SFARSIT DE VEAC IN BUCURESTI -
Roman de Ion Marin Sadoveanu, aparut in 1944 la Editura Socec din Bucuresti. Editia a IH-a (1955) debuteaza cu o prefata a autorului -Despre inceputurile si intocmirea acestei carti - unde acesta marturiseste ca "intr-o noapte de decembrie viforos a anului 1935 s-a asternut prima pagina din ceea ce avea sa fie povestirea vietii plina de izbanda a lui Iancu Urmatecu". Totusi, anumite situatii si personaje din viitorul roman pot fi identificate deja in schita De sase luni, publicata in "Romania noua", 26 iunie . Se certifica astfel afirmatia, facuta intr-un interviu, ca gandul unei opere epice de amploare il "framanta inca din tinerete" (in "Tribuna", nr.28, 11 iulie, 1963). Prima versiune a capitolului intai a fost publicata sub titlul Din "Cartea lui Ion Santu" in "Romania literara", 11 febr. . Ulterior, primele doua capitole, refacute, au fost imprimate sub acelasi titlu (Din " Cartea lui Ion Santu" -fragment) in "Revista Fundatiilor Regale", nr. 12, . Elaborarea romanului a fost lenta si, mai ales, accidentata, intinzandu-se pe aproximativ doua decenii. intreruperile s-au datorat mai cu seama activitatii de teatrolog a lui Ion Marin Sadoveanu
Abia "din primavara pana in toamna anului 1943 /romanul - n. ns./ si-a capatat definitiva inchegare, asa ca a putut vedea lumina zilei in februarie 1944" (Despre inceputurile ) cu ajutorul lui Liviu Rebreanu, dupa ce cateva edituri "l-au parasii pe drum". Titlul i-a fost sugerat autorului de catre Tudor Vianu, caruia ii si doneaza, de altfel, manuscrisul. Conceput ca un prim volum din trilogia intitulata, intr-un proiect. Lume, romanul (numit, pe rand, Iancu Urmatecu si ai lui, Ursite si vieti. Targul lacomiilor sau Orasul Sfantului Dumitru) a fost urmat de un al doilea volum, Ion Santu (1957). Tripticul planuit a ramas neincheiat, desi audienta Sfarsitului de veac in Bucuresti a depasit asteptarile autorului, lucru confirmat de cele zece editii aparute pana in prezent. La acestea se adauga o versiune franceza (1958) si una germana (1964) a romanului, considerat opera reprezentativa a lui Ion Marin Sadoveanu
Afirmand, la trei ani dupa aparitie (1947), ca intre Ciocoii Vechi si Noi si Sfarsit de veac in Bucuresti este "distanta dintre o pledoarie, indiferent cata inventivitate risipeste avocatul si un studiu migalos, urmarit cu truda si cu tenacitate", Perpessicius fixa de fapt, in istoria literaturii noastre, locul unei opere reprezentative pentru o epoca si, mutatis mutandis, pentru un tip de sensibilitate artistica. Conceput ca o prima parte dintr-o proiectata trilogie.
Sfarsit de veac in Bucuresti intareste formula Bildungsromanului romanesc dupa Enigma Otiliei (1938), demonstrandu-se inca o data resursele acesteia si in perioada de ecloziune a realismului psihologie. Caracterul de fresca sociala este dat de tema principala (parvenitismul social), ce vertebreaza si pictura, balzaciana, a universului urban (Bucurestiul), precum si comportamentul majoritatii personajelor individualizate prin convingatoare taieturi tipologice. Ascensiunea lui .Iancu Urmatecu si, in revers, declinul abulicului boier Barbu sunt proiectate intr-un "fin de siecle" autohton. I. IM. S. reuseste performanta de a inchega intr-o tesatura epica inflexiuni redevabile romanului german - un Thomas Mann, de pilda, in descrierea, filigranata, a bolii lui Barbu - cu proza munlcana, pe filiera Ion Ghica - Mateiu Caragiale, plina de arome si culori tari in restituirea Bucurestilor de altadata, cu policromia targurilor din Calea Mosilor: "Pe dreapta si pe stanga erau numai marfuri; din ele se umpleau cu varf cosurile oltenilor, ce porneau apoi pe strazi, cu gura mare, plescaind de pietre talpile goale. Erau acolo de toate. Maldare de dovlecei cu floarea galbena, frageda si nerupta; morcovii lemnosi si caramizii, cartofii cu miros de pamant; verze infoiate, tighel ite pe frunze cu picaturi de roua, cirese sticloase; crapi cu burtile pline de icre, cu arama pe solzi si cercuri rosii imprejurul ochilor; linii pamantii cu o mireasma de iaz; plevusca buna de ciorba, bibani de saramura" etc. Poezia frusta ori muzicalizata a interioarelor de epoca (cum cstejaboraturul" conului Barbu), de asemenea, vederile panoramice "de unde Bucurestii se vedeau in departare cu bisericile si casele mai inalte, pierdute in apa bogata a verdetii" incheaga o atmosfera si restituie o lume diversificata tipologie.
Ea este marcata de clivajele sociale, dar si de procesul, istoric, de "trecere" prin orice mijloace de pe un tarm pe celalalt al fluviului. In acest cadru populat cu portrete memorabile Ion Marin Sadoveanu demonteaza si, concomitent, reface mecanismul complicat de inlocuire a unei clase (boierimea) de catre alta, la fel de rapace si inzestrata, in plus, cu energia noului venit (burghezia in formare). Paralelismul dintre cuplul clasieizat (Andronache Tuzluc/Di-nu Paturica) si tandemul Barbu/Urmatecu se sustine doar pana la un punct: tratarea manicheica si sarjarea, colorata romantic la Nicolae Filimon, sunt acum inlocuite cu examinarea obiectiva si echilibrata, astfel ca "boierul nu este funciarmenle bun, si slujitorul care vrea sa-i ia locul nu-i, cu necesitate, un misel" (Eugen Simion).