Quasi - volum de poezii al lui D. Iacobescu referat





QUASI - Volum de poezii al lui D. Iaco-bescu. A aparut postum, in 1930, la liditura "Cultura Nationala" din Bucuresti, sub ingrijirea lui Perpessicius. Cele mai multe poezii au fost scrise intre anii 1912 si 1913 si au fost publicate de catre autor in reviste precum "Insula", "Arta", "Noua revista romana", "Flacara", "Ilustratiunea nationala", "Biruinta", "Ramuri", "Noi pagini literare". La sfarsitul volumului au fost tiparite si traducerile lui D. Iacobescu din Charles Baudelairc, Paul Verlaine, Stephane Mallarme, Albert Samain si Henry Wadsworth Longfcllow. Selectii ample din poeziile autorului au aparut in Antologia poetilor de azi (1925), alcatuita de Iacobescu Pillat si de Perpessicius, in Antologia poeziei simboliste romanesti (1968), alcatuita de Lidia Bote, in Simbolismul european (1983), antologie alcatuita de Zina Molcut, si in Climat poetic simbolist (1987), antologie alcatuita de M. Scariat.

Influentat de poetii simbolisti francezi, din care a si tradus, D. Iacobescu a scris multe poezii descriptive (Amurg, Sonet regal, Eldorado, In port, incatusare, Noapte de toamna, Amurg pe fluviu, Capricio-fantezie), concepute ca niste tablouri, intr-o viziune picturala, cu preferinta pentru o coloristica dominata de nuante contrastante. La finetea perceptiilor vizuale se adauga acustica deosebita a versurilor, capabila sa redea sunetele cele mai vagi si mai nedeslusite, de la soaptele inecate pana la plansul discret al femeii iubite. Universul intreg se muzicalizeaza si fiecare lucru pare sa inchida in sine un instrument de cantat ori sa disimuleze o melodie: in vocea iubitei, poetul sesizeaza un sunet de mandolina, in mersul ei, ghiceste pasii de menuet, iar in murmurul havuzului asculta plansul stins al celor care sufera.

Fara a fi statice, tablourile nu sunt nici foarte animate, caci D. Iacobescu scrie o poezie a miscarilor lente si usoare, a gesturilor molatice si a trairilor incetinite. Totul pare dat cu incetinitorul si privit ca de la o mare departare, lasand impresia unor evolutii aproape insesizabile, atinse de oboseala unui sfarsit de ciclu. Cand simturile se deregleaza, apar deformarile si aberatiile perceptive, ca intr-o oglinda ce produce distorsiuni ale imaginilor, impingand poezia inspre nalucire si fantasmagorie.

Pentru ca Iacobescu simte mereu nevoia sa se plaseze intr-un cadru aristocratic, de obicei intr-un salon sau pe o terasa, alaturi de o femeie distinsa si eleganta, s-a vorbit in cazul sau de o poezie a "serbarilor galante", influentata de Paul Verlaine. Poetul vrea intr-adevar sa reinvie un timp al elegantei, cum a fost epoca rococoului, scriind despre fosnetul de matase al rochiilor scumpe, despre multimea de perechi dansand pe terase umbrite, in ritmuri lente, despre obiectele oretioase expuse in saloane si despre interioare pline de fast si de rafinament. Recuzita simbolista se recunoaste si in "marinele" lui Iacobescu , asemanatoare cu cele scrise tot pe atunci de Ion Minulescu, patrunse de acelasi instinct al migratiei si evocand aceleasi porturi si aceleasi vapoare ce plutesc pe intinsul marilor nordice, aceleasi fiorduri invaluite in penumbre si aceiasi goelanzi ce falfaie peste capetele calatorilor. Cateva poezii (Agonie, Elegia unui tanar modern, Spleen, Zile de vara, Poem de amiaza, in umbra. Dimineata) au aspectul unor confesiuni, in care poetul vorbeste despre sine, fara precautii si fara inhibitie, dorind sa-si inteleaga trairile si cautand sa-si exprime gandurile. De data aceasta, Iacobescu e preocupat de propria-i persoana, de launtricul sau sufletesc, pe care il dezvaluie din teama ca va muri neinteles. Introspectia il duce inspre o poezie a cului, diferita de cea romantica, pentru ca, de fapt, autorul nu se destainuie, ci incearca sa comunice - cu mijloacele sugestiei - stari sufletesti . fugitive, trairi de o clipa, fulguratii interioare. Pana la urma, confesiunile nu exprima nimic precis, doar o emotie nedefinita, un "nu stiu ce" tulburator, al carui mister nici macar poetul nu izbuteste sa-l patrunda. Rareori se intampla ca Iacobescu sa formuleze un gand clar sau un adevar conceptibil, dar limbajul funebru, incarcat de cuvinte ca sicriu, lintoliu, giulgiu, a ingropa, a muri etc, tradeaza o unica si devoratoare obsesie. Acelasi fior de neliniste il transmit si notatiile grotesti ce inregistreaza detalii din lumea ospiciilor, comportamentul demential, uneori violent, al celor internati. Descurajai, cuprins de oboseala, stapanii de o tristete definitiva, nefiindu-i strain nici gandul sinuciderii, poetul gaseste refugiu, dupa reteta decadentista, in alcool, in droguri (opiu, morfina) si in iubiri venale.



Scrise in genul fanteziilor lui D. Angliei, poeziile Amintiri in amurg, Tristeti de sera. Altei doamne, Bolnavul. Vis negru. Fantezie, in adancimi, Nocturna si Dedicatie s-au nascut din iluzie si aulomislificare, vorbind despre un viitor ipotetic, complet neverosimil, produs al inchipuirii, al visului sau al halucinatiei. Poetul se lasa cuprins de reverie si isi construieste un cadru de viata imaginar, lipsit de consistenta si Iara densitate, in afara oricarui adevar si a oricarei realitati. Victima, de obicei, a unui "vis aristocratic", D. Iacobescu se amageste ca esle primit in saloane, printre oameni cu "nervii fini", sau ca, asemenea poetilor vaganti de altadata, este ascultat de printese cu hlamida.

In proiectiile sale imaginare, femeia e o regina distrata si visatoare, purtand rochii elegante din matase, plimbandu-se indelung prin parcuri insorite si inmiresmate sau petrecandu-si noptile pe o terasa, inlr-un leagan, mangaiata de cantecele unui trubadur indragostit. In fanteziile gotice, apare insa un alt decor si o alta figuratie, alcatuita din turnuri sumbre si castele bantuite, intre zidurile carora poelul se simte impresurai de fantome si de o muzica stranie din alt veac.

Ar fi de adaugat, apoi, fanteziile macabre ce trec uneori in butaforie si alteori in grotesc, imbinand oroarea cu rasul si incercand sa ingrozeasca prin cohorte de schelete sau palcuri de morti, in sfarsii, in cateva poezii reflexive (Marelui zeu. Melancolie, Metafizica, Enigmaticul, Trecutul, Rugaciune), Iacobescu se arata interesat de probleme abstracte, psihologice sau metafizice, folosind un limbaj notional si dorind sa articuleze o conceptie sau doar sa gandeasca dupa un model filosofic. Tendinta lui este sa personifice ideile si sentimentele sau sa creeze alegorii vagi care sa exprime, pe cai indirecte, convingeri desprinse din doctrinele aflate atunci in circulatie. Desi evita sa faca teorii, poetul e atras in mod evident de cugetare si in repetate randuri isi propune sa defineasca, in stilul si cu mijloacele poeziei, fie subconstientul, fie nemurirea sufletului, fie melancolia, fie memoria. Dupa . Trivale, care a publicat cel dintai comentariu patrunzator asupra volumului Quasi, aflat la acea dala in manuscris, "toata factura, eleganta si fragila, a poeziei lui [D. Iacobescu], cu ornamentele ei - imagini rare, exotice si subrede - are ceva din dragalasenia pretioasa si hibrida a stilului rococo".












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani