SARPELE - Microroman de Mircea Eliade, tiparit la Editura Nationala S. Ciornei din Bucuresti, in .

A fost scris febril, "in paisprezece nopti", pe masura ce manuscrisul se culegea in tipografic (cf. Memorii, 1907-l960, ed. a Ii-a, Editura Humanitas, Bucuresti, 1997, p. 325), in paralel cu lucrul la editia Hasdcu in doua volume. Ambele lucrari au aparut de "Ziua Cartii", in mijlocul unui scandal prilejuit de Constantin Kiritescu, director general in Ministerul Instructiei Publice, care publicase in toata presa un comunicat oficial in care atragea atentia rectorului Universitatii clin Bucuresti ca eu, suplinitorul conferintei de metafizica de la Facultatea de Litere, eram autorul anumitor scrieri «pornografice»"
(e vorba de Domnisoara Christina, cf. ibid., p. 326).

Dupa o reeditare in 1944, Sarpele a fost inclus ulterior in sumarul voi. La Tiganci si alte povestiri (Bucuresti. 1969), rcintrand in circuitul public. S-a tradus in limbile: germana (Andro-nic und die Schlange, traducere de Gunther Spaltmann, Miinchen, 1949; o alta traducere de Mariana Sora, Frciburg-Basel-Wien, 1990), italiana (Andronico e ii serpente, traducere de M. G. Prestini, Milano, 1982), franceza {Andronic et le serpent, traducere de Claude B. Levenson, L'IIerae, coli. "Les Livres Noirs".

Paris, 1978; alte doua editii in 1979 si 1989, a doua cu titlul Le serpent, cu o prefata de Sorin Alexandrcscu), spaniola {La serpiente, traducere de Carolina de Escriva, Buenos Aires, 1978, prefata de S. Alexandrcscu), ceha (Had, traducere de Jiri Nasincc, Praga 1986) si bulgara (traducere de Vasilca Alexova si Valentin Haralampiev, Sofia, 1989).

Sarpele era mentioneaza Eliade

In Memorii (ed. cit., p. 326) - "o carte care ma multumea pe deplin", fiind "scrisa fara plan, tara sa stiu cum se va desfasura «actiunea» si fara sa-i cunosc sfarsitul. Este, fara indoiala, produsul pur al imaginatiei. N-am utilizat nimic din tot ce stiam, si mai ales as fi putut sti, in legatura cu simbolismul sau mitologia sarpelui. Cand am inceput aceasta povestire, stiam un singur lucru: ca un grup de bucuresteni, Iara nici o aplecare catre fantastic, s-au dus sa petreaca noaptea langa o manastire, si ca un necunoscut, Andronic, intalnit pe drum, le va spune la un moment dat: «Va rog sa nu va speriati, dar este aici, foarte aproape de noi, un sarpe».

Restul l-am imaginat, mai precis l-am «vazut» in paisprezece nopti, pe masura ce se desfasura povestea. Cand, in zori, ma duceam sa depun manuscrisul in fata usii de la intrare [pentru a putea fi luat de catre curierul tipografiei - n.n.. St. B.J, stiam destul de vag ce se va intampla cu capitolul urmator"
(Memorii, ed. cit., p. 325) Recitind manuscrisul in spalt, Eliade va fi surprins de coerenta simbolica a intregului, bazata pe logica "ascunderii" sacrului in profan, a camuflarii:

"Fara sa fi stiut, fara sa fi vrut, izbutisem sa «arat» in Sarpele ceea ce voi dezvolta mai tarziu in lucrarile mele de filosofia si istoria religiilor, si anume ca, aparent, «sacrul» nu se deosebeste de «profan», ca «fantasticul» se camufleaza in «real», ca Lumea este ceea ce se arata a fi si totodata un cifru"
(op. cil., p. 326).

Dedublarea e realizata in roman prin tehnica "irccognoscibilitatii" fantasticului, folosita si in alte proze (La tiganci. Noaptea de Sanziene, Podul etc.):

"«Fantasticul» se descoperea treptat, pe nesimtite, si, intr-un fel, as spune, «firesc»; caci nimic extraordinar nu avea loc, nici un clement supranatural nu intervenea ca sa aboleasca lumea in care se nascusera si traisera pana atunci personajele mele. De fapt, lumea "«fantastica» in care, datorita lui Andronic, s-au aflat dupa miezul noptii era aceeasi de toate zilele - cu singura deosebire ca-si descoperea acum o dimensiune in plus. inaccesibila existentei profane"
(ibid., pp. 325-326).



O satisfactie in plus, descoperita de autor, ne avertizeaza impotriva lecturii simbolice a textului si a excesului de trimiteri la folclor, desi, fireste, nu putem crede ca Eliade l-a suprimai cu totul pe stiutorul de simboluri din el atunci cand a elaborat romanul:

"Ce ma incanta mai mult: reusisem «atmosfera fantastica» pe care o voiam, fara nimic «ocult», nici «simbolic» si fara rezonanta folclorica, inevitabila ca o fatalitate in literatura fantastica romaneasca. Sarpele era scris asa cum ii «vazusem» inceputul: o povestire cu personaje banale, venite sa «petreaca» la o manastire si antrenate fara voia, aproape tara stirea lor, intr-o seric de intamplari stranii, care pana la urma ii vrajesc si ii transfigureaza" (ibid., p. 325).

Toate marturiile citate duc la concluzia ca romanul e construit pe logica planurilor duble: real si imaginar.

Axul de intalnire il reprezinta complementaritatea inegala dintre doua nunti: nunta "terestra" pe care sotii Solomon i-o pregatesc fetei lor Dorina, cu manieratul capitan Manuila, organizand o scapada turistica la o manastire, pentru ca tinerii sa se cunoasca mai bine, si nunta "cosmica", spre care Dorina va fi atrasa de catre ciudatul "aviator" Sergiu Andronic, despre care ulterior se afla ca este un ciudat imblanzitor de serpi. Fantasticul intra in corpul romanului o data cu acest "aviator"
(aluzie la aripile pe care le are un balaur), intalnit de vilegialuristi pe drumul de masina care duce la manastire. Eliade introduce de la inceput detalii imperceptibile in text, pe care un cititor grabit le poate omite (motiv pentru care lectura "inocenta", ncsimbolica, sugerata chiar de catre autor, nu e cea mai recomandabila dintre toate abordarile posibile).

De pilda, Sergiu Andronic le apare celorlalti ca fiind "un tanar inalt, brun, cu capul gol", purtand ochelari de soare, in ciuda faptului ca soarele asfintise:

"Probabil ii uitase la ochi din timpul zilei - noteaza sibilinic autorul -, caci acum soarele apusese si lumina era stravezie." in realitate, tanarul se afla in conflict cu solaritatea, fiind un om al umbrei si al lunii, detaliu confirmat si de precizarea, de asemenea stranie, ca ci fusese "uitat" de catre prietenii sai in padure, in timp ce dormea. Andronic mai sugereaza sibilinic ca prietenii sai sunt demonici si metamorfici, schimban-du-si necontenit infatisarea (bineinteles, nici unul dintre calatorii din cele doua masini nu pune pret pe adevarul ascuns al acestei precizari); "Sa nu va speriati cand va voi prezenta prietenii mei, continua tanarul. Sunt infioratori. Nici nu va pot spune cu ce au sa semene cand ii vom intalni. Eu i-am lasat treji si decenti; mai exact, ei m-au lasat pe mine" Ajunsi la manastire, vilegiaturistii coboara in pivnita pentru a cumpara vin, prilej cu care ei afla lot de la Andronic (detaliu confirmat de paloarea inspaimantata a calugarului pivnicer) ca strafundurile manastirii ascund relicve precrestine, si chiar o crima, caci "pe locul acesta a pierit adevarata fata a Moruzestilor, fata lor de sange, iar nu cealalta, adoptata dupa a doua casatorie".

Moarta fusese Arghira, "frumoasa din lapte" (figura reapare in Pe strada Mantuleasa, intr-un context schimbat), indepartata pentru a face loc unei alte fete, adoptata de catre boierul Moruzzi prin a doua sa casatorie.

Astfel, logica dublului reapare si aici, tulburarea celor de fata fiind acentuata si de precizarea lui Andronic ca el este epifania unei fiinte eterne, traitoare prin partile locului inca de la inceputurile manastirii:

"Eu cunosc toate zidurile astea, ca si cum as fi stat aici de la inceputul inceputurilor Parca m-as fi nascut o data cu inaltarea manastirii Mie nu mi se pare ca am mai trait odata, demult, o alta viata. Eu simt ca am trait aici incontinuu, de la inceputul manastirii" [subl. ii apartin autorului - n.n., St. B.]. Stranictatea personajului (un solomonar) e confirmata noaptea, cand el e vizitat de un sarpe, sosit de pe insula din mijlocul lacului care strajuieste manastirea. Epifanic nocturna a lui Andronic, sarpele "indreapta", corecteaza nuntile terestre, banale, conferin-du-le un sens de primordialitate, prin transformarea mireselor pamantene in mirese adamice, cosmice. In cazul de fata, cea "corectata" e Dorina, care se desprinde de mariajul conventional preconizat de catre parinti si pluteste impreuna cu Andronic spre insula paradisiaca din centrul lacului, pentru a-si trai cealalta nunta, cosmica, eterna.

"Calatoria" ei indica, in sfarsit, modelul analogic al intregului scenariu, care e gnostic, ceea ce explica si numarul marc de dublete care apar in text. Deslusirile cele mai vizibile apar cu prilejul unei imersiuni (onirice?) intr-un palat subpamantean de sticla, inaintea nuntii pe insula, atunci cand Dorina afla ca Andronic are doua identitati: cea de "barbat frumos", selenar, logodit cu intunericul, care apare "numai pana ce rasare soarele", si o identitate de camuflaj, diurna, pe care o zaresc muritorii (aici fiind cazul sa ne reamintim de ochelarii pe care ii poarta protagonistul, indiciu al "conflictului" cu lumina solara).

Coborand in palatul de sticla, Dorina e uimita de lumina "argintie", "de altundeva" care lumineaza palatul, o lumina care nu este a soarelui, cum i se si precizeaza, de altfel, fiindca, in dualismul gnostic, raza solara e doar lumina "secunda", maculata de contactul cu pamantul, a unei lumini primordiale, spirituale. Identificarea cea mai ciudata o precizeaza un tanar frumos din lumea de dincolo, care i-o arata Dorinei pe Arghira. "frumoasa din lapte", mireasa eterna, pentru a-i sugera vizitatoarei ca orice mireasa "neagra" de pe pamant nu este decat epifania terestra a miresei "albe" subparnantene, sau, altfel spus: ca-n orice mireasa "opaca" din lume salasluieste mireasa "alba", cosmica, spirituala, majoritatea mireselor terestre devenind insa sotii cenusii, fara sa-si 11 cunoscut vreodata prototipul (in roman, functia aceasta e ilustrata de catre Liza, sotia bovarica a stenicului Stere, prieten al familiei Solomon).

In spiritul scenariului gnostic clasic, faptura launtrica "alba", argintie, a miresei terestre poate fi dezvaluita (decorlicata) prin tnmiterea in lume a unui mesager de lumina, chemat sa infaptuiasca "nunta", modelul analogic fiind cel din Pislis Sophia, unde Sophia, intelepciunea tinuta captiva pe pamant, este recuperata de catre un om de lumina, trimis pe pamant de catre "Dumnezeul Strain", spiritual, al cosmologiei gnostice.

Asa se explica numele lui Andronic, care trimite, desigur, la grecescul andros, care inseamna "om".

Nici numele de familie al Dorinei nu e ales intamplator, fiindca Solomon trimite la solomonar si. prin acesta, la identitatea serpentiforma a lui Andronic, ea fiind, astfel, predestinata onomastic pentru nunta cosmica pe care o va trai in umbra lainica a manastirii Caldarusani. Prenumele ei e de asemenea semnificativ, fiindca sugereaza provenienta divina: Dorina vine, dupa toate lexicoanele onomastice de specialitate, din Dom, derivat, Ia randul sau, din Theos doron (Theodor) = "darul lui Dumnezeu".

Scriitori romani