Rar - comentariu - poezie de George Bacovia referat






RAR Poezie de George Bacovia, aparuta in revista "I-iga conservatoare". Bucuresti, nr. 2 din 8 ianuarie 1906, p. . Reprodusa in revista "Flacara", Bucuresti, nr. 24 din 31 martie 1912, p. . Inclusa in volumul Plumb, 1916.

La ce s-a gandit poetul dand poeziei sale acest titlu derutant? Cele cinci vocabule repetate la inceputul si finalul strofelor - singur, ploua, nimeni, tremur, vesnic -, cu reluarea primei vocabule (singur) ca o inchidere in cerc, in ultima strofa, sugereaza o stare de spaima obsesiva, halucinanta, fara iesire.

Trei din aceste vocabule numesc conditia precara a universului, un desert supus disolutiei de stihia pluviala: ploua, vesnic, nimeni (pustiu). Celelalte doua vizeaza conditia umana: tremur, singur. Sansa salvarii intr-un astfel de spatiu pustiu nu se intrevede. Cadenta rara, persistenta, interminabila a ploii presupune un interval de asteptare, iritant; un fapt trebuie sa se repete, dar ritmul de manifestare este unul lenes, lipsit de vigoare, epuizant, vestitor de moarte a "materiei care plange". Ploaia rara, exasperanta in opozitie cu ploaia torentiala, rapida, o data instalata pare a avea o durata infinita.

Ploua rar, dar tara oprire. Consecintele de ordin existential converg spre un climat dominat de sentimentul sfarsitului: nu se mai poate astepta nimic de la nimeni; vesnic va fi pustiu la fel ca acum. Un pustiu simbolic, contestatar al traditiilor curente privitoare Ia perspectiva revelatiei oferita celor ce se retrag in desert, izolandu-se de lume. Bacovia inlocuieste "chilia" vechilor eremiti cu hanul (situat si el "undeva departe" de oameni), impins acolo de atmosfera nevrozanta: "ploua, ploua, ploua". Vremea ostila indeamna mai degraba la "betie", propice uitarii, si mai putin la rugaciune si abstinenta. Hanul, semn al alunecarii intr-un univers paradisiac. stimulat de starea bahica, e preferat chiliei, destinata ascezei.

Refugiul la care se recurge nu pune totusi capat angoasei pe care o incearca poetul. Criza metafizica, intelesurile existentei raman in continuare indepartate. Ploua cu nimic. Conexiunea cu alte poeme bacoviene axate pe motivul ploii se impune. Si aici, in Rar, "numai ploaia da cuvant" (Note de toamna). Textul se defineste prin orchestrarea dizarmonica, dezolanta, traversata de "ascultarea" pustiului.

Preeminenta sonora, data de sunetele monotone ale ploii rare si nesfarsite, confera poemului un statut de stranie irealitate. "Tonalitatea" asemantica a ploii parc a precede limbajul cu sensul explicit, continutul (foarte simplu) al versurilor isi pierde rostul pentru a ceda locul esential unor "puteri" sonore cu neobisnuite semnificatii. La Bacovia, poezia ploii instaureaza o magie mu/icala neagra, cu trimiteri la vremuri tulburi si spatii nesigure, consumata in resemnare bahica ("topit de bautura"). Ploaia lasa cuvintele in spatele sunetelor, devine ca insasi substanta comunicarii, penetranta si singulara. A ploua se insinueaza ca limbaj nonverbal, revelatie a pustiului in finii in infinitul gol, fara noima: "Nimeni, nimeni, nimeni". Sunetul ploii anunta acel interval, tensionat pana la paroxism, dinaintea neantului, el este vaerul ultim al unui cer in prabusire si al unui pamant dezafectat de viata. Cine asculta "undeva departe" / caderea ploii, asculta, de fapt, lugubrele "vesti" din infinitul cosmic, ia act de golirea transcendentului si pustiirea universala: "Ploua, ploua, / Si s-asculti pustiul / Ce melancolie / Ploua, ploua, ploua". Ploaia/pustiul, singur/melancolie sunt vocabulele pereche determinate de verbul a asculta.





Ele releva obiectul poetic, receptorul si impactul emotiv, Persistenta sonora (a ploii) primeste calitatea de semnal tragic, avand o dubla conotatie: una privitoare la sine, cealalta privitoare la fiinta umana. Anuntandu-se ca mesager al pustiului transcendent (transcendenta goala) ploaia avertizeaza fiinta umana ca a ramas singura in univers, caderea ci semnaleaza inexistenta celuilalt, a protectorului sacru, de unde starea de melancolie, dar si cea de a-meteala, de nevindecabila deruta, intrarea sub zodia unor "vremuri de betie". Pustiului universal i se adauga, prin inevitabila contaminare, singuratatea absoluta a individului, propriul sau pustiu. Viata se desfasoara in noapte, fara vreo licarire de speranta si intr-un tremur epuizant al unui eu singur in singuratatea lumii:

"Tremur, tremur, tremur
Orice ironie
Va ramane voua
Noaptea e tarzie
Tremur, tremur, tremur". Cautarea unei cai mantuitoare in aceasta atmosfera strivitoare este pentru totdeauna abolita: "Vesnic, vesnic, vesnic
Rataciri dc-acuma
N-or sa ma mai cheme
Peste vise bruma,
Vesnic, vesnic, vesnic".


Ca si in majoritatea creatiilor bacoviene, in Rar se constata aceeasi viziune antiutopica, neincrezatoare in romantismul stimulat de vise (Peste vise - "bruma"). Inutilitatea eforturilor cognitive, biele "rataciri", confera discursului un tragism sarcastic. Tragicul exprima un adevar constatat in "tremurul" fiintei constientizate de impasul ontologic in care se situeaza. Limita originara, tragicul "nu-i gluma", in orice caz el nu se preteaza persiflarii, tine de "comedia de fond" a existntei umane: "Orice ironie va ramane voua". Poetul refuza sa ia in ras o lume pustiita de sens. El isi asuma dificila proiectie imaginara a unui univers tragicomic, agresat de morbul disolutici si de caderea in intunericul abisal: "Noaptea e tarzie, / Tremur, tremur, tremur". Rar releva tragicomedia unei damnatii fara oprire a universului si a omului.



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Scriitori romani