Tema banului sau a avaritiei este abordata mai ales de catre scriitorii realisti, ce urmareau sa redea cat mai fidel si mai veridic societatea, relatia dintre mediu si individ, consecintele pe care le poate avea acesta asupra comportamentului si caracterului uman.
In literatura franceza, cel care analizeaza urmarile degradante ale dorintei de inavutire, creand personaje memorabile, este Honore de Balzac.
La noi, aceasta tema va fi in centrul unor opere literare ale scriitorilor clasici ("Moara cu Noroc", "Comoara" de Ioan Slavici, urmarite din perspectiva moralizatoare), dar si din literatura interbelica, semnificativ fiind romanul "Enigma Otiliei" de George Calinescu.
Aparut in 1938, romanul ilustreaza cu precadere programul estetic al lui Calinescu. In conceptia criticului, un roman este viabil in masura in care aduce existenta unei lumi de tipuri. In spirit clasicist, el pledeaza pentru cautarea permanentelor, pentru fixarea universalului si creeaza un roman pentru care alege deliberat formula balzaciana. El reface clasicismul in sensul ca deplaseaza elementele de viziune si de structura spre modernitate.
In acest roman realist autorul incearca sa zugraveasca o fresca sociala (mediul romanesc citadin, la inceputul secolului al XX-lea) si foloseste ca sursa de inspiratie experienta lui de viata si pe a altora.
Subiectul romanului este construit in functie de personajul Felix Sima. Evenimentele sunt integrate in largul curs al istoriei unei mosteniri, conflictului romanului, in aceasta perspectiva, avandu-si izvorul in dorinta de inavutire agresiva a clanului Tulea.
Naratorul omniscient si obiectiv creeaza un univers verosimil in care lumea reala este reflectata ca intr-o oglinda. Naratorul omniscient nu participa la evenimente nici ca personaj, nici ca martor. Cel mai des, lumea este vazuta prin ochii protagonistului. De aceea, cititorul are acces la gandurile personajelor, intelege mai bine felul in care acestea vad lumea.
Actiunea romanului cuprinde doua planuri epice: cel erotic, in care evolueaza Otilia si Felix, si cel social legat de tema mostenirii - mobilizarea clanului Tulea pentru a intra in posesia averii lui Costache Giurgiuveanu. Intriga se dezvolta deci pe aceste doua planuri care se intrepatrund.
Tema principala este cea sociala, cu doua componente, ambele balzaciene. Zugraveste o fresca sociala a burgheziei bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea, sub determinare social-economica. Imaginea societatii reprezinta fundalul maturizarii unui tanar care, inainte de a-si face o cariera, traieste experienta iubirii si a relatiilor de familie.
Tema iubirii nu ocupa un prim plan, dar creeaza aceasta impresie deoarece dragostea este un sentiment definitoriu pentru orice fiinta. Cuplul Otilia-Felix se impune in categoria esecului provocat din interior. Femeia, surprinzator de matura, se declara frivola si inferioara barbatului. Ea se opune casatoriei, desi mostenirile ar fi asigurat un trai decent, pe motiv ca i-ar frana cariera lui Felix. In realitate, Otilia isi apara libertatea si isi urmeaza natura.
Tema mostenirii aduce in prim plan problema banului, a averii, care influenteaza adanca viata a individului, ii confera demnitate si putere in raport cu semenii sai. Ca in romanele lui Balzac, majoritatea personajelor urmaresc la modul obsesiv sa intre in posesia unei mosteniri care sa le schimbe destinul.
Conflictul romanului se bazeaza pe relatiile dintre cele doua familii inrudite, care sugereaza universul social pentru tipurile umane realizate. O familie este cea a lui Costache Giurgiuveanu, posesorul averii, si Otilia Marculescu, adolescenta orfana, fiica celei de-a doua sotii decedate. Aici apare si Felix Sima, fiul surorii batranului, care vine la Bucuresti pentru a studia medicina si se cazeaza la tutorele sau legal, Mos Costache. Un alt intrus in aceasta familie este Leonida Pascalopol, prieten al batranului, pe care afectiunea pentru Otilia il aduce in casa acestora.