Tanarul ulise - antologie de versuri de Dorin Tudoran referat






TANARUL ULISE - Antologie de versuri de Dorin Tudoran, cu o prefata de Mircea Mihaies, Iasi, Editura Polirom, 2000.

Antologia, stabilita de autor, este urmata si de o scurta postfata a acestuia, datata noiembrie 1999, ca si de un dosar de referinte critice. Nu exista nici o precizare explicita cu privire la faptul ca versiunile initiale ale poeziilor au fost modificate pentru aceasta antologic si este dificil de hotarat daca schimbarile de nuanta vizau retusul expresiei sau o modificare, chiar, a viziunii (sau reprezinta scapari ale editorilor), sau o revenire la ceea ce ar fi fost - mai probabil, cunoscut fiind contextul - sanctionat de cenzura epocii. Volumul antologheaza texte din Mic tratat de glorie (debutul autorului, la Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1973), Cantec de trecut Akherorwl (Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1975), Uneori, plutirea (Eminescu, Bucuresti, 1977), O zi in natura (Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1977), Respiratie artificiala (Dacia, Cluj-Napoca, 1978), Pasaj de pieton (Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1979), De buna voie, autobiografia mea (Nord, Danemarca, 1986), redand publicului cititor din Romania posteomunista scrierile unui poet foarte important al anilor '70-'80, ale carui atitudini politice au determinat punerea cartilor sale la index de catre Putere, exilarea scriitorului etc. Volumul de fala este asadar o restituire - si a fost salutat ca atare de critica. Daca e sa consideram spusele lui Dorin Tudoran insusi, Tanarul Ulise este, totodata, asimilabila unei "reveniri din moarte" a poetului:

"Am crezut, afirma el intr-un interviu, si cred si acum, ca pentru un poet roman exilul este o sinucidere"
(S. Alcxandrescu, 2000).



In Postfata, autorul insusi explica sensul titlului antologiei pe aceleasi coordonate, nu tara a relua, in subsidiar, o tema narcisiaca latenta intregii sale creatii lirice:

"Titlul acestei antologii si fotografia «de epoca» de pe coperta vor sa spuna ca autorul se reintoarce catre patria lui profunda, poezia, cu o inocenta egala doar naivitatii de a o fi parasit candva. Zambetul parafeaza iluzia ca avatarurile acestui Ulise de celuloid mei n-au inceput inca, el abia urmand sa scruteze ambarcatiunea ce il asteapta in port, cantarindu-i cum se cuvine irealitatea conturului. Altfel spus, e un act de umilinta recuperatoare".

Orientarea lecturii are in vedere astfel o arie semantica mult mai ampla si mai generala - referitoare la actele si inocentele poetului decat poemul cu acelasi titlu, un calofil autoportret de tinerete construit pe toposul "ivirii lui Ulise (a barbatului) in ochii femeii".

Ceea ce este interesant in selectia titlului antologiei, deja, e persistenta unei reale obsesii a autoportretului in creatia lui Dorin Tudoran: in general, si indiferent de epoca, poetul prefera sa vorbeasca despre sine, sa insceneze decoruri ample, hieratice sau violente, calofile sau tematizand de-retoricizarea (dar ncindeplinin-d-o, efectiv, niciodata, de fapt), decoruri pentru ivirea eului. Eu se vrea,sfidat ("sfideaza-ma! apoi vom vedea cine esti"), el este "marturisitorul" unor apocalipse ("ma numesc loan si sunt chiar asa
n-am nimic sa va spun
eu am vazut biciclislii spalandu-se noaptea
in culori scoase din fantana" - Ma numesc loan), ivirea lui, cunoasterea lui (de obicei - in ceremonialul erotic), revolta lui centreaza lumea.

Nu este vorba despre o prapastie evolutiva, cum comenta prefatatorul volumului, "intre primul D. Tudoran - poetul discret si retractil, abandonat pana la viciu placerii de a degusta intregul ceremonial al spunerii, al literaturizarii - si ultimul"
(M. Mihaies, 2000).

Ci despre o modificare a selectiei temelor fundamentale, o data cu Respiratie artificiala (1978), careia ii da corp textual o modificare analoga a retoricii, printr-o selectie diferita a procedeelor de figuralizare a eului, catusi de putin prin renuntarea la asemenea figuralizari. "Radical", limbajul poetic al lui Dorin Tudoran a fost dintotdeauna, fie ca era vorba despre o calofilie cu paruri livresti (intre scenariul aproape ezoteric al unei erotici diafane si hieroglifele unei heraldici proprii), dar cu armaturi "de otel" ale unei constiinte poetice, ic ca - scena eului schimbandu-se - acesta isi rostea revoltele si demasca zonele de cosmar ale existentei. Lupta cu limbajul nu exclude retorica, dimpotriva: este o lectie a ultimului modernism european pe care acest mare poet roman o ilustreaza cu stralucire. Nu exista "semnificatie nuda"
(Mihaies, 2000), ci o figurare a ei, medierea prin limbaj potentand revelarea violentului adevar. Efectiv, "un poem precum La vie en rose reprezinta, din acest punct de vedere, un capat de drum al experimentului poetic. El radiografiaza cu o detasare proprie aproape chirurgicala felul in care discursul articulat isi pierde consistenta, sfarsind in entitati sonore vidate de sens, intr-o bolboroseala ritmata, frizand incomunicabililatea si dispretul fata de estetic"
(Mihaies, 2000), dar nivelul tematizarii "schimbarii retoricii" - in aceasta radiografie a deteriorarii rostirii - nu este mai putin o retorica in sine. Intelectualizarea limbajului, sesizata indeobste prompt de critica la aparitia fiecarui volum (D. Dimitriu, 1978:

"Credinta ca verbul poetic e atotputernic, sustinuta de o convingatoare demonstratie in acest sens, dominarea limbajului prin inteligenta sunt elementele coagulante ale unei poetici care // a ocolit cu abilitate monotonia"), se subordoneaza aceleiasi "nevoi a retoricii"; profesand-o. Dorin Tudoran se situeaza de fapt in descendenta romantismului.

Baroc, calofil, livresc (M. Iorgulescu, 1981, D. Dimitriu, 1978), neoromantismul lui este o optiune explicabila in ordinea esteticii moderniste: el ii ofera spatiul (potentat prin calitatea de "rapel cultural", prin subsidiara sa "citare") unei manifestari radicale. Pe de o parte, este evident acest fapt in tema-ax central a Tanarului Ulise, aceea a inadaptarii, "inadaptarea fiind un tipar launtric al acestui poet, care se manifesta, pe de o parte, prin insurgenta morala, in zona unei istorii insuportabile, pe de alta, prin propensiunea pentru «urat» /sau. pentru un «frumos» codificat ca atare, am adauga, n. I. B./, in zona unui lirism rebel"
(Gh. Grigurcu, 2000).

Ei i se subscriu, coerente, filoane tematice de certa originalitate in expresia lor lirica, dar marcate de greutatea unei prezentificari culturale: culpa, sacrificiul (sangele), neprihanirea (albul, gheata), sensibilitatea, fiara si eroul, centaurul .si zeita, initierea si apocalipsa, "vestirea" si "ivirea", degradarea lumii cazute in istorie, in sfarsit - nostalgia unei patrii mitice a poetilor, aproape de Blaga sau de Hdlderlin. Apoi, inadaptarea naste - la Dorin Tudoran - interesul pentru un alt rol marcat de uzajul cultural european al primului modernism: revoltatul stie sa joace un dandysm de certa substanta, cu masti interesante, originale, violente, redescoperind resursele unei poetici a ludicului si a vizualului ("sensibilitatea ultragiata a dramatismului existential construieste // o metafizica a autocontemplarii, un santier al senzatiilor seduse de propria forta de iradiere", M. Mihaics, 2000).







Credinta in puterea logosului poetic se adauga firesc acestei constructii neoromantice: cuvantul poetic poale fi impiedicat sa se rosteasca, poate fi falsificat sau sacrificat de forte ale tenebrelor, dar el nu e mai putin existent, in transcendenta sa. Aceasta este, credem, marea, adevarata "naivitate" a poetului reificat in "tanarul Ulise".

Deasupra funciarului ci romantism, lirica lui Dorin Tudoran ofera, intr-adevar, spectacolul unei istorii interne cu destule rascruci si rasuciri de trasee, un desen complicat, poate, dar niciodata incoerent in ansamblul sau. Critica literara pare sa fi fost -in majoritatea comentariilor consacrate ansamblului creatiei poetului - mai degraba fascinata de acest spectacol evolutiv, urmarind "ingustarea perspectivei existentiale"
(Al. Cistelecan, 2000), transformarea tematica (M. Iorgulescu, 1981), un general "parcurs accidentat, trecand prin succesive schimbari de formula si prinlr-o radicala metamorfoza a principiului poetic. Primele volume cultiva o lirica de notatie senzoriala si de dictiune ritualica, pentru ca ultimele sa converteasca lirismul intr-o transanta atitudine a constiintei (St. Borbely, 2001).

"Limbajul ceremonialic al primei etape devine, in urmatoarea, un limbaj de baricada, iar viziunea ce miza pe transfigurarea si transcenderea realului, in prima faza, se transforma intr-una a cosmarului existential imediat, poezia asumandu-si dramatic dreptul la riposta in fata terorii si ororii"
(Al. Cistelecan, 2000), Revolta nu anuleaza insa niciodata estetismul, acesta fiind, dupa cum bine observa M. Mihaies, un factor cu valoare de "Ur-Grund spiritual", ce face ca "Gratia exsanguina a multor poeme, lirismul elegant, tragic cu masura, al unei Pcnclope asteptand revelatia iubirii devin scrasnetul necrutator al unei Casandre exasperate de propria-i, funesta, decizie oraculara"
(M. Mihaies, 2000).

Chiar pentru a rosti aceasta intemeiere, este nevoie, iata, de referinta mitologemului. Poezie a modernismului triumfal, creatia lui Dorin Tudoran resubstantializeaza in chip extrem de original (pentru ca o face in afara modelor si jocurilor intertextualitatii din lirica romaneasca a anilor '80) statutul fondator al referintei culturale in actul poetic. Deja, pentru volumul din 1975, Cantec de trecut Akheronul, M. Iorgulescu diagnosticase exact o "adoptare a unui scenariu livresc", ca "modalitate de asigurare a libertatii prin asumarea unei conventii"
(M. Iorgulescu, 1981).

Alaturi de incantatiile ritualului erotic (de o calofilie aproape cantabila, ce imbraca in baladesc un scenariu sacrificial ori initiatic), din primele volume, poezia lui d! Tudoran mai cuantifica, in mod constant, inca o formula textuala canonica: aceea a fabulei, desenand hieroglife eliptice, intelepte, ironice, concentrate ale unei revolte, expresii innobilate ale gnomicului, dar si ale "fiarei" astfel demascate:

"Vine o carabina
si-mi spune: «Socot
ca sunt o piculina».

Numai ca din bot
ii curgeau otravite bale
in rafale"
(Refren) sau:

"Raul

Pe malul celalalt
senilele unui tanc
onduleaza
pletele Isoldei"
(Stop-cadru) sau:

"Se stie:

eu pot esua
imaginea mea
niciodata.

De aceea
toate aceste scrijelituri"
(Pro domo) etc, ele. Dorin Tudoran nu numai ca alege sa fie Ioan ("Ma numesc Ioan si sunt chiar asa"), dar el este un Ioan al noii Apocalipse, care descrie parabolic-alegoric fiara, care da nume raului (de unde si o persistenta a temei "numirii" in artele poetice ale creatiei sale), dar care are si intuitia transcendentului mantuitor. Coloana vertebrala a acestei experiente poetice s-ar putea traduce in triada erotica - esopica - eroica, iubirea si angajarea civica fiind ipostazele privilegiate ale poetului, expresia lor

- tradusa in limbaj figurai

- "incifrandu-le" nu doar de ochii cenzurii (care, in ceea ce priveste volumele publicate in Romania, inainte de exil, era cat se poate de reala si de brutala), ci si pentru ca - potrivit principiul poetic ce guverneaza experienta eului

- nu se poate altfel, pentru ca rostirea alegorizeaza realul, il traduce in figura, iar cunoasterea poetica este "chiar asa".

Daca despre o "arta poetica" este vorba (si estetismul lui Dorin Tudoran ne convinge ca numai despre o arta poetica este vorba, in fiecare poezie in parte, si in intreaga aventura a lui Ulise in lume), atunci ea este, deopotriva, o ars scribendi, dar si o ars amandi/ars moriendi, ireductibil ambigua.

Probabil cele mai potrivite caracterizari ale stilului autorului se datoreaza lui St. Aug. Doinas:

"Ceea ce se petrece in toate aceste poeme e o despuiere a datelor vietii de lestul lor penibil, o sonorizare a gestului, o transformare a reliefului concret in harta emblematica: un avans al materiei muzicalizate in prosccniul existentei. // Astfel, uneori, forta plasticizarii anuleaza aproape complet realitatea traita, talcul nu mai licareste sub semn, incat realul fiinteaza, in pura lui imagine, interpretabila la nesfarsit" (St. Aug. Doinas, 1999).

Contextul istoric (potrivnic) a izolat aceasta experienta lirica de mare talent, accentuandu-i in cele din urma unicitatea, caracterul de "eveniment" in istoria poeziei romanesti a ultimei jumatati de secol, nu lipsita, ea insasi, de "evenimente".

Dar poetul se si autoipos'.-i/ia, ironic-romantic, cu gestul care-I defineste cel mai bine, in "cavalerul unei rase destramate'" Tanarul Ulise sintetizeaza, probabil, unul dintre cele mai interesante trasee moderniste ale liricii romanesti.



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani