STRUCTURA MITURILOR
Importanta "mitului viu"
De mai bine de o jumatate de veac, savantii occidentali au situat studiul mitului intr-o perspectiva care contrasta in chip apreciabil cu, sa zicem, aceea a veacului al XIX-lea. In loc de a trata, ca predecesorii lor, mitul in acceptiunea obisnuita a termenului, altfel zis, drept o "fabula", o "fictiune", o "inventie", l-au acceptat asa cum era inteles in societatile arhaice, unde mitul desemneaza, dimpotriva, o "istorie adevarata" si, mai mult inca, foarte pretioasa dat fiind ca este sacra, exemplara si semnificativa. Dar aceasta noua valoare semantica atribuita termenului de «mit» face destul de echivoca folosirea lui in limbajul curent. Intr-adevar, acest cuvant e folosit azi atat in sensul de «fictiune» sau de «iluzie» cat si in sensul, familiar mai ales etnologilor, sociologilor si istoricilor religiilor, de «traditie sacra, revelatie primordiala, model exemplar».
Vom starui mai incolo asupra istoricului diferitelor semnificatii pe care cuvantul «mit» le-a imbracat in lumea antica si crestina (cf. capitolele VIII-IX). Toata lumea stie ca de la Xenofon (aproximativ 565-470 i.e.n.) incoace - care a criticat si inlaturat cel dintai expresiile «mitologice» ale divinitatii folosite de Homer si de Hesiod - grecii au golit treptat mythos-ul de orice valoare religioasa si metafizica. Opus atat lui logos cat si mai tarziu lui historia, mythos a sfarsit prin a indica tot «ce nu poate exista cu adevarat». La randul sau, iudeo-crestinismul considera de domeniul «minciunii» si al «iluziei» tot ce nu era justificat sau validat de unul din cele doua Testamente.
Nu in acest sens (dealtminteri cel mai obisnuit in limbajul curent) intelegem noi «mitul». Mai precis, nu stadiul mintal sau momentul istoric in care mitul a devenit o «fictiune» ne intereseaza pe noi. Cercetarea noastra va avea in primul rand drept obiect societatile primitive in care mitul este - sau a fost pana in timpul din urma - «viu», in sensul ca infatiseaza modele pentru comportarea omeneasca si prin insasi aceasta confera existentei semnificatie si valoare. A intelege structura si functia miturilor in societatile traditionale despre care este vorba nu inseamna numai a elucida o etapa din istoria gandirii omenesti, inseamna deopotriva a intelege mai bine o categorie de contemporani de-ai nostri.
Ca sa ne marginim la un exemplu, acela al asa-numitelor cargo cults ale Oceaniei, ar fi greu sa interpretam o serie intreaga de comportari neobisnuite fara a ne referi la justificarea lor mitica. Aceste culte profetice si milenariste proclama iminenta unei ere fabuloase de abundenta si de fericire. Indigenii vor fi din nou stapani asupra insulei lor si nu vor mai munci, caci mortii se vor intoarce in vapoare marete, incarcate cu marfuri, asemenea cargoboturilor uriase pe care albii le intampina in porturile lor. Iata pentru ce cele mai multe din aceste cargo cults necesita, pe de o parte distrugerea animalelor domestice si a utilajului, si pe de alta, constructia unor mari magazii in care vor fi depozitate proviziile aduse de morti. Cutare miscare profetizeaza sosirea lui Cristos pe un vapor de marfuri; o alta asteapta sosirea "Americii". O noua era paradiziaca va incepe, si adeptii cultului respectiv vor deveni nemuritori. Anumite culte implica de asemeni acte orgiace, caci interdictiile si obiceiurile pamantului sanctionate de traditie isi vor pierde ratiunea de a fi, si locul lor va fi luat de libertatea absoluta. Dar toate aceste acte si credinte se explica prin mitul inghitirii Lumii de catre neant, urmata de o noua Facere si de inscaunarea Epocii de Aur, mit de care ne vom ocupa mai departe.
Fapte similare s-au produs in 1960 in Congo cu prilejul dobandirii independentei nationale. In cutare sat bastinasii au scos acoperisurile colibelor ca sa lase sa treaca ploaia de monezi de aur pe care stramosii aveau s-o faca sa cada. Intr-alta parte, in delasarea generala, numai drumurile ce duc spre cimitir au fost intretinute, pentru a da stramosilor posibilitatea sa ajunga in sat. Pana si excesele orgiace aveau un sens, de vreme ce, potrivit mitului, in ziua in care va incepe Era Noua, toate femeile vor apartine tuturor barbatilor.
E foarte probabil ca fapte de acest gen vor deveni din ce in ce mai rare. Se poate presupune ca, drept urmare a dobandirii independentei de catre fostele colonii, "comportarea mitica" va dispare. Dar ceea ce se va intampla intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat nu ne va ajuta sa intelegem ceea ce s-a intamplat recent. Ceea ce ne intereseaza inainte de toate e sa sesizam sensul acestor comportari stranii, sa intelegem cauza si justificarea acestor excese. Caci a le intelege inseamna a le recunoaste drept fapte omenesti, drept fapte de cultura, drept creatii ale spiritului, iar nu drept rabufniri patologice ale instinctelor, drept bestialitate sau infantilism. Nu exista alta alternativa: sau ne straduim sa negam, sa minimalizam sau sa uitam asemenea excese, considerandu-le cazuri izolate de "salbaticie", care vor disparea cu totul, cand triburile se vor fi "civilizat"; sau ne dam osteneala sa intelegem antecedentele mitice care explica, justifica excesele de acest gen si le confera o valoare religioasa. Aceasta din urma atitudine este, dupa parerea noastra, singura care merita sa fie retinuta. Numai intr-o perspectiva istorico-religioasa sunt asemenea comportari susceptibile sa se impuna drept fapte de cultura si sa-si piarda caracterul aberant sau monstruos de joc copilaresc sau de act pur instinctiv.
Interesul prezentat de "mitologiile primitive"
Toate marile religii mediteraneene si asiatice dispun de mitologii. Este insa preferabil sa nu incepem studiul mitului pornind, sa zicem, de la mitologia greaca, sau egipteana, sau indiana. Majoritatea miturilor grecesti au fost povestite si, prin urmare, modificate, articulate, sistematizate, de Hesiod si de Homer, de rapsozi si de mitografi. Traditiile mitologice ale Orientului Apropiat si ale Indiei au fost cu grija reinterpretate si prelucrate de teologii si ritualistii respectivi. Ceea ce nu inseamna desigur ca: 1 - aceste mari mitologii si-ar fi pierdut "substanta lor mitica" si ca n-ar mai fi decat "literaturi", sau ca 2 - traditiile mitologice ale societatilor arhaice n-ar fi fost remaniate de preoti si de barzi. Intocmai ca marile mitologii care au sfarsit prin a se transmite prin texte scrise, mitologiile "primitive" pe care primii calatori, misionari si etnografi le-au cunoscut in stadiul oral, au o "istorie"; altfel zis, ele au fost transformate si imbogatite de-a lungul veacurilor sub influenta altor culturi superioare, sau multumita geniului creator al anumitor indivizi exceptional de inzestrati.
E totusi preferabil sa incepem cu studiul mitului in societatile arhaice si traditionale, chiar de va fi sa abordam mai tarziu mitologiile popoarelor care au jucat un rol important in istorie. Aceasta deoarece, in ciuda modificarilor lor de-a lungul timpului, miturile "primitivilor" inca mai oglindesc o stare primordiala. E vorba in plus despre societati in care miturile mai sunt inca vii, in care ele fundamenteaza si justifica intreaga comportare si intreaga activitate a omului. Rolul si functionarea miturilor sunt susceptibile (sau au fost pana in timpul din urma) de a fi observate si descrise de etnologi. In legatura cu fiecare mit, precum si cu fiecare ritual al societatilor arhaice, a fost posibil sa punem intrebari bastinasilor si sa aflam, cel putin in parte, semnificatiile date de ei. Evident, aceste "documente vii" inregistrate in cursul anchetelor duse la fata locului nu rezolva toate dificultatile. Ele prezinta in schimb avantajul, considerabil, de a ne ajuta sa punem corect problema, adica sa situam mitul in contextul sau sociologic originar.
Incercare de a da o definitie mitului
Ar fi greu sa dam mitului o definitie care sa fie acceptata de toti savantii si care sa fie in acelasi timp accesibila nespecialistilor. Dealtminteri, este oare macar posibil sa gasim o singura definitie susceptibila sa imbratiseze toate tipurile si toate functiunile mitului, in toate societatile arhaice si traditionale? Mitul este o realitate culturala extrem de complexa care poate fi abordata si interpretata in perspective multiple si complementare.
Intrucat ma priveste, definitia care mi se pare cea mai putin imperfecta, dat fiind ca este cea mai larga, e urmatoarea: mitul povesteste o istorie sacra; el relateaza un eveniment care a avut loc in timpul primordial, timpul fabulos al "inceputurilor". Altfel zis, mitul povesteste cum, multumita ispravilor fiintelor supranaturale, o realitate s-a nascut, fie ca e vorba de realitatea totala, Cosmosul, sau numai un fragment: o insula, o specie vegetala, o comportare umana, o institutie. E asadar intotdeauna povestea unei "faceri": ni se povesteste cum ceva a fost produs, a inceput sa fie. Mitul nu vorbeste decat despre ceea ce s-a intamplat realmente, despre ceea ce s-a intamplat pe deplin. Personajele miturilor sunt fiinte supranaturale. Ele sunt cunoscute mai ales prin ceea ce au facut in timpul prestigios al "inceputurilor". Miturile reveleaza asadar activitatea lor creatoare si dezvaluie sacralitatea (sau numai caracterul "supranatural") operelor lor. In fond, miturile descriu diversele si uneori dramaticele izbucniri in lume a sacrului (sau a supranaturalului). Tocmai aceasta izbucnire a sacrului fundamenteaza cu adevarat lumea si o face asa cum arata azi. Mai mult inca: tocmai in urma interventiilor fiintelor supranaturale este omul ceea ce e azi, o fiinta muritoare, sexuata si culturala.
Vom avea prilejul sa completam si sa nuantam aceste cateva indicatii preliminare, dar se cuvine sa subliniem, fara intarziere un fapt care ni se pare esential: mitul este considerat drept o istorie sacra, asadar o "istorie adevarata" dat fiind ca se refera intotdeauna la realitati. Mitul cosmogonic e "adevarat", deoarece existenta lumii sta marturie in aceasta privinta; mitul referitor la originea mortii este de asemeni "adevarat", deoarece faptul ca omul e muritor il dovedeste.
Din faptul ca mitul povesteste asa-zisele gesta ale fiintelor supranaturale si manifestarea puterilor lor sacre, el devine modelul exemplar al tuturor activitatilor omenesti semnificative. Cand misionarul-etnolog C. Strehlow ii intreba pe australienii arunta de ce celebreaza anumite ceremonii, i se raspundea in chip invariabil: "Pentru ca asa le-au statornicit stramosii nostri". Iar populatia kai din Noua Guinee refuza sa-si modifice felul de a munci si de a trai si explica acest lucru in felul urmator: "Asa au facut ai nostri Nemu (stramosii mitici) si noi facem la fel". (.) Intilnim exact aceeasi justificare in rugaciunea care insoteste ritualul tibetan primitiv: "Asa cum ni s-a transmis de la inceputul facerii lumii, asa trebuie noi sa jertfim []. Asa cum au facut stramosii nostri in timpurile stravechi, asa facem noi astazi". Si tot aceasta e justificarea invocata de teologii si de ritualistii hindusi. "Trebuie sa facem ceea ce zeii au facut la inceput." (Satapatha Brahmana) "Asa au facut zeii; asa fac oamenii."(Taittiriya Brahmana).
Dupa cum am aratat intr-alta parte, chiar si comportarile si activitatile profane ale omului isi gasesc modelele in faptele fiintelor supranaturale. La bastinasii navajo "femeile trebuie sa se aseze cu picioarele incrucisate sub ele si intr-o parte, barbatii cu picioarele incrucisate inainte, pentru ca sta spus ca, la inceput, Femeia schimbatoare si Ucigasul de monstri s-au asezat in aceste pozitii." Potrivit traditiilor mitice ale tribului australian karadjeri, toate obiceiurile pamantului, toate comportarile au fost intemeiate, in "Vremea Visului", de doua fiinte supranaturale, Bagadjimbiri (de pilda, felul de a coace cutare graunte, sau de a vana un animal cu ajutorul unui ciomag, pozitia anume ce trebuie luata ca sa urinezi etc.).
Inutil sa inmultim exemplele. Dupa cum am aratat in Le Mythe de l'Éternel Retour (Mitul vesnicei intoarceri) si dupa cum se va vedea si mai bine in cele ce vor urma, functia dominanta a mitului este de a infatisa modelele exemplare ale tuturor riturilor si ale tuturor activitatilor omenesti semnificative: atat alimentatia sau casatoria, cat si munca, educatia, arta sau intelepciunea. Aceasta conceptie nu este lipsita de importanta pentru intelegerea omului societatilor arhaice si traditionale, si vom starui asupra ei in cele ce vor urma.
"Istorie adevarata" - "Istorie falsa"
Vom adauga ca in societatile in care mitul inca mai este viu, bastinasii deosebesc cu grija miturile - "istorii adevarate" - de fabule sau de basme, pe care le numesc "istorii false". Autohtonii pawnee "stabilesc o deosebire intre «istoriile adevarate» si «istoriile false», si randuiesc printre istoriile adevarate in primul rand pe toate cele care se refera la originile lumii; protagonistii acestora sunt fiinte divine, supranaturale, ceresti sau astrale. Numaidecat dupa aceea vin basmele care relateaza minunatele aventuri ale eroului national, un om din popor care a devenit salvatorul poporului sau, eliberandu-l de monstri, scapandu-l de foamete, sau de alte calamitati, savarsind alte ispravi nobile si aducatoare de bine. Urmeaza, in sfarsit, istoriile in legatura cu asa-numitii medecine-men si care explica cum a dobandit cutare vrajitor puteri supranaturale, cum s-a nascut cutare sau cutare asociatie de samani. Istoriile «false» sunt acelea care povestesc aventurile si ispravile nicidecum inaltatoare ale coyotului, lupul campiei. Pe scurt, in istoriile «adevarate» avem de-a face cu sacrul si cu supranaturalul; in cele «false», dimpotriva, cu un continut profan, deoarece coyotul e extrem de popular in aceasta mitologie ca si in celelalte mitologii nord-americane, in care apare sub trasaturile unui inselator, ale unui misel, ale unui prestidigitator si ale unui desavarsit ticalos."
Indienii din tribul cherokee fac de asemeni deosebirea dintre miturile sacre (cosmogonia, crearea astrilor, originea mortii) si istoriile profane care explica, de pilda, anumite curiozitati anatomice sau fiziologice ale animalelor. Regasim aceeasi deosebire in Africa; negrii herero socotesc ca istoriile care povestesc inceputurile diferitelor grupe ale tribului sunt adevarate dat fiind ca se refera la fapte care au avut loc cu adevarat, in timp ce povestirile mai mult sau mai putin comice n-au nici un temei. Cat despre bastinasii din Togo, ei considera miturile referitoare la origine drept "absolut reale".
Iata motivul pentru care miturile nu se pot povesti oricum. In numeroase triburi ele nu sunt recitate in prezenta femeilor si a copiilor, adica in prezenta neinitiatilor. Indeobste, miturile sunt impartasite neofitilor de niste batrani instructori, in timpul perioadei lor de izolare in jungla, si aceasta face parte din initierea lor. In aceasta privinta, R. Piddington observa despre populatia karadjeri: "Miturile sacre care nu pot fi cunoscute de femei se refera indeosebi la cosmogonie si mai ales la instituirea ceremoniilor de initiere".
Spre deosebire de "istoriile false" care pot fi povestite oricand si oriunde, miturile nu trebuiesc recitate decat in cursul unui interval de timp sacru (in genere toamna sau iarna, si numai noaptea). Acest obicei s-a pastrat chiar si la popoare care au depasit stadiul culturii arhaice. La turco-mongoli si la tibetani, recitarea cantecelor epice ale ciclului Gesor nu poate avea loc decat in noptile de iarna. "Recitarea este asimilata unui farmec puternic. Ea ajuta la obtinerea unor avantaje de tot felul, indeosebi succes la vanatoare si la razboi [.]. Inainte de a se recita se pregateste o arie presarata cu faina de orz prajita. Ascultatorii sunt asezati de jur imprejur. Bardul recita epopeea timp de mai multe zile. Altadata, zice-se, se vedeau atunci pe aceasta arie urmele copitelor calului lui Gesor. Recitarea provoca asadar prezenta reala a eroului."