(coordonat chiar de scrii"> (coordonat, Chiar, Scrii">




Straja dragonilor - autobiografia lui I. Negoiţescu referat





STRAJA DRAGONILOR - Autobiografia lui I. Negoitescu, publicata initial (1992) in "Caietul de literatura"
(coordonat chiar de scriitor) al revistei "Dialog" de la Dictzenbach (Germania).

Republicata, in foileton, in revista "Apostrof (1993-l994) si, apoi, in volum, in "Biblioteca Apostrof, Cluj, 1994.

In anul 1990, I. Negoiţescu mi-a marturisit ca singurul imbold interior pe care il mai arc e acela de a-si scrie Autobiografia, a carei noutate va consta, spunea el, in netrucarea ei si in intentia decisa de a se dezvalui fara nici un fel de restrictii mentale: ,Asa ceva nu s-a mai scris la noi".

Regasesc aceasta afirmatie si in interviul acordat Martei Petreu in revista .Apostrof:

"in Autobiografie voi spune totul despre mine. Chiar si cele mai inconfortabile lucruri".



Pentru oricine l-a cunoscut, este absolut clar ca I. Negoiţescu s-ar fi tinut de cuvant pana la capat, daca Parcele i-ar fi ingaduit-o. Aceste promisiuni de marturisire neinvaluita, totala, amintesc imediat de avertismentele orgolioase cu care debuteaza Confesiunile lui J. J. Rousseau:

"Alcatuiesc o lucrare cum n-a mai fost alta la fel Vreau sa infatisez semenilor mei un om in tot adevarul firii lui; si omul acesta voi fi eu".

La randul ei, Straja dragon Hor constituie autobiografia unui spirit care se apropie, treptat, de intelegerea singularitatii sale. E interesant sa amintesc aici ca, din chiar clipa cand l-a vazut, E. Lovinescu a avut revelatia unicitatii celui care indraznise sa-l viziteze:

"Azi a fost la mine un tanar din Sibiu, I. Negoitescu. Nu stiu ce va face. Presimt ca e «altfel», ca e un tanar «exceptional», pe care il asteapta un destin singular. Prea e candid si prea arde".

I. Negoiţescu a avut tot timpul o mare atractie pentru genul memorialist, savurand autobiografiile lui Cellini, Rousseau (apreciat pentru "linia adevarului" pe care a instaurat-o), Casanova sau Goethe; de altfel, incipitul Strajei dragonilor, simplu si direct, cu comentarea semnificatiei temporale a momentului nasterii, provine chiar din Poezie si adevar).



O atractie speciala a avut pentru Lichtenberg, mai ales pentru preocuparea acestuia de a scrie o "istorie a spiritului si mizerabilului meu trup".

Cum Straja dragonilor a ramas doar in stadiul incipient, de la copilarie pana la sfarsitul adolescentei, ea devine, postum, o Bildungsau-tobiographie, o autobiografie a formarii sale spirituale, de la revelarea primelor produse ale inconstientului, vazut ca prag originar al psihicului sau, pana la cristalizarea unei constiinte proprii prin cunoasterea de sine. In Straja dragonilor punctul de plecare este abisal, fiind dezgropat ultimul strat al biografiei din perspectiva prezenta, inocent-constienta, a evocarii. Avem de a face, cu alte cuvinte, cu un proces firesc, spontan, natural de autopsiha-nalizare, caci "acum, la batranete, retraind propria mea viata, condeiul imi inainteaza rapid pe paginile albe, luand-o chiar inaintea elaborarii fiindca ma feresc sa fac «literatura»".

In eseul O amintire din copilarie in "Poezie si adevar", Freud ne avertizeaza asupra semnificatiei esentiale pe care o contin primele amintiri ce vin in mintea celui ce-si povesteste viata.

Or, aici, epoca infantila uranica este evocata si fixata, chiar in debutul rememorarii, de doua asemenea amintiri. Prima, circum-scriind "o imensa gradina", adica paradisul copilariei cu hatisurile vegetale de adevarata jungla, constituie, de fapt. o transparenta metafora a inconstientului. Cea de a doua amintire din Straja dragonilor, care nici nu este eu adevarat o amintire, e, insa, extrem de revelatoare in privinta elementului feminin al psihologiei lui I. Negoiţescu , a accentuatei prezente a ani mei in psihicul sau. In mod paradoxal, el isi aminteste de cineva pe care nu l-a cunoscut; in memorie ii persista, in chip inexplicabil, figura unei matusi "frumoasa Claudia, gingasa, feciorelnica si nelumeasca faptura" disparuta din lumea aceasta cu mult inainte ca scriitorul sa se nasca. In consecinta, respectiva silueta feminina poarta doar un nume conventional-real, fiind, de fapt, o creatie a imaginarului, pur fantasmala:

"faptura palida ca lamaita, pierduta in celalalt veac, ratacita pe Campii Elizee vide, imi staruie pana azi in minte, intrevazand-o fantomatica, «logodita de-a pururi», galactica plutind, mai degraba dezintegrand vazduhul ca o alta Dame blanche, decat pe valuri in curgere moale ca^Ofclia, incununata cu rozmarin si anason".

In creatiile activitatii inconstiente a barbatului - dupa cum observa C. G. Jung, de altfel atat de binecunoscut de scriitor "anima apare deopotriva sub trasaturile fetei si ale mamei".

Fiinta "galactica", persistenta in mintea lui I. Negoiţescu, constituie, de fapt, "purtatorul feminin" al proiectiei empirice a animei din psihicul sau. (Cum se poate vedea acum cu limpezime, faptura aceasta galactica e si sursa inconstienta a carei proiectie multiplicata umple spatiul Poeziei Iui Eminescu: facuta strici dintr-o materie "siderica" si venita din "taramul palorilor vesnice", ea reprezinta o stea-inger primordiala, din care se vor isca acelea inseilate in marele lui studiu eminescian).

Conform descoperirii lui Jung,, fiecare barbat poarta cu sine imaginea eternului feminin, nu imaginea unei femei anume, ci a unei femei in sine genere".

Or, cum am mai aratat, "nelumeasca faptura" ce staruie in mintea celui adult din Straja dragonilor este o figura inventata, arhetipul feminin ce defineste natura aparte a psihicului si inconstientului sau. Femeia-arhetip a lui I. Negoiţescu e una galactica, o stea-inger rece, inaccesibila, "logodnica de-a pururi, sotie niciodata".

Fantasma galactica reprezinta "sora ideala" a unei alte matusi, care, la randul ci, este sora de asta data intru totul reala a mamei sale: asadar, prin succesive distilari, avem de a face cu un substitut matern (or, din autobiografie, aflam in mai multe randuri de drama unui copil traumatizai de raceala mamei, de neputinta ei de a-si exterioriza afectiunea, de altfel, reala fata de fiul ei).

Elementul feminin al inconstientului sau il modeleaza din profunzime. De aceea, el are o structura psihica fragila, intuitii acute, o sensibilitate extrem de vulnerabila. Chiar si personalitatea iui intelectuala e marcata puternic de acest fapt. cele mai abstracte probleme fiind invaluite, la el, de o aura erotic-emotionala. Ca urmare, copilul este mereu avid de reciprocitatea afectiva, ale carei semne - mangaierea si sarutul - sunt reprimate de instanta parentala, inchegandu-i o sensibilitate nostalgica de tip proustian (I. Negoiţescu va fi, de altfel, constant preocupat de biografia lui Proust):

"Tata interzisese astfel de manifestari sentimentale, considerate de dansul ca de prost-gust. Nici pe ei nu i-am surprins vreodata sarutandu-sc sau mangaindu-se, nici eu n-aveam voie sa-i sarut. Cand taica-meu nu era de fata, mai indrazneam sa o sarut pe mama, care insa nu se grabea sa-mi raspunda".

Retinerea afectiva a mamei ii da copilului un sentiment dramatic de nesiguranta, care va persista apoi, in mod obscur, si in psihicul sau deplin conturat, tanarul Negoiţescu fiind torturat de "teribile indoieli" de sine. Semanand psihic cu K.afka, I. Negoiţescu a avut un temperament si comportament de puer etern:

"totdeauna mi-a placui sa fiu protejat, exceptat, favorizat, poate ca o compensatie fata de lipsa de manifestari a iubirii parintesti, care interzicea sarutul, mangaierea, alintul, rasfatul".

De aceea el cauta, mereu lacom, ambianta feminin-ocrotitoare, concretizata de numeroasele sale matusi, bune si dragastoase, iar apoi de egeriile lui, surorile Ana Galan si Victorita Stefan, femei fascinante - cu "ochii magic-misteriosi" si o "paciinta transcendentala" - care isi exercita vrajile asupra protejatului lor, deoarece au, in sensul goethean-blagian al cuvantului, un demonism primar-magic, capabil sa trezeasca in copil demonismul creator precoce.



Autobiografia reflecta treptata limpezire de sine, descoperirea naturii proprii si supunerea fata de ea. "Ma mana, marturiseste I. N-, un teribil demon vital, un nemaipomenit impuls de afirmare, un individualism acul".

A te supune pana la capat firii tale adevarate, fara sa-ti fie rusine de ea, traind frenetic in conformitate cu ea:

"graba, precipitarea, spontaneitatea - iata trasaturile esentiale ale caracterului meu".

Dupa cum insasi natura lui e una aparte, cu lotul altfel decat aceea a majoritatii; natura lui se ridica irepresibila impotriva naturii, fiind deci, constient/inconstient, anti-naturala.

In acest sens, o anume marturie a memorialistului nu-i deloc intamplatoare:

"Daca e adevarat ca eram deosebit de sensibil la deformarea (defaimarea?) naturii si la extravaganta, nu e insa mai putin adevarat ca traiam sincer si profund ce se chema atat de impropriu - «decadenb> si ceea ce constituia fondul meu autentic".

Dar impulsul de a deforma natura este simptomul esential al omului si al artistului manierist. Gustav Rene Hocke enumera trasaturile ce cristalizeaza conditia psihologica a manieristului, fie ca om, fie ca artist; ele sunt in egala masura definitorii si pentru autorul Strajei dragonilor: componenta feminina, anti-naturalul, artificialul, labilitatea nervoasa, individualismul acut, sciziunea interioara (impactul dintre extatic si sexual), impulsul catre deformare, rebeliunea continua, melancolia, egocentrismul, dan-dysmul (cu vocatia lui Negoiţescu, nostalgica, pentru acea evocata Haule-Couture), erotismul in-vertit, subiectivismul, placerea de a se travesti. Autorul Autobiografiei n-a fost toata viata doar un "copil", ci mai mult decat atat, un "copil teribil", ce se manifesta, cu predilectie, prin exhibitie, capricii, extravaganta si provocare, urmarind mereu sa socheze. Vointa de a surprinde favorizeaza, mai tarziu, aparitia acelei perspective insolite, moderne, deformatoare, pe care criticul o va avea asupra intregii literaturi clasice romanesti si pe baza careia un Ion Barbu il va "influenta" pe Cosbuc si asa mai departe.

In fine, e momentul sa ne intrebam si ce semnificatie contine sintagma "straja dragonilor"
(iesita din titulatura "Dragoncr-wache" a sediului din Sibiu al dragonilor imperiali).

O prima aproximare a apucat sa nc-o dea inca Negoiţescu

In capitolul al doilea al autobiografici, el vorbeste, anticipativ, de "perioada strajei dragonilor cu Cercul Literar", deci epoca universitara a vietii sale, cand se cristalizeaza programul ideologic, estetic si existential al cerchistilor si cand, in biografia lui intelectuala, devine fertil contactul cu E. Lovinescu, Lucian Blaga si Radu Stanca. Fata de primul se apropie cu o teama adolescentina, iesita din "admiratia fascinata" a tanarului discipol fata de un maestru, a carui neasteptata bunavointa il umple de "o stranie caldura", cu efect benefic asupra "copilului din mine".



Incarcat organic de magie, al doilea il "electrizeaza" pur si simplu pe cel "setos de magie ca buretele de apa".

in fine, cel de-al treilea, prietenul mai mare, incarneaza "duhul romantic" insusi, insufland in jur idei si fantezie. E, asadar, perioada privilegiata a existentei sale, ocrotita si strajuita de "dragoni", adica de maestri, de autoritati cu aura regala, simboluri vii ale creativitatii, datatoare de ordine, echilibru si inspiratie. Cum am mai spus, in ultimul sau an de viata, I. Negoiţescu nu mai voia decat sa-si incheie spovedania. Ea avea, pentru el, in momentul respectiv, o importanta capitala, poale si din cauza unor impulsuri obscure, inconstiente, venite din strafundul unei vieti asaltate de moarte, pe calc de consumare definitiva. Si atunci, stiind si nestiind in acelasi timp, e| se intoarce cu totul inspre trecutul sau, catre radacinile biologice si psihice ale fiintei: cautandu-si copilaria si "originea materna", isi cauta, de fapt, un ultim adapost, o ultima proiectie. E directia regresiva a autobiografiei sale. Cealalta, a doua, iese la suprafata, chiar prin actul propriu-zis de a-si sonda trecutul, scufundandu-se pana in inconstient. Ajuns acolo, acum, la capat, el se ia in stapanire cu tot cu pulsiunilc sale constientizate. Profilul lui se intregeste intr-un paradox: copilul si adultul din sine se intalnesc in autobiografie. Si pentru ca si-a inceput autobiografia plonjand decis in plasma inconstientului sau, el si-a intalnit "dragonii", descoperind, la fel ca Rilke, ca "toti dragonii vietii noastre sunt printese care nu asteapta decat sa ne vada frumosi si indrazneti".

Si frumos, si indraznet, l. Negoiţescu a fost modelat de anima sufletului sau, stand, lot timpul, sub straja printeselor. Strajuit, din copilarie, de acea faptura galactica, steaua-inger, isi incheie existenta sub acelasi semn al animei. Farmecul neobisnuit al autobiografiei sale vine dintr-o naivitate programata, datorita careia tasneste, firesc, fluxul discursului retrospectiv, si care intra in aliaj cu naivitatea reala a naratorului cu suflet de copil.

Fraza e cel mai adesea ampla, natural proustiana, urmand meandrele rememorarii si inghitind, incapatoare, divagatiile aluvionare de tot soiul. Din aceste divagatii, totdeauna foarle interesante, se vede un lucru surprinzator: cat de ardelean era, in adancul sufletului, estetul I. Negoiţescu, evocand, de pilda, Clujul de altadata din "ziua mortilor", definind, in linia lui Max Weber, burghezia transilvana si urmarindu-i ascendenta pana la preotii, notarii si invatatorii de tara etc.

El are o memorie minutioasa, temeinica, ardeleneasca (asa cum numai Mircea Zaciu mai are).

Pe de alta parte, autobiografia e invaluita, nu de putine ori, intr-o lenta crepusculara, grotesc thomas-manniana, cu o semnificatie axiologica implicita, sugerand cat de rapid s-a maturizat literatura transilvana dupa aparitia lui Blaga, intuind chiar in consonanta cu decandentismul european:

"eu ma integram inlr-o civilizatie ce o traiam ca pe un mandru declin (poezia lui Blaga nu-mi parea straina acestui sentiment al declinului").

Dar peste toate acestea, Straja dragonUor ramane cea mai directa, mai socanta si mai dezinhibata confesiune scrisa vreodata la noi, marcand maniera noastra de a scrie proza subiectiva.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani