Daca Eminescu si Caragiale s-au bucurat de articole speciale scrise chiar de Maiorescu, daca despre Cosbuc au aparut in Convorbiri literare doua cronici intinse, consacrate volumelor Balade si idile si Fire de tort. Slavici si Creanga raman singurii mari clasici carora junimistii nu le-au dedicat studii aparte. Faptul acesta ar putea isca suspiciuni, daca nu s-ar tine seama de imprejurari. Este indeobste cunoscut faptul ca in privinta lui Eminescu, Ti tu Maiorescu s-a pronuntat favorabil inca din 1871, ,in Directia noua in poezia si proza romana, cu mici rezerve, dar considerandu-l "om al timpului modern", "in fine poet, poet in toata puterea cuvantului". Ce-i rezervase atunci lui Slavici, care inca nu publicase o opera anume, menita sa-l impuna in literatura romana ? O simpla amintire, intre altii, a studiului acestuia despre maghiarii si romanii din Transilvania, pentru ca autorul avea meritul de a fi respectat adevarul. A revenit dupa mai bine de un decemu (1882) cu fragmente si chiar pagini intregi consacrate nuvelelor, in studiul general despre Literatura romana si strainatatea. In chip asemanator a procedat si ca Ion Creanga. Ca sa explicam de ce n-a revenit la Slavici si Creanga cu studii speciale, trebuie sa ne amintim ca proza acestor povestitori a avut parte de o buna primire inca de la primele aparitii. Despre ei au scris favorabil pana si adversarii Junimii. S-au impus, cu alte cuvinte, prin opera lor, fara sa mai fie nevoie de prea multe explicari din partea criticii si nici de interventii spre a le lua apararea. Cu totul alta era situatia lui I. L. Caragiale; teatrul sau fusese invinuit de imoralitate, unele piese au intampinat fluieraturile celor ce se simteau vizati. Intr-o situatie ca aceasta, interventia directa a lui T. Maiorescu era necesara. Studiul despre Eminescu si poeziile lui s-a tiparit in anul mortij^ poetului, atragand atentia publicului asupra genialitatii lui si incercand sa ofere o anumita explicatie pentru sfarsitul tragic. Despre Cosbuc s-a scris pe larg in Convorbiri literare intr-un moment in care acuzatiile de plagiat ale lui Lazu ij determinasera chiar pe cativa confrati in ale scrisului sa se indoiasca de originalitatea unor balade si idile. Critica junimista a intervenit de obicei atunci cand opera in sine se cerea explicata, caci reprezenta o modalitate cu totul noua sau cand aparea necesitatea restabilirii unor adevaruri despre scriitori junimisti deja comentati, impusi, dar contestati uneori chiar in cercul JunimH, ca in 1909, cand Maiorescu i-a aparat pe Cosbuc si Slavici de atacurile lui Duiliu Zamfirescu.
Absenta unor studii specifice de critica literara despre opera lui Slavici nu constituie, de aceea, "un act de reavointa si nici macar unul de indiferenta. Referirilor sporadice, dar substantiale, din unele studii maioresciene li se adauga cele din corespondenta si consemnarile din procesele verbale ale Junimii cu ocazia lecturii unor lucrari literare. Cel putin pentru perioada inceputurilor literare critica junimista din corespondenta s-a dovedit a-i fi deosebit de utila, dupa cum se va vedea in continuare.
Primele comentarii critice venite din partea junimistilor au fost prilejuite de trimiterea spre publicare la Convorbiri literare a comediei Fata de birau. inainte de aceasta, probabil la indemnul lui Eminescu, Slavici mai trimisese niste incercari literare la Familia lui Iosif Vulcan, dar fusese respinse, ceea ce l-a determinat pe autorul lor sa-si piarda increderea in sine. Acceptarea primei piese, in acest context. insemna, de aceea, un eveniment. La putin timp dupa primirea comediei, Iacob Negruzzi ii scria lui Eminescu, formuland unele opinii in legatura ca ea si anuntandu-l ca se va publica in Convorbirile literare de la 1 martie . Slavici l-a rugat pe Eminescu sa-i dea scrisoarea lui Negruzzi, de unde si-a copiat referirile critice la comedia sa "spre a se feri in viitor de greselile comise odata" - asa cum ne informeaza poetul. Eminescu il mai anunta atunci pe Iacob Negruzzi ca, in afara de studiul asupra maghiarilor, Slavici scrisese un basm (Zana zorilor) si o drama populara (Toane sau vorbe de claca), basmul fiind aproape gata" .
Daca in privinta problemelor de conceptie, structura, tematica si idei ale operelor Iacob Negruzzi nu facea altceva decat sa-i comunice (nemijlocit sau prin intermediul lui Eminescu) obiectiile sale, fara sa-i pretinda modificari substantiale, in legatura cu stilul intervenea el insusi, direct in text, asigurandu-i o forma acceptabila. Scrisul lui Slavici nu era inca format, intre 1871-1874, si-l ruga el insusi sa-i faca stilizarile necesare. Pentru toate acestea insa, Negruzzi tinea sa aiba in prealabil consimtamantul autorului.
Critica lui Iacob Negruzzi si a altor junimisti (ramasa, cum am spus, in paginile de corespondenta), privitoare la Fata de birau, a contribuit intr-o masura insemnata la sporirea autoexigentei lui Slavici fata de textele ce urma sa le incredinteze tiparului. Iata de ce, cand Negruzzi, stiind ca a terminat de scris basmul Zana zorilor, a insistat sa i-l trimita pentru Convorbiri literare, autorul a preferat sa amane, pretextand ca nu e gata. in realitate, voia sa mai castige timp pentru a putea reveni asupra textului. in urma celor petrecute cu piesa Fata de birau, a invatat sa pretuiasca scrierile proprii.
In privinta limbii literare, a formularilor stilistice, Slavici accepta fara vreo rezistenta interventiile junimistilor in textul sau, dar cand era vorba de conceptia sau compozitia operei, lucrurile se schimbau mult. El devenea mai cutezator si nu se sfia sa-si exprime surprinderea sau chiar nemultumirea in legatura cu scrierile respinse dupa obisnuitele lecturi ale Junimii. Asa s-au petrecut lucrurile cu piesa O comedie 1° tara, al carei text nu se cunoaste. In legatura cu aceasta, el si-a exprimat nedumerirea fata de Iacob Negruzzi, sustinand cu indarjire ca o considera a fi mai buna decat Fata de birau. Obiectiile formulate, de junimisti vizau cu deosebire caracterele din piesa. Ele i-au prilejuit atunci lui Slavici o intreaga teorie a caracterului din comedie, comparativ cu cel din tragedie. Singura obiectie formulata de junimisti in legatura cu compozitia noii sale lucrari literare, pe care el a acceptat-o, se referea la lungimea primei scene, precizand ca din acest punct de vedere "critica Junimii a fost dara buna", ceea ce-l va face sa scrie "mai in frica", adica mai atent, cu mai multa autoexigenta. Maiorescu, criticul autorizat al Junimii, a apreciat cu totul diferit de Negruzzi teatrul lui Slavici ; el l-a ajutat sa vada luminile rampei, a insistat sa i se publice in Convorbiri literare, cand si-a dat seama ca Negruzzi taraganeaza lucrurile, lasand sa se inteleaga astfel ca ar avea serioase rezerve.
In 19 noiembrie 1876, criticul ii solicita lui Iacob Negruzzi explicatii pentru faptul ca nu-i publicase autorului Morii cu noroc o piesa, dar cu acel prilej il si elogia : "De ce nu publici drama lui Slavici ? Sa nu uitam ca Slavici este cel mai capabil scriitor al intregei Junimista. in primul rand trebuie sa stabilim despre care piesa a lui Slavici este vorba ? I. E. Toroutiu a afirmat ca MaiorescU s-a referit la Gaspar Gratiani, aparuta in . Slavici insa scrisese atunci drama istorica Bogdan-Voda, in legatura cu care a insistat ca Negruzzi s-o publice, dar a ramas in manuscris pana Sn . Aceasta este piesal pe care Maiorescu a cunos-cut-o, a apreciat-o diferit de Negruzzi si s-a bazat si pe calitatile ei cand l-a desemnat pe Slavici drept cel mai capabil scriitor al Junimii. Judecata generata de valoare avea insa in vedere in primul rand creatia literara propriu-zisa, care incepuse sa capete puternice trasaturi proprii, definitorii, caci pieselor de teatru si povestilor li se adaugau atunci, in 1876, nuvele ca Popa Tanda, Scormon si La crucea din sat. In al doilea rand, la temelia ei statea un studiu etnografic deosebit de valoros despre maghiari si raporturile noastre cu ei, unde Slavici aplicase cu succes metoda comparativa cel putin in capitolele consacrate folclorului ambelor popoare. Nici mai tarziu Maiorescu n-a pierdut din vedere lucrarile stiintifice ale lui Slavici, informandu-si prietenii, cand a aparut Die Ru~ manen in Ungarn, Siebenburgen und der Bukovina 8 Tot datorita staruintelor si recomandarilor lui Maiorescu cumnata sa, Mitte Kremnitz, l-a inclus pe Slavici intre scriitorii romani contemporani cei mai re-prezen'taftivi, tiparindu-l in volumul Romanische Skizzen, aparut la Bucuresti in .
Treptat, criticul Junimii si-a definitivat opiniile cu privire la personalitatea literara a lui Slavici, i-a fixat locul cuvenit intre scriitorii vremii si a surprins particularitatile creatiei lui artistice astfel ca in 1882 putea sa se pronunte asupra originalitatii si sa-] situeze chiar in contextul general al literaturii europene. Prilejul i-a fost oferit de stadiul Literatura romana si strainatatea. Referindu-se atunci la impresiile produse de traducerile romanesti in Germania, pe langa faptul ca a reprodus numeroasele elogii care priveau si nuvelele lui Slavici, si-a propus sa explice carui fapt se datorau acele ecouri. Nuvelele si povestile lui Slavici, ca si ale celorlalti scriitori romani tradusi, spunea Maiorescu, s-au bucurat de succes datorita faptului ca exprimau specificul romanesc si se incadrau intr-un gen nou de literatura ce se impunea atunci in Europa, romanul popular : "Ceea ce a trebuit sa placa strainilor in poeziile lui Alecsandri, Bolintineanu, Eminescu si Serbanescu si nuvelele lui Slavici, Negruzzj si Gane este, pe langa masura lor estetica, originalitatea lor nationala. Toti autorii acestia, parasind oarba imitare a conceptiilor straine, s-au inspirat de viata proprie a poporului lor si ne-au infatisat ceea ce este, ceea ce gandeste si ceea ce simte romanul in partea cea mai aleasa a firei lui etnice. Acest element original al materiei imbracat in forma estetica a artei universale, pastrand si in aceasta forma ca o ramasita din pamantul sau primitiv, a trebuit sa incante pe tot omul luminat si sa atraga simpatica lui luare-aminte asupra poporului nostru. Caci orice individualitate de popor isi are valoarea ei absoluta, si indata ce este exprimata in puternica forma a frumosului, intampina un rasunet de iubire in restul omenirii ca o parte integranta a ei.
La aceasta cauza generala se mai adauga, indeosebi pentru nuvelele lui Slavici, Gane si Negruzzi, intamplarea favorabila ca ele se gasesc in armenie in privinta obiectelor ce ni le infatiseaza si care sunt mai ales figuri tipice din popor, cu un intreg curent al gustului estetic in Europa, curent pe care noi il credem foarte sanatos si in urma caruia rom -nurile taranesti si descrierile tipice au ajuns sa fie cele mai pretuite produceri ale literaturii de nuvelisti" . Evaluarea nuvelisticii lui Slavici in contextul literaturii europene a vremii aparea ca o continuare fireasca a pretuirii de care s-a bucurat proza sa din partea junimistilor inca de la inceput. Comedia de debut (Fata de birau), povestile si nuvelele de inspiratie rurala publicate de Slavici in Convorbiri literare fusesera initial pretuite de junimisti indeosebi pentru tipologia lor si pentru sondarea unui anumit mediu social, fata de care gustul publicului se arata deosebit de receptiv. in acelasi timp, nuvelele inspirate din viata taranimii erau adecvate si gustului estetic european. Ceea ce Maiorescu socotea a fi o formula ideala pentru nuvelistica - realismul taranesc - era creat de Slavici. Nuvelele sale au aparut intr-un moment tot atat de-necesar atunci, ca si poeziile lui Eminescu in 1870, pentru ilustrarea directiei noi. Dupa opinia lui Z. Ornea. criticul n-ar fi putut sa lanseze teoria romanului poporan fara Novele din popor, primul volum de proza aJ lui Slavici, aparut in .
Tot cu acel prilej, Maiorescu s-a referit si la lucrari de alt gen apartinand lui Slavici, i-a recunoscut competenta in problemele de etnografie, folclor, istorie si sociologie care priveau romanii din Transilvania. in finalul articolului din care am citat fragmentul anterior, el a supus unei critici severe activitatea stiintifica de la noi. Pe Slavici l-a considerat a fi un model de "roman care [] a scris in limba straina o carte buna despre natiunea sa", iar aceasta este Die Rumanen in Ungarn, Sieben-biirgen und der Bukovina, aparuta in . Ea, apreciaza Maiorescu, este o lucrare "de mare interes si a inceput sa atraga luarea-aminte a Germaniei asupra-i". Si mai departe rezuma meritele esentiale ale cartii : "Scrisa intr-o limba destul de buna, cartea daca nu cuprinde multa stiinta istorica sau etnografica, are cel putin meritul de a fi intemeiata pe o intuitiune originala a obiectului ei. Deprins precum era dl. Slavici cu viata poporului roman, observator sigur, constiincios la lucru, d-sa a dat mai ales prin expunerile sale asupra situatiunii geografice, asupra rcli-giunii si asupra particularitatilor nationale o icoana credincioasa a cultu-rei noastre de peste Carpati si Moina, cu atat mai interesanta cu cat este dezbracata de orice pedantism pretentios si insufletita oarecum de insasi pulsarea vietei reale a poporului".
Exercitarea actului critic de catre T. Maiorescu nu s-a restrans doar la studiile elaborate de Slavici. Corespondenta mentorului Junimii cu scriitorii vremii atesta prezenta unor comentarii critice de amanunt dar si de substanta consacrate unui important numar de opere contemporane. Demersurile sale erau de regula luate in seama, autorii acceptand sa opereze revizuiri stilistice dar si restructurari conceptuale. in cazul lui Slavici, interventia sa a fost, atat la inceput cat si mai tarziu, necesara si oportuna si, cine stie, daca ea n-ar fi existat, poate ca si scrisul acestuia ar fi continuat sa mentina acele constructii greoaie, straine de spiritul limbii romane, intalnite din abundenta in' scrierile de debut. Amintim pentru oportunitatea interventiei lui Maiorescu faptul ca nuvela Gura satului, dupa lectura criticului, a fost intarziata de la publicare de autor, numai cu scopul de a se hotari daca sa faca sau nu schimbarile propuse. Tocmai despre aceasta situatie a tinut sa-l informeze si pe redactorul Convorbirilor literare: "Am o novela, Gura satului, pe care credeam ca o voi putea trimite inca inainte do sarbatori ; ma tem insa ca va trebui sa ingadui putin. Am citit-o atat in intrunirea literara de aici cat si indeosebi d-Jui Maiorescu si lui Eminescu. «Opinia publica** s-a pronuntat dar, si indeosebi se zice ca Gura satului c mai buna decat Popa Tanda. Mi s-au propus insa cateva schimbari si, inainte de a hotari sa le fac ori sa nu le fac, voiesc sa mai tin manuscriptul la mine".
E de presupus ca modificarile operate au fost numeroase si substantiale, de vreme ce nuvela a aparut abia in Convorbirile literare din martie 1879, prin urmare dupa ce s-a scurs un an si jumatate de cand autorul o socotise aproape gata.
Dintre nuvelele mari trecute prin lectura lui Maiorescu si, se intelege, carora li s-au adus imbunatatiri, mai amintim Moara cu Noroc. Chiar in anul in care urma sa apara in volumul Novele din popor (1881), Maiorescu o citise, avea manuscrisul la el si-l intreba pe Negruzzi cand sa i-l trimita. Nu s-a mai publicat in Convorbiri literare, fiindca devenise iminenta aparitia ei in volumul ce era demult gata de tipar. Maiorescu ne mai informeaza insa ca va aparea la 1 noiembrie stil nou in Deutsche Revue, in traducere germana, la Berlin. Junimistii i-au mai mijlocit apoi publicarea in celebra colectie Reclams Universal Bibliothek sub titlul Glucksmuhle. Retinem din informatia data de Maiorescu lui Iacob Negruzzi fragmentul in care-si exprima, laconic, parerea sa despre nuvela : "Moara cu Noroc, o foarte curioasa si interesanta novela a lui Slavici (lunga) o am la dispozitia ta in manuscript. Cand sa ti-o trimit ?" *
Maiorescu, dupa cum am mai aratat, a apreciat opera lui Slavici in toate compartimentele ei : studii, nuvele, povesti, teatru. Pe vremea cand Slavici nu se afla in Bucuresti si s-a jucat Gaspar Gratiani, criticul a insistat sa vina pentru a veghea punerea in scena sau sa duca tratative cu actorii. De asemenea, cand a avut loc prima reprezentatie, Titu Maiorescu a asistat si el, impreuna cu I. L. Caragiale si Duiliu Zamfirescu, chiar daca autorul se afla atunci la Sibiu.
Ultima interventie critica din partea lui Titu Maiorescu s-a produs in cuprinsul raspunsului sau la discursul de receptie al lui Duiliu Zamfirescu, din 190. Referindu-se Ia Creanga, Popovici-Banateanul si Slavici, autorul Comane stenii or sustinea ca opera lor e lipsita de valoare din cauza personajelor care "nu sunt de carne, ci de carton", caci taranii din principiu nu pot oferi material pentru opere literare mari. Lui Maiorescu i-a aparut ca fiind lipsita de temei afirmatia lui Duiliu Zam-firescu potrivit careia figurile din operele lor apar "anemice;si nefiresti", din pricina ca atat Slavici, cat si Pop'ovici-Banateanul au crescut in licee si universitati germane si "ar fi impodobit flacaii din satul lor de nastere cu romantismul carturarilor din Viena". Adevarul este, sustinea Ti tu Maiorescu, "ca multe din nuvelele d-lui Slavici, ca si nuvelele lui Popovici Din viata meseriasilor sunt creatiuni cu acea deplina aparenta a realitatii in care se incheaga arta adevarata" IJ. Slavici si Popovici-Banateanul au reflectat artistic, estetic, o realitate existenta, fara sa atribuie personajelor lor, romanesti, vreun aspect exotic. Aceasta se poate constata si din comparatia cu personajele tarani, inzestrate cu sentimente inalte si delicate "tocmai in schitele, nuvelele si fomanele taranesti din acele literaturi occidentale, unde introducerea unei culturi straine, la elementele autohtone este exclusa". Aceleasi trasaturi generale, mai exact aceleasi puternice trairi sufletesti le vom afla la George Sand, Auerbach, Ganghofer, Bret Harte- Sunt, cum lesne se poate vedea, cam aceiasi autori cu care in urma cu peste douazeci de ani Maiorescu isi ilustrase teoria sa despre "romanul poporan". Criticul a recunoscut adevarul personajelor intruchipand tarani, pentru ca si in realitate el le vedea inzestrate cu "cele mai curate si alese simtaminte omenesti". Si, in sfarsit, concluzia continand idei total opuse sustinerilor lui Duiliu Zamfirescu : "simplicitatea taraneasca nu exclude frumusetea lirica, precum nu exclude energia epica, nici chiar conflictul dramatic". Cu alte cuvinte. Titu Maiorescu nu s-a marginit la simpla negare a afirmatiilor noului academician, fiind obligat de consideratiile teoretice ale acestuia sa-si situeze contraargumentele tot intr-un context teoretic mai general. Pe de alta parte, replica sa ii viza deopotriva si pe acei contes-tatori ai lui Slavici care, nedumeriti de deruta acestuia in problemele referitoare la atitudinea politica fata de Transilvania, incepusera deja sa aseze sub semnul intrebarii insasi valoarea operei sale de inspiratie rurala.
Comentariile junimiste consacrate operei lui Slavici, fie in publicistica si lucrari memorialistice, fie in corespondenta, sunt numeroase, dar nu cuprind prea multe idei importante despre opera, le lipseste profunzimea si mai ales caldura interpretarii. Exista o singura exceptie in aceasta privinta : recenzia lui Eminescu la volumul Novele din popor, publicata in Timpul din . Cel care i-a indrumat primii pasi in literatura avea atunci prilejul sa puna in lumina conceptia "sanatoasa" a autorului, cat si preocuparea lui pentru problemele psihologice ale unor personaje "copiate" "de pe ulitele impodobite cu arbori ale satului". Personajele intruchipand tarani au profunzimea necesara, un fond sufletesc caracteristic poporului nostru, caci "gandesc si samt ca el". Literatura creata de Slavici se intemeia "pe baza larga a geniului national"93, asa cum poetul observase si in legatura cu proza lui Creanga, considerandu-i astfel pe cei doi prozatori ca reprezentanti ai specificului nostru national in literatura, prin urmare intr-un context literar asupra caruia va starui si Titu Maiorescu in acelasi an.
