Racul - roman de Alexandru Ivasiuc referat





RACUL - Roman de Alexandru Ivasiuc, aparut la Editura Albatros din Bucuresti in 1976, fiind ultima opera antuma a scriitorului care moare cateva luni mai tarziu, in timpul cutremurului din 4 martie .

Potrivit autorului, romanul ar fi trebuit sa reprezinte "inceputul, poale, al unei noi etape de creatie si tocmai de aceea sinteza temelor, as spune a obsesiilor mele: avatarurile puterii, violenta, lupta pentru umanitate si, mai ales, pentru om. Omul viu, concret, omul cu care dai mana, nu o abstractiune acceptata de oricine".

Racul este, ca si majoritatea scrierilor lui I., un roman pe tema puterii. Schimbarea este, insa, substantiala: de aceasta data, romanul nu mai este o pledoarie in favoarea puterii si a supunerii pe care individul, intr-o maniera neconditionata, i-o datoreaza, ci - dimpotriva -o denuntare a caracterului ei ocult, opresiv si marcat antiindividualist. intr-o constructie aarativa de factura clasica, de mare austeritate atat a limbajului, cat si a procedeelor (dupa un model, probabil, tolstoian, pentru care I. avea o mare admiratie), intamplarile se succed pe durata restransa a unei zile (intervalul concentrat favorizand, de altfel, dupa un tipar de asemenea clasic, pregnanta efectului) si il au ca protagonist pe Miguel, secretarul personal al unui foarte important om politic, un tehnician al puterii, Don Athanasios.

Intelectual in varsta de aproximativ 30 de ani, fara o ocupatie precisa, dar cu aspiratii de scriitor (c autorul unor eseuri si al unor plachete de versuri), angajat - pentru o vreme - in miscarea de stanga, Miguel a-junge, dupa o aventura erotica cu Dona Isabela, nevasta lui Don Athanasios, in imediata apropiere a importantului om politic. Romanul se deschide cu scena in care Miguel asista la sedinta prezidata de patronul sau, unde cei mai importanti barbati de stat (din "aceasta tara calda si ospitaliera") planuiesc, pentru a pune capat dezordinii din tara si pentru a indeparta potentialul pericol al anarhici, declansarea terorii printr-o noapte sangeroasa. Planul de o mare cruzime, proiectand un veritabil genocid, cuprinzand arestari si executii in masa (multe din ele la intamplare), este conceput si expus de Don Athanasios, care isi rezerva, insa, in elaborarea ca si in executarea lui, un rol secundar. Sub aceasta jucata modestie care, sub pavaza unei gandiri colective, il descarca de responsabilitate, ambitia lui Don Athanasios este, in schimb, de a-i fi recunoscuta, acceptata si transpusa in practica inovatia la nivelul strategiilor pe care le promoveaza, ce desfid notiunile perimate de justitie si morala, precum si intreg corolarul de valori pe care acestea se sprijina: "Scotand deci, din vocabularul nostru notiunea de individ, raspundere, justitie, o vom inlocui cu notiunea atotcuprinzatoare de tehnica.

Clar gandita, obscur resimtita. Operatia va avea o precizie in-gi-ne-reas-ca. insa va aduce si un element nou, in acord cu tehnicile cele mai moderne. Notiunea de aleatoriu, care o va face misterioasa. Noi vom reda lumii, pentru a o putea eficient guverna, ceva din vechiul mister pe care l-a pierdut, o data cu in-di-vi-du-a-lis-mul rationalist, pe care dumneata, iubite don Fernando, il iubesti atat si il aperi. Puterea stalului va fi pe deplin arbitrara si misterioasa. Nimeni nu se va simti la adapost, penlru ca adevaratul criteriu va ramane, sau va parea ascuns.

In realitate, desigur, cu exceptii, vor disparea criteriile" (subl.

In text).

In timpul sedintei, reactia lui Miguel (tipica pentru intelectualul ce se lasa sedus de frumusetea ideilor) este una de puternica admiratie fata de gandirea de marc forta, simpla, universala si necesara, a patronului sau, din care a izvorat "planul atat de superb tehnic". La putina vreme dupa incheierea consiliului in care rolurile fusesera distribuite, Miguel incepe sa se nelinisteasca din clipa in care pune in legatura tehnica terorii (care, putin mai devreme, il covarsise "prin frumusetea ci clara si prin precizia ei"), cu vietile omenesti care vor fi secerate tocmai in conformitate cu excelentul plan intocmit.

Din acest moment, incepe traseul conceput dilematic, oscilant si sinuos - ceea ce aduce un spor de verosimilitate si un clar castig estetic - prin care tanarul incearca sa se sustraga actiunii criminale si chiar sa-i avertizeze pe unii dintre cei amenintati.

Descoperirea cea mai importanta pe care eroul o face este ca gandirea anliumanista a lui Don Alhanasios nu este defel una singulara (el are doar sansa de a detine puterea si de a reusi, astfel, sa declanseze macelul), ci lumea este intesata de doctrine si credinte care se leapada, adesea in numele omenirii, de omul concret. Penlru Miguel insusi, in perioada militanta, "omenirea era doar proiectia sa juvenila, ea nu era formala din oameni". Ducandu-se la cafeneaua unde se intalneau fostii sai tovarasi, revolutionarii, sa-i avertizeze asupra iminentei pericolului. Miguel nu este crezut, cu toate dovezile pe care se straduieste sa Ie produca.

Benevisto, liderul acestui grup de stanga, crede - la fel ca Don Athanasios, chiar daca de pe o alta platforma ideologica ca in orice imprejurare trebuie "salvata organizatia, nu indivizii"' si cu o frazeologie de factura stalinista (de proslavire a ierarhiei si a omniscientei sefilor) il alunga, socotindu-l o unealta a reactiunii, pe fostul sau prieten: "La noi, disciplina are valoare si sunt mandru ca sunt un soldat disciplinat, care stie sa asculte. Eli nu ma duc la superiorii mei cu stiri senzafionale si false, ca sa creada ca-mi dau importanta". Miguel isi viziteaza, mai apoi, o veche prietena de origine araba, pe Tahereh, a carei inteligenta mai demult il fermecase, care veritabila profesionista a violentei - isi duce la indeplinire aspiratiile de egalitate sociala prin actiuni teroriste.

Fiica a unui magnat dintr-o tara asiatica, ea alege aceasta periculoasa cale a anarhiei semanata prin rapiri si crime, prin opozitie la calea spirituala urmata de tatal ei. musulman practicant, care "in numele indivizibilului" slujeste, in fond, tot o doctrina anti-individualista: "isi construise un loc care nici macar nu era un loc, ci un fel de fereastra, care dadea spre o lume imaginara si de aceea putea suporta mizeria, nedreptatea, tirania, pentru ca relragandu-se intr-o lume de umbre ce i se pareau cele mai reale, realitatea in mijlocul careia actiona i se parea o lume de umbre Iara insemnatate".

In aceasta lume inconsistenta, tatal care duce si viata de dervis "a egalizai astfel, jos, oamenii cu furnicile si cu pietrele calcate in picioare". La fel de periculos pentru minimalizarea omului, ca si aceasta metafizica orientala, se dovedeste, Ia popoarele europene, si cultul desantat al eroilor luptatori care, creditati cu diverse semnificatii de regimurile politice, ajung sa legitimeze initiative dintre cele mai aberante. In scuarul central al orasului sau, Miguel se confrunta cu statuia lui Iii Bravo, "marele eliberator calare pe calul sau focos", "omul total al patriei", "frate mai mare al patriei", protagonist al mai multor scrieri biografice falsificate, pentru ca "HI Bravo n-a fost cum a fost, ci era cum a devenit". Eroul istoric al natiei ajunge astfel "simbol al unei minciuni ce a facut posibila perpetuarea unor stari de fapt ce nasteau actiuni^ atat de monstruoase ca «marea operatie»". impresurat de atatea moduri de agresiune, care ii pregatesc disparitia in tot ce inseamna datele sale individuale, omul nu poate sa se apere decat cu mijloace furnizate de propria sa fragilitate: imaginatia si dragostea (celelalte doua teme majore ale romanului pe langa cea fundamentala a puterii).



Indata dupa incheierea sedintei care fixase strategiile macelului, in mintea lui Miguel apare, inducandu-i o stare de neliniste, "o imagine fara sens", care il va insoti apoi obsedant dc-a lungul intregii zile, imaginea unui straniu templu vegetal, "vazut de prea putini sau de nimeni". Disparut in urma cu secole in mod misterios, in doar cateva zile, din calea invadatorilor, acest splendid templu a continuat sa subziste in legende si mituri si, lucrul cel mai pretios, in imaginatia activa a oamenilor, primind, in momentele extreme precum cel pe care il traieste Miguel - un rol terapeutic, opunandu-se, asadar, cu puterea imaginilor eterne, arhetipale, dezordinii lumii: "Stand pe banca de piatra din palio si ascultand zgomotul mic al pasarii care se ciugulea pe pene, nepasatoare, in mintea Iui Miguel se nascu, mai clar decat oricand, imaginea marelui templu pierdut in imensitatea padurilor spre care nu ducea nici o carare si care se surpa incet, sub greutatea uriasilor arbori carc-au crescut deasupra in ultimii cinci sute de ani, mari radacini aeriene identificandu-se cu piatra, dar neputandu-i rapi frumusetea si lasand intact marele sanctuar central, unde sta in intreaga ci frumusete statuia zeului cu cap de pasare, luminat de razele soarelui filtrate de frunze care dadeau sanctuarului o frumusete de clorofila". Foarte important pentru tema imaginatiei si pentru reteaua de semnificatii a romanului este ca aceasta imagine intra intr-o relatie rezonanta, nenumita in text, dar evidenta, eu imaginea pe care se sprijina revelatia lui Figucroa.

Scriitor boem, despre a carui literatura foarte rar asternuta pe hartie - se emit aprecieri superlative, intalnit, alaturi de revolutionari, la cafenea, Figueroa povesteste despre drumul pe care l-a tacut, impreuna cu o prietena arheoloaga si o intreaga echipa, in jungla, in cautarea unui templu stravechi. Desi nu-l gasesc, scriitorului i se pare ca a descoperit ceva de o insemnatate egala pentru ca, indepartandu-se de expeditie, el are o imagine revelatorie. Prietenilor prea putin impresionati, Figueroa le explica cum intelesul acestei imagini se refera la varietatea si indivizibilitatea formelor, garantie - in fond - a unei vieti treze, rationale, scaldate in si iradiind la randul sau lumina: "Lumea exista, nu numai ca spirit, ci ca forma, ca o imensa si infinita varietate de forme, cu care suntem inruditi si de care suntem deosebiti.

Iubitilor, ce pot sa va spun este asta: Viata nu este somn. Este chiar opusul, este maxima trezire"(sub.

In text). Un alt refugiu in fata apropiatei apocalipse este asigurat de prezentele feminine, spre care Miguel se indreapta oarecum instinctiv. Spre deosebire de majoritatea romanelor (cu exceptia Vestibulului si, partial, a Apei) in care prezenta - mai ales in varianta erotizata a - femeii este programatic exclusa), in Racul universul epic este mult umanizat prin aparitia consistenta a mai multor personaje feminine. Sigur este ca dimensiunea erotica se afla in relatie de complementaritate (anticipand-o si incercand, totodata, sa o imblanzeasca) cu dimensiunea thanatica. Daca, intr-o scurta trecere pe la club, Miguel se simte intrat in periculoasa orbita a lui Deborah, femeie cu un trup generos, langa care se adapostesc barbatii naufragiati, ce traiesc obscur un presentiment al sfarsitului, intr-un cartier marginas si sordid el urmareste figura (devenita ea insasi mai apoi staruitoare, pana la obsesie a) unei femei tinere ce isi poarta, alaptandu-l, pruncul la san. Prezenta ce sugereaza, in contrast cu senzual thanatica Deborah, o mare, inepuizabila vitalitate, ea are si transparente semnificatii biblice, trimitand la imaginea Fecioarei cu pruncul, a mamei protectoare si induratoare. Experienta cea mai insemnata Miguel o traieste, insa, alaturi de Tahcreh, pe care eroul o investeste -revazand-o in prag cu "aerul ci bland si privirea ei calma, relaxata, netematoare, raspandind incredere" nu numai cu rangul de prietena initiata in scenariile violentei, ci si cu rolul (surprinzator pentru amandoi) de iubita: "acea veste amenintatoare se transformase in cu totul altceva, in aceasta dragoste declarata, fara temei, iesita din nimic sau din frica si vinovatie, din dorinta de a comunica".

Pentru cateva ore, amanand (fatal, de altfel) sa-i dea vestea despre planul criminal, Miguel se lasa in seama femeii, a ingrijirilor ei nelipsite de o nuanta materna, precum si a mangaierilor sale, cu sentimentul ca femeia - aceeasi care uneori pune mana pe tragaciul pistolului - are puterea sa estompeze, daca nu sa indeparteze pericolul si angoasa. De altfel, tot Tahcreh (pe care barbatul o paraseste cu lasitate si sfarseste impuscata de un pluton de executie intr-un hangar parasii) ii salveaza viata pe aeroportul de unde intentionau sa paraseasca tara, intr-o tentativa disperata de a se salva, ceea ce ii intareste Iui Miguel gandul ca aceasta ultima femeie iubita i-a redat viata: "rolul ei fusese imens, devenise, intr-un fel, a doua lui mama, modelandu-i destinul". Viata lui Miguel a fost salvata pentru a putea inregistra intensitatea terorii dezlantuite (de un aparat represiv din care el insusi facea parte) si deviatia fara seaman a lumii noi, devenita "marele mecanism, perfect pus la cale". In urma noptii de mare atrocitate, asa-numitul "guvern de salvare nationala" se instaleaza si o data cu el o lume atat de contorsionata, incat poate fi socotita o lume pe dos ("lumea inversata dintr-o oglinda"), in care oamenilor li se va mistifica viata, dupa cum anticipase Don Athanasios in sedinta de inceput, prin intermediul unor edificii inselatoare de cuvinte, discursul politic fiind - explicase cinic regizorul terorii - "o forma a literaturii, poate cea mai inalta", in masura sa dizolve realitatea si sa produca neincetat spaima: "Acesti oameni pasnici, cu tendinta manifesta de a se ascunde de nucleul dur al faptelor, vor intra ca intr-o mlastina in noua retorica, pe jumatate fascista pe jumatate liberala, deocamdata rudimentara, care va trebui mult dezvoltata si vor trai, sperand, in acel imperiu de cuvinte, acoperite de alte cuvinte, care vor forma o baza a ordinii publice, uneori mai eficienta decat plutoanele de executie".

Dupa ce, pentru cateva ore, traieste cu buna constiinta de a fi un intemeietor al acestei formidabile minciuni, Miguel iese in strada si are perceptia halucinanta, ce trece apoi pragul viziunii, a unei lumi de fapt apocaliptice in care, pierduta fiind definitiv viata, cu tot ce inseamna caracterul ci individual, vor triumfa crustaceele, la a caror venire el insusi contribuise deoarece "cuvintele goale, pe care el, Miguel, urma sa le invcnte si sa le teasa, erau primul strat al chitinei".

In aceasta lume apocaliptica, singura moartea mai poate sa prezerve dimensiunea individuala a existentei, si in virtutea acestui sfarsit omenesc, Miguel cade prada gloantelor, trecandu-i prin minte, in clipele din urma, imaginea femeii cu pruncul la san. Nu numai prin aceste foarte bune pagini finale, ci prin intregul sau Racul este un roman exceptional pe care literatura romana nu-si poate permite sa-l ignore. Dimpotriva, din intregul operei lui AI. I., acesta este romanul ce trebuie redescoperit, pentru ca in frumusetea severa a constructiei sale, in caldura vibranta a vi/iunii, in sobrietatea eleganta si plina a limbajului, precum si in "realismul taios" (cu o expresie proprie) pe care il practica se afla tot atatea solutii estetice de durata.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani