Sfarsit de veac in Bucuresti de Ion Marin SADOVEANU - comentariu referat






Ion Marin SADOVEANU
biografie



Ion Marin Sadoveanu s-a nascut in 15 iunie 1893 la Bucuresti si a murit in 2 februarie 1964 in Capitala. Este romancier si eseist. A facut studii de drept si litere, cu doctoratul in drept la Sorbona. Numele acestui intelectual de larg orizont se leaga de cel al celebrei reviste "Gandirea" in deceniul al treilea al secolului XX, in calitate de cronicar dramatic al publicatiei. ii apar in acest sens volumele Drama si teatru (1926), Istoria universala a teatrului. Drama si teatrul religios in Evul Mediu (1942), Istoria universala a dramei si teatrului (postum).

A publicat de asemenea poeme in versete gen Paul Claudel - Cantece de rob (1930) si piese de teatru: Metamorfoze (1927), Anno Domini (1927), Molima (1930), Dincolo (1959), Pelican-bar (1930).

Primul sau roman, Sfarsit de veac in Bucuresti (1944), consfinteste in pagini romanesti tehnica balzaciana, refacand cu o precizie specifica picturii realiste particularitatile unui peisaj citadin, reconstruind meticulos in detalii topografice un pitoresc tablou balcanic. Actiunea celui de-al doilea roman al sau, Ion Santu, publicat in 1957, realizeaza tot o fresca, mai putin consistenta insa, a inceputului de secol XX. Eroul imprumuta o buna parte din biografia spirituala a autorului. Taurul marii, aparut in 1962, este mai degraba o povestire intruchipand o istorie neverosimila pe un decor de Pont Euxin antic, in care se gaseste o serbare sacrificiala in cinstea lui Neptun, "taurul marii".

Prezentarea textului - Sfarsit de veac in Bucuresti de Ion Marin SADOVEANU
Un ROMAN-FRESCA



Dupa cum sugereaza si titlul, romanul Sfarsit de veac in Bucuresti, aparut in 1944, dupa noua ani de elaborari, se prezinta ca un roman deopotriva social si psihologic, dar si ca un roman de atmosfera ce reconstituie in culoare si pitoresc finele secolului al XlX-lea, in Capitala.
In intreprinderea sa, scriitorul paseste pe drumul deschis de N. Filimon si continuat de Duiliu Zamfirescu, H.P.-Bengescu, Mateiu Caragiale si G. Calinescu, reinviind atmosfera in care clasa dominanta se stinge - declin cauzat de apatie si nonactivitate -, in vreme ce patura burgheza cunoaste o ascensiune care este propulsata de o "forta vitala elementara si o inteligenta nativa autentica" (Ov. S. Crohmalniccanu).
Distribuind in 17 capitole substanta epica a constructiei sale, autorul realizeaza o "naratiune fara indoiala, cu eroii bine si clasic conturati si cu conflicte dintre care unele dramatice, dar in acelasi timp si opera de moralist si eseist" (Comei Regman).
Pe ruina familiei baronului Barbu se construieste maret edificiul lui Iancu Urmatecu, arhivar de tribunal, originar din mahalaua bucuresteana, dar pretuind binefacerile culturii ca mijlocitoare intre sine si lumea in care a intrat, si inzestrat cu un riguros instinct arivistic. Numeroasele episoade care urmaresc motivarea actelor eroului inglobeaza zeci de destine care cunosc mariri si caderi, prin reversuri neasteptate: "Cartea foieste de viata si are o nescazuta incarcatura dramatica" (Ov. S. Crohmalniceanu).
Stapan deplin pe arta compozitiei, autorul infatiseaza, intr-un desen precis si cu un simt perfect al alegerii si aranjarii culorilor, cu atentie spre efectele de contrast si armonie, "o evocare uimitor de vie a Bucurestiului, la sfarsitul veacului al XlX-lea" (Ov. S. Crohmalniceanu).

CORNUL ABUNDENTEI
(fragment din roman)


"De la el de acasa, din capatul de langa apa al podului Mogosoaiei, coti pe malurile Dambovitei, unde carutele venite de cu noapte in oras poposisera. Un fel de targ se insirase in strada printre paie risipite, aducand un miros de sat, in care cosuri cu oua usoare si limpezi, doniti cu bradul din care erau facute inca ud si verde, scoarte cu tesatura aspra si batatoare la ochi se intindeau printre pasii calatorului, ca o piata ce nu incapea in Piata Mare, inspre care Bubi se indrepta acum. Pe dreapta si pe stanga erau numai marfuri; din ele se umpleau cu varf cosurile oltenilor, ce porneau apoi pe strazi, cu gura mare, plescaind de pietre talpile goale. Erau acolo de toate. Maldare de dovlecei cu floarea galbena, frageda si nerupta; morcovii lemnosi si caramizii, cartofii cu miros de pamant; verze infoiate, tighelite pe frunze cu picaturi de roua; cirese sticloase; crapi cu burtile pline de icre, cu arama pe solzi si cercuri rosii imprejurul ochilor; linii pamantii cu o mireasma de iaz; plevusca buna de ciorba, bibani de saramura si cosuri multe cu plasi pe ele, sub care topaiau si cotcodaceau gainile in mirosul lor inecacios de pene si praf"


Am reprodus mai sus un fragment ce descrie farmecul Bucurestiului descoperit cu uimire de tanarul baronet Bubi. Se poate cu usurinta observa ca ochiului vigilent al naratorului imaginile ii sunt familiare si amanuntele se contureaza savuros si savant, dintr-o nevoie imperioasa de exactitate, de contur clar. in paginile cartii se insira cu minutie balzaciana inaintea cititorului cartierele, arhitectura, vegetatia, interioarele, vitrinele, tarabele, turlele bisericilor, birourile, mobilele, grilajul portilor, obiectele casnice, refacand cu multa pasta si pe indelete nu doar datele, ci si spiritul unei lumi pe care autorul a cunoscut-o ca martor ocular si erou, care i-a modelat viata si fiinta.

EPOCA SI INDIVIDUL.



Schema pe care se construieste romanul este simpla: se prezinta intai epoca, circumstantele, fara digresiuni, iar mai apoi individul, ca produs al imprejurarilor. Opera se vede astfel orientata in mod traditional spre pictura sociala si spre creatia de tipuri. Pe fundalul unui Bucuresti cu case masive si impodobite de rafinate
decoratiuni exterioare, tradand clasa proprietarilor, tainuiti indaratul ferestrelor, traind din tabieturi de interior, se inalta indraznete dintre locuinte scunde si sarace casele albe, noi, patrate, cu acoperisuri de tinichea rosie, cu geamuri mari in catul de sus, cu trepte slefuite la intrare si fiare pantecite la ferestrele subsolului, case abia lasate din mistrie, case apartinand celor ce se sprijina in ascendenta lor pe distrugerea celorlalti. Vechii proprietari, care nu-si stiau decat din fotografii intinsele mosii, ajung sa le piarda la preturi derizorii, in vanzari intermediate de parveniti, care-i fura in vreme ce le dau cu priviri aprobatoare girul fidelitatii lor. Suntem deci martori, in desfasurarea romanului, la procesele care zguduie o lume guvernata de banul provenit din afaceri.





Romanul prezinta, de asemenea, si celelalte puteri in stat: gazetaria venala si odioasa, mereu la panda, politica cu dedesubturile ei, apoi justitia corupta ce mijloceste afaceri necurate prin reprezentanti imorali. Evenimente mondene, cum este balul de la Palat, contribuie de asemenea la conturarea impresiei de fresca sociala, prin colectia de tipuri umane reprezentate.

BARONUL BARBU SI DESCENDENTUL SAU



Studiul este realizat in profunzime, desi autorul se opreste doar asupra baronului Barbu si a descendentului sau in linie directa, Bubi, ambii apartinand unei specii alienate, macinate de o lancezeala ereditara si condusa spre ruina de o slabiciune pentru femei care-i face aproape ridicoli in unele momente. Traind nedespartit de catelusa sa Fantoche, pe care o plimba si in biroul ministerial si pe culoarele Camerei, baronul Barbu poarta prin existenta sa fantomatica semnele unei lumi ce apune.
Renumit pentru crizele sale de gelozie, izbucnind violent, insa repede temperate de tactul si abilitatea domnitei Natalia, baronul face o figura aparte in roman. Viata inactiva a acestui boier conservator parc a-l ursi ruinarii prin oboseala biologica si incapacitatea de a se descurca in socotelile incurcate ale averii sale. Lipsit de vointa si comod, ingrozit la ideea ca i s-ar putea cere sa ia o decizie singur, urand complicatiile, el transmite urmasului sau de sange, lui Bubi, aceleasi tare.
Blazonul familiei pare a sugera predestinarea acesteia pentru degradare, dupa cum il interpreteaza gazetarul grec Potamiani: "Vad intr-un prim patrar, cum se zice, un snop de grau! inteleg: astea sunt mosiile. Vad apoi un trident: o inteleg si pe asta: e o furca in coasta rumanilor: la dreapta apoi sta o apa: e semn ca neamul se trece, iar licorna, care e animalul simbolic al curateniei si al nevinovatief, trebuie lamurita ca un semn al destramarii neamului prin petrecerea vremii, dedicandu-se leneviei si vietii nonactive.
Tanarul Bubi va aparea initial plin de energie si bine intentionat, entuziast, dornic de actiune si afirmare, impunand idei novatoare, cum ar fi aceea a construirii unei fabrici de sticla. Avantul initial se va frange in proiecte irealizabile din cauza costurilor uriase, dar si boicotarii lucrarilor de catre Urmatecu insusi.

IANCU URMATECU



Ca o replica vie a baronului sta Iancu Urmatecu, personajul care vine sa confirme o traditie si sa instaureze un nou model. inrudit ca mijloace si scopuri cu Rastignac, Dinu Paturica sau Stanica Ratiu, Iancu Urmatecu este in proza lui I.M. Sadoveanu un invingator. Aflat sub puterea unui mai-mare al zilei, Conu Barbu, Iancu tese in anticamera planuri marete, realizate cu participarea unei minti lucide, prin evaluarea corecta a riscurilor, ca si a sortilor de izbanda.
Umanizat ca tipologie, desi schematic are aceeasi structura cu confratii sai, Iancu Urmatecu este un om cu o vitalitate nestirbita de trecerea anilor, un barbat care-si masoara autoritar puterea asupra timpului prin numarul ibovnicelor. Arivist indemanatic, cunoscator al oamenilor, Urmatecu le ghiceste caracterul si le cantareste slabiciunile. Necrutator cu adversarii, dur, dar si marinimos, egoist, el isi respecta sotia si poarta fiicei sale, Amelia, o dragoste paterna ce incalzeste chipul sau comparativ cu celelalte modele de arivisti. Ca om de lume, el isi insuseste manierele societatii inalte, supunandu-se cu vointa unor slefuiri continue, lot mai convins de rolul invataturii si educatiei in ascensiunea sa. Fata de boierul cu care alcatuieste un straniu cuplu calau - victima, nutreste un respect nealterat de simtul sau arivistic. Pentru atingerea scopurilor propuse construieste, asemenea paianjenului, cu o rabdare extraordinara, savante strategii, luand in calcul atat hazardul, cat si factorul sufletesc, exercitand asupra boierului fascinatia pentru dibacia si inteligenta practica cu care rezolva problemele complicate ale mosiei. Eroul ocoleste capcanele, intoarce situatiile nefaste in favoarea sa, stapanind, invingand orgolios, fiind un dusman de temut.

Fostul arhivar, care pastreaza ca pe odoare dosarele impricinatilor intre obiectele banale, dar utile ce se gasesc din belsug in gospodaria sa, mimeaza fara gres apartenenta sa recenta la o lume straina siesi; doar muzica il da de gol intotdeauna. in mod straniu, acest personaj atat de tonic este obsedat de rolul fatalitatii in viata si nelinistile provocate de inmormantarile la care este nevoit sa ia parte (asteptand in afara cimitirului) le alunga prin pofta cu care se arunca in bratele viguroase ale vreunei tiitoare.

ALTE PERSONAJE.

Doua personaje feminine atrag in mod deosebit atentia cititorului in acest roman. Avand ambele acelasi statut de tiitoare, Jurubita, amanta lui Bubisi fosta amanta a lui Urmatecu, si domnita Natalia atesta in societatea romaneasca existenta tipului arivistului si in randul femeilor. Contribuie la realizarea unei fresce a societatii romanesti si celelalte chipuri, precum Mita Urmatecu, mama si sotie ce conduce cu pricepere gospodaria, pune capat cu diplomatie si intuitie aventurilor extraconjugale ale sotului, dar il si sfatuieste cu intelepciune in momentele de cumpana pe acesta; Helena, guvernanta Amelicai, Lefterica, fratele Mitei, Schweickert, fabricant de coroane artificiale, Alexandru Hagiu, procuror, gazetarul Panaiotache Potamiani, Jurubita si Guna Licureanu, cuplul de uzurpatori ai averii boieresti; Amelica, odorul familiei Urmatecu, palida si mediocra copie a tatalui, de la care mosteneste doar lacomia de avere, dar nu si vitalitatea.

CONCLUZII.

Construit secvential intr-un numar de scene care-l au ca pivot pe Iancu Urmatecu, romanul lui I.M. Sadoveanu constituie si astazi un exemplu de roman-eseu, in genul celui realizat de Thomas Mann. Calitatile incontestabile ale acestei vaste constructii epice vin, fara indoiala, si din fraza alcatuita amplu, lenes, tacut, dar cizelata cu un rafinament de orfevrier. In limbajul invechit al cartii traieste vie o lume de ieri care impune creatia ca "opera a unei vieti, dar si a unei epoci" (Valeriu Rapeanu).

BIBLIOGRAFIE:

Crohmalniceanu, Ov. S. - Literatura romana intre cele doua razboaie mondiale, voi. I, E.P.L., Bucuresti, 1967; Rapeanu, Valeriu - Interpretari si intelesuri, Ed. Junimea, lasi, 1975; Simion, Eugen - Scriitorii romani de azi, voi. II. Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1976.



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani