru nelegiuirile oamenilor, dar si darnic si milostiv, care-i iarta pe pacatosi. Dumnezeu nu poate fi eunoscut de catre om, acesta fiind facut anume limitat in simtire si inteligenta ca nu poata ajunge la El. De la credinta la tagada, de la resemnare la cutezanta, Arghezi strabate o cale lunga a indoielii, a cautarii lui Dumnezeu, eerand un semn al existentei Sale.
Psalmul "Te dramuiesc in zgomot si-n tacere" a fost publicat in primul lum de poezii al lui Tudor Arghezi, intitulat sugestiv "Cuvinte potrivite", din 1927.In spirit modern, imaginarul poetic transureaza atitudinea
religioasa a eului liric intr-o viziune artistica specific argheziana "intre
credinta si tagada" prin functia expresiva si estetica a revalorificarii
limbajului artistic.
(Structura si compozitia textului poetic)
Psalmul este structurat in patru catrene si este reprezentativ pentru atitudinea filozofica a lui Arghezi, intre credinta si tagada, ilustrand lirismul subiectiv.
Tema psalmului o constituie tocmai aceasta pendulare a poetului intre a crede neconditionat in Dumnezeu si a tagadui existenta Divinitatii, atitudine izrata din neia de certitudine a poetului, care cauta do palpabile, contactul direct cu El.
Strofa intai exprima indoiala poetului privind existenta lui Dumnezeu, pe care il cauta si il pandeste demult:
"Te dramuiesc in zgomot si-n tacere
Si te pandesc in timp, ca pe vanat,
Sa vad: esti soimul meu cel cautat?
Sa te ucid? Sau sa-ngenunchi a cere."
Comparatia din versul "Si te pandesc in timp, ca pe vanat", ilustreaza dorinta arzatoare a poetului de a avea o dovada concreta, reala a existentei lui Dumnezeu. De altfel, motivul cinegetic a semnificat dintotdeauna dorinta descoperirii, initierea ca stare spirituala. Neia de certitudine a eului liric este reliefata in continuare prin intrebari filozofice, ceea ce inseamna ca a meditat indelung la atotputernicia divinitatii, maretie sugerata de metafora "soimul" ("Sa vad: esti soimul meu cel cautat?"). Incertitudinea eului liric exprima o cutezanta impresionanta, deoarece el se intreaba, printr-o interogatie retorica de natura filozofica - "Sa te ucid? Sau sa-ngenunchi a cere." -, in sensul ca, in sufletul sau ar putea muri credinta sau, dimpotriva, ar putea deveni smerit, cerand indurare in genunchi.
Strofa a doua incepe cu crezul filozofic al lui Arghezi - "Pentru credinta satl pentru tagada" - sugerand pendularea eului liric intre a crede neconditionat in Dumnezeu si a tagadui existenta Divinitatii. "Pentru credinta sau pentru tagada, Te caut darz si fara de folos. Esti visul meu, din toate, cel frumos Si nu-=ndraznesc sa te dobor din cer gramada." Poetul cauta cu infrigurare do palpabile pentru gasirea Atotputernicului - "Te caut darz si fara de folos" - dar esecul il face neincrezator, credinta ramane pentru el numai un vis frumos, pe care nu cuteaza sa-l alunge: "Esti visul meu, din toate, cel frumos/ Si nu-ndraznesc sa te dobor din cer gramada".
