RECVIEM PENTRU NEBUNI SI BESTII
- Roman de Augustin Buzura. Apare la Editura Univers din Bucuresti, in . Romanul constituie una dintre cele mai bune realizari ale lui Augustin Buzura si este evident un rezultat al obsesiilor personale postdecembriste ale scriitorului, dar si ale celor scripturale.
Recviem nu schimba formula cunoscuta a romanelor lui Buzura, dar o duce la perfectiune. Descoperim si in acest roman structura realist psihologica a mai vechilor Orgolii, spre exemplu, dar si impletirea mai multor discursuri paralele, trei in cazul cartii de fata. Ele nu mai apar insa ca discursuri concurente, negandu-se reciproc intr-o competitie pentru suprematie (un joc de putere, in fond, pentru revendicarea univoca a Adevarului), ci ca o structura orchestrata de o maniera care sa sustina un discurs dominant, singurul creditat, si care se desfasoara dintr-un capat in celalalt al romanului sub forma monologului indirect liber al protagonistului.
Cartea reprezinta in egala masura o fresca. Socialul si istoricul abunda, pentru a configura o lume in care eroul romanului, din nou un neadaptat, in cea mai buna traditie buzuriana, isi consuma energia morala, etica si justitiara enorma pedaland in gol la angrenajul unei lumi care se misca mult, tara a-si schimba insa natura funciarmente corupta. O natura dureroasa, ucigatoare, in care cateva "suflete tari", in terminologia camilpe-Iresciana, urmeaza un traseu chinuitor, marcat de tradare, minciuna, lasitate, violenta si, adesea, moarte. Radiografia societatii romanesti totalitare (o imagine ce ar fi avut sanse nule de publicare in epoca descrisa, ba, mai mult decat atat. si-ar fi periclitat in mod cert autorul), filmul subiectiv, lacunar, al unei revolutii buimace si confiscate, noua societate, guvernata de produsele celei vechi si formulata pe principiile violentei si trivialitatii, ambalate intr-un discurs fariseic desantat, sunt, toate, marcile specifice ale unei lumi deflagrate, in deriva controlata. O lume al carei amoralism fervent e samburele raului ce macina din interior, dislocand destine, nascand angoase, maculand orgolios adevaruri si stari, asumand vicios o natura periferica. Cartea se construieste pe o suma de puneri in abis succesive. Protagonistul. Matei Popa, profesor de istorie si gazetar de vocatie, poarta un razboi dur, de uzura, cu cativa dintre potentatii corupti ai unei societati romanesti pervertite, undeva la sfarsitul anilor nouazeci. Aceasta este naratiunea rama. In cadrul ei. eroul este fortat la o existenta dubla, chinuita si amenintata, in care instinctul de conservare arc de luptat, in planul unei interiorilati torturate, cu principiul moral si etic. Matei Popa traverseaza astfel o criza de care personajele romanelor lui Buzura nu sunt deloc straine.
O criza care nu aluneca intr-o zona a metafizicului si nu isi gaseste suport si rezolvare in vreun artificiu psihologic al explicativului, ci care ramane dureros ancorata in realul crud, vicios, in structurile pernicioase ale lumii ca atare, vazuta si resimtita acut in realitatea ei, ce nu lasa loc iluziei. Din acest punct de vedere, ontologia eroului lui Buzura reprezinta un traseu fracturat, caci el ramane mereu prizonier al propriilor intrebari. Raspunsurile, atunci cand se ivesc, sunt partiale sau -temporare. O astfel de suspendare a personajului deasupra unui vid al incertitudinii adauga un plus la natura dramatica a cartii. Obiectele unei atare existente nu sunt finalitatile, niciodata atinse, ci insasi trairea, actul de a fiinta, chimia intensa a faptului de a fi in lume. Reprezentant paradigmatic al "crizismului" ontologic, fortand marginile existentialismului. Matei Popa are si o acuta constiinta a damnarii, care duce la gesturi paradoxale. In povestea-cadru. Popa este agresat de un grup de personaje oculte, in jurul carora graviteaza cativa "sateliti" secundari, scosi in fata pentru a purta negocierile. Epoca este sfarsitul deceniului noua, iar tehnica, intr-o terminologie manolesciana, este aceea a "vorbirii despre traire", posterioara acesteia si comunicata priiitr-un discurs la imperfect. Magii intunecati ai intamplarii sunt Anton (personaj incert, fara o ocupatie evidenta, dar traind intr-un lux exorbitant si posedand toate semnele puterii, caci detinea dosarele de la securitate ale tuturor potentatilor zilei), Muntean (traficant de arme sub comunism, cu voia stapanirii, in slujba careia lucra, si care-si pastrase meseria, diversificandu-si, insa, obiectul muncii) si Neaga (general in retragere, fosta si actuala eminenta a militarilor radicalisti, candva de stanga, actualmente de dreapta). Din esalonul satelitilor, figurile cele mai pregnante sunt Antim, seful unei publicatii vulgare, un tabloid de scandal profilat pe "dezvaluiri senzationale", aflat la marc concurenta eu ziarul lui Popa, si doctorul Ccrnescu, un celebru ginecolog din cercurile cele mai inalte locale, santajat la randul sau prin intermediul unui dosar de securitate. Atacati mereu de Popa, cu diverse probe obtinute in urma unor anchete minutioase, clica eminentelor cenusii ajunge sa creada, in chip eronat, ca Matei Popa ar fi el insusi in posesia dosarelor lor oculte, dt care doresc cu orice pret sa se debaraseze.
Mijloacele incercate sunt multiple: mita uriasa, santaj, amenintari cu distrugerea bunurilor personale si chiar cu moartea. Ele sunt cuprinse, toate, fie in sfaturile "prietenesti" ale lui Ccrnescu, amic cu Matei Popa si cu iubita lui, Anca Negru, fie in negocieri deschise cu Antim, fie in articolele acestuia din urma cuprinzand "dezvaluiri" murdare si adesea mincinoase, fie in scrisori anonime de amenintare, ingenios si manierist intocmite. Aceste scrisori si articole alcatuiesc, de fapt, o a doua partitie a discursului romanesc (inclusiv grafic ele sunt marcate printr-un corp de litera diferit) si reprezinta catalizatorii care, in rastimpuri, determina protagonistul la plonjari in trecut si incercari de limpezire si explicitare, fata de sine, dar si fata de Anca, a acelor intamplari evocate. Documentele epistolare si publicistice arata fata neagra, cosmetica negativa, interpretarea falsa si injusta a unor drame reale din biografia personajului. Lor li se opune un corpus din ce in ce mai debordant de naratiune autobiografica a protagonistului, in care sunt dezvaluite adevaratele nuante si justificari ale actelor sale.