ROATA LUMII - Roman istoric al scriitorului Radu Ciobanu, publicat in 1988 la liditura Militara.
Prin tema dominanta -conditia artistului, a carturarului in diferite perioade culturale - volumul repune in discutie problematica romanelor Treptele Diotimei (1973), Heralzii (1983), Casa fericitilor (1986), iar prin plasarea cronologica (evul mediu romanesc), continua la nivel simbolic teza din Nemuritorul albastru (1974) si Vamile noptii (1980), pentru a deveni, printr-un artificiu compozitional (prezenta aceluiasi personaj ca declic al naratiunii), scrierea pereche pentru aparitia editoriala din 1982, Linia si sfera.
Convins ca investigarea literara a trecutului nu trebuie sa aiba ca obiect "simpla reconstituire", oglindirea mimetica a realitatii, ci interpretarea ei, "retrairea starilor de spirit si a factorilor morali", Radu Ciobanu isi concepe romanele istorice astfel incat sa exploateze nu atat unicitatea unui eveniment cronologic investit cu semnificatie general-umana, cat tensiunea interioara a personajelor, menita sa decanteze atmosfera epocii. Tocmai de aceea, obiectivul din Roata lumii, in aceeasi masura ca in Nemuritorul albastru sau Vamile noptii, este focalizat pe sensibilitatea protagonistului ce reflecta lumea prin lentila marita a propriei obsesii. Si, fie ca acest protagonist este Toma, magister in diversis artibus, mistuit de patima de a-si dura biserica din suflet pentru a infrunta veacurile, determinat de credinta careia ii platesc tribul toate personajele lui Radu Ciobanu - "nu ma socotesc sortit clipei, si ma sumetesc sa pasesc dincolo de ea" -, domnitorul Petru Rarcs luptand sa infaptuiasca unirea tarilor romane si plasat, emblematic, sub semnul "acelora greu de multumit, care ravnesc toata viata lucruri ce nu se alla", sau Miron Costin, rolul sau ramane acela de rezonator la ecourile vremii cu care se afla mereu in dezacord, pentru ca o depaseste prin proiectia visului. Intriga din Roata lumii, mai degraba un pretext pentru a sustine meditatia si introspectia personajului principal, este simpla. Aflat la capataiul sotiei sale bolnave, in vecinatatea pragului dintre fiinta si nefiinta, Miron Costin simte nevoia sa recapituleze evenimentele care au contribuit la cresterea Casei Costinilor, incercand sa surprinda momentul declansarii caderii concretizate, in final, in conflictul cu domnitorul Constantin Cantemir. Episod dramatic din epoca medievala romaneasca, deznodamant care a zguduit constiintele contemporanilor, istoria uciderii cronicarului din porunca voievodului nestiutor de carte este reconstituita la Radu Ciobanu polifonic, din trei perspective diferite, corespunzand fiecare uneia dintre cele trei parti ale cartii. Prima parte, sustinand ideatic arhitectura intregului roman, este consacrata monologului personajului principal, iar la nivelul strategiei literare mizeaza pe alternarea naratiunii homodiegetice cu relatarea heterodic-getica de persoana a doua singular.
Aceeasi tehnica, preluata din La Modification, sta si la baza Vamilor noptii si, potrivit marturiilor din Arhipelagul (pseudo-romanul jurnal de creatie si de lectura publicat in 1987), a fost tatonata si intr-o varianta a Nemuritorului, deoarece, considera Radu Ciobanu confera autenticitate si "creeaza cititorului impresia ca asista la un dialog sau, mai exact zis, Ia un monolog pe care' destinul il adreseaza eroului". Desi conteaza, astfel, pe diminuarea deficientelor omniscientei autorului sau a subiectivitatii homodiegezei, aceasta modalitate de interpelare directa a personajului risca, uneori, devenind prea explicita, sa frizeze tezismul, iar, alteori, sa induca cititorului sentimentul unei incriminari brutale a protagonistului, dezechilibrand balanta vectorilor narativi. Cu toate acestea, ea reuseste sa ii asigure autorului spatiul in care, prinlr-un joc al prolepsclor si analepselor, lectorul sa poata fi familiarizat cu atmosfera epocii, cu avatarurile destinului costinian sau cu vibratiile .sensibilitatii omului de sfarsit de secol saptesprezece. Naratiune cu focalizare externa, partea a doua propune o noua imagine a personajului principal si a deznodamantului conflictului latent din prima parte, de data aceasta nu una fragmentata, reconstruita ca intr-un puzzle de cititorul martor al unui portret miscat, caleidoscopic, ci una compacta si completa, oferita de trei observatori straini prezenti la curtea Moldovei, dascalul italian Francesco Renzi, sasul Andreas Wolf, secretarul de limba latina al domnitorului, si negustorul raguzan Marco Tomaso - a caror marturie are menirea de a contrabalansa in structura cartii subiectivitatea celorlalte doua diviziuni ale sale. Ultimele pagini, aducand in prim plan dialogul dintre voievodul Constantin Cantcmir si fiul acestuia, Dimitrie, - viitorul carturar si autor al unei partinitoare Vieti a lui Constantin-Voda Cantemir, - propun si cea de-a treia perspectiva asupra sfarsitului sangeros al celor doi Costini, Miron si Velicico, dandu-i posibilitatea domnitorului incriminai sa se justifice in fata posteritatii.
Desi nu tocmai convingatoare in ordinea logicii si coerentei artistice a romanului transformat astfel intr-un proces in care sunt ascultate metodic partile si martorii, secventa rezista prin omenescul trairilor domnului chinuit de remuscari, asa cum partea a doua, deficitara la nivelul echilibrarii fortelor care declanseaza naratiunea (putin credibila si motivata din punctul de vedere al verosimilitatii literare straduinta celor doi carturari de a furniza toate detaliile tramei unui interlocutor de o cu lotul alta conditie intelectuala), supravietuieste prin intruziunile imagologice ce proiecteaza o reprezentare viabila asupra spatiului si comunitatii medievale romanesti. Pentru ca, daca nu exceleaza la nivel compozitional, Roata lumii se remarca la nivel ideatic si simbolic. Asa cum titlul de inspiratie costiniana o sugereaza, laitmotivul care marcheaza ritmic desfasurarea naratiunii, intr-o alternanta de andante con motto si allegro molto, dupa cum miscarea circulara zaboveste meditativ sau se precipita eveni-mential, este cel al rotii lumii. La R. C, acest motiv de factura baroca asimileaza semnificatiile rotii vietii, rotii norocului si rotii naturii. reprezentari ale imaginarului medieval asociate aceleiasi idiosincrasii lemporale de care se simte determinat si protagonistul romanului "Timpul, necontenita inclestare cu timpul, iata crucea vietii laic", scandeaza apoftegmatic interlocutorul fictiv al lui Miron Costin, asemenea corului antic (cele mai bune interventii la persoana a doua suni, in fapt, tocmai cele care, parasind modelul Butor, se intorc la tiparul antic, mult mai apropiat tematic). Rostogo-lindu-se tacut sau pravalindu-se pe "povarnisul destramarii", materializand "desertaciunile maririlor" prin inaltarea sau coborarea sa, roata lui Radu Ciobanu este sustinuta in imagine de reprezentarile canonice ale erminiilor bizantine prezente la noi la manastirea Papusa sau aitfrea, in Europa.
Dintre acestea, Roata Mamei Natura, miniatura franceza realizata in jurul anului 1400 pe un manuscris pierdut astazi, din colectia I-'orrere, contine, alaturi de imagine, un text care, tot la persoana a doua, indica omului ca, o data intrat pe "pamantul amaraciunii", singura sansa a inlaturarii "desertaciunilor lumii", este ,.sa stii sa te gandesti la moarte". In acelasi spirit, la R. C, coexistenta cu ideea/vecinatatea mortii devine nu numai masura a vietii, ci si moment de redimensionare, de iluminare, de explicitarc prin anamneza a intregii existente:
"Da, asta facem toata viata: cautam un raspuns. Oare chiar acum, veghindu-te aici, nu caut si eu, fara voie, raspunsuri la toalc intamplarile nelamurite pe care le-am lasat in urma?", incearca sa inteleaga Miron Costin, asa cum, in Vamile noptii, domnitorul Petru Rares, ajuns, asemenea lui Ncagoe Basarab, in fata "vamilor celor nefatarnice", rememoreaza interogativ incercarile "peste fire". Inspirata, din acest punct de vedere, strategia autorului care isi lasa personajul sa povesteasca pe parcursul romanului basmul Tinerete fara batranete si viata fara de moarte (in Suferinta urmasilor. Ion Lancranjan intercala si el acest basm, cu alta finalitate insa), a carui incheiere nu si-o aminteste decat in momentul cand ea se suprapune propriului sfarsit. Imaginea mortii pedepsindu-l pe eroul ce a ravnit sa-si depaseasca simpla conditie readuce in atentie un alt motiv, corelativul iconografic al rotii lumii la Radu Ciobanu - Dansul Mortii, fresca zugravita in 1490 de mesterul Janez in biserica de la Ilrastovlje, reprezentare ce bintuie imaginarul romanelor autorului, de la Nemuritorul albastru la Arhipelagul si Roata lumii.